Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Forumul Național al PMM. Performanța în profesie și plusvaloarea în economie

Radio CECCAR FM

Numeroase accente noi în exercitarea profesiei contabile au fost, încă o dată, relevate de desfășurarea, la 22 septembrie a.c., a celei de-a VIII-a ediții a Forumului Național al Practicilor Mici și Mijlocii (PMM). De data aceasta, sub tema generală Gândirea integrată – plusvaloare pentru PMM-uri, au fost dezbătute două subiecte care au vizat, cu precădere, perfecționarea profesională în pas cu cerințele impuse de evoluția economico-socială și tehnologică la scară națională, europeană și globală, precum și continuarea implicării CECCAR în procesul de îmbunătățire a legislației, din perspectiva experienței, a concluziilor la care au ajuns experții contabili și contabilii autorizați în relațiile lor directe cu clienții, în practica bazată pe performanță.

Dezbaterile au fost moderate de prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, președintele Consiliului Superior al CECCAR.

În ceea ce privește prima temă, participanții au avut posibilitatea să ia cunoștință de unele preocupări majore legate de completarea activităților de formare și perfecționare profesională continuă prin prisma acreditării programelor CECCAR de către ACCA (Association of Chartered Certified Accountants). Detaliile au fost furnizate de reprezentantul ACCA. Potrivit discuțiilor din cadrul evenimentului, începând cu 1 ianuarie 2019, membrii CECCAR absolvenți ai examenelor acreditate pot deveni membri ai ACCA după doar cinci asemenea examene (comparativ cu totalul de 14 al calificării ACCA), nouă dintre examene fiind echivalate de CECCAR.

S-a subliniat că Biroul ACCA din București dezvoltă cu succes parteneriatul cu CECCAR, astfel încât noul proiect de acreditare va permite unui număr tot mai mare de profesioniști contabili români să-și îmbogățească permanent cunoștințele, în pas cu exigențele care se afirmă în prezent și în viitor pe plan internațional. Toți cei interesați pot afla detalii privind noul proiect adresându-se CECCAR sau ACCA.

Partea a doua a reuniunii a fost consacrată examinării propunerilor CECCAR privind proiectul de Lege referitor la plata defalcată a TVA. Președintele Consiliului Superior al Corpului, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, a precizat, în deschiderea dezbaterilor pe această temă, că, în mod sistematic, în spirit constructiv, CECCAR a participat și participă activ la examinarea proiectelor de acte normative care interesează comunitatea contabililor români, precum și entitățile din economia reală. În vederea formulării punctelor de vedere ale Corpului privind plata defalcată a TVA, au fost solicitate opinii ale membrilor tuturor filialelor, ceea ce a permis să se elaboreze o sinteză care stă la baza intervențiilor reprezentanților CECCAR la discuțiile din Comisiile de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților.

La rândul lor, Gabriel Radu – președintele Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), Florin Dobre – președintele executiv al CECCAR, Adriana Badiu – expert contabil, auditor autorizat și consultant fiscal autorizat, au analizat aspecte relevante referitoare la proiectul de lege, în special cele care privesc data începerii experimentării, durata acesteia, termenele de raportare, aplicarea diferențiată în funcție de dimensiunile companiilor. Discuțiile au avut un caracter interactiv, cei prezenți în sală formulând numeroase puncte de vedere și propuneri. În acest mod, Forumul Național al PMM a dat, din nou, măsura competenței, creativității și implicării civice a membrilor CECCAR. (T.B.)

PROFESIA CONTABILĂ

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

Radio CECCAR FM

Adunarea Generală a membrilor European Tax Adviser Federation (ETAF) s-a reunit la Bruxelles pentru a-și alege noua conducere și a discuta strategia organismului pentru 2024, aceea de a urmări și de a evalua toate inițiativele UE în domeniul fiscal și pe probleme profesionale. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil și vicepreședinte al CECCAR, a fost reales ca membru în Consiliul ETAF pentru un nou mandat.

Înființată în decembrie 2015, ETAF este o organizație europeană care reunește 215.000 de profesioniști în domeniul fiscal din Franța, Germania, Belgia, România, Ungaria, Austria și Croația. Principalele obiective urmărite de ETAF sunt: furnizarea de opinii specializate în domeniul fiscal factorilor decizionali ai UE, promovarea bunei legiferări în domeniul fiscal, îmbunătățirea standardelor de calitate și a cunoștințelor profesioniștilor din domeniu, contribuirea la combaterea abuzurilor fiscale și a activităților ilegale, urmărirea elaborării unor reglementări profesionale sustenabile, creșterea transparenței, protejarea confidențialității și independenței profesiei și sprijinirea întreprinderilor într-un mediu globalizat.

În vederea îndeplinirii acestor obiective, ETAF colaborează strâns cu factorii decizionali de la nivelul UE, participând la consultările și ședințele relevante, promovează dialogul între structurile UE și părțile interesate, elaborează propuneri și pune în legătură actorii principali din domeniul fiscal, profesional și mediul de afaceri.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Ghid de inițiere în 5 pași pentru o tranziție sustenabilă a IMM-urilor

Radio CECCAR FM

Tranziția sustenabilă este un efort colectiv și un aspect ce privește întreaga societate. În calitate de elemente esențiale ale economiei europene, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) au de jucat un rol esențial. Tranziția prezintă provocări, dar oferă și oportunități. Totuși, poate fi descurajator să începi să îți imaginezi, înainte de a fi complet informat, modul în care tranziția sustenabilă afectează o afacere.

Documentul elaborat și publicat de Accountancy Europe, Ghid de inițiere în 5 pași pentru o tranziție sustenabilă a IMM-urilorprezintă primii 5 pași pe care un IMM îi poate face pentru a-și începe călătoria sustenabilă. Este vital să inițiați procesul, chiar și cu pași mici, și să începeți treptat să pregătiți afacerea pentru ceea ce va urma.

IMM-urile se confruntă cu presiuni și așteptări din ce în ce mai mari pentru a-și face afacerile mai sustenabile și pentru a începe să raporteze cu privire la performanța lor în materie de sustenabilitate. Simultan, le sunt prezentate noi perspective, cum ar fi finanțarea verde și satisfacerea cerințelor consumatorilor, care pot aduce oportunități de afaceri favorabile.

Unele IMM-uri iau deja măsuri proactive pentru a-și adapta afacerile. Totuși, în același timp, multe IMM-uri și consilierii acestora sunt nesiguri cu privire la așteptările pe care trebuie să le îndeplinească și la standardele sau criteriile pe care să le urmeze. Mai mult, unele aspecte legate de sustenabilitate pot fi mai relevante pentru anumite IMM-uri decât pentru altele.

Documentul a fost întocmit de Accountancy Europe în colaborare cu Ecopreneur.eu – Federația Întreprinderilor Europene Sustenabile și European Association of Cooperative Banks (EACB). De asemenea, acesta include informații obținute din interviuri cu profesioniștii contabili din practicile mici și mijlocii (SMP-uri) din întreaga Europă care oferă servicii de sustenabilitate pentru clienții IMM-uri.

Documentul informativ este disponibil în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații­–Organisme internaționale–Alte documente de interes.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Schimbarea paradigmei în business: Raportarea de sustenabilitate și rolul activ al profesioniștilor contabili în asigurarea competitivității afacerilor în lanțul de valoare global

Radio CECCAR FM

La începutul acestei luni, CECCAR a participat, prin prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil, vicepreședinte în Consiliul superior al CECCAR, la business breakfastul organizat de Camera de Comerț și Industrie București pe tema raportării de sustenabilitate, eveniment ce a reunit, la Palatul CCIB, profesioniști din domeniul financiar-contabil, autorități de reglementare și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Evenimentul a fost organizat în contextul noilor reglementări privind raportarea de durabilitate, conform OMF nr. 85/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 75 din 26 ianuarie 2024. Aceste reglementări sunt parte integrantă a transpunerii Directivei (UE) 2022/2.464 a Parlamentului European și a Consiliului, cunoscută sub numele de Directiva CSRD – Corporate Sustainability Reporting Directive.

Robert-Aurelian Șova a punctat faptul că profesioniștii contabili și organizațiile profesionale de contabilitate au un rol direct și activ în realizarea unei raportări extinse, care oferă o imagine exhaustivă a valorii sustenabile a afacerii în timp. „S-a schimbat paradigma în domeniul financiar-contabil, în business, iar aspectele ce țin de mediu sunt foarte importante. Se face trecerea de la oferirea de servicii contabile tradiționale la raportarea integrată. Companiile, indiferent de mărimea acestora, trebuie să se adapteze la aceste transformări pentru a rămâne competitive în lanțul de valoare al businessurilor globale”, a declarat vicepreședintele CECCAR.

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova a mai spus că, în contextul tendințelor și preocupărilor din ce în ce mai intense privind raportarea ESG (mediu, social, de guvernanță), CECCAR a întreprins acțiuni la diferite niveluri: integrarea ca membru în organizațiile internaționale reprezentative pentru cadrul de raportare ESG, crearea unui portal de informații în materie de ESG pentru părțile interesate, actualizarea programelor de educație contabilă profesională pentru dezvoltarea inițială și continuă a membrilor. În plus, CECCAR a luat măsura extinderii competențelor profesioniștilor contabili prin organizarea de cursuri dedicate. Participarea la evenimente pe această temă, consolidarea parteneriatului cu autoritățile de reglementare și promovarea raportării ESG prin crearea de rețele de afaceri sunt alte direcții de acțiune pe care CECCAR se concentrează pentru a veni în sprijinul membrilor care să ofere servicii integrate potrivite nevoilor mediului de afaceri.

„Suntem primul organism profesional din Europa care s-a alăturat SASB – Sustainability Accounting Standards Board, devenind membru în 2020. În iunie 2021, fuziunea dintre Consiliul Internațional de Raportare Integrată și SASB într-o organizație unificată – Value Reporting Foundation – a fost formalizată. În noiembrie 2021, Fundația IFRS a anunțat consolidarea nou-creatului International Sustainability Standards Board cu Climate Disclosure Standards Board și Value Reporting Foundation”, a conchis oficialul CECCAR.

Mai multe detalii puteți afla accesând pagina evenimentului.

Continuare

Trending