Suntem și pe

ECONOMIE

Activele fondurilor de pensii private din România au depăşit 7 miliarde de euro, în 2016

CECCAR FM

Publicat

pe

Sistemul de pensii private din România administra, în 31 decembrie 2016, active de 7,26 miliarde de euro, cu 27,16% peste nivelul înregistrat în anul anterior, pe fondul creşterii contribuţiei medii, potrivit datelor publicate luni de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și citate de News.ro.

Ponderea pensiilor private în PIB a fost, la sfârşitul anului trecut, de 4,35% comparativ cu 3,64% în decembrie 2015.

”Valoarea totală a activelor nete înregistrată la sfârşitul anului trecut de fondurile de pensii administrate privat a fost de 31,47 miliarde de lei (6,93 miliarde de euro), ritmul anual de creştere fiind de 27,53% (27,06% raportat la moneda euro)”, se arată în comunicatul ASF.

Avansul a venit pe fondul creşterii, la finalul anului trecut, cu 3,69% a numărului de participanţi, până la 6,8 milioane. În plus, a crescut şi contribuţia medie, aceasta fiind de 128,45 lei în luna decembrie, în creştere cu 13,46% faţă de decembrie 2015.

Creşterea activelor a fost influenţată de majorarea contribuţiei obligatorii a angajaţilor la Pilonul II de pensii de la 5% la 5,1%, de la 1 ianuarie 2016.

De asemenea, câştigul salarial mediu net la nivel naţional a fost de 11,4% în decembrie 2016, faţă de decembrie 2015, potrivit date oficiale publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valoarea medie a unui cont pentru cei aproximativ 6,67 milioane de participanţi cu conturi active în Pilonul II era, la 31 decembrie 2016, de 4.719 lei (1.039 euro), în creştere cu 22,18% faţă de decembrie 2015 şi cu 17,24% faţă de iunie 2016.

”4,70 milioane de participanţi înregistrau sume în cont de până la 5.000 lei (70,48%). Valoarea contului pentru 1,14 milioane de persoane era cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei (17,15%), iar pentru 0,83 milioane de persoane de peste 10.000 de lei (12,38%)”, se arată în comunicat.

Fondurile de pensii administrate privat au crescut ponderea investiţiilor în depozite bancare cu 94,56%, în decembrie 2016 faţă de decembrie 2015, până la 2,26 miliarde lei (504 milioane euro).

Cea mai mare pondere din total o au investiţiile în titluri de stat, 20,35 miliarde lei (4,5 miliarde euro), care au avut un avans de 25,2% în decembrie 2016 faţă de decembrie 2015.

A doua pondere, ca importanţă, o au investiţiile în acţiuni, 5,9 miliarde lei (1,3 miliarde euro), un avans de 24,38% în decembrie 2016 faţă de decembrie 2015.

În România există şapte administratori de fonduri de pensii private pe pilonul II: Metropolitan Life, NN Pensii, BCR, Aegon, BRD, Generali şi Allianz-Ţiriac.

Continuare
Comentează

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

România, singura țară din UE cu o creștere de două cifre a lucrărilor de construcții în luna august

Eurostat precizează că singurele state membre ale UE în care lucrările de construcții au crescut în august 2020, comparativ cu august 2019, sunt România (12,4%), Slovacia (4,8%) și Finlanda (2,2%).

CECCAR FM

Publicat

pe

Lucrările de construcții în România au înregistrat o creștere de 12,4%, în luna august 2020 comparativ cu aceeași lună din anul anterior, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre ale UE, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. În timp ce, în România, lucrările de construcții au înregistrat o creștere de două cifre, în zona euro lucrările de construcții au consemnat în luna august un declin anual de 0,9%, în timp ce în UE au înregistrat o scădere de 1,5%.

Eurostat precizează că singurele state membre ale UE în care lucrările de construcții au crescut în august 2020, comparativ cu august 2019, sunt România (12,4%), Slovacia (4,8%) și Finlanda (2,2%).

De la o lună la alta, în august 2020, comparativ cu luna anterioară, lucrările de construcții au crescut cu 2,6% în zona euro și cu 2,4% în Uniunea Europeană. Și în acest caz, România se situează printre țările unde lucrările de construcții au înregistrat cele mai mari creșteri, de la o lună la alta, cu un avans de 0,9%, alături de Franța (4,9%), Slovenia (2,4%), Ungaria (1,9%) și Portugalia (1,8%).

Continuare

ECONOMIE

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai ridicate rate anuale ale inflației în septembrie

Cele mai ridicate rate anuale ale inflației din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,8%), Ungaria (3,4%), Cehia (3,3%) și România (2,1%). La polul opus sunt unele state membre ale UE unde rata anuală a inflației este negativă: Grecia (-2,3%), Cipru (-1,9%) și Estonia (-1,3%).

CECCAR FM

Publicat

pe

România s-a situat în septembrie printre țările membre ale Uniunii Europene cu cele mai ridicate rate anuale ale inflației, arată datele prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Rata anuală a inflației în zona euro a coborât până la minus 0,3% în septembrie, de la un nivel de minus 0,2% în august, în timp ce în Uniunea Europeană a scăzut până la 0,3%, de la 0,4% luna precedentă.

Comparativ cu situația din august, rata anuală a inflației în septembrie a scăzut în 13 state membre (inclusiv în România), a rămas stabilă în șapte și a crescut în alte șapte țări membre.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflației din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,8%), Ungaria (3,4%), Cehia (3,3%) și România (2,1%). La polul opus sunt unele state membre ale UE unde rata anuală a inflației este negativă: Grecia (-2,3%), Cipru (-1,9%) și Estonia (-1,3%).

Datele Eurostat mai arată că în zona euro inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a scăzut în septembrie până la 0,4%, de la un nivel de 0,6% în august. Inflația de bază este urmărită cu atenție de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Continuare

ECONOMIE

ACEA: Piața auto din România a explodat în septembrie, cu o creștere de aproape 80%

Piața auto din România a înregistrat o creștere de 79,9% în septembrie, fiind înmatriculate 10.878 autoturisme, față de 6.046 vehicule în perioada similară din 2019.

CECCAR FM

Publicat

pe

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi în Europa a urcat cu 3,1% în septembrie, la 1,3 milioane, fiind prima creștere din acest an, în timp ce România a raportat cel mai semnificativ avans, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), potrivit Agerpres. Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Piața auto din România a înregistrat o creștere de 79,9% în septembrie, fiind înmatriculate 10.878 autoturisme, față de 6.046 vehicule în perioada similară din 2019. Creșteri semnificative s-au înregistrat luna trecută și în Irlanda (65,9%). Primele cinci piețe europene au raportat rezultate mixte, creșteri solide în Italia (9,5%) și Germania (8,4%), scăderi în Spania (13,5%), Marea Britanie (4,4%) și Franța (3%).

În primele nouă luni din 2020, vânzările auto în Europa au scăzut cu 29,3%, la 8,57 milioane de autoturisme, față de perioada similară din 2019, când s-au livrat 12,12 milioane de vehicule. În pofida rezultatelor pozitive din septembrie, impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) încă afectează semnificativ evoluția pieței auto europene, se arată în comunicatul ACEA.

În România au fost înmatriculate 84.601 autoturisme în perioada ianuarie-septembrie 2020, un declin de 31,8% față de perioada similară din 2019, când s-au livrat 124.049 vehicule.

Toate marile piețe au înregistrat scăderi în perioada ianuarie-septembrie 2020, cel mai sever declin fiind în Spania (38,3%), urmată de Italia (34,2%), Marea Britanie (33,2%), Franța (28,9%) și Germania (25,5%).

Continuare
ECONOMIEacum O oră

România, singura țară din UE cu o creștere de două cifre a lucrărilor de construcții în luna august

ECONOMIEacum O oră

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai ridicate rate anuale ale inflației în septembrie

ECONOMIEacum 2 ore

ACEA: Piața auto din România a explodat în septembrie, cu o creștere de aproape 80%

ECONOMIEacum 2 ore

Studiu: 95% dintre marile companii la nivel global recunosc că propriile inovații tehnologice eșuează înainte de a fi lansate

ECONOMIEacum 2 ore

La nivel global, nouă din zece angajați vor să aibă posibilitatea de a alege să lucreze de acasă

ECONOMIEacum 2 ore

FMI se așteaptă ca datoria publică să se apropie de 100% din PIB-ul mondial din cauza răspunsului la pandemie

PROFESIA CONTABILĂacum 2 ore

MEEMA: IMM-urile, PFA-urile, ONG-urile și CMI-urile pot aplica pentru microgranturile de 2.000 de euro până la 21 octombrie a.c.

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

Primul raport al Inițiativei pentru tehnologie a IESBA, tradus de CECCAR în limba română

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

O nouă ediție a emisiunii „Profesioniștii, în interes public”: Expertiza judiciară – perspective europene

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

ANOFM a publicat ghidul de completare și transmitere a registrului general de evidență a salariaților pentru înregistrarea reducerii timpului de muncă a salariaților în baza OUG nr. 132/2020 – art. 1

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

Noi modele ale cererii și declarației pe propria răspundere pentru indemnizația de șomaj tehnic

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 12 octombrie 2020

CECCAR TV

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending