Connect with us

ECONOMIE

INS a reconfirmat rata de creştere economică, dar a majorat valoarea PIB

CECCAR FM

Publicat

pe

Institutul Naţional de Statistică (INS) a reconfirmat vineri estimările publicate la jumătatea lunii mai şi în iunie privind rata de creştere a produsului intern brut (PIB) din primul trimestru al acestui an, dar a majorat valoarea PIB cu 4,55 miliarde lei (circa 1 miliard euro), pe seria brută, potrivit News.ro.

În 16 mai, primele estimări publicate de către INS indicau că produsul intern brut, principalul indicator care măsoară dimensiunea unei economii, a urcat în primul trimestru cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, pe serie brută, şi cu 1,7% faţă de trimestrul anterior.

Ratele au fost confirmate în iunie şi apoi în al doilea set de date provizorii, publicat vineri.

INS a modificat în urcare, în schimb, valoarea PIB din primul trimestru.

Primele date provizorii, din iunie, arătau că, pe seria brută, valoarea PIB din primul trimestru a fost de 159,67 miliarde lei (circa 35,3 miliarde euro), în timp ce, pe seria ajustată, valoarea PIB este semnificativ mai mare, de 199,89 miliarde lei (44,2 miliarde euro).

Datele publicate vineri arată o valoare a PIB din primul trimestru de 164,21 miliarde lei (circa 36,3 miliarde euro), pe serie brută, şi de 203,64 miliarde lei (45 miliarde euro), pe seria ajustată.

Statisticile arată o accelerare a creşterii economice faţă de ultimul trimestru din 2016, când PIB-ul României a crescut cu 4,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, pe serie brută, şi cu 1,5% faţă de trimestrul precedent.

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 5,6% în primul trimestru din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2016, după un avans de 5% în trimestrul IV din 2016, de 4,5% în trimestrul III şi de 5,7% în al doilea trimestru al anului trecut.

Analiştii se aşteaptau la o menţinere a unei rate înalte de creştere economică în primul trimestru, dar primele date publicate de INS au depăşit semnificativ estimările.

INS a publicat şi date revizuite privind evoluţia sectoarelor economice, care arată că, în primul trimestru din acest an, patru sectoare au avut o contribuţie determinantă la creşterea economică.

Astfel, activitatea din sectorul informaţii şi comunicaţii a crescut cu 15,3% (la fel ca în primele date provizorii) faţă de primul trimestru din 2016, iar activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport – categorie care cuprinde cele mai multe servicii – au urcat cu 9,4% (revizuit de la 9,1%).

De asemenea, sectorul comerţului a crescut în primul trimestru cu 7,4% (revizuit de la 7,3%) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce industria – sector-cheie care contribuie cu aproape un sfert la PIB – a avansat cu 6,8% (revizuit de la 6,7%).

Statisticile oficiale arată că, în primul trimestru, un singur sector a fost pe minus, cel al intermedierilor financiare (ce include în special băncile, asigurărire şi pensiile private), care a scăzut cu 0,7%.

De asemenea, rate mici de creştere faţă de trimestrul I din 2016 au fost înregistrate în agricultură (+0,9%), construcţii (+1,2%) şi tranzacţii imobiliare (+2,8%). În primele date provizorii, construcţiile erau pe minus, însă datele revizuite arată o creştere.

Pe partea de utilizare a PIB, economia a fost susţinută în primul trimestru în principal de consum, aşa cum estimau toţi analiştii.

Astfel, cheltuielile pentru consum final ale gospodăriilor populaţiei au urcat cu 7,4%, contribuind cu 4,8% la creşterea PIB, iar variaţia stocurilor a avut o contribuţie de +0,2% (revizuită puternic în scădere, de la +1,1% în primele date provizorii), arată datele revizuite ale INS.

În schimb, formarea brută de capital fix, un indicator al investiţiilor din economie, a scăzut în primul trimestru cu 1% (revizuit de la 0,7%) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primul trimestru, agricultura a continuat să aibă o pondere redusă la formarea PIB-ului României, de doar 1,7%, industria a contribuit cu 22,5%, construcţiile – cu 3,3%, comerţul – cu 19%, sectorul de informatică şi comunicaţii – cu 6,2%, trazacţiile imobiliare – cu 8,8%, iar administraţia publică şi apărarea – cu 13,8%, restul fiind aportul altor sectoare.

Anul trecut, agricultura a ajuns la cea mai scăzută pondere anuală la formarea PIB-ului României din istorie, de doar 3,9%, industria a contribuit cu 23,1%, construcţiile – cu 6%, comerţul – cu 18,1%, sectorul de informatică şi comunicaţii – cu 5,6%, trazacţiile imobiliare – cu 8,2%, iar administraţia publică şi apărarea – cu 10,2%, restul fiind aportul altor sectoare.

În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.

Pentru întregul an 2017, guvernul mizează pe o creştere economică de 5,2%, în timp ce instituţiile internaţionale şi cei mai mulţi analişti financiari estimează un ritm cuprins între 4% şi 4,5%.

Economia a primit mai mulţi stimuli salariali şi fiscali din partea guvernului în ultimii doi ani. Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante, avertizează analiştii.

Astfel, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în 2016 un deficit de 4,1 miliarde euro, de peste două ori mai mare faţă de 2015, în special ca urmare a deteriorării balanţei comerciale, care a continuat în primele luni din acest an.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

MIPE începe demersurile pentru eficientizarea MySMIS

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că va îmbunătăți aplicația informatică MySMIS, prin simplificarea procesului de depunere a proiectelor și fluidizarea procedurilor de verificare în etapele de evaluare și monitorizare.

CECCAR FM

Publicat

pe

„Pentru ca rezultatele să fie cât mai bune, apelăm și la experiența beneficiarilor în utilizarea acestei aplicații”, menționează instituția, într-un comunicat.

În acest context, MIPE lansează chestionarul „Un MySMIS mai simplu!” și invită toți beneficiarii de fonduri europene să contribuie activ la îmbunătățirea acestei aplicații informatice de gestiune a proiectelor europene.

Concret, chestionarul „Un MySMIS mai simplu!” va colecta informații despre problemele pe care beneficiarii le întâmpină în utilizarea MySMIS. Totodată, beneficiarii sunt invitați să propună soluții pentru remedierea problemelor identificate. În baza informațiilor colectate astfel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va începe actualizarea aplicației.

Beneficiarii sunt invitați să completeze chestionarul până la data de 14 martie 2021.

Continuare

ECONOMIE

Aproape 12.700 persoane angajate prin intermediul ANOFM, în prima lună din 2021

Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) informează că, în luna ianuarie, au fost încadrate în muncă, prin intermediul instituției, 12.691 persoane.

CECCAR FM

Publicat

pe

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 ianuarie 2021, 5.285 au peste 45 de ani, 2.720 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 2.604 au între 25 și 35 de ani, iar 2.082 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 1.420 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex feminin (6.476), numărul barbaților fiind de 6.215.

În funcție de rezidență, 7.083 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 5.608 sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire a persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (4.340), profesionale (3.147), gimnaziale (2.555), 1.420 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în luna ianuarie 2021, 6.835 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. „Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele ANOFM”, se menționează în comunicatul Agenției.

Un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă primul loc (1.403), urmat de Buzău (907) și București (760).

În prima lună a anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 37.328 persoane.

Continuare

ECONOMIE

Depozitele rezidenților, 422,103 miliarde lei, în luna ianuarie

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în ianuarie 2021 cu 0,3% față de luna anterioară, până la nivelul de 422,103 miliarde lei și cu 15,8% (12,4% în termeni reali) față de ianuarie 2020, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR).

CECCAR FM

Publicat

pe

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 65,1% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,2% față de luna decembrie 2020, până la 274,918 miliarde lei și cu 15,5% (12,1% în termeni reali) față de ianuarie 2020. Depozitele în lei ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 1,2% față de luna anterioară, până la 153, 294 miliarde lei, iar față de luna ianuarie 2020 au înregistrat o creștere de 16,5% (13,1% în termeni reali). Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 1,1% (până la 121,624 miliarde lei) față de luna precedentă și au crescut cu 14,2% (10,9% în termeni reali) față de luna ianuarie 2020.

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 34,9% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au majorat cu 0,5% față de luna decembrie 2020, ajungând până la nivelul de 147,185 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,4%, până la 30,196 miliarde euro). Comparativ cu luna ianuarie 2020, indicatorul a crescut cu 16,4%, exprimat în lei și cu 14,1%, dacă este exprimat în euro. Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 1,3% față de luna decembrie 2020, până la 106,657 miliarde lei; exprimate în euro, acestea au crescut cu 1,2%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 16,2% (13,9%, dacă indicatorul este exprimat în euro). Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut până la nivelul de 40,527 miliarde lei, înregistrând o scădere de 1,5% față de luna decembrie 2020 (scădere de 1,6% când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu ianuarie 2020, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 17,0% (dacă este exprimat în euro, creșterea a fost de 14,7%).

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending