Rețele sociale

ECONOMIE

Măsuri fiscale ce intră în vigoare de la 1 februarie 2017

Radio CECCAR FM

De miercuri, 1 februarie, intră în vigoare mai multe măsuri, între care eliminarea plafoanelor în cazul contribuţiilor sociale şi de sănătate, creşterea plafonului pentru microîntreprinderi şi eliminarea a 102 taxe nefiscale.

Data de 1 februarie aduce modificări în cazul contribuţiilor la pensiile publice şi la sistemul sănătate. Astfel, începând de miercuri, salariaţii vor datora contribuţiile de pensie (CAS) şi de sănătate (CASS) la tot venitul realizat, actualul plafon maxim, echivalent cu 5 salarii medii brute, fiind eliminat.

Potrivit premierul Sorin Grindeanu, eliminarea plafonului CASS (contribuţia la sănătate) pentru cei cu salarii de peste cinci ori salariul mediu, ar afecta 36.000 de salariaţi, iar măsura ar aduce la buget un plus de 500 de milioane de lei.

Pe de altă parte, salariaţii, PFA şi pensionarii care au şi venituri din dividende, dobânzi, drepturi de autor, dar şi din chirii, vor fi scutiţi de CASS pentru acestea.

Astfel, este reintrodusă scutirea de CASS pentru persoanele care realizează venituri din investiţii (dividende, dobânzi) şi/sau din alte surse pentru aceste venituri dacă în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

De la 1 ianuarie 2017, conform Codului fiscal, scutirea era eliminată, ceea ce însemna că salariaţii, pensionarii, PFA urmau să achite CASS pentru dividende, dobânzi şi drepturi de autor, potrivit News.ro.

O altă modificare importantă este legată de anularea CASS pentru pensii. Indiferent de valoarea pensiei, pensionarul are calitate de asigurat în sistemul public de sănătate, dar plata contribuţiei se suportă de la bugetul de stat.

Tot de la 1 februarie, impozitul pe venit aplicat microîntreprinderilor cu un singur salariat va fi redus de la 2% la 1%, concomitent cu ridicarea plafonului de venituri până la care o firmă poate fi încadrată în definiţia microîntreprinderii, de la 100.000 euro la 500.000 euro.

Totuşi, cota de impunere de 3% rămâne neschimbată pentru microîntreprinderile fără niciun salariat.

Anterior, cota era cuprinsă între 1% şi 3%, în funcţie de numărul de salariaţi: un procent din venituri pentru microîntreprinderile cu cel puţin doi salariaţi, 2% pentru cele cu un singur salariat şi 3% pentru cele care nu au niciun angajat.

De la 1 februarie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va elimina formularul 088. Prin Declaraţia 088, introdusă în februarie 2015 şi simplificată în vara lui 2016, un contribuabil este evaluat de către funcţionarii Fiscului din punct de vedere al capacităţii de a desfăşura activităţi economice în sfera TVA.

Documentul a fost aspru criticat de reprezentanţii oamenilor de afaceri, din cauza creşterii birocraţiei.

Tot de la 1 februarie se vor anula 102 taxe nefiscale. Taxa radio-tv, timbrul de mediu, taxa de înregistrare în registrul comerţului, taxa pentru acordarea cetăţeniei române şi taxa pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar sunt printre cele mai importante dintre cele 102 taxe care vor fi eliminate, ca urmare a aplicării proiectului de lege depus de PSD şi votat în Parlament.

Un număr de 22 de taxe nefiscale, percepute pentru diferite servicii prestate de structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), inclusiv pentru cazier, pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere ori pentru schimbarea numelui, vor fi eliminate începând cu data de 1 februarie, anunţă ministerul.

Astfel, se va elimina taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul urmând a fi eliberat gratuit solicitanţilor, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.

Ministerul Afacerilor Interne mai arată că vor fi eliminate opt taxe care erau necesare pentru eliberarea unor documente la ghişeele Direcţiei Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor:

– Taxă pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei;

– Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 lei;

– Taxă pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de trei ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei;

– Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 lei; – Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei;

– Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei; – Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei;

– Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei.

Pe lângă acestea, vor fi eliminate alte trei taxe: pentru aplicarea, de către instituţiile prefectului, a apostilei pe actele oficiale administrative, la solicitarea persoanelor fizice (22 lei) sau juridice (44 lei), precum şi înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei (3 lei).

Totodată, de la 1 februarie din costul paşaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, şi tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, 100 lei.

Potrivit noilor reglementări, taxele pe care le vor achita cetăţenii pentru eliberarea paşapoartelor, în cazul cererilor depuse în ţară, vor fi următoarele:

– Paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani) – 258 lei; – Paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani) – 234 lei;

– Paşaportul simplu temporar (cu valabilitate 1 an) – 96 lei. Tot dela 1 februarie, va fi eliminată şi taxa de 22 lei pentru furnizarea datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple şi pentru eliberarea adeverinţelor referitoare la: exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate; istoric de paşapoarte; perioada în care solicitantul a avut statutul de cetăţean roman cu domiciliul în străinătate.

Alte şase taxe extrajudiciare de timbru şi două taxe consulare pentru servicii prestate în domeniul evidenţei persoanelor şi al stării civile vor fi eliminate:

– Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului; eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui; eliberarea şi preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţenii români; înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei; eliberarea cărţii de identitate provizorii – 5 lei;

– Taxa pentru schimbarea numelui – 15 lei; – Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului – 22 lei,

– Taxa pentru identificarea unei persoane pe teritoriul României – 35 lei.

ECONOMIE

ANAF: Precizări privind depunerea situațiilor financiare de către microîntreprinderi

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a adus astăzi o serie de clarificări referitoare la depunerea situațiilor financiare de către microîntreprinderi:

„Pentru aplicarea în anul fiscal 2024 a sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, referirea la situațiile financiare anuale privește doar persoanele juridice române care nu au depus situațiile financiare corespunzătoare exercițiului financiar al anului 2022 și/sau cele corespunzătoare anilor anteriori anului 2022.

Pentru exercițiul financiar al anului 2023, potrivit art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele juridice române depun un exemplar al situațiilor financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar.

Termenul prevăzut mai sus este aplicabil tuturor entităților, indiferent de sistemul de impozitare aplicabil, conform Legii contabilității, nefiind instituită o derogare de la acest termen pentru exercițiul financiar al anului 2023.”

Continuare

ECONOMIE

Perioada fără sancțiuni pentru contribuabilii care nu utilizează e-Factura, extinsă

Radio CECCAR FM

Guvernul a adoptat astăzi un proiect de act normativ inițiat de Ministerul Finanțelor (MF), care stabilește extinderea perioadei în care nu se vor aplica sancțiuni pentru cei care nu folosesc sistemul RO e-Factura, precum și reglementări privind comercializarea produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere.

Astfel, potrivit noului act normativ, a fost extinsă perioada în care nu se aplică sancțiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, până la 31 mai 2024. „Încă de la începutul implementării sistemului RO e-Factura am pus accent pe o colaborare strânsă și transparentă cu antreprenorii. O nouă decizie care reflectă acest angajament este că am propus extinderea cu două luni a perioadei în care nu se vor aplica sancțiuni pentru contribuabilii care nu emit facturi în sistemul RO e-Factura. De asemenea, anunț două funcționalități noi în sistem. De acum, aplicația poate precompleta o serie de informații despre utilizator doar pe baza CUI-ului, pentru ca munca contribuabilului să fie mai ușoară. În plus, aplicația simplificată are și ea o variantă tradusă în limba engleză pentru contribuabilii nerezidenți înregistrați în scopuri de TVA ce au obligația de raportare a facturilor”, a explicat ministrul Marcel Boloș, citat într-un comunicat al ministerului de resort.

„De la implementarea sistemului RO e-Factura, Ministerul Finanțelor a avut numeroase discuții și întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri pentru îmbunătățirea platformei, iar prelungirea perioadei permite persoanelor impozabile să își continue adaptarea procedurilor/sistemelor la noile cerințe, pentru a evita sancțiunile”, se menționează în comunicat.

MF reamintește, totodată, că a lansat versiunea simplificată a aplicației e-Factura. Inițiativa are ca obiectiv principal creșterea accesibilității și ușurinței în utilizarea instrumentului, pentru toți contribuabilii din țară. Versiunea îmbunătățită vine cu o interfață intuitivă și funcționalități mai ușor de utilizat, astfel încât fiecare utilizator să poată emite facturi în conformitate cu cerințele fiscale, într-un mod rapid și eficient. Aplicația este disponibilă AICI.

De asemenea, actul normativ conține o serie de prevederi în domeniul accizelor, în scopul evitării blocajelor în ceea ce privește comercializarea produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere. Astfel, se introduce regimul de marcare cu timbre fiscale și a produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere. Această prevedere contribuie la protejarea sănătății publice prin reducerea comerțului ilegal și a consumului de produse din tutun.

De asemenea, se reglementează obligația de a depozita produsele recepționate doar în spațiile declarate și autorizate pentru recepția produselor. Măsura are scopul de a asigura o mai mare transparență și control asupra lanțului de distribuție a produselor din tutun.

Continuare

ECONOMIE

A fost actualizată schema de plafonare a prețurilor la energie

Radio CECCAR FM

Astăzi, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Energiei, modificări ale OUG nr. 27/2022 care vor duce la scăderea prețului cu care producătorii vând fără a fi supraimpozitați de la 450 lei/MWh la 400 lei/MWh pentru energie electrică, respectiv de la 150 lei/MWh la 120 lei/MWh pentru gaze naturale. „Aceste valori au fost stabilite în urma unor analize minuțioase ale piețelor de energie și în urma consultărilor cu toți actorii din sector”, menționează Ministerul Energiei, într-un comunicat.

De asemenea, prin forma ordonanței adoptată astăzi se elimină posibilitatea introducerii taxei pe soare pentru prosumatori și se continuă schema de sprijin pentru consumatorii de energie electrică și gaze naturale.

„Așa cum am promis, menținem mecanismul de plafonare a prețurilor la energie și gaze încă un an, până la 31 martie 2025, pentru ca populația, dar și companiile, în calitate de consumatori finali, să rămână în continuare protejați față de o eventuală volatilitate de pe piața energiei și gazelor naturale, în actualele condiții de impredictibilitate pe plan global. Avem în acest moment o piață care a trecut de perioada tulbure și incertitudine. Am asigurat și ne dorim să asigurăm stabilitate. Suntem printre țările din UE în care prețurile au scăzut chiar sub pragurile de plafon și cel mai des întâlnim asta la facturile de gaz și la consumatorii de energie electrică cu un consum de peste 300 kWh/lună. De asemenea, mi-am respectat promisiunea de a elimina posibilitatea introducerii așa-numitei taxei pe soare, pentru că ne dorim susținerea prosumatorilor și un sistem energetic modern, descentralizat, digitalizat și decarbonizat”, a afirmat ministrul de resort, Sebastian Burduja.

Prin acest act normativ, ținând cont de tendința de scădere a prețurilor la energie electrică și gaze naturale înregistrată atât la nivel național, cât și european, Guvernul a actualizat cadrul legal aferent, astfel încât aceste scăderi să se reflecte și în facturile clienților finali.

„Menționăm că și schema actuală a asigurat, conform datelor publicate de Comisia Europeană, pentru trimestrul trei 2023, luând în calcul prețurile plafonate, nu cele din contracte, ci efectiv cele plătite de consumatori, ca România să aibă al patrulea cel mai ieftin gaz și a cincea cea mai ieftină energie electrică în Uniunea Europeană. Ministerul Energiei se va asigura, de asemenea, că revenirea la mecanismele pieței libere se va face etapizat și cu asigurarea unui preț corect pentru români. Astfel, în procesul de tranziție la piața liberă, pentru perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026 furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor publica oferte-tip doar pentru perioade pentru care au achiziționat, la data elaborării ofertei, o cantitate de energie electrică/gaze naturale cel puțin egală cu 50% din consumul clienților din portofoliu”, precizează Ministerul Energiei.

Continuare

Trending