ECONOMIE
Sectorul construcţiilor a rămas pe minus, în aprilie
Lucrările de construcţii au înregistrat în a patra lună a acestui an o scădere cu 19,6% faţă de aprilie 2016, afectate de declinul lucrărilor de infrastructură şi de construcţii nerezidenţiale, în timp ce construcţia de locuinţe a continuat să avanseze semnificativ, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro.
Este a patra lună de scădere din 2017, după un declin de 1,1% în ianuarie, 3,4% în februarie şi 1% în martie. Cumulat, în primele patru luni din 2017, sectorul construcţiilor a scăzut cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În aprilie, lucrările de infrastructură au înregistrat cel mai pronunţat declin, dar construcţia de locuinţe a crescut substanţial.
”Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 40,1% şi la clădirile nerezidenţiale cu 7,1%. Creşteri au fost la clădirile rezidenţiale cu 39,7%”, se arată în comunicatul INS.
Pe elemente de structură, în aprilie 2017 s-au înregistrat scăderi faţă de a patra lună a anului trecut la toate cele trei categorii: lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 43,6%, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au diminuat cu 40,7%, iar lucrările de construcţii noi au scăzut cu 5,7%.
Faţă de martie, lucrările de construcţii au scăzut în aprilie cu 11,6%, pe serie brută, şi cu 7,6% pe seria ajustată în funcţie de variaţiile sezoniere.
În 2016, lucrările de construcţii au scăzut cu 4,8% faţă de anul precedent, după un avans de 10,4% în 2015.
ECONOMIE
ANAF: Precizări privind depunerea declarației de mențiuni

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că persoanele juridice care, în anul 2022, au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formularul 700 sau, după caz, formularul 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.
„Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală”, subliniază ANAF.
ECONOMIE
DNSC: Anunțuri false propagate prin intermediul postărilor sponsorizate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția cu privire la anunțurile false propagate online prin intermediul postărilor sponsorizate pe Facebook, semnalând că atacatorii compromit pagini de social media și, cu ajutorul acestora, lansează postări sponsorizate în care promovează false oportunități de investiții, informează Agerpres.
„Pagini de Facebook din America de Sud sunt manipulate de atacatori pentru a promova această inițiativă frauduloasă către utilizatori din România, textul fiind formulat în limba română. Odată ce utilizatorul accesează postarea sponsorizată, este redirecționat către un articol în care infractorii cibernetici se folosesc de imaginea StirileProTV și a unui cunoscut om de afaceri, pentru a oferi o aură de încredere și legitimitate «ofertei». Atacatorii încearcă astfel să atragă potențiale victime pentru a-și furniza date personale, financiare sau de autentificare pe pagini de phishing regăsite în articol, sub pretextul investițiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt”, explică specialiștii DNSC pe pagina de Facebook a instituției.
Aceștia recomandă: citiți și analizați cu atenție informațiile culese din mediul online; evitați accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunități rapide de îmbogățire; nu furnizați date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană și în cazul în care ați introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit prin această metodă depuneți o plângere la Poliție, fizic sau online; dacă observați în mediul online inițiative similare, raportați-le către rețeaua socială și către DNSC (alerts@dnsc.ro, respectiv 1911).
Pentru a antrena utilizatorii din România să identifice și să evite cele mai întâlnite amenințări din mediul online la adresa utilizatorului obișnuit, DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor, alături de parteneri din zona privată, au lansat site-ul www.sigurantaonline.ro. Acesta este un instrument folositor utilizatorilor de toate vârstele, pe care îl pot folosi pentru a-și îmbunătăți și perfecționa frecvent rutina esențială de securitate cibernetică.
ECONOMIE
Ministrul Economiei anunță noi scheme de ajutor de stat pentru industrie

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat că există discuții la nivel guvernamental pentru lansarea unor scheme noi, cu impact semnificativ pentru industria chimică, petrochimică și industria materialelor de construcții.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la Cluj-Napoca, în contextul unei vizite oficiale, unde oficialul a avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri local și cu mai multe companii cu capital românesc și străin.
,,Vrem să vedem cum se reflectă schemele de ajutor de stat pentru industrie în economia românească. În discuțiile avute, mi-au fost supuse atenției câteva aspecte privind nevoia de dezvoltare a acestor companii și am tras câteva concluzii; una dintre ele este că schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare are un impact major în dezvoltarea economică și să continuăm să îmbunătățim aceste scheme. Sper ca și companiile din Cluj să aplice în număr cât mai mare”, a mai afirmat ministrul.
-
ECONOMIEacum 4 zile
ASF propune practicarea tarifelor RCA din martie 2022
-
ECONOMIEacum 2 zile
MF: Proiectul de HG privind prețurile maxime la RCA, în consultare publică
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 20 martie 2023
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 16.03.2023
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 21.03.2023
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
Start carieră! Alege să devii un profesionist fit for future!
-
ECONOMIEacum 4 zile
Proiect de Ordin privind intervențiile aferente sectorului apicol
-
ECONOMIEacum 3 zile
APIA eliberează adeverințe pentru sectorul creșterii animalelor