Suntem și pe

ECONOMIE

Bugetul general consolidat a încheiat trimestrul I cu un excedent de 1,5 miliarde lei

CECCAR FM

Publicat

pe

Bugetul general consolidat a încheiat primul trimestru al acestui an cu un excedent de 1,52 miliarde lei, reprezentând 0,19% din PIB, în scădere cu 49,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când bugetul înregistra un surplus de 3 miliarde lei, în condiţile în care ritmul de creştere a cheltuielilor a depăşit semnificativ avansul încasărilor, afectate mai ales de scăderea puternică a veniturilor din TVA, arată datele publicate marţi de Ministerul Finanţelor și citate de News.ro.

„Veniturile bugetului general consolidat, care însumează 59,53 miliarde lei şi reprezintă 7,3% din PIB, au fost cu 7,1% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent”, a precizat Ministerul Finanţelor.

Pe categorii de venituri, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în primul trimestru la încasările din impozitul pe comerţ exterior şi tranzacţii internaţionale, cu un avans de 18,2%, urmate de impozitul pe salarii şi venit (+15,8%), contribuţiile sociale (+14,8%) şi veniturile din capital (+12,7%).

O creştere conjuncturală a fost înregistrată la sumele din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii, cu 60,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Avansul a fost determinat, „în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, potrivit ministerului.

Încasările din TVA s-au redus în primul trimestru cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19% de la 1 ianuarie 2017, care a produs efecte bugetare din februarie.

„Cu toate acestea, colectarea TVA a crescut cu 2,5% în februarie 2017 faţă de februarie 2016 şi cu 8,9% în martie 2017 comparativ cu martie 2016”, a menţionat Ministerul Finanţelor.

Cheltuielile bugetului general consolidat au fost în primul trimestru de 58 miliarde lei, în creştere cu 10,4%, sau 5,46 miliarde lei, faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 16,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ca urmare a majorările salariale acordate în a doua parte a anului trecut şi la începutul acestui an.

De asemenea, cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 9,7%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017.

Totuşi, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la cheltuielile pe proiecte cu fonduri europene, cu 418% faţă de trimestrul I din 2016, la 3,04 miliarde lei, şi la subvenţii, cu 114%, la 1,95 miliarde lei.

Cheltuielile cu subvenţiile au crescut în principal ca urmare a majorării subvenţiilor din agricultură, potrivit Ministerului Finanţelor.

În schimb, cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus în primul trimestru cu 3,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 7,83 miliarde lei.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 1,7 miliarde lei, echivalent cu 0,2% din PIB, susţine Ministerul Finanţelor, ceea ce înseamnă o scădere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primul trimestru din 2016, cheltuielile pentru investiţii au fost de 4,4 miliarde lei, respectiv 0,6% din PIB, potrivit execuţiei bugetare publicate de MFP în urmă cu un an.

În 2016, deficitul bugetului general consolidat al statului a fost de 18,3 miliarde lei, reprezentând 2,4% din produsul intern brut (PIB), pe metodologia cash, însă ultimele date ale Eurostat arată că, pe metodologia europeană ESA 2010, deficitul bugetar al României a fost de 3% din PIB anul trecut.

Guvernul Grindeanu a construit bugetul pentru 2017 pe venituri estimate la 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% faţă de nivelul de anul trecut, şi pe cheltuieli de 278,8 miliarde lei, cu 15% mai mari.

Astfel, deficitul bugetar a fost prevăzut la 24,1 miliarde lei, reprezentând 2,96% din PIB pe metodologia cash şi 2,99% din PIB pe metodologia ESA 2010, PIB-ul fiind estimat la 815,2 miliarde lei, cu o creştere economică de 5,2%.

Continuare
Comentează

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Companiile sunt îngrijorate de criza financiară, pandemie și sănătate

CECCAR FM

Publicat

pe

Criza financiară, valul 2 al COVID-19 și îmbolnăvirea angajaților se află în topul primelor riscuri pe care companiile le estimează pentru perioada următoare, relevă o analiză de piață realizată de Marsh Risk Monitor, citată de Agerpres. În privința reevaluării duratei impactului COVID-19 asupra propriilor activități, dacă în luna aprilie 2020 aproape 30% dintre companiile chestionate anticipau un impact al pandemiei care nu va dura mai mult de 7 luni, în septembrie, 70% dintre acestea anticipează că activitatea le va fi afectată mai mult.

Cu toate acestea, organizațiile par mult mai optimiste în legătură cu rezultatele financiare anticipate până la finalul acestui an. Astfel, aproape jumătate dintre companii (49%) au estimat, în septembrie, diminuarea indicatorilor financiari până la finalul anului, comparativ cu datele din aprilie, când ponderea era de 72%.

Conform cercetării, criza financiară (35,5%), îmbolnăvirea angajaților (12,9%) și al doilea val al pandemiei de COVID-19 (11,3%) reprezintă Top 3 riscuri a căror expunere a crescut, din perspectiva organizațiilor care au transmis informații în cadrul sondajului de specialitate.

Totodată, circa 40% dintre companii anticipează că se vor confrunta cu instabilitate financiară și scăderi în vânzări din cauza efectelor coronavirusului, iar circa trei sferturi (73%) dintre respondenți susțin că au implementat, deja, măsuri suplimentare împotriva riscurilor cibernetice.

Continuare

ECONOMIE

BCE menține nemodificată dobânda de politica monetară

CECCAR FM

Publicat

pe

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, dar a lansat un mesaj foarte clar că va adopta noi măsuri de sprijin la reuniunea din luna decembrie, informează Reuters, preluată de Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă al BCE, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% și, respectiv, minus 0,50%.

„Noua rundă de proiecții macroeconomice ale experților Eurosistemului din luna decembrie va permite o reevaluare aprofundată a perspectivelor economice și a balanței riscurilor. Pe baza acestei evaluări actualizate, Consiliul guvernatorilor își va recalibra instrumentele, după caz, pentru a răspunde evoluției situației și a asigura menținerea unor condiții favorabile de finanțare în vederea sprijinirii redresării economice și a contracarării impactului negativ al pandemiei asupra traiectoriei proiectate a inflației”, se arată într-un comunicat al BCE.

Problema BCE este că noile restricții adoptate în contextul pandemiei de COVID-19 îi pun sub semnul întrebării scenariul potrivit căruia economia zonei euro va reveni la nivelul de dinaintea crizei la finele lui 2022.

În Franța, populația trebuie să stea în casă și poate merge la lucru doar dacă angajatorul consideră că este imposibil să lucreze de acasă. Germania va închide barurile, restaurantele și teatrele în luna noiembrie, însă școlile vor rămâne deschise, iar magazinele vor putea să funcționeze doar dacă au introdus limite stricte privind accesul. În Spania, una din țările europene cele mai afectate de COVID-19, guvernul intenționează să introducă starea de urgență pentru șase luni, iar Italia a anunțat deja noi restricții.

În plus, există și unele limite clare cu privire la puterea BCE. După ce a cumpărat obligațiuni în valoare de aproximativ 100 miliarde de euro în fiecare lună, BCE a împins costurile cu împrumuturile la minime istorice. La rândul lor, băncile comerciale se împrumută la dobânzi negative și principala lor îngrijorare est deteriorarea calități creditelor.

Cu toate acestea, analiștii se așteaptă ca la următoarea reuniune a consiliului guvernatorilor BCE, care va avea loc la 10 decembrie, instituția să dea publicității noile sale prognoze economice și de asemenea să anunțe o extindere a Programului de Achiziții Urgente în Pandemie (Pandemic Emergency Purchase Programme – PEPP), principalul său instrument de combatere a crizei coronavirusului.

Continuare

ECONOMIE

Sistem informațional de urmărire a materialelor lemnoase

CECCAR FM

Publicat

pe

Sistemul Informațional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase – SUMAL 2.0 va deveni operațional începând cu 1 noiembrie 2020, iar cei peste 100.000 de utilizatori, dintre care mai mult de jumătate sunt noi, vor putea să înceapă să opereze în acest sistem informatic, în paralel cu versiunea veche, a anunțat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), informează Agerpres. În acest context, Guvernul a decis acordarea unei perioade de grație tuturor noilor utilizatori ai SUMAL 2.0 de a se familiariza cu noul sistem, prin extinderea obligativității utilizării vechii versiuni a sistemului până la 30 ianuarie 2021. Până la această dată, cele două sisteme vor funcționa în paralel, iar utilizatorii sunt obligați să le folosească concomitent. După acest termen, urmărirea trasabilității se va realiza exclusiv prin noul SUMAL.

„Prin operaționalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos vom reuși, în timp real, 24 de ore din 24, să avem un management foarte clar asupra masei lemnoase. Vom ști în permanență cât lemn s-a tăiat din pădurile României, unde va fi dus acesta, fie în depozit, fie la terți. În permanență apar provocări pe care reușim să le soluționăm. Factorii implicați au venit cu sugestii importante, astfel încât sistemul să devină operațional. Totul s-a făcut cu pași siguri pentru ca SUMAL 2.0 să fie eficient. Suntem deschiși la dialog și am luat în considerare, în mod special, propunerile venite din partea celor care operează în acest sistem”, a declarat Gelu Puiu, secretar de stat pentru păduri în MMAP.

Potrivit unui comunicat al MMAP, prin modificarea Codului Silvic, promulgată la începutul lunii septembrie, apare obligativitatea deținerii avizului de transport nu doar pentru materialul lemnos, ci și pentru toate celelalte produse din lemn: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn. „Această modificare introduce automat, ca utilizatori în SUMAL, zeci de mii de noi agenți economici, care până acum nu aveau obligația raportării în sistem. Toate operațiunile de ordin tehnic pentru adaptarea SUMAL 2.0 la noile prevederi din Codul Silvic au fost deja realizate”, menționează ministerul de resort.

Noua versiune a SUMAL aduce inovații care ajută, pe de o parte, activitatea de combatere a tăierilor ilegale și, totodată, simplifică munca lucrătorilor silvici din teren. Astfel, se va putea urmări, în timp real, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare, devenind astfel foarte dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu același aviz. SUMAL 2.0 obligă și la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum și însemnarea, în pădure, a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS înainte de a se face tăierea. O altă particularitate a sistemului este aceea că se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din țară. În plus, cantitățile de aici vor fi actualizate automat de sistem.

SUMAL 2.0 nu va mai permite realizarea transportului dublu pe același aviz și nici evitarea voită a înregistrării în sistem prin realizarea de transporturi multiple cu cantități reduse. În acest caz, transportatorii de volume mici, pentru care nu este necesar avizul de însoțire, nu vor mai avea voie să transporte, în total, mai mult de 20 mc pe an, dacă nu sunt înregistrați în noul SUMAL ca transportatori profesioniști. Sistemul are acum capacitatea de a depista și bloca automat astfel de practici.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending