ECONOMIE
Ritmul anual de creştere a creditelor în lei acordate populaţiei de către bănci a încetinit în septembrie la 27,7%
Împrumuturile în lei acordate populaţiei de către bănci au avansat în septembrie cu 1,8% faţă de luna precedentă, până la 63,6 miliarde lei (echivalent cu 14,3 miliarde euro), iar ritmul anual de creştere a încetinit la 27,7%, de la 28,2% în august, continuând tendinţa din ultimele luni, arată datele publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
În ansamblu, creditele acordate de către bănci populaţiei şi firmelor, în lei şi în valută, au crescut în septembrie cu 0,7% faţă de august, după trei luni la rând de declin, şi au avansat cu 1,2% comparativ cu a noua lună din 2015, până la 216,85 miliarde lei (48,7 miliarde euro).
Creşterea creditării a fost generată, şi în septembrie, integral de componenta în lei, în condiţiile în care împrumuturile în valută au continuat să scadă rapid.
„Creditul în lei s-a majorat cu 1,3 la sută (1,4 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,1 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 8 milioane euro)”, se arată în comunicatul BNR, citat de News.ro.
Astfel, creditele în lei acordate populaţiei au crescut în septembrie cu 1,8% faţă de luna precedentă, până la 63,6 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în lei acordate firmelor au urcat cu 0,7% în acelaşi interval, până la 58,3 miliarde lei.
Pe partea în valută, împrumuturile acordate populaţiei s-au contractat cu 1,2% în septembrie faţă de august, până la echivalentul în lei a 47,8 miliarde lei, iar creditele în valută acordate companiilor au urcat cu 1,1%, până la echivalentul a 47,2 miliarde lei.
În urma evoluţiei, la finalul lui septembrie, valoarea creditelor în lei a ajuns la 56,2% din valoarea totală a creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor, în timp ce creditele în valută nu mai reprezintă decât 43,8%.
ECONOMIE
MF: Proiectul de HG privind prețurile maxime la RCA, în consultare publică

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat astăzi, pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul de Hotărâre privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.
Potrivit proiectului, tarifele de primă maxime la RCA se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător la data de 1 martie 2022 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. Prin excepție, în situația în care tarifele de primă practicate de către asigurătorii RCA la data de 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie 2023, asigurătorii RCA aplică cel mai mic tarif de primă dintre cele două.
Asigurătorii RCA vor aplica tarifele de primă maxime menționate începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima brută încasată pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Tarifele de primă maxime se stabilesc pentru clasa de bonus/malus B0; în funcție de istoricul de daună al asiguratului, asigurătorii RCA aplică clasa de bonus/malus în care se încadrează acesta, conform prevederilor legale.
În perioada aplicării prevederilor acestei hotărâri, la despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA, pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeași clasă sau o clasă inferioară, calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăși tariful mediu de închiriere publicat de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. Despăgubirile în acest caz se acordă numai în situația în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic. Perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile menționate este de 30 de zile de la data eliberării autorizației de reparație de către poliție sau a documentului de intrare în reparație eliberat de către asigurătorul RCA, după caz. Prin excepție, perioada maximă poate fi prelungită numai cu aprobarea prealabilă a asigurătorului RCA.
În cazul vehiculelor care nu se mai repară și se încadrează în situația de dauna totală economică, despăgubirile acoperă perioada cuprinsă între data constatării avariilor și data înaintării ofertei de despăgubire; în acest caz, valoarea despăgubirii nu poate depăși 25% din valoarea de piață a vehiculului avariat.
ECONOMIE
Piața auto din România a avut cea mai mare creștere din Europa, în februarie

Vânzările de autoturisme în Europa au crescut și în luna februarie, pentru a șaptea lună la rând, iar piața auto din România a avut cel mai mare ritm de creștere procentuală din Europa, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Agerpres.
Această asociație, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 802.763 autoturisme au fost înmatriculate în luna februarie 2023 în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), în creștere cu 11,5% comparativ cu luna februarie 2022. Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 12,2% în ritm anual până la 902.775 de autoturisme.
În România, înmatriculările de autoturisme au crescut cu 44,5% în ritm anual în luna februarie, până la 12.449 de unități.
În rândul principalilor constructori auto generaliști, o creștere semnificativă de 28,8% a înmatriculărilor fost înregistrată de grupul Renault, care a înmatriculat 91.352 de autoturisme. Performanțele grupului Renault se datorează în special mărcii Dacia, în cazul căreia înmatriculările au crescut cu 53,6% în ritm anual până la 44.760 unități. Marca Dacia a ajuns la o cotă de 5% pe piața din Europa, față de 3,6% în luna februarie a anului trecut.
ECONOMIE
CE a aprobat o schemă românească de sprijinire a stocării energiei electrice

Comisia Europeană (CE) a aprobat o schemă în valoare de 103 milioane euro propusă de România pentru a sprijini investițiile în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres.
Proiectul prevede punerea în funcțiune a unei capacități de minimum 480 MWh de stocare a energiei electrice în baterii, până în 31 decembrie 2025. Bugetul total aferent schemei este echivalentul în lei al sumei de 103.480.000 euro, compus din 79.600.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență în cadrul PNRR și 23.880.000 euro fonduri naționale prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%.
„Comisia a decis că schema românească este necesară și adecvată pentru a accelera investițiile în facilitățile de stocare a energiei electrice, contribuind astfel la obiectivele strategice ale UE care au legătură cu tranziția verde. În plus, Comisia a ajuns la concluzia că schema este proporțională, în condițiile în care ajutorul va fi limitat la minimumul necesar și nu va avea efecte negative asupra competiției și comerțului în UE. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, a precizat Executivul comunitar, în comunicat.
-
ECONOMIEacum 7 zile
Ajutor de minimis pentru construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor
-
ECONOMIEacum 6 zile
CNAS: Modificări ale asigurării pentru concedii și indemnizații
-
ECONOMIEacum 5 zile
ANRE a aprobat Ordinul privind contractul cadru de furnizare a energiei electrice
-
ECONOMIEacum 7 zile
UE va finanța două proiecte de mobilitate verde din România
-
ECONOMIEacum 7 zile
BNR: În prima lună a anului, deficitul de cont curent a fost 949 milioane euro
-
ECONOMIEacum 6 zile
Moody’s a înrăutățit perspectiva atribuită sistemului bancar al SUA
-
ECONOMIEacum 3 zile
ASF propune practicarea tarifelor RCA din martie 2022
-
ECONOMIEacum 5 zile
Ghidul de plată a ajutorului de stat acordat în baza HG nr. 807/2014 – Revizia 7