Suntem și pe

ECONOMIE

Program pentru sprijinirea tinerilor inactivi să intre pe piaţa muncii

CECCAR FM

Publicat

pe

Proiectul noncompetitiv INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidenţele Serviciului Public de Ocupare, prin care se vor aloca peste 47 de milioane de euro din fonduri europene pentru sprijinirea tinerilor inactivi să intre pe piaţa muncii, a fost aprobat de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU), anunţă Ministerul Muncii. Sunt vizaţi în special tinerii cu nivel scăzut de competenţe şi care au dificultăţi în a se integra social.

„Proiectul vizează creşterea numărului de tineri inactivi NEETs (Not in Education, Employment or Trening) înregistraţi la Serviciul Public de Ocupare (SPO), precum şi identificarea altor cel puţin 200.000 tineri NEETs inactivi, cu vârsta între 16-24 neînregistraţi la SPO”, informează Ministerul Muncii, conform News.ro.

Categoria NEETs include tineri care nu au reuşit să se integreze pe piaţa muncii din diverse motive – lipsa oportunităţilor de ocupare, lipsa competenţelor cerute pe piaţa muncii –  şi care nu sunt cuprinşi în programe de educaţie sau formare.

În cadrul proiectului, sunt vizaţi în special tinerii cu nivel scăzut de competenţe şi care au dificultăţi în a se integra social. Din totalul celor care vor fi identificaţi, cel puţin 160.000 vor fi întegistraţi la SPO şi vor beneficia de informare şi consiliere profesională, inclusiv de profilare, iar după această etapă vor fi îndrumaţi către măsura activă de care au nevoie sau către alte servicii (Prgramul Naţional Şansa a doua – Ministerul Educatiei, servicii de asistenţă socială).

Identificarea tinerilor NEETs inactivi este necesară întrucât majoritatea nu are acces la informaţii şi nici nu ştie să le caute, susţine sursa citată.

„În prezent, ei nu vin din proprie iniţiativă către SPO, în vederea înregistrării, însă experienţa proiectelor deja derulate arată că apropierea de ei este fundamentală pentru atragerea lor în orice programe viitoare, întrucât anulează şi blocajul generat de mijloacele financiare reduse sau inexistente pentru mulţi dintre ei, necesare pentru a ajunge la SPO”, explică Ministerul Muncii.

De asemenea, proiectul încurajează şi implicarea partenerilor sociali – patronate şi sindicate -, astfel încât oferta de pachete de măsuri active personalizate să se concretizeze în ocuparea unui loc de muncă.

Proiectul are o durată de implementare de 48 luni şi un buget de 47.474.754,5 de euro.

Continuare
Comentează

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Un sat din trei are zone cu semnal slab sau inexistent la Internet

CECCAR FM

Publicat

pe

Aproape o treime dintre satele din România (31%) au zone cu semnalul slab, foarte slab și/sau inexistent de Internet, arată un studiu realizat de Fundația World Vision România, citat de Agerpres. „În această perioadă, din ce în ce mai multe localități trec în scenarii care presupun susținerea cursurilor online, însă școala online este în continuare o utopie pentru elevii din mediul rural din România”, scriu realizatorii cercetării.

Conform studiului, 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la școala online în prima perioadă a pandemiei, iar explicațiile sunt multiple: pe lângă imposibilitatea pentru familiile din mediul rural cu un venit mic de a asigura un dispozitiv pentru toți copiii, pentru elevii de la sate apare și provocarea unei conexiuni bune la Internet.

De asemenea, peste 61% dintre cele 87 de comune din șase județe în care activează World Vision România (Iași, Vaslui, Dolj, Ialomița, Vâlcea și Cluj) au în componență sate cu zone cu semnalul slab sau inexistent. Astfel, din totalul celor 313 de sate în care organizația derulează proiecte și sprijină copii din medii vulnerabile, peste 31% au zone cu semnalul slab, foarte slab și/sau inexistent. Cu toate acestea, reprezentanții organizației susțin faptul că Internetul nu lipsește cu desăvârșire în mediul rural. „În aproape toate satele și comunele există zone cu semnal la telefon și internet foarte bun, în general în jurul instituțiilor publice: primărie, școală. Însă, cu cât te îndepărtezi de acestea, cu atât semnalul este mai slab”, menționează sursa citată.

Continuare

ECONOMIE

Numărul insolvențelor a scăzut cu peste 9% în primele nouă luni

CECCAR FM

Publicat

pe

Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a scăzut cu 9,13% în primele nouă luni din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4.029 insolvențe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), informează Agerpres. Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 882, în creștere cu 15,14% față de perioada ianuarie-septembrie 2019. Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor – cu 279 de insolvențe (-22,07%), Constanța – 240 (+9,59%) și Cluj – 235 (+35,06%).

Pe domenii de activitate, în primele nouă luni, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.190 (-14,08%), urmat de construcții – 646 (-2,56%) și industria prelucrătoare – 478 (-8,95%).

În septembrie au fost înregistrate 453 de insolvențe, cele mai multe în București – 117, și în Cluj – 29, Constanța – 28 și Bihor – 23.

Continuare

ECONOMIE

Băncile au înăsprit accesul la creditare din cauza temerilor legate de pandemie

CECCAR FM

Publicat

pe

Instituțiile financiare din zona euro au redus accesul companiilor la credite în trimestrul trei din 2020, iar tendința este de înăsprire suplimentară, deoarece sunt din ce în ce mai îngrijorate de creșterea numărului de noi cazuri de coronavirus pe plan global, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În timp ce guvernele reintroduc restricțiile, temerile băncilor sunt legate de sporirea riscului de creditare.

Înăsprirea accesului la împrumuturi ar putea afecta creșterea economică în zona euro, ceea ce ar putea forța BCE să adopte noi măsuri de stimulare pentru ca firmele să beneficieze de lichidități până sunt ridicate restricțiile, posibil în 2021, când ar putea apărea vaccinuri anti-Covid-19.

„Pentru trimestrul patru din 2020, băncile se așteaptă să continue înăsprirea standardelor de creditare pentru companii, reflectând temerile că redresarea economiei în unele sectoare rămâne vulnerabilă, precum și incertitudinile privind prelungirea măsurilor de sprijin”, se arată în raportul BCE.

Deja băncile au redus accesul la credite în trimestrul trei din 2020 și au vândut împrumuturi cu marje mai ridicate, apreciază instituția.

Restricțiile încă nu afectează cererea, datele sugerând că firmele vor accepta condițiile mai dure în schimbul banilor.

Împrumuturile acordate în septembrie companiilor non-financiare au urcat cu 7,1%, un nivel nemodificat din iunie, și aproape de creșterea de 7,3% din mai. Creditele acordate gospodăriilor au crescut cu 3,1% în septembrie, față de un avans de 3% luna precedentă.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending