Connect with us

ECONOMIE

Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, disponibile din 18 mai

CECCAR FM

Publicat

pe

Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” vor fi disponibile din 18 mai, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele jurdice, a anunţat, joi, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, conform News.ro.

Cele două programe de stimulare a înnoirii parcului auto naţional pot fi cumulate, astfel încât o persoană poate beneficia atât de voucherul acordat pentru achiziţia unui autovehicul sută la sută electric sau hibrid, cât şi de prima de casare acordată prin „Rabla Clasic” dacă se casează şi radiază un autoturism mai vechi de opt ani.

„Am promis la preluarea mandatului că vom scurta toate procedurile astfel încât atât programul Rabla Clasic, cel mai vechi program guvernamental, aflat la a 13-a ediţie, cât şi programul Rabla Plus, care reprezintă o premieră din punct de vedere al subvenţiei pe care Administraţia Fondului de Mediu o dă pentru anul 2017, vor avea proceduri rapide. Le-am făcut, de săptămâna viitoare, românii, persoane fizice şi juridice, pot accesa aceste fonduri. Dorim cu toţii să trăim într-o Românie curată, un mediu curat şi sănătos, nepoluant şi în care emisiile de dioxid de carbon să fie zero”, a declarat ministrul Mediului, la a conferinţa de lansare a celor două programe.

Pentru maşinile sută la sută electrice incluse în programul „Rabla Plus”, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) oferă celor care doresc să-şi achiziţioneze astfel de maşini o subvenţie de 45.000 de lei.

„Noutatea este că nu trebuie să fii posesorul unei maşini care să aibă o vechime mai mare de opt ani ca să poţi să o predai şi să obţii această subvenţie, ci poţi să accesezi acest program mergând direct la dealer să intri în posesia unei maşini sută la sută electrică”, a explicat Gavrilescu.

De asemenea, pentru autoturismele hybrid plug-in se acordă o subvenţie de 4.500 de lei. La aceste sume, atât pentru maşinile electrice, cât şi pentru cele hybrid plug-in se poate adăuga şi suma de 6.500 de lei, reprezentând prima de casare pentru cazul în care beneficiarul îşi casează maşina veche de cel puţin opt ani.

Bugetul programului „Rabla Clasic” este de 180 de milioane de lei, iar pentru „Rabla Plus” este asigurată o finanţare de 45 de milioane de lei, bugete cu aproximativ 30 la sută mai mari faţă de anul trecut, a spus preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică.

„Anul acesta, programul Rabla va începe mai devreme faţă de ceea ce a fost până acum. Va începe săptămâna viitoare, de joi. De joi, persoanele fizice pot merge la dealeri să se înscrie în vederea achiziţionării unui autovehicul nou în cadrul programului. Luni şi marţi vom schimba programele cu dealerii, miercuri vom face centralizarea şi o să publicăm pe site şi de joi vor putea beneficia de această bonificaţie”, a declarat preşedintele AFM.

Prima de casare prevăzută în programul „Rabla Clasic” pentru autoturisme mai vechi de opt ani este de 6.500 de lei şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, care generează maximum 130 g CO2 pe kilometru.

La aceasta se pot adăuga un ecobonus de 1.700 de lei dacă autovehiculul nou este hibrid şi un ecobonus de 1.000 de lei dacă autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2 pe kilometru.

Participarea la programul „Rabla Plus” nu este condiţionată de casarea şi radierea unei maşini uzate. Astfel, cei care vor să-şi achiziţioneze un autoturism electric pur pot beneficia de un ecotichet în valoare de 45.000 de lei, iar cei care optează pentru unul electric hibrid, de un ecotichet cu valoare de 20.000 de lei.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Comisia Europeană adoptă Planul de acțiune privind proprietatea intelectuală

Comisia a publicat un nou plan de acțiune privind proprietatea intelectuală, pentru a ajuta întreprinderile, în special întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile), să profite la maximum de invențiile și de creațiile lor și pentru a asigura faptul că acestea pot aduce beneficii economiei.

CECCAR FM

Publicat

pe

Proprietatea intelectuală este un factor determinant esențial pentru creșterea economică, deoarece ajută întreprinderile să își valorifice activele necorporale. Planul de acțiune urmărește să permită industriei creative și inovatoare din Europa să rămână un lider mondial și, de asemenea, urmărește să accelereze dubla tranziție verde și digitală a Europei. În special, planul de acțiune stabilește pașii esențiali pentru a îmbunătăți protecția proprietății intelectuale, pentru a spori gradul de utilizare a proprietății intelectuale de către IMM-uri, pentru a facilita partajarea proprietății intelectuale în vederea sporirii gradului de adoptare a tehnologiilor în cadrul industriei, pentru a combate contrafacerea și a îmbunătăți asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, precum și pentru a promova condiții de concurență echitabile la nivel mondial. De asemenea, criza provocată de coronavirus a evidențiat anumite tipuri de dependență de inovare și de tehnologii; prin urmare, planul de acțiune abordează aceste provocări, asigurând în același timp faptul că proprietatea intelectuală critică poate fi pusă la dispoziție în momente de criză, transmite Comisia Europeană.

Potrivit sursei citate, activele necorporale, precum mărcile, desenele și modelele industriale, brevetele și datele, sunt din ce în ce mai importante în economia bazată pe cunoaștere din prezent.

Sectoarele industriale care utilizează intensiv proprietatea intelectuală reprezintă 45 % din totalul PIB-ului și 93 % din totalul exporturilor UE, iar valoarea adăugată a proprietății intelectuale este în creștere în majoritatea ecosistemelor industriale europene. La nivel mondial, cererile de protejare a proprietății intelectuale sunt în creștere, deoarece activele necorporale joacă un rol din ce în ce mai important în cursa mondială pentru poziția de lider tehnologic. Planul de acțiune se bazează pe punctele forte ale cadrului european privind proprietatea intelectuală, pentru a asigura faptul că sprijină redresarea și reziliența economică în domenii esențiale ale economiei, anunță CE.

„Europa găzduiește unele dintre inovațiile de prim rang din lume, însă întreprinderile nu sunt încă pe deplin capabile să își protejeze invențiile și să își valorifice proprietatea intelectuală. Astăzi, propunem revizuirea sistemului nostru de proprietate intelectuală pentru a consolida capacitatea Europei de a dezvolta tehnologii de nouă generație și de a reflecta progresele în domeniul datelor și al inteligenței artificiale, pentru a permite întreprinderilor să își pună rapid în comun cunoștințele în momente de criză și pentru a sprijini Europa pe calea sa către redresarea economică și către tranziția verde”, spune comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, citat de Mediafax.

Planul de acțiune publicat astăzi anunță măsuri în cinci domenii esențiale – îmbunătățirea protecției proprietății intelectuale, stimularea adoptării proprietății intelectuale de către întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), facilitarea partajării proprietății intelectuale, combaterea contrafacerii și îmbunătățirea aplicării drepturilor de proprietate intelectuală și promovarea unor condiții de concurență echitabile la nivel mondial.

Continuare

ECONOMIE

Formulă nouă de recuperare a unor creanțe bugetare de la operatorii economici

CECCAR FM

Publicat

pe

În Monitorul Oficial nr. 1.144 din 26 noiembrie 2020 a fost publicată OUG nr. 200/2020 pentru modificarea și completarea OUG nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare, precum și unele măsuri referitoare la obligațiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare și împrumuturilor contractate de statul român de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici. Inițiatorii au avut în vedere, la elaborarea actului normativ, situația economico-financiară a unor operatori economici care înregistrează debite față de stat și dețin active funcționale necesare desfășurării unor activități economice esențiale. De asemenea, s-a ținut cont de faptul că operatorii economici care dețin active funcționale au datorii gestionate de organe ale administrației publice centrale, iar adoptarea unor măsuri privind recuperarea acestora prin măsuri de executare silită sau alte modalități de stingere a creanțelor nu asigură dezideratul menținerii activității în cadrul economic. În acest context, potrivit inițiatorilor, actul normativ a fost elaborat în scopul recuperării unor creanțe, de către organe ale administrației publice centrale, prin procedura dării în plată, ținând cont de nevoia satisfacerii, de către operatorii economici, inclusiv cei cu capital de stat, a cererii existente pe piața de produse industriale, în condiții de calitate și siguranță și cu respectarea reglementărilor naționale și europene în materie de concurență.     

OUG nr. 200/2020 are în vedere extinderea sferei de stingere a obligațiilor fiscale și bugetare și atribuirea unui caracter de generalitate al actului. Astfel, potrivit inițiatorilor, vizează „instituirea pârghiilor legale necesare stingerii obligațiilor fiscale și bugetare administrate de instituții ale administrației publice centrale, în special Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin luarea în considerare a beneficiului statului deținător de participații în sensul legii și deciziilor Curții Constituționale, rezultat prin preluarea în plată a unor active funcționale necesar a fi reintroduse în circuitul economic cu respectarea principiului creditorului privat prudent”. Executivul estimează că, urmare a realizării operațiunii de dare în plată, statul va fi proprietarul unor active funcționale cu rol multiplicator în economie.

Actul normativ urmărește normalizarea relațiilor dintre societățile cu capital de stat și cele cu capital privat, fapt care va avea consecințe benefice asupra redresării activității în economie în contextul COVID-19 prin implementarea unor masuri care să conducă la eficientizarea activității economice sub aspectul utilizării resurselor existente și evitarea de blocaje financiare în economie. De asemenea, OUG nr. 200/2020 asigură condițiile necesare pentru fluidizarea activității economice în  anumite domenii de activitate în care sunt implicați atât operatori economici la care statul are calitate de acționar, cât și operatori economici cu capital privat, „cu consecința menținerii unei forțe de muncă active și calificate în domenii de interes și strategice”.

Continuare

ECONOMIE

Restanțele la credite s-au diminuat în luna octombrie

CECCAR FM

Publicat

pe

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor s-a cifrat, în octombrie 2020, la 4,53 miliarde lei, în scădere cu 1,95% față de suma raportată în luna precedentă, în timp ce restanțele la creditele în valută au coborât cu 1,65%, la 1,8 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naționale a României (BNR), citate de Agerpres.

Totalul creditelor în lei atingea, în octombrie, 193,280 miliarde lei (cu 1,21% peste valoarea din luna precedentă), din care 71,858 miliarde lei erau sume contractate de agenții economici și 117,113 miliarde lei împrumuturi luate de populație.

Creditele în valută totalizau 88,711 miliarde echivalent lei în octombrie 2020 (cu 0,69% mai puțin față de septembrie 2020), din care 51,694 miliarde lei împrumuturi contractate de agenții economici și 32,219 miliarde lei credite luate de populație.

Bucureștenii aveau, la finele lunii octombrie, credite în lei restante în sumă de 1,784 miliarde lei (1,839 miliarde lei în septembrie) și în valută de 679,9 milioane lei, echivalent (714,3 milioane lei în septembrie).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra la 67,935 miliarde lei ( 67,132 miliarde lei în septembrie), iar al celor în valută la 45,221, miliarde lei (45,908 miliarde lei în septembrie).

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending