Suntem și pe

PROFESIA CONTABILĂ

Seminare CECCAR-Edenred, la Prahova și Dâmbovița: Aspecte fiscale și comerciale privind tichetele de masă, tichetele cadou și voucherele de vacanță

CECCAR FM

Publicat

pe

Detalii cu privire la legislația tichetelor de masă, tichetelor cadou și voucherelor de vacanță, avantajele utilizării acestora și încadrarea contabilă puteți afla marți, 14 noiembrie a.c., la seminarele gratuite organizate de CECCAR Filiala Prahova și CECCAR Filiala Dâmbovița, în colaborare cu Edenred, pe tema Aspecte fiscale și comerciale privind tichetele de masă, tichetele cadou și voucherele de vacanță.

Participarea la seminare se echivalează cu patru ore de formare profesională (două ore verificabile la sala de curs și două neverificabile) pentru membrii care au îndeplinite obligațiile profesionale față de Corp la data participării.

Detalii privind cele două seminare puteți afla accesând site-urile filialelor – www.ceccarprahova.ro și www.ceccardambovita.ro.

Continuare
Comentează

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFESIA CONTABILĂ

Simpozionul „Pavel Ciuce” din Arad, la a XVIII-a ediție: Profesionistul contabil – creator de valoare adăugată și partener consecvent al mediului de afaceri

Conectați virtual, profesioniștii contabili au analizat diverse aspecte legate de activitatea financiar-contabilă în noile condiții determinate de pandemie, prin intermediul lucrărilor prezentate în cele două secțiuni ale evenimentului, lucrări reunite în volumul dedicat Simpozionului, lansat cu prilejul fiecărei ediții.

CECCAR FM

Publicat

pe

A XVIII-a ediție a Simpozionului „Pavel Ciuce” din Arad a avut loc, la începutul lunii octombrie, într-un cadru inedit, adaptat la situația impusă de pandemia de COVID-19. Evenimentul organizat de Filiala Arad a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România s-a desfășurat online și a avut ca temă Profesionistul contabil – creator de valoare adăugată și partener consecvent al mediului de afaceri.

Conectați virtual, profesioniștii contabili au analizat diverse aspecte legate de activitatea financiar-contabilă în noile condiții determinate de pandemie, prin intermediul lucrărilor prezentate în cele două secțiuni ale evenimentului, lucrări reunite în volumul dedicat Simpozionului, lansat cu prilejul fiecărei ediții. 

În deschiderea evenimentului, președintele Consiliului superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil, a mulțumit membrilor Corpului pentru eforturile depuse în sprijinul clienților afectați de restricțiile impuse în contextul pandemiei și a subliniat că profesioniștii contabili au avut și au ocazia, în această perioadă, să-și dovedească, încă o dată, importanța pentru dezvoltarea economiei: „(…) Cu toții am putut constata că în această perioadă am încercat să suplinim părțile negative ale condițiilor și restricțiilor impuse de pandemie, încercând să fim cât mai aproape de colegii noștri cu informări, cu sfaturi, cu resurse de cunoștințe și bune practici care să ne ajute pe toți să fim mai buni în această perioadă și, de ce nu, să fim mai utili clienților noștri antreprenori. Nu a fost ușor, nu este ușor. Știm și suntem conștienți că și profesia contabilă, ca multe alte sectoare din economie, se confruntă cu dificultăți”. 

Totodată, președintele Consiliului superior al Corpului a menționat că s-au făcut demersuri pentru ca profesia contabilă să beneficieze de măsurile de sprijin inițiate de autorități în această perioadă de criză. „Am făcut demersuri ca profesia contabilă să fie și ea sprijinită, mai ales că, am considerat noi, am fost o profesie care a contribuit major la trecerea peste această perioadă de criză, criză care va continua și ale cărei efecte probabil mai dificile le vom vedea în perioada următoare. Aș vrea să-i felicit pe toți colegii pentru curajul și dăruirea pe care le-au arătat în această perioadă. Știm că sunt probleme, știm că automat problemele antreprenorilor se transferă către noi, în mod direct, dar cu toate acestea sper să putem să impunem și acele reglementări care să ne sprijine și pe noi, așa cum sunt sprijinite alte sectoare, și să ne dovedim, poate acum mai mult decât oricând, utilitatea în societatea românească, utilitatea în dezvoltarea economiei din România și, de ce nu, utilitatea în asigurarea unei stabilități economice și financiare la nivelul României”, a menționat prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova. 

În intervenția sa, președintele Consiliului superior al CECCAR a mai precizat următoarele: „Cu siguranță, această transformare impusă de restricțiile generate de pandemie a creat niște disfuncționalități, niște perturbări în modul clasic în care ne desfășuram activitatea. Poate mai mult decât oricând am descoperit avantajele tehnologiei, poate încă nu le-am descoperit pe toate, este evident că viitorul aparține proceselor digitalizate și în special proceselor care au loc, ca flux de documente, între client și profesionistul contabil”. 

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova a încheiat mulțumind echipei Filialei CECCAR Arad, precum și membrilor acesteia pentru tenacitatea de a continua o tradiție de 18 ani în organizarea acestui eveniment, care „a fost ocazia în care noi, colegii, să ne vedem și să dezbatem probleme actuale la momentul fiecărei întâlniri și să plecăm de la acele întâlniri cu noi idei, noi cunoștințe care să ne ajute în profesia noastră”. 

Evenimentul a continuat cu prezentarea unor lucrări de specialitate precum Educația contabilă – între digitalizare și criza generată de COVID-19 (autori prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova și conf. univ. dr. Adriana Florina Popa); Tranzacții cu părțile afiliate – câteva considerente de actualitate (conf. univ. dr. Mirela Păunescu; conf. univ. dr. Radu Ciobanu și conf. univ. dr. Adriana Florina Popa); Impactul COVID-19 asupra politicii fiscale în Uniunea Europeană (conf. univ. dr. Radu Ciobanu și conf. univ. dr. Mirela Păunescu); Mecanismul impozitării veniturilor obținute din activitatea de consultanță în tehnologia informației (subiect prezentat de prof. univ. dr. Lucian Cernușca); Abordări financiar-contabile privind decizia de finanțare a entităților economice în perioada pandemiei de COVID-19 (conf. univ. dr. Delia David). 

Nu în ultimul rând, lect. univ. dr. Bogdan Gomoi a prezentat un Studiu privind bugetarea cash-flow-ului unei entități economice în contextul sistemului contabil de angajamente, iar ec. Bogdan Doru Popovici a vorbit despre Reducerea bazei de impozitare privind TVA în cazul refuzurilor totale sau parțiale după data efectuării operațiunii. 

Evenimentul online a inclus și sesiuni de Q&A, la finalul fiecărui panel, în care participanții au avut ocazia să-și clarifice nelămuriri legate de subiectele prezentate. 

În încheierea celei de-a XVIII-a ediții a Simpozionului „Pavel Ciuce”, prof. univ. dr. Dorel Mateș, președintele Consiliului Filialei CECCAR Arad, a mulțumit autorilor ale căror lucrări au fost incluse în volumul dedicat simpozionului și celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment, precum și participanților la această ediție.

Președintele filialei a subliniat, de asemenea, și importanța unității în condițiile perioadei de criză în care ne aflăm: „Participarea dumneavoastră la acest eveniment îmi întărește convingerea și cred că oamenii, oricât ar fi de vulnerabili, sunt mai puternici împreună”.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 19 octombrie 2020

OCDE amână reforma fiscală internațională până la mijlocul anului 2021.
Avocatul general al UE confirmă legitimitatea unor impozite aplicate în Ungaria și Polonia.
Hotărârea CJUE privind schimbul de informații fiscale la cerere.
Raportul OCDE privind impozitarea criptoactivelor.

CECCAR FM

Publicat

pe

OCDE amână reforma fiscală internațională până la mijlocul anului 2021

La 12 octombrie a.c., Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat planul adoptat de 137 de membri ai Cadrului inclusiv (Inclusive Framework on Base Erosion and Profit Shifting – BEPS) cu privire la Pilonul 1 și Pilonul 2 al reformei fiscale internaționale (împreună cu o evaluare a impactului economic). În aceeași zi, membrii Cadrului inclusiv au emis o declarație în care precizează că dezbaterile vor continua pentru a clarifica aspectele referitoare la reforma fiscală internațională asupra cărora nu s-a ajuns la un acord. Membrii Cadrului inclusiv au dat, totodată, asigurări că „până la mijlocul anului 2021, procesul de dezbatere se va încheia cu o concluzie și vor fi soluționate problemele tehnice, vor fi elaborate modelele de proiecte legislative, îndrumări, norme și proceduri internaționale, în funcție de necesități”. La 14 octombrie a.c., miniștrii de finanțe ai G20 au convenit asupra noului termen-limită. Cu toate acestea, Franța a reacționat prompt la această amânare, confirmând că va începe de anul acesta impozitarea companiilor digitale. Ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, a declarat că, la fel ca în cazul SUA, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord la nivelul OCDE până la finele anului 2020, Franța va introduce impozitarea economiei digitale la nivel național. Comisia Europeană a dat dovadă de flexibilitate, subliniind faptul că noul termen-limită ar trebui să fie termenul final.

Avocatul general al UE confirmă legitimitatea unor impozite aplicate în Ungaria și Polonia

La 15 octombrie a.c., avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene, Juliane Kokott, a emis o opinie privind cauzele C-562/19 și C-596/1 referitoare la impozitul pe publicitate din Ungaria și impozitul din sectorul comerțului cu amănuntul din Polonia. Potrivit opiniei avocatului general, nu există dovezi care să indice existența unui avantaj selectiv și, prin urmare, Juliane Kokott propune Curții de Justiție a UE să respingă apelurile Comisiei Europene. În iulie 2016, Polonia a adoptat legea privind impozitarea, conform căreia comercianții cu amănuntul trebuie să plătească un impozit asupra cifrei de afaceri lunare, obținută din vânzarea bunurilor către consumatori, în cazul în care aceasta depășește 17 milioane de zloți polonezi (aproximativ 4 milioane de euro), la o rată de 0,8% pe o cifră de afaceri cuprinsă între 17 milioane și 170 de milioane de zloți polonezi și la o rată de 1,4% asupra părții din cifra de afaceri lunară ce depășește acest interval. În iunie 2014, Ungaria a introdus legea privind impozitul pe publicitate, în temeiul căreia difuzorii de publicitate trebuie să plătească un impozit, la o rată diferențiată, asupra cifrei de afaceri nete anuale, generată din difuzarea sau publicarea reclamelor în Ungaria. În 2016 și 2017, Comisia Europeană a declarat că ambele impozite sunt incompatibile cu piața comună, deoarece acestea acordă întreprinderilor mai mici, care sunt „impozitate la un nivel mult prea scăzut”, un avantaj inadmisibil și, prin urmare, constituie un ajutor de stat. Polonia și Ungaria au contestat decizia Comisiei în fața Tribunalului Uniunii Europene. În 2019, Tribunalul a anulat decizia Comisiei pe motiv că nu existau suficiente dovezi care să indice un avantaj selectiv în niciuna dintre cele două jurisdicții și, prin urmare, impozitele respective nu constituie ajutor de stat pentru întreprinderile cu o cifră de afaceri mai mică. Comisia a făcut apel la Curtea de Justiție împotriva ambelor hotărâri, iar avocatul general, Juliane Kokott, a propus Curții de Justiție a UE să respingă apelurile Comisiei, confirmând hotărârile Tribunalului.

Hotărârea CJUE privind schimbul de informații fiscale la cerere

La 6 octombrie a.c., Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și-a publicat hotărârea în cauzele conexate C-245/19 și C-246/19 în contextul schimbului de informații fiscale. CJUE a hotărât că o persoană care deține informații solicitate de o administrație națională, în contextul unei proceduri de cooperare între statele membre, trebuie să aibă posibilitatea de a intenta o acțiune directă împotriva unei astfel de cereri (în baza dreptului la un proces echitabil garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene). Cu toate acestea, statele membre pot să nu ofere dreptul la o astfel de acțiune persoanei care face obiectul unei anchete fiscale și terțelor părți interesate de informațiile în cauză, cu condiția să existe alte procese care să le permită să obțină un control prealabil al unei astfel de cereri.

Raportul OCDE privind impozitarea criptoactivelor

La 12 octombrie a.c., OCDE a publicat raportul Impozitarea monedelor virtuale: o privire de ansamblu asupra tratamentelor fiscale și problemelor de politică fiscală emergente. Raportul conține o analiză a abordărilor și a discrepanțelor de politică fiscală între principalele tipuri de impozite din peste 50 de jurisdicții. Sunt definiți termenii „blockchain” și „criptoactive” și se prezintă aspecte privind caracteristicile, legalitatea și evaluarea monedelor virtuale, fiind analizate consecințele fiscale pe parcursul a diferite etape ale ciclului lor de viață, de la creare până la cedare. De asemenea, în raport sunt identificate principalele aspecte de politică fiscală și se oferă o privire de ansamblu asupra tratamentului fiscal al monedelor virtuale în mai multe țări, din punctul de vedere al impozitului pe venit, consum și proprietate.

Buletinul de știri în limba engleză poate fi consultat pe site-ul ETAF.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Fundamente ale combaterii spălării banilor

CECCAR pune la dispoziție versiunea în limba română a primului document emis de IFAC ca parte a noii serii de publicații Fundamente ale combaterii spălării banilor.

CECCAR FM

Publicat

pe

Pentru a veni în sprijinul membrilor săi în ceea ce privește măsurile împotriva spălării banilor, CECCAR pune la dispoziție versiunea în limba română a primului document emis de IFAC ca parte a noii serii de publicații Fundamente ale combaterii spălării banilor. Scopul acestei serii este de a ajuta profesioniștii contabili să înțeleagă mai bine cum funcționează spălarea banilor, riscurile cu care se confruntă și ce pot face pentru a atenua aceste riscuri și a aduce o contribuție pozitivă pentru interesul public. CECCAR va informa cu privire la următoarele documente din această serie, pe măsura apariției lor.

Documentul poate fi consultat la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes de pe site-ul CECCAR.

Continuare
ÎNREGISTRĂRIacum 9 ore

Economia la bani mărunți – Ediția din 20.10.2020

ECONOMIEacum 9 ore

Procedura de implementare a măsurii Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial

ECONOMIEacum 9 ore

FNGCIMM: IMM Leasing debutează în această săptămână; IMM Factor ar putea începe la 1 noiembrie

ECONOMIEacum 10 ore

MFE: 185 milioane euro fonduri europene pentru asigurarea de echipamente medicale și IT în școli și universități

ECONOMIEacum 10 ore

APIA: 23 octombrie, termenul-limită de depunere a cererilor în cadrul măsurii de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectate în mod deosebit de criza COVID-19

ECONOMIEacum 10 ore

ANCOM: Piața serviciilor de acces la internet broadband la puncte fixe rămâne concurențială în România

ECONOMIEacum 11 ore

Inspecția Muncii a aplicat amenzi de peste 3,7 milioane lei de la intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2020

ECONOMIEacum 11 ore

Comisia Europeană a lansat portalul Access2Markets pentru a sprijini activitățile comerciale ale întreprinderilor mici

ECONOMIEacum 11 ore

Începând din 22 octombrie, pot fi accesate granturile pentru capital de lucru

PROFESIA CONTABILĂacum 11 ore

Simpozionul „Pavel Ciuce” din Arad, la a XVIII-a ediție: Profesionistul contabil – creator de valoare adăugată și partener consecvent al mediului de afaceri

PROFESIA CONTABILĂacum 12 ore

Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 19 octombrie 2020

PROFESIA CONTABILĂacum 12 ore

Fundamente ale combaterii spălării banilor

CECCAR TV

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending