Connect with us

ECONOMIE

CEC Bank vinde credite fermierilor care încasează subvenţii de la APIA pentru creşterea animalelor

CECCAR FM

Publicat

pe

CEC Bank a anunţat, marţi, că acordă credite în lei, cu o dobândă de 3,51% pe an la situaţia actuală, pentru crescătorii de porci şi păsări care primesc subvenţii europene, iar valoarea finanţării poate fi de până la 85% din valoarea subvenţiei calculate de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA).

Dobânda anuală de 3,5% este compusă din indicele pieţei monetare Robor la şase uni, la care adaugă o marjă de 2,45%.

În acelaşi timp, comisionul de acordare a creditului este de 0,95% din valoarea creditului.

Finanţarea se acorda fără contribuţie proprie din partea clientului şi este exclusiv în lei, se mai arată în comunicat.

Mecanismul de finanţare presupune că fermierii împrumută bani de la banca pentru a plăti cheltuielie aferente activităţilor agricole, iar banii urmează să fie returnaţi în momentul în care subvențiile vor fi încasate de la Uniunea Europeană.

Banca de stat CEC Bank, a şasea bancă din România după active, a încheiat anul 2015 cu un profit net de 10,99 milioane lei (2,5 milioane euro), în creştere cu 42% faţă de nivelul înregistrat în anul anterior, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

CEC Bank a pierdut anul trecut teren în favoarea concurenţilor, cota de piaţă după active reducându-se la 7,3% la finalul lui 2015, de la 7,7% la finalul anului precedent, arată datele BNR.

CEC Bank este deţinută integral de stat, prin Ministerul Finanţelor.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

ANAF propune o nouă procedură de evaluare a riscului fiscal

CECCAR FM

Publicat

pe

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, un proiect de Ordin pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea riscului fiscal pentru persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanelor impozabile care prezintă risc fiscal ridicat potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare, că, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 172/2019 prin care a fost aprobată modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în domeniul TVA a rezultat necesitatea modificării procedurii de evaluare a riscului fiscal în cazul înregistrării/anulării înregistrării în scopuri de TVA. Prin noile prevederi legislative prevăzute la pct. 3 – 4 ale articolului unic din Legea nr. 172/2019 au fost aduse o serie de modificări art. 316 alin. (9) și alin. (11) lit. h) din Codul fiscal.

Modificările vizează stabilirea criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal în cazul înregistrării/anulării înregistrării în scopuri de TVA prin norme metodologice de aplicare a Codului fiscal, spre deosebire de prevederile anterioare, potrivit cărora criteriile pentru evaluarea riscului fiscal se stabileau prin ordin al președintelui ANAF.

Până la data intrării în vigoare a HG nr. 340/2020, act normativ emis în executarea Legii nr. 172/2019, prin care au fost completate prevederile pct. 88 ale titlului VII „Taxa pe valoarea adăugată” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 1/2016, în sensul stabilirii la alin. (20) și (21) a criteriilor de risc în baza cărora se efectuează evaluarea riscului fiscal în cazul înregistrării/anulării înregistrării în scopuri de TVA, procedura pentru evaluarea riscului fiscal și criteriile de risc aferente au fost stabilite prin OPANAF nr. 2856/2017, modificat și completat prin OPANAF nr. 167/2019. În data de 14.05.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 393 OUG nr. 69/2020 prin care au fost aduse o serie de modificări și completări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, și instituite unele măsuri fiscale. În acest context, prin art. I, pct. 10 din ordonanță au fost aduse modificări art. 316 alin. (9) din Codul fiscal, astfel că începând cu data intrării în vigoare a acesteia persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (1) din Codul fiscal nu mai fac obiectul analizei criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal”, se menționează în referatul de aprobare a actului normativ.

În acest context, modificările legislative menționate anterior impun abrogarea explicită a OPANAF nr. 2856/2017, cu modificările și completările ulterioare, și stabilirea unei noi proceduri care să vizeze:

 evaluarea riscului fiscal pentru persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Codul fiscal, care au avut anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Codul fiscal, în baza procedurii de evaluare a intenției și capacității de a desfășura activități economice în sfera de aplicare a TVA, respectiv a procedurii de evaluare a riscului fiscal;

▪ înregistrarea, la cerere, în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care solicită înregistrarea potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Codul fiscal;

▪ anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care prezintă risc fiscal ridicat potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Codul fiscal.

Continuare

ECONOMIE

Curtea de Conturi Europeană verifică protejarea drepturilor pasagerilor aerieni

Curtea de Conturi Europeană a lansat un audit pentru a evalua dacă Executivul comunitar a protejat, în mod eficace, drepturile cetățenilor care au călătorit cu avionul sau care au rezervat zboruri în timpul crizei provocate de coronavirus, informează un comunicat de presă al gardianului finanțelor UE, informează Agerpres.

CECCAR FM

Publicat

pe

Auditorii vor examina dacă normele actuale privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian sunt adecvate scopului și dacă sunt suficient de reziliente pentru a face față unei astfel de crize. Aceștia vor verifica dacă Comisia a monitorizat măsura în care drepturile pasagerilor au fost respectate în timpul pandemiei și dacă aceasta a acționat în consecință. În plus, se va evalua dacă statele membre au luat în considerare drepturile pasagerilor atunci când au acordat ajutoare de stat de urgență sectorului călătoriilor și al transporturilor.

„În vremuri de COVID-19, UE și statele membre au trebuit să găsească un echilibru între protejarea drepturilor pasagerilor care utilizează transportul aerian și sprijinirea companiilor aeriene aflate în dificultate. Auditul Curții va verifica dacă drepturile a milioane de pasageri din UE nu au devenit «victime colaterale» în lupta pentru salvarea companiilor aeriene care se confruntă cu dificultăți”, a afirmat Annemie Turtelboom, membră a Curții care conduce acest audit.

Curtea de Conturi Europeană subliniază că statele membre au permis companiilor aeriene o mai mare flexibilitate în ceea ce privește rambursarea pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate. În plus, Comisia a emis orientări și recomandări privind voucherele, inclusiv referitoare la faptul că voucherele nu afectează dreptul pasagerilor la rambursare în numerar. „Cu toate acestea, pasagerii ale căror zboruri fuseseră anulate au fost adesea presați de companiile aeriene să accepte vouchere în loc să beneficieze de o rambursare în numerar. În alte cazuri, companiile aeriene nu au rambursat pasagerii la timp sau nu au oferit nicio rambursare”, subliniază Curtea de Conturi.

Raportul Curții de Conturi Europene este prevăzut pentru publicare înainte de vacanța de vară, scopul acestuia fiind de a veni în sprijinul pasagerilor care utilizează transportul aerian în perioada de criză și de a lansa un efort general de restabilire a încrederii în aviație.

La rândul său, Comisia Europeană a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că a demarat o anchetă în coordonare cu rețeaua de cooperare în materie de protecție a consumatorilor (CPC) cu privire la practicile companiilor aeriene în cazurile de anulare a zborurilor, ca urmare a dificultăților întâmpinate de pasageri la rambursarea în numerar.

Continuare

ECONOMIE

Creșterea prețurilor producției industriale în România, peste media UE, în ianuarie

Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut cu 1,4% în zona euro și în Uniunea Europeană în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

CECCAR FM

Publicat

pe

Toate statele membre ale UE pentru care sunt disponibile date au raportat creșteri în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, cel mai semnificativ avans fiind în Irlanda (10%), Spania (3,4%), Danemarca (3,3%), Portugalia (2,5%), Belgia (2,4%), Malta (2,3%), Grecia (2%), Estonia și Suedia (ambele cu 1,8%), Finlanda (1,7%) și România (1,5%).

Conform datelor Eurostat, prețurile producției industriale au rămas stabile în zona euro și au crescut cu 0,2% în UE în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2020.

Cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor producției industriale în ianuarie au fost raportate în Irlanda (19,6%), Estonia (5,1%) și Danemarca (2,9%), iar cel mai semnificativ declin în Grecia (minus 6%), urmată de Lituania (minus 4,8%), Cipru (minus 4,6%) și Grecia (minus 3,8%). România a raportat un avans anual de 0,7% în ianuarie, față de o creștere de 0,6% în decembrie.

Prețurile la producător reprezintă un factor important care influențează inflația, pe care Banca Centrală Europeană vrea să o mențină sub, dar în apropiere, de 2% pe termen mediu. Orice modificare a prețurilor la porțile fabricilor se repercutează asupra costurilor finale pentru consumatori.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending