Connect with us

ECONOMIE

România a susţinut, la Consiliul miniştrilor Mediului din UE, propunerile de reducere a emisiilor de CO2, dar a solicitat acces extins la nivelul societății pentru vehiculele ecologice

CECCAR FM

Publicat

pe

România a susţinut, marţi, la Consiliul miniştrilor Mediului din Uniunea Europeană, propunerile de reducere a emisiilor de CO2 pentru perioada următoare, dar a solicitat acces extins la nivelul societăţii pentru vehiculele ecologice. La lucrări a participat o delegaţie consudă de ministrul Mediului.

Propunerea iniţială a Comisiei Europene, din noiembrie 2017, prevede reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru autoturismele şi autoutilitarele noi până în 2030, cu un obiectiv intermediar vizând reducerea cu 15% până în 2025.

”În cadrul dezbaterilor, România a susţinut adoptarea ţintelor ambiţioase de reducere a emisiilor. Totodată ţara noastră a solicitat asigurarea unor preţuri accesibile pentru vehiculele curate, astfel încât achiziţia de astfel de vehicule să fie la îndemâna majorităţii românilor. Astfel, România a înaintat celorlalte state membre o propunere prin care producătorii şi importatorii de autovehicule vor fi stimulaţi să comercializeze acest tip de vehicule la preţuri accesibile pentru pieţele din State Membre cu venituri medii reduse (cu valoarea PIB-ului pe cap de locuitor sub 60% din media UE, la nivelul anului 2013)”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Potrivit propunerii României, orice vehicul cu emisii reduse comercializat într-un stat membru care se regăseşte în această situaţie va avea o valoare echivalentă cu două vehicule comercializate în statele cu venituri medii ridicate, raportat la îndeplinirea ţintelor impuse industriei. Reprezentanţii Ministerului mediului susţin că, astfel, producătorii vor fi stimulaţi pentru îndeplinirea ţintelor, să susţină comercializarea vehiculelor la preţuri adaptate la puterea de cumpărare a cetăţenilor din statele cu venituri medii mai mici.

Agenda reuniunii a inclus şi adoptarea poziţiei comune a UE pentru Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP24) de la Katowice şi, de asemenea, pentru Conferinţa ONU privind diversitatea biologică (COP14 CBD).

În marja Consiliului s-a organizat o reuniune a miniştrilor Mediului din statele membre ale Parteneriatului Estic. Temele abordate în cadrul discuţiilor s-au referit la o mai bună colaborare între statele membre în domenii precum managementul deşeurilor, economia circulară şi protecţia biodiversităţii.

Continuare
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIE

Notarii au acces la sistemul informatic integrat de cadastru

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) extinde accesul în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra pentru notarii publici.

CECCAR FM

Publicat

pe

Potrivit unui comunicat transmis luni de ANCPI, notarii au acces gratuit permanent la conținutul tuturor cărților funciare existente în eTerra, scopul fiind realizarea lucrărilor de specialitate.

Până în prezent a fost extins accesul în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra pentru experții judiciari, persoanele autorizate să execute lucrări în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei şi fotogrammetriei și pentru notarii publici.

Accesarea conținutului cărților funciare va fi monitorizată de ANCPI pentru a preveni eventualele tentative de abuz.

În anul 2020, activitatea de cadastru și publicitate imobiliară a fost digitalizată integral, iar specialiștii instituției lucrează continuu atât la îmbunătățirea sistemelor informatice deținute de ANCPI, cât și la simplificarea legislației și a procedurilor de lucru, transmite Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Subvenții pentru companiile aeriene cu zboruri la Sibiu

Comisia Europeană a aprobat o schemă care prevede acordarea unor subvenții pentru companiile aeriene care reiau sau încep să efectueze zboruri înspre și dinspre Aeroportul din Sibiu.

CECCAR FM

Publicat

pe

Potrivit unui comunicat al CE, schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Aceasta va fi oferi ajutor sub formă de subvenții directe și va fi accesibilă în mod transparent tuturor companiilor aeriene interesate care își încep sau își reiau operațiunile pe aeroportul din Sibiu.

„Obiectivul măsurii este acela de a sprijini activitatea operatorilor aerieni, precum și redresarea economică și viabilitatea structurală a regiunii în contextul pandemiei de coronavirus. Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul temporar”, se arată în comunicatul în care se precizează că Aeroportul Sibiu joacă un rol important în conectivitatea regională și internațională a țării.

Ajutorul nu va depăși 800.000 de euro pe companie și se va acorda înainte de 30 iunie 2021.

„Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, se mai arată în comunicatul citat de Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Paradisurile fiscale costă guvernele 427 de miliarde de dolari anual

Paradisurile fiscale costă guvernele mai mult de 427 miliarde dolari pe an, inclusiv peste 89 miliarde dolari în SUA, potrivit unui studiu citat de Business Insider.

CECCAR FM

Publicat

pe

„La nivel global, echivalentul a peste 34 de milioane de salarii anuale de asistentă medicală se pierde în paradisuri fiscale în fiecare an”, arată studiul realizat de grupul britanic de advocacy Tax Justice Network.

Aproximativ 245 miliarde dolari din total sunt profituri mutate de companii în țări cu impozite mai favorabile. Persoane bogate sunt responsabile pentru 182 de miliarde de dolari, prin „ascunderea activelor și veniturilor nedeclarate offshore, dincolo de limitele legii”, se arată în studiul citat de Mediafax.

Publicarea studiului a fost programată să coincidă cu sosirea liderilor mondiali în Arabia Saudită pentru summitul G20. Autorii i-au îndemnat pe lideri, ale căror țări pierd 290 miliarde de dolari în fiecare an, să ia măsuri pentru a opri ingineriile financiare.

Insulele Cayman au fost etichetate ca fiind principalul paradis fiscal, fiind responsabile pentru aproximativ 70 de miliarde de dolari pe an.

Statele care pierd cele mai mari valori sunt SUA, Marea Britanie, Germania, Franța și Brazilia, se arată în raport. SUA pierd taxe în valoare de 89,4 miliarde de dolari pe an, iar Marea Britanie 39,6 miliarde de dolari.

Raportul acuză oficiali guvernamentali. Companiile care abuzează de sistemele fiscale nu evită impozitele pentru că sunt inovatoare, ci pentru că „știu că politicienii îi vor lăsa să scape”, a spus Rosa Pavanelli, secretar general al sindicatului Public Services International.

Autorii au sugerat trei soluții pentru guverne: impozitarea profiturilor la nivel global pentru companiile multinaționale, introducerea unui impozit pe avere cu „rate punitive” pentru cetățenii care își ascund averile și crearea unui grup fiscal global al Națiunilor Unite.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending