Connect with us

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Prahova: Profesionistul contabil, prezență activă în peisajul economic

CECCAR FM

Publicat

pe

Simpozionul Profesionistul contabil, prezență activă în peisajul economic și în viața comunității locale, organizat de Filiala CECCAR Prahova, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a județului și Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Prahova, s-a desfășurat, recent, la sediul CCI.

Oameni de afaceri, profesioniști contabili, cadre universitare de la Facultatea de Științe Economice a Universității Petrol-Gaze din Ploiești, oficiali ai unor instituții locale, dintre care amintim Administrația Județeană a Finanțelor Publice, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Asociația de Arbitraj Instituționalizat, Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, precum și membri ai Camerei de Comerț și Industrie Prahova, Patronatului IMM, Uniunii Generale a Industriașilor din România – filiala Prahova au participat la eveniment.

Au luat cuvântul reprezentanți ai CCI, Cornel Nițu, președintele Filialei CECCAR Prahova, Florin Duma, președintele Patronatului IMM Prahova, Rodica Vlaicu, președintele Asociației de Arbitraj Instituționalizat, precum și alți invitați.

Vorbitorii au relevat importanța colaborării instituționale pentru dezvoltarea mediului de afaceri și prosperitatea județului și implicarea profesioniștilor contabili în activitatea întreprinderilor mari și mijlocii în calitate de oameni ai cifrelor.

Au fost prezentate, cu acest prilej, proiectele realizate în parteneriat de CECCAR Filiala Prahova cu asociațiile patronale județene în sprijinul membrilor Corpului și al antreprenorilor, precum și unele propuneri pentru colaborări viitoare.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

PROFESIA CONTABILĂ

Buletinul de știri Accountancy Europe – martie 2021

CECCAR FM

Publicat

pe

Accountancy Europe a publicat buletinul de știri aferent lunii martie 2021, disponibil direct pe site-ul organizației.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Buzău: Depunerea jurământului de către noii profesioniști contabili

Absolvenții examenului de aptitudini, sesiunea 2020, au depus jurământul profesional, recent, cu prilejul unei ceremonii organizate în acest scop de Filiala CECCAR Buzău.

CECCAR FM

Publicat

pe

Noii membri ai CECCAR și-au asumat, astfel, angajamentul de a respecta principiile Codului etic al profesioniștilor contabili și de a-și exercita profesia în interes public. Evenimentul a avut o încărcătură emoțională aparte, din perspectiva recunoașterii pregătirii intense pentru obținerea calificărilor de expert contabil, respectiv contabil autorizat.

La eveniment, desfășurat în condițiile respectării normelor de siguranță sanitară impuse de pandemie, au fost alături de proaspeții absolvenți membri ai conducerii CECCAR Buzău: ec. Gheorghe Pâsoi, președintele filialei; ec. Venera Cojocaru, președintele Comisiei de disciplină a filialei; ec. Adina Mărgineanu, directorul executiv; membrii Consiliului filialei și alți invitați.

Noii experți contabili și contabili autorizați au fost felicitați pentru promovarea examenului, fiind subliniate, totodată, importanța titlurilor profesionale de expert contabil și contabil autorizat, contribuția membrilor Corpului la dezvoltarea economică și, nu în ultimul rând, rolul social al acestora.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 1 martie 2021

CECCAR FM

Publicat

pe

Acord în privința unui CbCR public

La 25 februarie, Consiliul Competitivitate a ajuns la un acord în privința propunerii Comisiei Europene privind raportare publică pentru fiecare țară în parte („country-by-country reporting” – CbCR public), care ar impune companiilor obligația de a face publice anumite date contabile, precum cifra de afaceri sau impozitele plătite. Franța, Italia, Belgia, România, Austria, Polonia, Spania, Finlanda, Grecia, Bulgaria, Danemarca, Țările de Jos și Slovenia și-au exprimat în mod explicit sprijinul față de această propunere. În schimb, Ungaria, Irlanda, Republica Cehă, Suedia, Luxemburg și Malta nu au susținut propunerea deoarece consideră că acest consiliu nu este forumul adecvat pentru o dezbatere politică pe această temă. În opinia acestora, propunerea ar trebui negociată ca text fiscal, atât la nivel unanim, cât și în cadrul Consiliului ECOFIN. Germania s-a abținut din motive de politică internă, iar Lituania și Slovacia, care au susținut această propunere în trecut, nu au luat cuvântul în cadrul reuniunii Consiliului. Următorul pas este ca, la 3 martie a.c., reprezentanții permanenți ai statelor membre UE (Coreperul) să aprobe mandatul de negociere al Consiliului Uniunii Europene pentru a putea demara negocierile cu Parlamentul European privind textul propunerii. Printre negociatorii din cadrul Parlamentului European se vor număra coraportorii Evelyn Regner (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Austria) și Iban García del Blanco (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Spania).

Subcomisia FISC dezbate cazul Cum-Ex și raportul privind impozitarea digitală

La 24 februarie a.c., Subcomisia FISC din cadrul Parlamentului European a organizat o ședință în care a discutat împreună cu un grup de experți despre sistemele de reținere la sursă de tipul „Cum-Ex” și „Cum-Cum” . Cazul Cum-Ex din anul 2018 a adus în atenția publicului o suspiciune de evaziune fiscală în care au fost implicate diverse bănci din mai multe state membre UE, care a cauzat pierderi de venituri fiscale de până la 55 de miliarde de euro. Fabrizio Planta, directorul Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe – ESMA, a subliniat faptul că în luna septembrie a anului trecut, ESMA a publicat un raport în care a concluzionat că schemele de tip „Cum-Ex” și „Cum-Cum” intră sub incidența politicilor fiscale europene și a propus amendamente legislative pentru a îmbunătății capacitatea de depistare a acestora. Christoph Spengel, profesor în cadrul Universității din Mannheim, specializat în impozitare corporativă internațională, a remarcat că astfel de scheme nu dispărut complet din Germania în urma scandalului. Eurodeputații au solicitat ESMA să continue ancheta privind sistemele de tipul „Cum-Ex” și „Cum-Cum” pentru a asigura că lacunele din cadrul juridic în vigoare, care au prilejuit existența acestora, nu mai există. În aceeași zi, subcomisia FISC a discutat și raportul privind impozitarea digitală, întocmit de Martin Hlaváček (Partidul Renew Europe, Republica Cehă) și Andreas Schwab (Partidul Popular European, Germania). În cadrul acestei discuții, europarlamentarii au subliniat faptul că speră să se ajungă la un acord internațional în această privință până la mijlocul anului 2021, însă UE nu ar trebui să rămână pasivă în această perioadă, ci ar trebui să elaboreze propuneri legislative care să asigure o impozitare echitabilă a companiilor digitale din UE.

Dominica a fost inclusă pe „lista neagră” a UE

La 22 februarie a.c., Consiliul Uniunii Europene a adoptat o concluzie revizuită privind lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale. Ca urmare, Dominica a fost inclusă în Anexa I a listei UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, iar Barbados a fost exclus din aceasta. Jamaica a fost inclusă în Anexa II a listei, după ce acest stat s-a angajat să-și modifice regimul fiscal dăunător, în timp ce Maroc, Sfânta Lucia și Namibia au fost excluse complet de pe listă ca urmare a faptului că și-au îndeplinit angajamentele. Australiei, Iordaniei, Republicii Maldive și Turciei le-a fost acordat un nou termen-limită pentru a-și îndeplini angajamentele asumate.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending