Connect with us

ECONOMIE

Românii au făcut în august 40.576 de tranzacţii imobiliare

CECCAR FM

Publicat

pe

Numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate în luna august în România a fost de 40.576, cu 29% mai mic decât în aceeaşi lună a anului trecut, arată datele transmise vineri de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) și citate de News.ro.

În august 2017, numărul tranzacţiilor a fost de 56.986.

”În luna august 2018, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 40.576 de imobile. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în cea de-a opta lună a acestui an este cu 16.410 mai mic faţă de luna august 2017”, se arată în comunicat.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna august 2018, în Bucureşti – 6.381, Ilfov – 2.495 şi Timiş – 2.432. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Caraş-Severin – 290, Gorj – 157 şi Olt – 138.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna august 2018, a fost de 20.398, cu 2.250 mai mic faţă de luna august 2017.

Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 4.756, Cluj – 1.512 şi Ilfov – 1.299. La polul opus, se află judeţele Caraş Severin – 71, Gorj – 64 şi Sălaj – 60.

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a opta lună din 2018 sunt Galaţi – 549, Timiş – 539 şi Dolj – 363.

Numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate anul trecut în România a fost 627.802, dintre care 19,8% numai în Bucureşti şi Ilfov, arată datele ANCPI.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Șomajul a crescut în octombrie cu 0,2 puncte procentuale

CECCAR FM

Publicat

pe

În luna octombrie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,3%, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (5,1%). Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, anunță INS.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna octombrie a anului 2020 a fost de 477 mii persoane, în creştere atât față de luna precedentă (455 mii persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (350 mii persoane).

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,5% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,0% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna octombrie 2020 (4,5% în cazul bărbaților și 4,1% în cel al femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,4% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna octombrie 2020, transmite Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Moneda digitală a Facebook a fost redenumită Diem

Criptomoneda Libra, susținută de Facebook, a fost redenumită „Diem”, într-un efort reînnoit de a obține aprobarea autorităților de reglementare, relatează Reuters.

CECCAR FM

Publicat

pe

Planurile pentru criptomonedă, lansate pentru prima dată de Facebook anul trecut, au fost modificate în aprilie, după ce autoritățile de reglementare și băncile centrale și-au exprimat îngrijorarea că ar putea slăbi stabilitatea financiară, ar putea eroda controlul asupra politicii monetare și ar putea amenința confidențialitatea.

Schimbarea numelui face parte dintr-o mișcare menită să sublinieze o structură mai simplă, a spus Stuart Levey, CEO al Asociației Diem din Geneva, care se află în spatele monedei digitale.

„Numele original a fost legat de o iterație timpurie a proiectului, care a avut parte de o recepție dificilă din partea autorităților de reglementare. Am schimbat dramatic această propunere”, a declarat Levey pentru Reuters.

Diem, care înseamnă „zi” în latină, își propune acum să lanseze inițial o monedă digitală cu sprijin unic, a adăugat el, citat de Mediafax.

El a refuzat să comenteze calendarul lansării, despre care Financial Times a raportat săptămâna trecută că ar putea începe încă din ianuarie, spunând doar că va continua doar după aprobarea de către autoritatea elvețiană de reglementare.

Facebook rămâne unul dintre cei 27 de membri ai Asociației Diem, fostă Asociația Libra.

Proiectul susține că va dezvolta politici privind combaterea spălării banilor, finanțării terorismului și respectării sancțiunilor și a renunțat la planurile anterioare de a permite oricui să se alăture rețelei sale.

Continuare

ECONOMIE

Economia Elveţiei a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii 40 de ani

Economia elvețiană a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimele patru decenii în condiţiile în care activitatea comercială şi-a revenit din colapsul cauzat de măsurile de lockdown, scrie Bloomberg.

CECCAR FM

Publicat

pe

Produsul Intern Brut a avansat cu 7,2% mulțumită creşterii consumului şi a investiţiilor în echipamente şi construcţii.

În trimestrul anterior, economia s-a prăbuşit cu 7%. În pofida recuperării record, economia este cu aproximativ 2% mai mică decât era înainte de pandemie.

Diferenţa este mult mai mică decât decalajele observate la marile economii din zona euro.

„În comparaţie cu ţările vecine, economia elvețiană a reuşit să facă faţă până acum crizei coronavirusului relativ nevătămată“, arată secretariatul de stat pentru afaceri economice, citat de Mediafax.

Elveţia ar putea evita o nouă contracţie în ultimul trimestru al acestui an deoarece guvernul a decis să nu introducă un al doilea blocaj pe scară largă, iar programele de şomaj parţial au protejat piaţa muncii.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending