Connect with us

ECONOMIE

UE respinge cererea americană de a izola economic Iranul şi adoptă legea europeană a blocajului

CECCAR FM

Publicat

pe

Europenii au respins luni solicitarea Statelor Unite de a izola economic Iranul şi au adoptat un instrument juridic prin care să protejeze întreprinderi europene prezente în această ţară de sancţiuni americane, a anunţat şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Am aprobat actualizarea statutului de blocaj şi adoptăm toate măsurile pentru a permite Iranului să beneficieze de urmările economice ale ridicării sancţiunilor”, a precizat Mogherini la finalul unei reuniuni cu miniştrii de Externe din statele membre UE.

Legea europeană a blocajului va intra în vigoare pe 6 august, data impunerii primei părţi a sancţiunilor americane.

A doua parte a acestor sancţiuni urmează să intre în vigoare pe 4 noiembrie, în timpul alegerilor de la jumătate de mandat în Statele Unite.

Acest regulament, elaborat în 1996, urmează să permită o contracarare a faptului că sancţiunile americane se aplică tuturor întreprinderilor şi persoanelor fizice din lume – potrivit principiului extrateritorialităţii dreptului american.

Multe întreprinderi europene mari, ca grupul francez Total, au decis să se retragă din Iran, dacă nu sunt scutite de sancţiunile americane.

Washingtonul a refuzat să scutească întreprinderile europene, după ce a denunţat acordul în dosarul nuclear iranian.

Federica Mogherini a recunoscut că ”exerciţiul este dificil, pentru că greutatea Statelor Unite în economia mondială nu este neglijabilă”.

”Eu nu sunt în măsură să spun dacă eforturile noastre vor fi suficiente, însă facem tot ceea ce putem pentru a evita ca acordul în dosarul nuclear iranian să moară, pentru că consecinţele ar fi catastrofale pentru toţi”, a avertizat ea.

Şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves le Drian a insistat la rândul său asupra ”necesităţii de a permite Iranului să continue să-şi vândă petrolul”.

El a subliniat că ”UE şi alţi semnatari ai acordului încheiat cu Teheranul în 2015, China şi Rusia, caută un mecanism financiar care să permită să se garanteze Iranului capacitatea de a-şi exporta petrolul”.

Sectorul energetic a adus venituri în valoare de 50 de miliarde de dolari statului iranian în 2017, potrivit vămilor europene. Resursele provin în principal din petrol, pentru că exportul de gaze naturale este foarte slab – zece miliarde de metri cubi în 2017.

Iranul exportă 3,9 milioane de barili de petrol pe zi – 20% sunt achiziţionaţi de UE şi 70% de China şi alte ţări din Asia, arată date UE.

Serviciile comisarului însărcinat cu Energia Miguel Arias Canete lucrează la acest mecanism, iar ”propuneri sunt aşteptate”, a declarat o sursă diplomatică.

Euro – ci nu dolarul – ar urma să fie deviza folosită în tranzacţii cu petrol iranian, plătite prin transferuri între bănci centrale europene şi banca centrală iraniană.

Asigurări urmează, de asemenea, să fie subscrise în state europene importatoare, cu privire la încărcături, aşa cum se procedează în Grecia, în Franţa şi în Italia.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Șomajul a crescut în octombrie cu 0,2 puncte procentuale

CECCAR FM

Publicat

pe

În luna octombrie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,3%, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (5,1%). Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, anunță INS.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna octombrie a anului 2020 a fost de 477 mii persoane, în creştere atât față de luna precedentă (455 mii persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (350 mii persoane).

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,5% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,0% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna octombrie 2020 (4,5% în cazul bărbaților și 4,1% în cel al femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,4% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna octombrie 2020, transmite Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Moneda digitală a Facebook a fost redenumită Diem

Criptomoneda Libra, susținută de Facebook, a fost redenumită „Diem”, într-un efort reînnoit de a obține aprobarea autorităților de reglementare, relatează Reuters.

CECCAR FM

Publicat

pe

Planurile pentru criptomonedă, lansate pentru prima dată de Facebook anul trecut, au fost modificate în aprilie, după ce autoritățile de reglementare și băncile centrale și-au exprimat îngrijorarea că ar putea slăbi stabilitatea financiară, ar putea eroda controlul asupra politicii monetare și ar putea amenința confidențialitatea.

Schimbarea numelui face parte dintr-o mișcare menită să sublinieze o structură mai simplă, a spus Stuart Levey, CEO al Asociației Diem din Geneva, care se află în spatele monedei digitale.

„Numele original a fost legat de o iterație timpurie a proiectului, care a avut parte de o recepție dificilă din partea autorităților de reglementare. Am schimbat dramatic această propunere”, a declarat Levey pentru Reuters.

Diem, care înseamnă „zi” în latină, își propune acum să lanseze inițial o monedă digitală cu sprijin unic, a adăugat el, citat de Mediafax.

El a refuzat să comenteze calendarul lansării, despre care Financial Times a raportat săptămâna trecută că ar putea începe încă din ianuarie, spunând doar că va continua doar după aprobarea de către autoritatea elvețiană de reglementare.

Facebook rămâne unul dintre cei 27 de membri ai Asociației Diem, fostă Asociația Libra.

Proiectul susține că va dezvolta politici privind combaterea spălării banilor, finanțării terorismului și respectării sancțiunilor și a renunțat la planurile anterioare de a permite oricui să se alăture rețelei sale.

Continuare

ECONOMIE

Economia Elveţiei a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii 40 de ani

Economia elvețiană a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimele patru decenii în condiţiile în care activitatea comercială şi-a revenit din colapsul cauzat de măsurile de lockdown, scrie Bloomberg.

CECCAR FM

Publicat

pe

Produsul Intern Brut a avansat cu 7,2% mulțumită creşterii consumului şi a investiţiilor în echipamente şi construcţii.

În trimestrul anterior, economia s-a prăbuşit cu 7%. În pofida recuperării record, economia este cu aproximativ 2% mai mică decât era înainte de pandemie.

Diferenţa este mult mai mică decât decalajele observate la marile economii din zona euro.

„În comparaţie cu ţările vecine, economia elvețiană a reuşit să facă faţă până acum crizei coronavirusului relativ nevătămată“, arată secretariatul de stat pentru afaceri economice, citat de Mediafax.

Elveţia ar putea evita o nouă contracţie în ultimul trimestru al acestui an deoarece guvernul a decis să nu introducă un al doilea blocaj pe scară largă, iar programele de şomaj parţial au protejat piaţa muncii.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending