ECONOMIE
Înmatriculările de autoturisme au crescut în primele patru luni cu 75%
Înmatriculările de autoturisme în România au crescut în primele patru luni ale acestui an cu 74,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 196.183 de unităţi, potrivit datelor publicate vineri de către Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) și citate de News.ro.
Înmatriculările, dominate de autoturismele second-hand aduse din străinătate, au accelerat puternic faţă de anul trecut, un efect clar al eliminării timbrului de mediu de la 1 februarie.
Datele publicate includ înmatriculările cumulate de maşini noi şi second-hand şi detalii legate de ponderea maşinilor noi sau de ocazie în totalul înmatriculărilor.
Astfel, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în primele patru luni cu 22,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, la 28.916 unităţi.
De asemenea, în perioada ianuarie-aprilie au fost înmatriculate în România 167.267 de autoturisme second hand, în creştere cu 88,6% faţă de primele patru luni din 2016, potrivit datelor DRPCIV.
Astfel, 85% din autoturismele înmatriculate în primele patru luni au fost uzate, iar la fiecare maşină nouă înmatriculată în România au fost înmatriculate alte şase autoturisme second-hand.
În luna aprilie au fost înmatriculate 6.640 autoturisme noi, în creştere cu 7,5% faţă de aprilie 2016, şi 39.144 autoturisme second-hand, cu 63,2% mai multe faţă de a patra lună a anului trecut.
Principala cauză a creşterii puternice a înmatriculărilor de autoturisme second hand este eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie 2017.
În 2016, au fost înmatriculate 396.538 de autoturisme în România, în creştere cu 19,4% faţă de 2015, an în care s-au înmatriculat 332.223 de unităţi.
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut anul trecut cu 17%, la 94.924 de unităţi. Anul de vârf pentru înmatriculările de autoturisme noi în România a fost 2007, cu 312.589 înmatriculări.
ECONOMIE
Creșterea prețurilor producției industriale în România, peste media UE, în ianuarie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut cu 1,4% în zona euro și în Uniunea Europeană în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

Toate statele membre ale UE pentru care sunt disponibile date au raportat creșteri în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, cel mai semnificativ avans fiind în Irlanda (10%), Spania (3,4%), Danemarca (3,3%), Portugalia (2,5%), Belgia (2,4%), Malta (2,3%), Grecia (2%), Estonia și Suedia (ambele cu 1,8%), Finlanda (1,7%) și România (1,5%).
Conform datelor Eurostat, prețurile producției industriale au rămas stabile în zona euro și au crescut cu 0,2% în UE în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2020.
Cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor producției industriale în ianuarie au fost raportate în Irlanda (19,6%), Estonia (5,1%) și Danemarca (2,9%), iar cel mai semnificativ declin în Grecia (minus 6%), urmată de Lituania (minus 4,8%), Cipru (minus 4,6%) și Grecia (minus 3,8%). România a raportat un avans anual de 0,7% în ianuarie, față de o creștere de 0,6% în decembrie.
Prețurile la producător reprezintă un factor important care influențează inflația, pe care Banca Centrală Europeană vrea să o mențină sub, dar în apropiere, de 2% pe termen mediu. Orice modificare a prețurilor la porțile fabricilor se repercutează asupra costurilor finale pentru consumatori.
ECONOMIE
Peste 45% dintre vehiculele controlate în trafic anul trecut aveau deficiențe tehnice majore
Peste 45,6% dintre cele 64.096 de vehicule verificate în trafic din punct de vedere tehnic, pe parcursul anului 2020, aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme, informează Registrul Auto Român, printr-un comunicat citat de Agerpres.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la: instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,7%); emisiile poluante (21,1%); punți, jante, anvelope și suspensie (12,9%) și parbriz, geamuri laterale, lunetă (11,7%).
Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 3,92% dintre vehicule și în 1,51% dintre cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcție.
Potrivit sursei citate, în urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat depășirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 2.203 autovehicule.
Inspectorii RAR au depistat în trafic și vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcție sau la punți și fuzete. În cazul a 3.274 de vehicule, s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.
Aproximativ 2,5% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, pe parcursul anului 2020, au fost aplicate 20.391 de sancțiuni, au fost retrase 16.592 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 147 de vehicule și 269 de ITP-uri au fost anulate.
RAR subliniază că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
ECONOMIE
ANAF a publicat modelul formularului „Fișa capacității de cazare”
Acesta va fi utilizat de contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a 1-5 camere.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, proiectul de Ordin pentru aprobarea modelului, conținutului și modalității de gestionare a formularului „Fișa capacității de cazare”. Inițiatorii menționează, în referatul de aprobare a actului normativ, că, prin Legea nr.296/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, a fost aprobat un nou mecanism de stabilire și declarare a venitului anual din închirierea, în scop turistic, a camerelor situate în locuințe proprietate personală.
Astfel, contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a unui număr de camere cuprins între unu și 5 camere inclusiv determină venitul anual pe baza normelor de venit și completează, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Totodată, potrivit art.85 alin.(47) din Codul fiscal, contribuabilii au obligația, pentru fiecare an fiscal, să completeze și să păstreze fișa capacității de cazare astfel încât să permită identificarea și controlul, de către organele fiscale competente, a informațiilor utilizate la completarea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Formularul urmează să fie utilizat pentru veniturile realizate începând cu anul 2021.
-
ECONOMIEacum 3 zile
OUG nr. 13/2021 aduce o serie de modificări la Codul fiscal și la Legea contabilității
-
ECONOMIEacum 2 zile
APIA: Rentierii agricoli pot obține viza aferentă anului 2020 până la 31 august 2021
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
IFAC: Viitorul contabilității
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile
Se prelungește termenul-limită pentru depunerea rapoartelor: 7 martie 2021
-
ECONOMIEacum 3 zile
298 de sesizări de la consumatori români privind serviciile prestate pe piața liberă de energie
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
Acord privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte
-
ECONOMIEacum 3 zile
Erste Group: România ar putea înregistra o creștere economică de 4,2% în 2021
-
ECONOMIEacum 3 zile
Programul „Noua Casă” va avea un plafon de 1,5 miliarde lei în 2021