Connect with us

ECONOMIE

Sectorul turistic românesc a încetinit în februarie

CECCAR FM

Publicat

pe

Numărul de turişti români şi străini în România a crescut în a doua lună a acestui an cu 7,7% faţă de februarie 2016, până la 679.100, după un avans de două cifre în prima lună, în condiţiile în care majorarea numărului de turişti străini s-a temperat, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro.

În ianuarie, numărul total de turişti crescuse cu 13,4% faţă de ianuarie 2016, până la 659.000.

Astfel, în februarie au fost înregistraţi 543.500 de turişti români, cu 8,5% mai mulţi faţă de februarie 2016, şi 135.600 de turişti străini, număr în creştere cu 4,5% comparativ cu a doua lună a anului trecut.

Din străinătate, cei mai mulţi turişti străini – 104.700 – au venit în februarie din Europa, în principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (88.600).

Cumulat, în primele două luni din 2017 au fost înregistraţi 271.089 turişti străini în România, în creştere cu 6,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cei mai mulţi turişti au venit în primele două luni din Germania (29.983), Italia (29.661), Israel (27.423) şi Marea Britanie (18.144).

Numărul de înnoptări, un indicator cheie în sectorul turistic, a crescut în perioada ianuarie-februarie cu 6,3%, la 2,54 milioane.

În privinţa traficului de la frontiere, numărul de intrări de vizitatori străini în România a crescut cu 22,5% în primele două luni din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, până la 1,34 milioane, în timp ce numărul de ieşiri ale românilor din ţară s-a redus cu 14,7%, la 1,83 milioane.

În 2016, numărul de turişti străini în România a crescut cu 10,6% faţă de anul precedent, până la 2,47 milioane, nivel-record al ultimelor decenii, în condiţiile în care a crescut atracţia ţării pentru turiştii din Europa, Asia şi America de Nord.

În total, în 2016, numărul de turişti în România – români şi străini – a crescut cu 10,4% faţă de 2015, până la 10,92 milioane.

Continuare
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Notarii au acces la sistemul informatic integrat de cadastru

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) extinde accesul în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra pentru notarii publici.

CECCAR FM

Publicat

pe

Potrivit unui comunicat transmis luni de ANCPI, notarii au acces gratuit permanent la conținutul tuturor cărților funciare existente în eTerra, scopul fiind realizarea lucrărilor de specialitate.

Până în prezent a fost extins accesul în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra pentru experții judiciari, persoanele autorizate să execute lucrări în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei şi fotogrammetriei și pentru notarii publici.

Accesarea conținutului cărților funciare va fi monitorizată de ANCPI pentru a preveni eventualele tentative de abuz.

În anul 2020, activitatea de cadastru și publicitate imobiliară a fost digitalizată integral, iar specialiștii instituției lucrează continuu atât la îmbunătățirea sistemelor informatice deținute de ANCPI, cât și la simplificarea legislației și a procedurilor de lucru, transmite Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Subvenții pentru companiile aeriene cu zboruri la Sibiu

Comisia Europeană a aprobat o schemă care prevede acordarea unor subvenții pentru companiile aeriene care reiau sau încep să efectueze zboruri înspre și dinspre Aeroportul din Sibiu.

CECCAR FM

Publicat

pe

Potrivit unui comunicat al CE, schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Aceasta va fi oferi ajutor sub formă de subvenții directe și va fi accesibilă în mod transparent tuturor companiilor aeriene interesate care își încep sau își reiau operațiunile pe aeroportul din Sibiu.

„Obiectivul măsurii este acela de a sprijini activitatea operatorilor aerieni, precum și redresarea economică și viabilitatea structurală a regiunii în contextul pandemiei de coronavirus. Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul temporar”, se arată în comunicatul în care se precizează că Aeroportul Sibiu joacă un rol important în conectivitatea regională și internațională a țării.

Ajutorul nu va depăși 800.000 de euro pe companie și se va acorda înainte de 30 iunie 2021.

„Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, se mai arată în comunicatul citat de Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Paradisurile fiscale costă guvernele 427 de miliarde de dolari anual

Paradisurile fiscale costă guvernele mai mult de 427 miliarde dolari pe an, inclusiv peste 89 miliarde dolari în SUA, potrivit unui studiu citat de Business Insider.

CECCAR FM

Publicat

pe

„La nivel global, echivalentul a peste 34 de milioane de salarii anuale de asistentă medicală se pierde în paradisuri fiscale în fiecare an”, arată studiul realizat de grupul britanic de advocacy Tax Justice Network.

Aproximativ 245 miliarde dolari din total sunt profituri mutate de companii în țări cu impozite mai favorabile. Persoane bogate sunt responsabile pentru 182 de miliarde de dolari, prin „ascunderea activelor și veniturilor nedeclarate offshore, dincolo de limitele legii”, se arată în studiul citat de Mediafax.

Publicarea studiului a fost programată să coincidă cu sosirea liderilor mondiali în Arabia Saudită pentru summitul G20. Autorii i-au îndemnat pe lideri, ale căror țări pierd 290 miliarde de dolari în fiecare an, să ia măsuri pentru a opri ingineriile financiare.

Insulele Cayman au fost etichetate ca fiind principalul paradis fiscal, fiind responsabile pentru aproximativ 70 de miliarde de dolari pe an.

Statele care pierd cele mai mari valori sunt SUA, Marea Britanie, Germania, Franța și Brazilia, se arată în raport. SUA pierd taxe în valoare de 89,4 miliarde de dolari pe an, iar Marea Britanie 39,6 miliarde de dolari.

Raportul acuză oficiali guvernamentali. Companiile care abuzează de sistemele fiscale nu evită impozitele pentru că sunt inovatoare, ci pentru că „știu că politicienii îi vor lăsa să scape”, a spus Rosa Pavanelli, secretar general al sindicatului Public Services International.

Autorii au sugerat trei soluții pentru guverne: impozitarea profiturilor la nivel global pentru companiile multinaționale, introducerea unui impozit pe avere cu „rate punitive” pentru cetățenii care își ascund averile și crearea unui grup fiscal global al Națiunilor Unite.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending