Connect with us

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Dolj: Seminar de fiscalitate, în colaborare cu DGRFP Craiova

CECCAR FM

Publicat

pe

La Dolj a avut loc, la 27 aprilie a.c., un seminar pe teme de fiscalitate, organizat de filiala teritorială a CECCAR în colaborare cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Viorel Ghencea, șeful Biroului asistență contribuabili AJFP Dolj, și Camelia Elisa Cioroianu, consilier în cadrul aceleiași instituții, împreună cu Aura Buricea, consilier din partea Administrației Contribuabililor Mijlocii Dolj, au prezentat aspecte din sfera fiscalității și au răspuns întrebărilor participanților.

Discuțiile au abordat calendarul depunerii declarațiilor fiscale aferent lunii mai a acestui an; OUG nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități; OG nr. 22/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, pentru completarea art. 51 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, precum și pentru reglementarea statutului dobânzilor încasate de gestionari din plasarea în depozite bancare sau titluri de stat a sumelor rămase la dispoziția acestora după închiderea schemelor de garantare finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, respectiv Programul operațional pentru pescuit 2007-2013, și încheierea convențiilor cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. De asemenea, s-a discutat pe marginea Legii nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, Legii nr. 26/2017 privind aprobarea OG nr. 46/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legii nr. 31/2017 pentru completarea Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.

S-au abordat și aspecte privind:
  • OG nr. 29/2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din OG nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome și pentru modificarea art. 1 alin. (2) și (3) din OG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
  • Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 543/2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 450/2016 pentru aprobarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial;
  • Legea nr. 61/2017 pentru respingerea OUG nr. 46/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
  • Ordinul comun al ministrului turismului și al ministrului finanțelor publice nr. 264/464/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități;
  • Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.232/2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui ANAF nr. 3.699/2015 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Seminarul a avut un rol atât de informare, cât și de soluționare a diferitelor aspecte tehnice și legislative care necesită unele clarificări, pe care participanții le-au expus.

La eveniment au participat membri ai filialei, stagiari, precum și membri ai Camerei de Comerț și Industrie Dolj. Directorul executiv al Filialei CECCAR Dolj, Florin Lascu, a mulțumit Camerei pentru colaborare și a anunțat că următoarea întâlnire cu membrii și contribuabilii este programată să aibă loc la 29 mai a.c., în sala de cursuri a filialei.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

PROFESIA CONTABILĂ

IFAC vă invită să vă alăturați dezbaterilor din cadrul Summitului A4S

CECCAR FM

Publicat

pe

Summitul anual A4S (Accounting for Sustainability) este o reuniune globală unică ce are ca scop coagularea acțiunilor legate de sustenabilitate în comunitatea financiară. Prin seria de evenimente care formează summitul, A4S reunește lideri din domeniul financiar pentru a iniția dezbateri, a împărtăși informații și a întreprinde acțiuni.

Participanții vor analiza tendințele care ne definesc societatea și acțiunile practice care pot fi întreprinse pentru a construi o economie rezilientă și sustenabilă. Cei care vor lua parte la evenimentele din cadrul summitului vor putea:

  • Să afle perspectivele directorilor financiari de la nivel global referitoare la ultimul an și modul în care comunitatea financiară poate cataliza acțiunile de creare a unui viitor sustenabil;
  • Să primească răspunsuri din partea liderilor din domeniu la întrebări-cheie;
  • Să obțină informații de la vorbitorii globali cu privire la tendințele care determină societatea noastră și măsurile practice care pot fi luate ca răspuns la acestea;
  • Să învețe cum pot fi integrate sustenabilitatea și reziliența în organizațiile din care fac parte.

În cadrul summitului A4S, IFAC va găzdui, la 13 decembrie 2022, începând cu ora 19.00, o  sesiune de dezbateri cu tema Crearea unei economii cu zero emisii de carbon: o perspectivă globală a prezentărilor de informații realizate de întreprinderi. Sesiunea va fi susținută de David Madon, director, Sustainability, Policy & Regulatory Affairs, IFAC, și Stathis Gould, director, Member Engagement and PAIB, IFAC.

Summitul A4S se va desfășura online în perioada 13-15 decembrie 2022, iar agenda poate fi consultată pe site-ul dedicat evenimentului. Înregistrarea participanților este gratuită și se realizează accesând butonul de înregistrare.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 28 noiembrie 2022

CECCAR FM

Publicat

pe

etaf

ONU primește mandat pentru a iniția discuțiile pe tema fiscalității internaționale

Miercuri, 23 noiembrie, Adunarea generală a ONU a adoptat prin consens unanim o rezoluție care acordă ONU mandatul pentru inițierea discuțiilor privind standardele internaționale în domeniul fiscalității. Acest domeniu s-a aflat multă vreme sub influența Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Rezoluția prezentată de grupul de națiuni africane din cadrul ONU va permite statelor să inițieze discuții interguvernamentale la New York cu privire la posibile reforme ONU ale sistemului fiscal global, inclusiv înființarea unor noi organisme și mecanisme ONU care să monitorizeze, să evalueze și să aprobe norme fiscale globale. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a primit sarcina de a furniza un raport referitor la problemele sistemului fiscal global și potențialele soluții.

UE vizează o taxă pentru persoanele fizice care fac obiectul sancțiunilor UE

Potrivit raportărilor, Comisia Europeană analizează ideea implementării unei „taxe de ieșire armonizate la nivel UE aplicabile persoanelor fizice/indivizilor care fac obiectul sancțiunilor și care au rezidența fiscală într-o țară terță, aceasta urmând a fi aplicată atunci când activele sau câștigurile de capital ale unor astfel de persoane sunt transferate (plăți efectuate în străinătate) din orice stat membru UE către țara terță de reședință fiscală a persoanei fizice afectate de sancțiuni”. Aceasta este una dintre opțiunile pe care Comisia le-a propus într-un document referitor la utilizarea activelor înghețate pentru sprijinirea reconstrucției Ucrainei. Alte opțiuni ar include transferul banilor din activele rusești înghețate confiscate din statele UE către UE, care ulterior ar aloca aceste venituri Ucrainei; un sistem de contribuții voluntare oferite de statele UE, cu posibile stimulente puse la dispoziție de UE; și un sistem obligatoriu de transfer din statele UE la bugetul Uniunii prin intermediul unei noi taxe europene.

Directiva de implementare a Pilonului II, din nou pe agenda Ecofin

Miniștrii de finanțe ai UE vor încerca din nou să ajungă la un acord unanim în ceea ce privește Directiva de implementare a Pilonului II (impozitarea minimă) în cadrul ședinței Consiliului Ecofin din 6 decembrie, potrivit unei agende provizorii. Dosarul a fost blocat de Ungaria în ședința Ecofin din 17 iunie. Potrivit raportărilor, statul leagă blocarea Pilonului II de rambursarea Fondului de Redresare și Reziliență, aflat în stadiul de negociere de mai multe luni. Incertitudinea privind un posibil acord referitor la Pilonul II rămâne întrucât Comisia Europeană a recomandat miercuri, 23 noiembrie, aprobarea planului Ungariei de a-și cheltui fondurile de redresare, dar plățile să fie efectuate doar în momentul în care aceasta va fi implementat cele 27 de reforme recomandate. Decizia oficială a Comisiei ar trebui să fie adoptată formal săptămâna viitoare și va trebui să fie susținută de o majoritate calificată în Consiliul UE.

Statele membre EU sunt preocupate de statutul reședinței fiscale a refugiaților ucraineni

Statele membre UE și-au exprimat îngrijorări cu privire la faptul că refugiații ucraineni care lucrează de la distanță de pe teritoriul UE pentru companii din Ucraina pot genera pierderi de venituri fiscale pentru statul care îi găzduiește. Statele membre UE au discutat statutul reședinței fiscale a ucrainenilor în cadrul ședinței unui grup de lucru din 16 noiembrie. În baza normei actuale, refugiații ucraineni care lucrează în regim de telemuncă ar obține reședința fiscală în statele UE care îi găzduiesc dacă aceștia rămân acolo timp de 183 de zile. Problema ar trebui tratată în raportul președinției cehe privind aspectele fiscale care vor fi aprobate în cadrul Consiliului Ecofin din 6 decembrie, iar acesta ar trebui să specifice faptul că statele membre ar trebui să minimizeze implicațiile fiscale pentru Ucraina din cauza numărului semnificativ de angajați care lucrează de la distanță.

Decizie a Curții Europene de Justiție: Este invalidă dispoziția de prezentare a informațiilor referitoare la beneficiarii reali aferentă Directivei AML

Dispoziția impusă de Luxemburg ca informațiile din registrul beneficiarilor reali să fie prezentate online și să rămână accesibile pentru toți membrii publicului încalcă normele UE privind protecția datelor, a decis Curtea Europeană de Justiție într-o hotărâre emisă marți, 22 noiembrie (cazurile C-37 & 601/20). Curtea a declarat că, în contextul Cartei drepturilor fundamentale ale UE, prevederea Directivei (2015/849) privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, potrivit căreia statele membre trebuie să se asigure că informațiile privind beneficiarii reali ai entităților corporative și ai altor entități juridice înființate pe teritoriul lor sunt accesibile în toate cazurile oricărui membru al publicului general, este invalidă. Potrivit Curții, accesul publicului general la informațiile privind beneficiarii reali constituie o interferență gravă cu drepturile fundamentale care prevăd respectarea vieții private și protecția datelor personale. Informațiile prezentate permit unui număr potențial nelimitat de persoane să afle detalii despre situația materială și financiară a beneficiarului real, adaugă hotărârea. Ca urmare a hotărârii, Luxemburg, Țările de Jos și Belgia au suspendat operarea registrelor privind beneficiarii reali (UBO). Totodată, Parlamentul European va discuta impactul acestui caz asupra celei de-a șasea directive pentru combaterea spălării banilor, aflată momentan în stadiul de negociere.

Concluziile misiunii subcomisiei FISC în Elveția

Membrii subcomisiei FISC a Parlamentului European au călătorit la Berna în perioada 3-4 decembrie. Delegația, condusă de președintele FISC, eurodeputatul Paul Tang, s-a întâlnit cu reprezentanții Departamentului federal de finanțe, Administrației fiscale federale, membrii comisiilor pentru afaceri economice și fiscalitate ale Consiliului Național, precum și cu părțile interesate din sectorul privat, experți și societatea civilă. Discuțiile s-au concentrat pe aspecte fiscale internaționale de actualitate, cum ar fi implementarea reformei fiscale pe doi piloni a OCDE, reacțiile la investigația Pandora Papers, lupta împotriva practicilor fiscale dăunătoare, schimbul automat de informații sau aspecte fiscale legate de lucrătorii transfrontalieri și munca de la distanță după pandemia de COVID-19. Delegația FISC a amintit că Elveția are o reputație de paradis fiscal pentru persoanele cu averi mari și companiile multinaționale și a remarcat că aceasta este un centru important de investiții în inima Europei. Membrii delegației și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că, în ciuda unor progrese importante înregistrate în ultimii ani, cadrul general al Elveției pentru tratarea practicilor fiscale agresive și a spălării banilor nu este încă suficient de robust.

Declinarea responsabilității

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF. 

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Buletinul de știri Accountancy Europe – noiembrie 2022

CECCAR FM

Publicat

pe

Accountancy Europe a publicat buletinul de știri aferent lunii noiembrie 2022, disponibil direct pe site-ul organizației.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM