Suntem și pe

ECONOMIE

Ministerul Finanţelor amână impunerea plăţii defalcate a TVA

CECCAR FM

Publicat

pe

Ministerul Finanţelor a modificat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) privind plata defalcată a TVA şi a decis amânarea aplicării obligatorii a mecanismului plăţii defalcate de la 1 octombrie 2017 la 1 ianuarie 2018, în urma unor consultări publice cu mediul de afaceri.

”Ca urmare a consultărilor publice, cu mediul de afaceri, patronate, sindicate, asociaţii profesionale, inclusiv cu cele reprezentate în cadrul Comisiei de dialog social, Ministerul Finanţelor Publice a adus o serie de modificări proiectului de ordonanţă privind plata defalcată a TVA”, se arată în comunicatul publicat vineri și citat de News.ro.

Principala măsură vizează ”amânarea aplicării obligatorii a mecanismului plăţii defalcate a TVA de la 1 octombrie 2017 la 1 ianuarie 2018”.

Totodată, ministerul a avizat amânarea aplicării opţionale a mecanismului plăţii defalcate a TVA de la 1 septembrie 2017 la 1 octombrie 2017 şi prelungirea perioadei de aplicare opţională a mecanismului de la o lună la trei luni, respectiv 1 octombrie – 31 decembrie 2017.

În plus, instituţia a decis instituirea de facilităţi pentru persoanele care optează pentru aplicarea plăţii defalcate a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017, respectiv anularea penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017, în anumite condiţii.

Totodată, ministerul a decis şi acordarea unei bonificaţii de 5% la plata impozitului pe profit sau, după caz, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor. Instituţia a luat şi măsura extinderii termenului în care ”persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA au obligaţia virării în contul de TVA a TVA aferente diferenţei între încasările şi plăţile în numerar, precum şi a TVA aferente plăţilor cu carduri de debit/credit sau substitute de numerar, de la 3 zile lucrătoare la 7 zile lucrătoare”.

În plus, se instituie obligaţia persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA de a îşi vira în contul de TVA ”în maximum 7 zile lucrătoare de la încasare TVA aferentă facturilor emise înainte de 1 ianuarie 2018 sau, după caz, înainte de data la care aplică opţional mecanismul”.

Ministerul a decis şi înfiinţarea registrului persoanelor care aplică plata defalcată a TVA organizat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi în care sunt înscrise persoanele care optează pentru aplicarea plăţii defalcate a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017. Instituţia a mai decis instituirea unui termen de maximum 3 zile lucrătoare în care ANAF aprobă transferul sumelor din contul de TVA în contul curent al titularului şi modificarea prevederilor referitoare la contravenţii şi sancţiuni.

Referitor la acestea din urmă, este stabilită o perioadă de graţie de 7 zile lucrătoare în cadrul căreia să se corecteze erorile, iar în cazul în care erorile nu au fost corectate în termenul de 7 zile lucrătoare, se aplică o penalitate de 0,06% pe zi din valoarea TVA, dar nu mai mult de 30 de zile.

În plus, după termenul de 30 de zile, pentru fapte precum ”nevirarea în contul de TVA al furnizorului sau debitarea eronată a contului de TVA, se aplică o amendă de 50% din suma reprezentând TVA, iar pentru fapte precum nevirarea sumelor reprezentând TVA din contul curent al titularului în contul de TVA al acestuia sau plata TVA datorată furnizorului din alt cont decât contul de TVA, se aplică o amendă de 10% din suma reprezentând TVA”.

Continuare
Comentează

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

România, singura țară din UE cu o creștere de două cifre a lucrărilor de construcții în luna august

Eurostat precizează că singurele state membre ale UE în care lucrările de construcții au crescut în august 2020, comparativ cu august 2019, sunt România (12,4%), Slovacia (4,8%) și Finlanda (2,2%).

CECCAR FM

Publicat

pe

Lucrările de construcții în România au înregistrat o creștere de 12,4%, în luna august 2020 comparativ cu aceeași lună din anul anterior, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre ale UE, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. În timp ce, în România, lucrările de construcții au înregistrat o creștere de două cifre, în zona euro lucrările de construcții au consemnat în luna august un declin anual de 0,9%, în timp ce în UE au înregistrat o scădere de 1,5%.

Eurostat precizează că singurele state membre ale UE în care lucrările de construcții au crescut în august 2020, comparativ cu august 2019, sunt România (12,4%), Slovacia (4,8%) și Finlanda (2,2%).

De la o lună la alta, în august 2020, comparativ cu luna anterioară, lucrările de construcții au crescut cu 2,6% în zona euro și cu 2,4% în Uniunea Europeană. Și în acest caz, România se situează printre țările unde lucrările de construcții au înregistrat cele mai mari creșteri, de la o lună la alta, cu un avans de 0,9%, alături de Franța (4,9%), Slovenia (2,4%), Ungaria (1,9%) și Portugalia (1,8%).

Continuare

ECONOMIE

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai ridicate rate anuale ale inflației în septembrie

Cele mai ridicate rate anuale ale inflației din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,8%), Ungaria (3,4%), Cehia (3,3%) și România (2,1%). La polul opus sunt unele state membre ale UE unde rata anuală a inflației este negativă: Grecia (-2,3%), Cipru (-1,9%) și Estonia (-1,3%).

CECCAR FM

Publicat

pe

România s-a situat în septembrie printre țările membre ale Uniunii Europene cu cele mai ridicate rate anuale ale inflației, arată datele prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Rata anuală a inflației în zona euro a coborât până la minus 0,3% în septembrie, de la un nivel de minus 0,2% în august, în timp ce în Uniunea Europeană a scăzut până la 0,3%, de la 0,4% luna precedentă.

Comparativ cu situația din august, rata anuală a inflației în septembrie a scăzut în 13 state membre (inclusiv în România), a rămas stabilă în șapte și a crescut în alte șapte țări membre.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflației din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,8%), Ungaria (3,4%), Cehia (3,3%) și România (2,1%). La polul opus sunt unele state membre ale UE unde rata anuală a inflației este negativă: Grecia (-2,3%), Cipru (-1,9%) și Estonia (-1,3%).

Datele Eurostat mai arată că în zona euro inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a scăzut în septembrie până la 0,4%, de la un nivel de 0,6% în august. Inflația de bază este urmărită cu atenție de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Continuare

ECONOMIE

ACEA: Piața auto din România a explodat în septembrie, cu o creștere de aproape 80%

Piața auto din România a înregistrat o creștere de 79,9% în septembrie, fiind înmatriculate 10.878 autoturisme, față de 6.046 vehicule în perioada similară din 2019.

CECCAR FM

Publicat

pe

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi în Europa a urcat cu 3,1% în septembrie, la 1,3 milioane, fiind prima creștere din acest an, în timp ce România a raportat cel mai semnificativ avans, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), potrivit Agerpres. Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Piața auto din România a înregistrat o creștere de 79,9% în septembrie, fiind înmatriculate 10.878 autoturisme, față de 6.046 vehicule în perioada similară din 2019. Creșteri semnificative s-au înregistrat luna trecută și în Irlanda (65,9%). Primele cinci piețe europene au raportat rezultate mixte, creșteri solide în Italia (9,5%) și Germania (8,4%), scăderi în Spania (13,5%), Marea Britanie (4,4%) și Franța (3%).

În primele nouă luni din 2020, vânzările auto în Europa au scăzut cu 29,3%, la 8,57 milioane de autoturisme, față de perioada similară din 2019, când s-au livrat 12,12 milioane de vehicule. În pofida rezultatelor pozitive din septembrie, impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) încă afectează semnificativ evoluția pieței auto europene, se arată în comunicatul ACEA.

În România au fost înmatriculate 84.601 autoturisme în perioada ianuarie-septembrie 2020, un declin de 31,8% față de perioada similară din 2019, când s-au livrat 124.049 vehicule.

Toate marile piețe au înregistrat scăderi în perioada ianuarie-septembrie 2020, cel mai sever declin fiind în Spania (38,3%), urmată de Italia (34,2%), Marea Britanie (33,2%), Franța (28,9%) și Germania (25,5%).

Continuare
ECONOMIEacum 2 ore

România, singura țară din UE cu o creștere de două cifre a lucrărilor de construcții în luna august

ECONOMIEacum 2 ore

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai ridicate rate anuale ale inflației în septembrie

ECONOMIEacum 2 ore

ACEA: Piața auto din România a explodat în septembrie, cu o creștere de aproape 80%

ECONOMIEacum 2 ore

Studiu: 95% dintre marile companii la nivel global recunosc că propriile inovații tehnologice eșuează înainte de a fi lansate

ECONOMIEacum 2 ore

La nivel global, nouă din zece angajați vor să aibă posibilitatea de a alege să lucreze de acasă

ECONOMIEacum 3 ore

FMI se așteaptă ca datoria publică să se apropie de 100% din PIB-ul mondial din cauza răspunsului la pandemie

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

MEEMA: IMM-urile, PFA-urile, ONG-urile și CMI-urile pot aplica pentru microgranturile de 2.000 de euro până la 21 octombrie a.c.

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

Primul raport al Inițiativei pentru tehnologie a IESBA, tradus de CECCAR în limba română

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

O nouă ediție a emisiunii „Profesioniștii, în interes public”: Expertiza judiciară – perspective europene

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

ANOFM a publicat ghidul de completare și transmitere a registrului general de evidență a salariaților pentru înregistrarea reducerii timpului de muncă a salariaților în baza OUG nr. 132/2020 – art. 1

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

Noi modele ale cererii și declarației pe propria răspundere pentru indemnizația de șomaj tehnic

PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 12 octombrie 2020

CECCAR TV

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending