Connect with us

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Ialomița: Identificatorul unic la nivel european

CECCAR FM

Publicat

pe

Filiala Ialomița a organizat, recent, seminarul cu tema Identificatorul unic la nivel european, susținut de reprezentanți ai Oficiului județean al Registrului Comerțului (ORC).

Constantin Bratu, directorul ORC Ialomița, a prezentat prevederile Legii nr. 152/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerțului și ale ordinului de ministru prin care a fost stabilită noua formă a certificatului de înregistrare la ONRC. Legea menționată transpune în legislația națională Directiva 2012/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului referitoare la interconectarea registrelor centrale, ale comerțului și ale societăților.

Discuțiile cu profesioniștii contabili au evidențiat modul în care ORC realizează, prin sistemul de interconectare a registrelor comerțului, cu titlu gratuit, schimbul de documente și informații cu registrele comerțului din statele membre ale Uniunii Europene în cazul operațiunilor de fuziune transfrontalieră și al sucursalelor înființate de societăți cu sediul în statele UE.

S-a subliniat, totodată, că nu este obligatorie modificarea certificatelor de înregistrare ale entităților înscrise la Registrul comerțului anterior datei de intrare în vigoare a dispozițiilor referitoare la identificatorul unic la nivel european (EUID) (7 iulie a.c.), nefiind prevăzut un termen-limită în acest sens. În ceea ce privește entitățile înscrise după această dată, acestea vor avea înscris în certificat și identificatorul unic la nivel european.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

PROFESIA CONTABILĂ

Se prelungește termenul-limită pentru depunerea rapoartelor: 7 martie 2021

CECCAR FM

Publicat

pe

Vă informăm că sâmbătă, 27 februarie 2021, s-a înregistrat o avarie la rețeaua de distribuție a energiei electrice, care a afectat zona în care se află sediul CECCAR și care a condus la întreruperea bruscă a alimentării cu energie electrică pentru câteva ore. Ca urmare a acestui incident, a fost afectată buna funcționare a platformei de raportare, înregistrându-se ulterior dificultăți în accesarea acesteia. Vă comunicăm că în prezent se lucrează la remedierea problemelor.

În aceste condiții, termenul-limită pentru depunerea rapoartelor de activitate pentru a beneficia de facilitățile financiare pentru plata cotizației se prelungește până la 7 martie 2021.

Pentru a putea beneficia de facilitățile financiare pentru plata cotizației, este necesar să efectuați plata cotizației cel târziu astăzi, 1 martie 2021, prin transfer bancar (în cazuri excepționale și numerar la sediul filialei), și să depuneți raportul de activitate cel târziu la data de 7 martie 2021.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Acord privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte

CECCAR FM

Publicat

pe

La 25 februarie, în cadrul Consiliului Competitivitate, miniștrii responsabili de comerț, economie, industrie, cercetare și inovare și spațiu ai statelor membre UE au ajuns la un acord asupra propunerii Comisiei Europene privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte („country-by-country reporting” – CbCR public), care ar impune companiilor obligația de a face publice anumite date contabile, precum cifra de afaceri sau impozitele plătite.

Următorul pas este ca la 3 martie reprezentanții permanenți ai statelor membre UE (Coreper) să aprobe mandatul de negociere al Consiliului Uniunii Europene pentru a putea demara negocierile cu Parlamentul European privind textul propunerii. Printre negociatorii din cadrul Parlamentului European ar trebui să se afle coraportorii Evelyn Regner (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Austria) și Iban García del Blanco (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Spania).

Statele membre UE au adoptat poziții diferite în cadrul reuniunii amintite. România, Franța, Italia, Belgia, Austria, Polonia, Spania, Finlanda, Grecia, Bulgaria, Danemarca, Țările de Jos și Slovenia și-au exprimat în mod explicit sprijinul față de această propunere.

Ungaria, Irlanda, Republica Cehă, Cipru, Suedia, Luxemburg și Malta nu au susținut propunerea deoarece consideră că forumul adecvat pentru a iniția această propunere nu este Consiliul Competitivitate și că propunerea ar trebui negociată ca text fiscal, atât la nivel unanim, cât și în cadrul Consiliului ECOFIN.

Croația, Estonia și Letonia sunt pregătite să susțină avansarea propunerii, însă nu au arătat un sprijin concret în acest sens. Germania s-a abținut din motive de politică internă. Lituania și Slovacia, care au susținut această propunere în trecut, nu au luat cuvântul în cadrul reuniunii.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

IFAC: Viitorul contabilității

CECCAR FM

Publicat

pe

Vă aducem în atenție articolul Viitorul contabilității al lui Andrew Hunter, directorul executiv al CPA Australia, publicat de International Federation of Accountants ca parte a seriei de materiale Profesioniști contabili pregătiți pentru viitor.

Articolul analizează schimbările prin care trebuie să treacă profesia contabilă, ținând cont de provocările actuale, pentru a rămâne viabilă pe viitor și poate fi accesat pe site-ul IFAC, fiind disponibil atât în limba engleză, cât și în limba română cu ajutorul integrării instrumentului Google Translate de către IFAC. Varianta în limba română poate fi accesată din bara de sus a site-ului, de la butonul dedicat.

Vă rugăm să aveți în vedere că informațiile de pe site-ul IFAC sunt traduse automat prin intermediul Google Translate. CECCAR nu își asumă responsabilitatea pentru acuratețea traducerii informațiilor de pe site-ul IFAC, neavând nicio contribuție în acest sens. Textul original este cel disponibil în limba engleză.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending