Connect with us

ECONOMIE

Pădurile din România s-au extins cu 5.508 hectare, în 2016

CECCAR FM

Publicat

pe

Suprafaţa împădurită din România a crescut anul trecut cu 5.508 hectare, sau 0,08%, faţă de anul precedent, până la 6,404 milioane de hectare, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), în timp ce cantitatea de lemn tăiată a scăzut cu 935.600 de metri cubi, sau 5,2%, faţă de 2015.

La finalul anului 2015, în România erau 6,398 milioane de hectare de pădure.

Cantitatea de lemn recoltată din tăierea pădurilor din România a scăzut anul trecut cu 935.600 metri cubi (-5,2%), până la 17,1 milioane metri cubi.

În plus, suprafaţa de pădure regenerată a scăzut anul trecut cu 294 hectare, până la 28.456 hectare.

INS afirmă că fondul forestier naţional a înregistrat anul trecut o creştere de aproximativ 0,1%.

„Această creştere se datorează în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite (Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic)”, se arată în comunicatul INS citat de News.ro.

Statisticile din silviculturǎ se adreseazǎ tuturor structurilor silvice care administreazǎ terenuri împădurite sau asigură servicii silvice.

Un raport al Greenpeace România, prezentat în octombrie 2015, arată că, în realitate, România pierde 3 hectare de pădure pe oră din cauza tăierilor ilegale de arbori.

Astfel, doar pentru perioada 2013-2014 au fost înregistrate 45.509 cazuri de tăieri ilegale, cu un volum de lemn tăiat ilegal de peste 1 milion de metri cubi.

Potrivit datelor jucătorilor din piaţă, proprietarii şi administratorii de păduri din România au vândut în 2016 circa 18 milioane de metri cubi de lemn către procesatori, din care regia de stat Romsilva are o cotă de peste 50%, cu peste 9 milioane mc.

Exploatarea lemnului din România s-a redus semnificativ după 1989, ca urmare a declinului unor industrii care folosesc lemnul.

Între 1965 şi finalul epocii comuniste, România exploata anual circa 25 milioane mc de lemn din pădurile ţării, arată statisticile oficiale, nivelul fiind considerat suficient de către specialişti pentru a permite regenerarea pădurilor.

Totuşi, tăierile de lemn s-au făcut într-un regim mai puţin organizat după 1989, mai ales din pădurile retrocedate unor proprietari privaţi, spun specialiştii.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Comisia Europeană, proceduri pentru neîndeplinirea obligațiilor în audiovizual

Comisia Europeană a lansat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României și a altor 22 de state membre pentru neadoptarea noilor norme care reglementează coordonarea la nivelul UE a tuturor serviciilor mass-media audiovizuale. Este vorba atât de programele de televiziune tradiționale, cât și de serviciile la cerere, precum și de platformele de partajare a materialelor video.

CECCAR FM

Publicat

pe

Noile norme ale UE vizează crearea unui cadru de reglementare adecvat erei digitale, care să conducă la un peisaj audiovizual mai sigur, mai echitabil și mai diversificat. Se consolidează astfel protecția telespectatorilor, acordându-se o atenție specială siguranței persoanelor celor mai vulnerabile, cum ar fi minorii, se extinde aplicarea normelor privind discursul de incitare la ură la platformele de partajare a materialelor video și se promovează diversitatea culturală în cadrul serviciilor mass-media audiovizuale. În același timp, se introduc, pentru prima dată, noi cerințe de independență pentru autoritățile naționale de reglementare a mass-media și se protejează pluralismul mediatic.

Termenul pentru transpunerea Directivei revizuite a serviciilor mass-media audiovizuale în legislația națională a fost 19 septembrie 2020 și numai Danemarca, Ungaria, Țările de Jos și Suedia au notificat măsuri de transpunere și au declarat că notificarea este completă.

Prin urmare, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Franței, Croației, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei, Finlandei, precum și Regatului Unit, solicitându-le să furnizeze informații suplimentare. Aceste țări au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde.

Actuala Directivă UE a serviciilor mass-media audiovizuale reglementează coordonarea la nivelul UE a legislației naționale în materie de servicii mass-media audiovizuale, care includ atât programele de televiziune tradiționale și serviciile la cerere, cât și platformele de partajare a materialelor video. În același timp, peisajul mediatic s-a schimbat radical în mai puțin de un deceniu. Milioane de europeni, în special tinerii, vizionează conținut online, la cerere și pe diferite dispozitive mobile. Luând în considerare aceste noi evoluții, Comisia a propus, în mai 2016, o Directivă revizuită a serviciilor mass-media audiovizuale, care include o nouă abordare a platformelor online care difuzează conținut audiovizual. În iunie 2018, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord politic cu privire la normele revizuite, care au fost adoptate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene în noiembrie 2018.

Principalul obiectiv al directivei este de a crea și de a asigura buna funcționare a pieței interne a serviciilor mass-media audiovizuale, contribuind în același timp la promovarea diversității culturale, asigurând un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și protejând pluralismul mass-mediei.

Statele membre au avut la dispoziție 21 de luni pentru a o transpune în legislația lor națională, transmite Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Prețul petrolului crește în urma știrilor legate de vaccinurile anti-COVID-19

Prețurile petrolului au crescut cu mai mult de 1% luni, după câștigurile de săptămâna trecută, în condițiile în care comercianții anticipau că viitoarele vaccinări pentru coronavirus vor stimula o recuperare a cererii, relatează Reuters.

CECCAR FM

Publicat

pe

Sentimentul pozitiv a fost întărit și de așteptările ca Organizația țărilor exportatoare de petrol (OPEC), Rusia și alți producători, un grup cunoscut sub numele de OPEC +, să prelungească un acord de restrângere a producției.

Țițeiul Brent a crescut cu 66 de cenți, la 45,62 dolari pe baril, până la 12:47 GMT, în timp ce țițeiul West Texas Intermediate a câștigat 52 de cenți, la 42,94 dolari pe baril. Ambele referințe au crescut cu 5% săptămâna trecută.

Perspectivele cererii s-au îmbunătățit, odată cu știrile care indică progresul în dezvoltarea vaccinurilor pentru COVID-19. Un oficial american a declarat că primele vaccinări în Statele Unite ar putea începe o zi sau două după obținerea aprobării autorităților de reglementare.

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunțat luni că vaccinul său, dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford, este eficient în 90% din cazuri.

În ceea ce privește oferta, OPEC +, care se întrunește pe 30 noiembrie și pe 1 decembrie, va analiza opțiunile de prelungire a înțelegerii privind reducerea producției cu cel puțin trei luni, începând din ianuarie, conform Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Guvernul a adoptat a treia rectificare bugetară din acest an

Guvernul a adoptat a treia rectificare bugetară din acest an, construită pe o contracție economică de 4,2% și un PIB nominal de 1.050 miliarde lei.

CECCAR FM

Publicat

pe

Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 5 miliarde de lei, a anunțat ministrul Finanțelor Florin Cîțu, după ședința de Guvern. Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la 337 de miliarde de lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat la 433 de miliarde de lei.

Cîțu spune că au fost suplimentaate cheltuielile pentru sănătate, agricultură, asistență socială și educație.

Bugetul Ministerului Sănătății a fost majorat cu 1 miliard de lei, 1 miliard de lei au fost alocat pentru plata facturilor aferente proiectelor din Planul Național de Dezvoltare Locală, 1,1 miliarde de lei pentru subvenții în agricultură, 179 de milioane de lei la Ministerul Transporturilor, 1,2 miliarde lei pentru Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și 567 de miliarde de lei reprezentând contribuția la bugetul UE pentru suplimentarea instrumentului financiar pentru sprijin de urgență în vederea refinanțări producătorilor de vaccinuri SARS-COV 2.

Economii de 134 de milioane de lei au fost realizate la Ministerul Finanțelor, potrivit Mediafax.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending