Connect with us

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Gorj: Întâlnire cu reprezentanți ai AJFP

Publicat

pe

CECCAR Filiala Gorj a organizat luni, 16 octombrie a.c., o întâlnire pe teme de fiscalitate cu reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP).

Experți contabili membri ai filialei au analizat, împreună cu Teodora Vlaicu-Popa, șeful Serviciului Asistență contribuabili – AJFP Gorj, noutățile legislative din domeniul financiar-contabil. Au fost abordate prevederile OG nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, aplicarea regimului TVA în cazul prestării de servicii, stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice la plecarea/sosirea în România, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie a.c.

Alte subiecte înscrise în agenda reuniunii au fost veniturile realizate din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, prezentarea serviciilor oferite de ANAF, modalitățile de înregistrare în Spațiul privat virtual, modificări legislative cu impact în activitatea profesioniștilor contabili.

La întrunire au participat și reprezentanți ai conducerii CECCAR Gorj.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

PROFESIA CONTABILĂ

Accountancy Europe: Webinar privind implementarea Formatului Electronic Unic European

Publicat

pe

Formatul Electronic Unic European (ESEF) și experiențele și poveștile de succes de la nivel național legate de implementarea acestuia vor fi în centrul discuțiilor unui webinar organizat de Accountancy Europe, miercuri, 7 iulie 2021, în intervalul orar 17.30-19.00.

Vor participa la evenimentul online reprezentanți ai statelor care utilizează deja noul format, precum și ai statelor care se pregătesc să-l implementeze începând cu 2022.

Experți ai Accountancy Europe vor detalia diverse aspecte legate de adoptarea Formatului Electronic Unic European, un loc central ocupându-l preocupările legate de asigurare. Printre aceștia se numără, conform programului,  Hilde Blomme, CEO adjunct al Accountancy Europe; Alicia Salvador Vega, Senior Manager, Deloitte – Spania; Antoine Robert, partener, Deloitte – Franța; Ronald van Langen, Senior Manager, KPMG – Țările de Jos; Holger Obst, Senior Manager, EY – Germania; Thomas Kuester, partener, PwC – Germania.

Pentru a participa la webinar este necesară înregistrarea prealabilă, pe pagina dedicată evenimentului de pe site-ul Accountancy Europe.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Webinar: Construirea unui ecosistem eficace de combatere a spălării banilor

Publicat

pe

Accountancy Europe organizează joi, 17 iunie, în intervalul orar 15.00-16.30, un webinar privind Construirea unui ecosistem eficace de combatere a spălării banilor. Discuțiile vor porni de la noile propuneri ale Comisiei Europene în domeniul combaterii spălării banilor și vor aborda creșterea eficacității eforturilor împotriva infracțiunilor financiare prin intermediul intensificării colaborării la nivel european.

Webinarul are la bază documentul pe aceeași temă publicat de Accountancy Europe, ce a fost tradus în limba română și poate fi consultat de cei interesați pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes.

Pentru a participa la webinarul organizat de Accountancy Europe este necesară înregistrarea prealabilă.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 14 iunie 2021

Publicat

pe

Statele membre UE consideră bine-venit acordul privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte

Coreper (reprezentanții permanenți ai statelor membre UE) a aprobat, la 9 iunie, acordul la care au ajuns echipele de negociere din partea Consiliului UE și a Parlamentului European în ceea ce privește propunerea de directivă privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte (public CbCR). În baza acestui acord, companiile care își desfășoară activitatea în UE cu o cifră de afaceri anuală ce depășește 750 de miliarde de euro vor trebui să prezinte anual informații fiscale specifice (precum cifra de afaceri, profitul net, numărul de angajați, impozitul pe profit plătit). Această obligație se va aplica și țărilor terțe aflate pe lista „neagră” a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale și țărilor terțe de pe lista „gri” a jurisdicțiilor necooperante care au depus eforturi pentru a-și îmbunătăți transparența fiscală timp de cel puțin doi ani. Comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON) și Comisia pentru afaceri juridice (JURI) din cadrul Parlamentului European vor vota săptămâna aceasta în ceea ce privește acordul.

ECOFIN va discuta cotele de TVA

Președinția portugheză a Consiliului Uniunii Europene a decis să aducă în atenția celor 27 de miniștri de finanțe ai UE propunerea privind libertatea de a stabili cote de TVA extrem de reduse sau cote zero de TVA. Următoarea reuniune a Consiliului ECOFIN va avea loc la 18 iunie, cu prilejul căreia miniștrii de finanțe vor discuta posibilitatea de a introduce o listă cu produse și servicii eligibile pentru cote reduse de TVA (deși Comisia a propus o listă cu produse neeligibile, în care să fie incluse produsele din alcool, tutun și petrol). Grupul de lucru care s-a reunit la 1 iunie nu a ajuns la un consens în privința documentului de compromis întocmit de președinția portugheză a Consiliului UE și au mai rămas o serie de aspecte care trebuie clarificate, printre care se numără și derogările existente pe care statele membre UE doresc să le păstreze. În ceea ce privește cotele zero și cotele de TVA extrem de reduse, Consiliul Uniunii Europene a propus restricționarea acestora doar la anumite produse și servicii care îndeplinesc nevoi de bază și elaborarea unor politici publice clare.

Comisia Europeană: Consultare privind combaterea utilizării entităților-paravan în scopuri fiscale

Comisia Europeană a lansat, la 4 iunie, o consultare publică pe tema combaterii utilizării entităților-paravan și a înțelegerilor în scopuri fiscale. Obiectivul acestei consultări este colectarea datelor și probelor necesare pentru a elabora noi norme europene în scopul combaterii utilizării entităților-paravan și a înțelegerilor în scopul evitării obligațiilor fiscale. Consultarea ar trebui să ofere sugestii cu privire la măsura în care normele existente de la nivelul UE tratează riscul de evitare a obligațiilor fiscale și ce fel de norme noi ar putea completa cadrul legislativ existent. Informațiile colectate ar trebui să permită conturarea problemei și elaborarea unei definiții comune a entităților-paravan, crearea unui inventar cu normele existente în statele membre, precum și caracteristicile unei noi inițiative la nivel european. Se solicită opinia cetățenilor cu privire la consecințele fiscale care ar trebui asociate entităților- paravan, după ce acestea sunt identificate în baza noilor norme, sancțiunile impuse în caz de neconformitate și impactul potențial al noilor norme asupra diferitelor părți interesate. Termenul-limită de transmitere a observațiilor este 27 august 2021.

Liderii G7 au aprobat rata minimă globală de impozitare

Liderii G7 au emis, la 13 iunie, un comunicat comun în care aprobă rata minimă globală de impozitare. Documentul evidențiază necesitatea unui dialog pentru a ajunge la un consens global privind alocarea drepturilor de impozitare și rata minimă de impozitare de cel puțin 15% pentru fiecare țară. Comunicatul vizează reuniunea din luna iulie a miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G20, ce va fi un moment crucial pentru încheierea unui acord, ținând cont de demersurile propuse de cadrul inclusiv privind BEPS al G20/OCDE.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

Din motive tehnice, emisia CECCAR FM poate suferi întreruperi.

 

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!

  • http://5.154.233.5:8000/