Connect with us

ECONOMIE

UE şi SUA au convenit reducerea barierelor juridice şi de capital pentru susţinerea pieţei de asigurări transatlantice

CECCAR FM

Publicat

pe

Uniunea Europeană şi Statele Unite au convenit vineri reducerea barierelor legale şi de capital pentru susţinerea pieţei transtalaltice a asigurărilor şi reasigurărilor, de 3 miliarde de dolari, relatează Reuters, conform News.ro.

Acordul era negociat de peste un an şi urmează unui acord asemănător în domeniul instrumentelor derivate.

Reprezentanţii SUA şi ai UE afirmă într-un comunicat comun că au ajuns la un acord care va asigura protecţia consumatorilor şi va oferi o predictibilitate mai mare a reglementărilor pentru asigurătorii şi reasigurătorii care operează pe ambele maluri ale Atlanticului.

Potrivit acordului, autorităţile americane şi europene vor elimina cerinţele ca reasigurătorii să deţină mai mult capital pentru acoperirea riscurilor, dacă operează de pe celălalt mal al Atlanticului, eliminând una dintre piedicile majore din calea extinderii transfrontaliere.

Asigurătorii vor beneficia şi de reducerea cerinţelor de supraveghere, ceea ce va reduce costurile.

”Este un acord major care va avantaja asigurătorii, reasigurătorii şi deţinătorii de poliţe”, a declarat comisarul UE pentru servicii financiare, Valdis Dombrovskis.

Acordul facilitează companiilor europene să îşi crească prezenţa pe piaţa din UE, iar companiilor americane să vândă poliţe mai uşor în statele UE.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

Bitcoin își extinde pierderile și se îndreaptă spre cea mai slabă săptămână din martie 2020

Bitcoin a scăzut puternic vineri și se îndrepta către cea mai puternică scădere săptămânală din luna martie 2020, relatează Reuters.

CECCAR FM

Publicat

pe

Cea mai populară criptomonedă a lumii a scăzut cu mai mult de 5%, până la minimul a aproape trei săptămâni, de 28.800 dolari pe piețele asiatice, înainte de a se opri la circa 30.000 de dolari. Bitcoin a pierdut 15% până acum săptămâna aceasta, cea mai mare scădere de la prăbușirea de 33% în martie.

Traderii au declarat că un raport postat pe Twitter de BitMEX Research și care sugerează că o parte dintr-un bitcoin ar fi putut fi cheltuit de două ori, ar fi afectat încrederea în tehnologia care stă la baza clasei de active.

Bitcoin este acum cu aproximativ 30% sub recordul de 42.000 de dolari pe care l-a atins în urmă cu două săptămâni, pierzând teren pe fondul îngrijorărilor din ce în ce mai mari că devine una dintre numeroasele bule ale pieței financiare și că atrage atenția autorităților de reglementare.

În timpul unei audieri a Senatului SUA, marți, Janet Yellen, alegerea președintelui Joe Biden pentru șefia Trezoreriei SUA, și-a exprimat îngrijorarea că criptomonedele ar putea fi utilizate pentru finanțarea activităților ilegale.

Declarația a urmat săptămâna trecută unui apel al președintelui Băncii Centrale Europene Christine Lagarde pentru reglementarea globală a bitcoin, informează Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

CE propune prelungirea cadrului temporar pentru ajutoarele de stat până la finele acestui an

Comisia Europeană (CE) a trimis statelor membre, spre consultare, un nou proiect de propunere vizând extinderea, până la data de 31 decembrie 2021, a domeniului de aplicare a cadrului temporar privind ajutoarele de stat, pentru a sprijini economia în contextul pandemiei de coronavirus, informează DPA, preluată de Agerpres.

CECCAR FM

Publicat

pe

Cadrul temporar a fost modificat pentru prima dată la 3 aprilie 2020, pentru a oferi mai multe posibilități de a se obține sprijin public pentru cercetarea, testarea și producerea de produse relevante pentru combaterea pandemiei de coronavirus, precum și pentru a proteja locurile de muncă și pentru a sprijini în continuare economia. La 8 mai 2020, Comisia a extins a doua oară domeniul de aplicare a cadrului temporar pentru a include măsuri de recapitalizare și de datorie subordonată.

„Pe măsură ce al doilea val al pandemiei de coronavirus continuă să ne afecteze profund viețile, companiile din Europa au nevoie de sprijin suplimentar pentru a depăși criza. De aceea, propunem să prelungim cadrul temporar pentru ajutoarele de stat până la 31 decembrie 2021 și să creștem sumele puse la dispoziția companiilor”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Propunerea Executivului comunitar ține cont de reacțiile primite de la statele membre prin intermediul unui sondaj lansat de Comisie în luna decembrie 2020 cu privire la implementarea cadrului temporar pentru ajutoarele de stat.

Statele membre au acum posibilitatea de a formula observații cu privire la proiectul de propunere a Comisiei.

Continuare

ECONOMIE

Mecanismul de Redresare și Reziliență, principala temă dezbătută în reuniunea ECOFIN

Implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență a fost unul dintre principalele puncte pe agenda reuniunii Consiliului de Afaceri Economice și Financiare (Ecofin), desfășurată în regim de videoconferință, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

CECCAR FM

Publicat

pe

„Regulamentul privind Mecanismul de Redresare și Reziliență urmează să fie adoptat în cursul lunii februarie, iar după momentul respectiv statele membre pot trimite oficial Planurile Naționale de Redresare și Reziliență pentru evaluare și aprobare”, se menționează în comunicat.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a subliniat importanța operaționalizării cât mai rapide a acestui mecanism și a amintit că România a trimis spre consultare un proiect al planului în cursul lunii noiembrie 2020, acesta fiind în prezent pe agenda de lucru a Comisiei Europene. Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a menționat că toate planurile de reformă primite până în prezent sunt în stadiu de proiect și a subliniat importanța transmiterii cât mai rapide a variantelor de lucru finale de către statele membre.

Unul dintre aspectele subliniate de ministrul român de finanțe a fost că sistemele de control aferente mecanismului nu trebuie să îngreuneze implementarea, idee susținută, de altfel, de mai mulți reprezentanți ai statelor membre.

Miniștrii finanțelor din UE au discutat și despre concluziile Raportului privind Mecanismul de Alertă 2021, respectiv proiectul de recomandare pentru politica economică a zonei euro. Acestea vor fi aprobate ulterior prin procedură scrisă.

Sondajul anual al Grupului BEI privind investițiile și finanțarea acestora și planul de acțiune privind creditele neperformante au completat agenda ECOFIN.

A fost prima reuniune condusă de Președinția portugheză a Consiliului UE, care și-a prezentat, cu această ocazie, programul și prioritățile în domeniul afacerilor economice și financiare.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending