ECONOMIE
Inflaţia din zona euro a atins în noiembrie cel mai ridicat nivel din aprilie 2014, de 0,6%
Rata anuală a inflaţiei din zona euro a atins în noiembrie 0,6%, cel mai ridicat nivel după aprilie 2014, potrivit Eurostat, dar este cu mult sub ţinta de aproape 2% a Băncii Centrale Europene (BCE), care va decide pe 8 decembrie dacă va prelungi programul de achiziţii de obligaţiuni care expiră în martie, transmite MarketWatch, citat de News.ro.
În octombrie, inflaţia din zona euro a fost de 0,5%.
În condiţiile în care rata inflaţiei continuă să fie sub nivelul vizat de BCE, iar creşterea economică din zona euro rămâne modestă, analiştii anticipează că oficialii BCE vor decide prelungirea programului de stimulare.
Într-un interviu publicat recent, preşedintele BCE Mario Draghi a spus că reprezentanţii instituţiei ar putea decide schimbarea mărimii achizițiilor lunare de obligaţiuni.
”Putem adopta politica necesară prin diferite combinaţii de instrumente, de exemplu mărimea achiziţiilor lunare de obligaţiuni sau perioada de timp în care au loc acestea”, a explicat Draghi într-un interviu publicat pe pagina de Internet a BCE.
Preţurile de consum din zona euro au crescut sub ritmul dorit de BCE în ultimi patru ani şi au şi scăzut, cel mai recent în luna mai, în pofida diferitelor măsuri de stimulare adoptate de instituţie începând din iunie 2014, care includ o dobândă negativă la depozite, programul prin care cumpără obligaţiuni guvernamentale şi în ultima perioadă şi ale unor companii, precum şi împrumuturi ieftine pentru bănci.
În prezent, BCE cumpără lunar obligaţiuni în valoare de 80 de miliarde de euro.
Inflaţia core, care exclude preţurile energiei, alimentelor şi tutunului, se menţine la 0,8% de patru luni, acelaşi nivel ca în iunie 2014.
ECONOMIE
ANAF: Precizări privind depunerea declarației de mențiuni

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că persoanele juridice care, în anul 2022, au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formularul 700 sau, după caz, formularul 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.
„Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală”, subliniază ANAF.
ECONOMIE
DNSC: Anunțuri false propagate prin intermediul postărilor sponsorizate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția cu privire la anunțurile false propagate online prin intermediul postărilor sponsorizate pe Facebook, semnalând că atacatorii compromit pagini de social media și, cu ajutorul acestora, lansează postări sponsorizate în care promovează false oportunități de investiții, informează Agerpres.
„Pagini de Facebook din America de Sud sunt manipulate de atacatori pentru a promova această inițiativă frauduloasă către utilizatori din România, textul fiind formulat în limba română. Odată ce utilizatorul accesează postarea sponsorizată, este redirecționat către un articol în care infractorii cibernetici se folosesc de imaginea StirileProTV și a unui cunoscut om de afaceri, pentru a oferi o aură de încredere și legitimitate «ofertei». Atacatorii încearcă astfel să atragă potențiale victime pentru a-și furniza date personale, financiare sau de autentificare pe pagini de phishing regăsite în articol, sub pretextul investițiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt”, explică specialiștii DNSC pe pagina de Facebook a instituției.
Aceștia recomandă: citiți și analizați cu atenție informațiile culese din mediul online; evitați accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunități rapide de îmbogățire; nu furnizați date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană și în cazul în care ați introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit prin această metodă depuneți o plângere la Poliție, fizic sau online; dacă observați în mediul online inițiative similare, raportați-le către rețeaua socială și către DNSC (alerts@dnsc.ro, respectiv 1911).
Pentru a antrena utilizatorii din România să identifice și să evite cele mai întâlnite amenințări din mediul online la adresa utilizatorului obișnuit, DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor, alături de parteneri din zona privată, au lansat site-ul www.sigurantaonline.ro. Acesta este un instrument folositor utilizatorilor de toate vârstele, pe care îl pot folosi pentru a-și îmbunătăți și perfecționa frecvent rutina esențială de securitate cibernetică.
ECONOMIE
Ministrul Economiei anunță noi scheme de ajutor de stat pentru industrie

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat că există discuții la nivel guvernamental pentru lansarea unor scheme noi, cu impact semnificativ pentru industria chimică, petrochimică și industria materialelor de construcții.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la Cluj-Napoca, în contextul unei vizite oficiale, unde oficialul a avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri local și cu mai multe companii cu capital românesc și străin.
,,Vrem să vedem cum se reflectă schemele de ajutor de stat pentru industrie în economia românească. În discuțiile avute, mi-au fost supuse atenției câteva aspecte privind nevoia de dezvoltare a acestor companii și am tras câteva concluzii; una dintre ele este că schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare are un impact major în dezvoltarea economică și să continuăm să îmbunătățim aceste scheme. Sper ca și companiile din Cluj să aplice în număr cât mai mare”, a mai afirmat ministrul.
-
ECONOMIEacum 4 zile
ASF propune practicarea tarifelor RCA din martie 2022
-
ECONOMIEacum 2 zile
MF: Proiectul de HG privind prețurile maxime la RCA, în consultare publică
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 20 martie 2023
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 16.03.2023
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 21.03.2023
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
Start carieră! Alege să devii un profesionist fit for future!
-
ECONOMIEacum 4 zile
Proiect de Ordin privind intervențiile aferente sectorului apicol
-
ECONOMIEacum 3 zile
APIA eliberează adeverințe pentru sectorul creșterii animalelor