Connect with us

ECONOMIE

Deficitul bugetar al Statelor Unite a crescut la 898 de miliarde de dolari, depăşind estimările

CECCAR FM

Publicat

pe

Deficitul bugetar al Statelor Unite a crescut la 898 de miliarde de dolari într-o perioadă de 11 luni încheiată în august, depăşind estimările Biroului pentru Buget al Congresului pentru primul an fiscal integral al preşedinţiei Trump, transmite Bloomberg, potrivit News.ro.

Astfel, deficitul bugetar a crescut cu o treime în intervalul octombrie-august, de la 674 de miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit unui comunicat publicat joi de Departamentul Trezoreriei.

Cheltuielile au urcat cu 7%, la 3.880 de miliarde de dolari, în timp ce veniturile au avansat cu numai 1%, la 2.990 ce miliarde de dolari.

Veniturile încasate de la companii au scăzut cu 71 de miliarde de dolari, la 163 de miliarde de dolari, comparativ cu anul precedent.

Deficitul bugetar a continuat să crească în timpul preşedinţiei Trump, provocând îngrijorări că datoria publică a SUA, în prezent de 21.500 de miliarde de dolari, scapă de sub control.

Constrângerile bugetare sunt în creştere, din cauza reducerilor de impozite aplicate în acest an de guvernul republican, care vor mări deficitul bugetar cu circa 1.500 de miliarde de dolari ăn decurs de un deceniu, şi creşterea cheltuielilor guvernamentale.

Casa Albă susţine că reducerile de taxe vor da rezultate prin crearea de venituri generate de creşterea economică mai rapidă. FMI a avertizat că reducerile de taxe riscă să înscrie datoriile SUA pe o direcţie nesustenabilă şi să supraîncălzească economia.

În 2017, deficitul bugetar a fost de 666 de miliarde de dolari, în creştere de 586 de miliarde de dolari în anul anterior, potrivit Departamentului Trezoreriei.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

În proiect, noi reglementări privind piețele de instrumente financiare

CECCAR FM

Publicat

pe

Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat un proiect de Lege care vizează modificarea și completarea Legii nr.126/2018 privind piețele de instrumente financiare.

Proiectul – publicat, pentru consultare, pe site-ul instituției – are în vedere, între altele, asigurarea transpunerii prevederilor Directivei (UE) 2019/2177 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2019 de modificare a Directivei 2009/138/CE privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare (denumită „MiFID II”) și a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului.

Astfel, potrivit Expunerii de motive, „în vederea transpunerii art. 1 al Directivei (UE) 2019/2177, proiectul de lege prevede eliminarea cerințelor operaționale referitoare la furnizorii de servicii de raportare a datelor, furnizorii de sisteme centralizate de raportare (CTP), mecanismele de raportare aprobate (ARM) și mecanismele de publicare aprobate (APA) din cuprinsul Legii nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare”.

De asemenea, inițiatorii vizează asigurarea transpunerii prevederilor Directivei (UE) 2020/1504 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 octombrie 2020 de modificare a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare. Directiva (UE) 2020/1504 modifică MiFID II prin includerea în categoria entităților exceptate a furnizorilor de servicii de finanțare participativă.

În concordanță cu prevederile acestei directive, prin proiectul de lege este completat art. 6 alin. (1) al Legii nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, pentru a include furnizorii de servicii de finanțare participativă, definiți la art. 2 alin. (1) lit. (e) din Regulamentul (UE) 2020/1503, în categoria entităților exceptate de la aplicarea prevederilor Legii nr. 126/2018,  cu modificările și completările ulterioare.

Inițiatorii au urmărit, la elaborarea proiectului, și alte modificări ale Legii nr. 126/2018, având ca scop îmbunătățirea reglementării. Astfel, în vederea soluționării unor aspecte identificate în activitatea curentă de autorizare și supraveghere a societăților de servicii de investiții financiare (SSIF), prin același proiect legislativ se propun, în principal:  introducerea de prevederi aplicabile entităților cărora li s-a retras autorizația de funcționare ca SSIF prin care să se permită accesul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) la înregistrările prevăzute la art. 54 din lege; ▪ abrogarea prevederii referitoare la echivalarea automată de către ASF a diplomelor, atestatelor și certificatelor emise de organismele internaționale, întrucât ASF poate recunoște anumite diplome/ atestate/ certificate internaționale în funcție de conținul curriculei și de cerințele ce provin din reglemenările ASF.

De asemenea, întrucât prin Regulamentul (UE) nr. 852/2020 din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088  se stabilește obligația statelor membre de a emite norme naționale în aplicarea art. 22 din acest regulament, prin acest proiect legislativ se stabilește regimul sancționatoriu național conform cerințelor acestuia.

Continuare

ECONOMIE

Ministerul Finanțelor propune modificări la o serie de reglementări contabile

CECCAR FM

Publicat

pe

Ministerul Finanțelor a publicat, pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin  pentru reglementarea unor aspecte contabile. Unul dintre aspectele reglementate de acest proiect vizează tratamentul contabil aplicabil operațiunilor determinate de racordarea utilizatorilor la rețeaua electrică.

Astfel, potrivit legislației specifice, aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2021, instalațiile rezultate în urma lucrărilor de racordare, finanțate de utilizatori, sunt în proprietatea acestora și sunt exploatate de operatorii de rețea. Instalațiile rezultate în urma lucrărilor de racordare, finanțate de operatorii de rețea, sunt în proprietatea acestora. În aceste condiții, avându-se în vedere că activele reprezentate de instalațiile de racordare la rețeaua electrică sunt, potrivit legii, fie în proprietatea utilizatorilor, fie a operatorilor de rețea, în funcție de modalitatea de finanțare a acestora, inițiatorii proiectului propun completarea în mod corespunzător a reglementărilor contabile.

„Astfel, instalațiile de racordare la rețeaua electrică, realizate începând cu data de 1 ianuarie 2021, sunt recunoscute din punct de vedere contabil drept imobilizări corporale de către entitatea care le are în proprietate. În ceea ce privește dreptul de utilizare, conform legii, al instalațiilor finanțate de către utilizatori și exploatate de către operatorii de rețea, se propune ca acesta să se înregistreze de către operatorii de rețea în conturi în afara bilanțului”, se menționează în Referatul de aprobare a actului normativ.

Un alt aspect avut în vedere de acest proiect de Ordin se referă la reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014. Inițiatorii propun ca, în cazul în care societatea la care sunt deținute participațiile își reduce capitalul social ca urmare a acoperirii pierderii contabile reportate sau a altor pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii și acoperite din capitalul social, micșorarea numărului de acțiuni deținute sau reducerea valorii lor nominale, după caz, să se evidențieze în contabilitatea entității care deține participațiile pe seama conturilor de active corespunzătoare naturii participației deținute, respectiv de cheltuieli financiare.

În mod corespunzător, în scopul asigurării unui tratament contabil explicit pentru rezerva corespunzătoare acelor participații, se propune ca, în cazul menționat anterior, rezerva respectivă să fie transferată la venituri la cedarea acțiunilor respective. Se mai propune, de asemenea, ca tratamentul contabil aplicabil beneficiilor acordate de entitate salariaților săi, sub forma acțiunilor proprii sau altor instrumente de capitaluri proprii, să se aplice și atunci când beneficiile respective sunt primite de angajați direct de la societatea-mamă a entității raportoare sau de la o altă societate din grup.

Proiectul mai are în vedere reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016. Inițiatorii intenționează, prin acest proiect, să clarifice prevederile aplicabile raportului de audit în cazul în care societatea-mamă prezintă, în vederea aprobării, situațiile financiare anuale odată cu situațiile financiare anuale consolidate.

Continuare

ECONOMIE

Costul orar al forței de muncă a crescut în trimestrul IV al anului trecut

Costul orar al forței de muncă a crescut în trimestrul IV al anului 2020 atât față de perioada anterioară, cât și față de cea similară din 2019, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

CECCAR FM

Publicat

pe

Faţă de trimestrul III 2020, costul orar al forţei de muncă în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare a crescut cu 2,61%. Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă s-au regăsit în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (14,54%), hoteluri şi restaurante (14,06%), construcţii (10,56%) şi tranzacţii imobiliare (10,04%).

Cea mai mare scădere s-a înregistrat în învăţământ (-27,15%), ca urmare a creşterii timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (fenomen caracteristic acestei activităţi în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de reînceperea anului școlar). La o distanţă considerabilă, cu scăderi ale costului orar al forţei de muncă s-au situat administraţia publică (-3,43%), respectiv producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,04%).

„Faţă de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut cu 2,56%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 3,66%”, a transmis INS. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă a crescut cu 8,69%.

Cele mai semnificative creşteri s-au regăsit în activităţile: spectacole, culturale şi recreative (22,25%), intermedieri financiare şi asigurări (14,09%), informaţii şi comunicaţii (11,95%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (11,73%).

Diminuarea costului s-a observat doar la hoteluri şi restaurante (-3,82%), unde unităţile economice au fost puternic afectate de întreruperea/încetarea activităţii aferente, prin diminuarea timpului efectiv lucrat în contextul pandemiei COVID-19, dar şi prin reducerea cheltuielilor cu forţa de muncă, cauzată de şomajul tehnic ori de încasările mai mici pe durata stării de alertă, susțin reprezentanții INS, citați de Mediafax.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending