Connect with us

ECONOMIE

INS: Costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2017 a crescut cu 14,7%, până la 4008 lei pe salariat

Publicat

pe

Costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2017, faţă de anul anterior, a crescut cu 14,7%, până la 4008 lei pe salariat, în condiţiile în care câştigul salarial mediu lunar brut a urcat tot cu 14,7%, până la 3223 lei, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro.

Totodată, câştigul salarial mediu lunar net la nivelul economiei naţionale (2338 lei) a înregistrat o creştere de 14,3% (+292 lei), comparativ cu anul precedent.

”Cele mai mari câştiguri salariale medii lunare nete, superioare mediei pe economia naţională, s-au realizat în anul 2017 în informaţii şi comunicaţii (de două ori), intermedieri financiare şi asigurări (+84,3%), administraţie publică (+64,3%), industria extractivă (+56,8%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+47,0%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+33,9%), sănătate şi asistenţă socială (+14,3%), respectiv în învăţământ (+2,1%)”, se arată în comunicat.

Totodată, câştigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în: hoteluri şi restaurante (-39,1%), alte activităţi de servicii (-33,5%), construcţii (-27,5%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-20,5%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-20,1%), tranzacţii imobiliare (-17,2%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-15,9%).

”Femeile au câştigat în medie cu circa 4% mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial mediu lunar brut de 3159 lei (faţă de 3280 lei al bărbaţilor) şi un câştig salarial mediu lunar net de 2288 lei (faţă de 2383 lei al bărbaţilor)”, se arată în comunicat.

Cele mai scăzute câştiguri salariale medii lunare nete s-au înregistrat în judeţele Harghita (1796 lei, cu 23,2% mai puţin decât media pe economie), Vrancea (1800 lei, cu 23,0% mai puţin decât media pe economie), respectiv Bistriţa-Năsăud (1815 lei, cu 22,4% mai puţin decât media pe economie).

La polul opus s-a situat câştigul salarial mediu lunar net realizat în Municipiul Bucureşti (3272 lei), cu 39,9% peste media pe economie.

Numărul mediu al salariaţilor în anul 2017 a fost de 4,946 milioane de persoane, în creştere cu 186.500 persoane comparativ cu anul precedent. Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2017 a fost de 5,362 milioane de persoane, mai mare cu 138.600 mii persoane faţă de sfârşitul anului precedent.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

Termenul privind preluarea activității de soluționare a unor contestații, prorogat

Publicat

pe

În Monitorul Oficial nr. 606 din 17 iunie 2021 a fost publicată OUG nr. 51/2021 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. II pct. 9 și art. III din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Prin acest act normativ a fost prorogat, până la data de 1 octombrie 2021, termenul prevăzut la art. II – Dispoziții tranzitorii, punctul 9 și la  art. III – Dispoziții finale, din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 referitor la preluarea activității de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal.

Potrivit Ministerului Finanțelor (instituția care a inițiat această OUG), promovarea actului normativ are la bază, între altele, evitarea unor disfuncționalități în ceea ce privește activitatea de soluționare a contestațiilor, cu legătură directă cu aplicarea legislației fiscale în vederea acordării unui tratatament echitabil contribuabililor.

De asemenea, inițiatorii au ținut cont de faptul că, pănâ în prezent, nu au fost aprobate actele normative de modificare a HG nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și HG nr. 520/2013, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Continuare

ECONOMIE

Rata anuală a inflației în UE, 2,3% în luna mai

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut în luna mai până la 2,3%, de la 2% în luna aprilie, țările membre cu cele mai ridicate rate fiind Ungaria (5,3%) Polonia (4,6%), Luxemburg (4%), Lituania (3,5%) și România (3,2%), arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres.

Publicat

pe

Comparativ cu situația din luna aprilie 2021, rata anuală a inflației a scăzut în patru state membre, a rămas stabilă într-un singur stat și a crescut în 22 de țări. În rândul acestora din urmă se regăsește și România, unde rata anuală a inflației a crescut până la 3,2% în mai, de la 2,7% în aprilie. Comparativ, în luna mai 2020, rata anuală a inflației în România era de 1,8%.

Datele Eurostat mai arată că în zona euro rata anuală a inflației a crescut până la 2% în luna mai, de la 1,6% în aprilie. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creșterii anuale a prețurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creștere de 1,19 puncte procentuale, urmată de servicii, cu o majorare de 0,45 puncte procentuale.

După mai multe luni în care zona euro a avut o inflație negativă, acest indicator a atins în sfârșit ținta de 2% urmărită de Banca Centrală Europeană pe termen mediu.

Continuare

ECONOMIE

Reglementări contabile privind subunitățile care aparțin unor persoane juridice străine

Publicat

pe

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat, pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect Ordin pentru reglementarea unor aspecte contabile, referitoare la subunitățile din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate. Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că din punct de vedere al reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, sediile permanente din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate reprezintă subunități fără personalitate juridică ce aparțin acestor persoane juridice și au obligația întocmirii situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile cerute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care persoana juridică cu sediul în străinătate își desfășoară activitatea în România prin mai multe sedii permanente, situațiile financiare anuale și raportările contabile cerute de Legea contabilității nr. 82/1991 se întocmesc de sediul permanent desemnat să îndeplinească obligațiile fiscale, acestea reflectând activitatea tuturor sediilor permanente.

Odată cu emiterea OUG nr. 13/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991, în aria de aplicabilitate a legii contabilității sunt menționate distinct persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, precum și persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.

În acest context, conform proiectului de Ordin, aria de aplicare a reglementărilor contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, este completată cu următoarele categorii de entități:  sediile permanente din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate; ♦ persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.

În ceea ce privește persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România, pentru această categorie de entități, prin proiect se stabilesc cerințe referitoare atât la primul an de aplicare a reglementărilor contabile, cât și ulterior acestuia.

Astfel, pentru primul exercițiu financiar de aplicare se propun următoarele:

 informațiile raportate prin intermediul situațiilor financiare anuale corespund doar perioadei curente, nefiind raportate și informațiile corespunzătoare exercițiului financiar precedent celui de raportare;

▪ situațiile financiare anuale se pot întocmi în oricare format prevăzut de reglementările contabile;

▪ pentru conversia soldurilor elementelor bilanțiere, existente la data încheierii exercițiului financiar, se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar al perioadei curente;

▪ pentru conversia rulajelor corespunzătoare operațiunilor derulate în exercițiul financiar de raportare, se folosește cursul de schimb de la data tranzacțiilor/cursul mediu al perioadei de raportare.

Din al doilea exercițiu financiar de aplicare a reglementărilor contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România le sunt incidente prevederile reglementărilor menționate.

„Situațiile financiare anuale reglementate prin proiectul de ordin sunt situații financiare cu scop special, fiind destinate îndeplinirii obligațiilor prevăzute de Codul fiscal”, precizează inițiatorii.

De asemenea, prin proiectul de Ordin se mai propune ca entitățile care au ales, potrivit legii, un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, să întocmească situațiile financiare anuale corespunzătoare primului exercițiu financiar de raportare la sfârșitul primului exercițiu financiar astfel ales, care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2021.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

Din motive tehnice, emisia CECCAR FM poate suferi întreruperi.

 

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!

  • http://5.154.233.5:8000/