ECONOMIE
RAPORT: România s-a menţinut în top 10 cei mai mari producători de bere din UE

România a ocupat în 2017 locul opt în rândul ţărilor mari producătoare de bere din spaţiul UE, potrivit celui mai recent raport privind rezultatele sectorului european al berii, făcut public de către organizaţia Berarii Europei, transmite News.ro.
Astfel, cu o producţie de 16,05 milioane de hectolitri (hl), România a succedat anul trecut Cehia, la doar un loc distanţă, reuşind să devanseze însă Italia.
”În ceea ce priveşte volumul consumului, cu 16,11 milioane hl, România a ocupat în 2017 locul al şaptelea, depăşind trei dintre ţările cu tradiţie în fabricarea şi consumul berii în Europa: Cehia, Austria şi Belgia”, se arată în comunicat.
În ceea ce priveşte volumul importurilor de bere în România, acesta şi-a păstrat şi anul trecut ponderea de doar 3% din consumul intern, sectorul local al berii păstrându-şi nealterat caracterul său profund naţional.
”Marea Britanie rămâne ţara cu cea mai mare cantitate de bere importată, care atinge 10,06 milioane hl şi reprezintă cca. 23% din consumul intern, fiind urmată de Franţa, cu o cantitate importată de 7,69 milioane hl şi care are o pondere de cca. 35% în consumul intern, şi de Germania, cu o pondere a importurilor atingând cca. 8% din consum, ceea ce corespunde unei cantităţi importate de 6,74 milioane hl”, se arată în comunicat.
Directorul general asociaţiei Berarii României, Julia Leferman, a subliniat că sectorul berii din România este parte a marii familii a berarilor europeni, iar eforturile producătorilor au efect dincolo de graniţele ţării.
“Eforturile pe care producătorii de bere le fac la nivel local, de a genera valoare adăugată şi de a crea locuri se muncă pe întreg lanţul de activităţi conexe, au un impact pozitiv şi dincolo de graniţe, plasând România pe un loc de cinste în rândul ţărilor UE. Sectorul berii reprezintă în egală măsură un motor de creştere atât pentru economia României, cât şi pentru cea a Europei, iar asigurarea predictibilităţii fiscale şi a unui context economic stabil la nivelul fiecărei ţări membră UE rămâne factorul determinant pentru conservarea echilibrului pieţelor şi asigurarea unei dezvoltări locale durabilă”, a declarat Julia Leferman.
Clasamentul european al ţărilor producătoare de bere este în continuare dominat de Germania, cu o producţie record de 93,01 milioane hl, dublă faţă de cea a ocupantelor umătoarelor două locuri, Marea Britanie, cu o producţie de 40,48 milioane hl, şi Polonia, cu 40,38 milioane hl.
”La nivel european, numărul producătorilor a crescut cu 1.000 pe parcursul anului trecut, atingând un total de 9.500. Creşterea înregistrată în 2017 este semnificativă, având în vedere că în ultimii 10 ani numărul producătorilor a crescut în total cu 6.000. Aproape trei sferturi din cei 9.500 de producători de bere sunt mici, medii şi micro, o dovadă a diversităţii sortimentelor de bere puse la dispoziţia iubitorilor de bere europeni sau vizitatorilor bătrânului continent”, se arată în comunicat.
Cu un număr de 2.430 producători de bere, Marea Britanie este lider al clasamentului, urmată de Germania (1.492), Franţa (1.100), Italia (868) şi Spania (521).
ECONOMIE
ANAF: Precizări privind depunerea declarației de mențiuni

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că persoanele juridice care, în anul 2022, au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formularul 700 sau, după caz, formularul 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.
„Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală”, subliniază ANAF.
ECONOMIE
DNSC: Anunțuri false propagate prin intermediul postărilor sponsorizate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția cu privire la anunțurile false propagate online prin intermediul postărilor sponsorizate pe Facebook, semnalând că atacatorii compromit pagini de social media și, cu ajutorul acestora, lansează postări sponsorizate în care promovează false oportunități de investiții, informează Agerpres.
„Pagini de Facebook din America de Sud sunt manipulate de atacatori pentru a promova această inițiativă frauduloasă către utilizatori din România, textul fiind formulat în limba română. Odată ce utilizatorul accesează postarea sponsorizată, este redirecționat către un articol în care infractorii cibernetici se folosesc de imaginea StirileProTV și a unui cunoscut om de afaceri, pentru a oferi o aură de încredere și legitimitate «ofertei». Atacatorii încearcă astfel să atragă potențiale victime pentru a-și furniza date personale, financiare sau de autentificare pe pagini de phishing regăsite în articol, sub pretextul investițiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt”, explică specialiștii DNSC pe pagina de Facebook a instituției.
Aceștia recomandă: citiți și analizați cu atenție informațiile culese din mediul online; evitați accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunități rapide de îmbogățire; nu furnizați date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană și în cazul în care ați introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit prin această metodă depuneți o plângere la Poliție, fizic sau online; dacă observați în mediul online inițiative similare, raportați-le către rețeaua socială și către DNSC (alerts@dnsc.ro, respectiv 1911).
Pentru a antrena utilizatorii din România să identifice și să evite cele mai întâlnite amenințări din mediul online la adresa utilizatorului obișnuit, DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor, alături de parteneri din zona privată, au lansat site-ul www.sigurantaonline.ro. Acesta este un instrument folositor utilizatorilor de toate vârstele, pe care îl pot folosi pentru a-și îmbunătăți și perfecționa frecvent rutina esențială de securitate cibernetică.
ECONOMIE
Ministrul Economiei anunță noi scheme de ajutor de stat pentru industrie

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat că există discuții la nivel guvernamental pentru lansarea unor scheme noi, cu impact semnificativ pentru industria chimică, petrochimică și industria materialelor de construcții.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la Cluj-Napoca, în contextul unei vizite oficiale, unde oficialul a avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri local și cu mai multe companii cu capital românesc și străin.
,,Vrem să vedem cum se reflectă schemele de ajutor de stat pentru industrie în economia românească. În discuțiile avute, mi-au fost supuse atenției câteva aspecte privind nevoia de dezvoltare a acestor companii și am tras câteva concluzii; una dintre ele este că schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare are un impact major în dezvoltarea economică și să continuăm să îmbunătățim aceste scheme. Sper ca și companiile din Cluj să aplice în număr cât mai mare”, a mai afirmat ministrul.
-
ECONOMIEacum 5 zile
ASF propune practicarea tarifelor RCA din martie 2022
-
ECONOMIEacum 3 zile
MF: Proiectul de HG privind prețurile maxime la RCA, în consultare publică
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 20 martie 2023
-
ÎNREGISTRĂRIacum 5 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 16.03.2023
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
Start carieră! Alege să devii un profesionist fit for future!
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 21.03.2023
-
ECONOMIEacum 4 zile
APIA eliberează adeverințe pentru sectorul creșterii animalelor
-
ECONOMIEacum 5 zile
Proiect de Ordin privind intervențiile aferente sectorului apicol