Connect with us

ECONOMIE

Agenţia de Cadastru a înregistrat anul trecut peste 500.000 de imobile

CECCAR FM

Publicat

pe

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunţat, joi, că a înregistrat, în 2018, peste 500.000 de imobile, cu peste 31% mai multe faţă de 2017, transmite News.ro.

ANCPI a anunţat că a accesat, anul trecut, fonduri europene pentru lucrări de cadastru general, urmând ca 660 de comune din România să fie cadastrate.

”Numărul imobilelor înregistrate prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) a ajuns la peste 1.165.000 şi, tot anul trecut, ANCPI a eliberat online cel mai mare număr de extrase de carte funciară, aproape 500.000”, se arată în comunicat.

Prin PNCCF, program susţinut de Guvernul României, toate proprietăţile sunt înregistrate gratuit pentru cetăţeni în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Lucrările de înregistrare sistematică derulate în cadrul PNCCF sunt contractate de ANCPI sau de primării, la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale (UAT) sau la nivel de sector cadastral. Programul este finanţat din venituri proprii ale ANCPI şi fonduri europene.

”La finalul anului 2018, din totalul de 3.181 UAT- uri din România, 59 de comune din 21 de judeţe erau cadastrate în proporţie de sută la sută, având o suprafaţă de peste 800.000 de hectare. La 31 decembrie 2018 erau în derulare lucrări de înregistrare a imobilelor în 2.398 de UAT- uri, cu o suprafaţă de peste 5 milioane de ha”, se arată în comunicat.

Din totalul de 9,57 de milioane de hectare de teren agricol care beneficiază de subvenţii APIA, au fost înregistrate 3,72 de milioane de hectare (39%) şi sunt în curs de contractare lucrări de înregistrare sistematică pentru încă aproximativ 4,10 milioane de ha (43%), cu termen de finalizare sfârşitul anului 2019, ceea ce reprezintă aproximativ 82% din totalul suprafeţei subvenţionate de APIA.

”ANCPI a majorat, în 2018, suma pe care fiecare primărie o poate accesa la 155.000 de lei (comparativ cu 150.000 lei, în 2017 şi 135.000 lei, în 2016). Ca urmare, au fost semnate 2.131 de contracte de prestări servicii între primării şi persoane fizice sau juridice autorizate să execute lucrări de înregistrare sistematică”, se arată în comunicat.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din premii și jocuri de noroc, publicat

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din premii și jocuri de noroc, venind, astfel, în sprijinul contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din premii și jocuri de noroc atât din România, cât și din străinătate, și care au obligația să declare veniturile și să plătească impozite la bugetul general consolidat.

CECCAR FM

Publicat

pe

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor (MF), veniturile din premii reprezintă veniturile obținute din concursuri și din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale. În această categorie intră veniturile în bani și/sau în natură, cum ar fi:

a) premii de orice fel acordate oamenilor de cultură, știință și artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naționale sau internaționale, concursuri pe meserii sau profesii;

b) premii în bani și/sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști prevăzuți în legislația în materie, pentru rezultatele obținute la competiții sportive interne și internaționale.

„Premiile de tipul unor bonusuri care sunt acordate salariaților nu se încadrează la venituri din premii din punctul de vedere al impozitării, fiind asimilate veniturilor de natură salarială”, precizează MF.

Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate, bunurile și serviciile primite, ca urmare a participării la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma în care se acordă, inclusiv cele de tip jack-pot. „Obligația calculării, reținerii și plății impozitului le revine organizatorilor/plătitorilor de venituri. Impozitul calculat și reținut în momentul plății este impozit final pentru care nu se depune declarația unică. Pentru veniturile din premii și jocuri de noroc nu se datorează contribuții sociale”, se menționează în comunicat.

Persoanele fizice cu domiciliul în România sau cele nerezidente care au declarat centrul intereselor vitale în România și care realizează venituri din premii și jocuri de noroc din străinătate au obligația să le declare în România și să depună Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui în care s-au realizat veniturile.

Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru același venit și în decursul aceleiași perioade impozabile, sunt supuși impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât și în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, în condițiile legislației.

Documentul poate fi consultat pe site-ul anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative.

Continuare

ECONOMIE

Datoria statului a crescut cu 124 miliarde lei într-un an

Datoria guvernamentală a ajuns la finele lui 2020 la 498,3 miliarde lei şi la o pondere de 47,7% din PIB, faţă de 35,3% din PIB cât reprezenta în 2019, arată datele publicate de Ministerul de Finanţe.

CECCAR FM

Publicat

pe

În 2019, datoria administraţiei publice se ridica la 373 miliarde lei.

Cea mai mare parte a datoriei aparţine administrației publice centrale, în sumă de 482 miliarde lei, restul fiind în contul administraţiei locale.

Din suma totală datorată la finele anului trecut, 480 miliarde lei au scadenţa pe termen mediu şi lung.

Din punct de vedere al instrumentelor, cea mai mare parte, respectiv 417 miliarde lei sunt titluri de stat vândute de Finanţe, iar 69 miliarde lei împrumuturi şi 11,4 miliarde lei numerar şi depozite, transmite Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

Prețul petrolului urcă la maximul a 13 luni pe fondul reducerii livrărilor

Prețurile petrolului au crescut pentru a patra sesiune consecutivă, la cel mai înalt nivel din ultimele 13 luni, susținute de politicile de relaxare monetară și de producția mai mică din Statele Unite, anunță Reuters.

CECCAR FM

Publicat

pe

Petrolul Brent cu livrarea în aprilie a câștigat 19 cenți, 0,3%, până la 67,23 dolari pe baril, în timp ce referința americană West Texas a ajuns la 63,30 dolari pe baril, în creștere cu 8 cenți, sau 0,1%. Ambele contracte au atins cel mai mare nivel din ianuarie 2020, la începutul sesiunii, cu Brent la 67,44 dolari și WTI la 63,67 dolari.

Asigurările oferite d eFED că ratele dobânzilor vor rămâne scăzute pentru o vreme au stimulat apetitul pentru risc al investitorilor. Vremea rece din Texas a provocat redus producția de petrol de țiței cu peste 10%, sau 1 milion de barili pe zi (bpd) săptămâna trecută, a anunțat Energy Information Administration.

Aprovizionarea cu combustibil a celui mai mare consumator de petrol din lume s-ar putea, de asemenea, să se înrăutățească, întrucât intrările sale de petrol pentru rafinărie au scăzut la cel mai redus nivel din septembrie 2008.

Organizația țărilor exportatoare de petrol și aliații acestora, inclusiv Rusia, un grup cunoscut sub numele de OPEC +, urmează să se întâlnească pe 4 martie. Grupul va discuta o reducere modestă a livrărilor de petrol din aprilie, având în vedere redresarea prețurilor, au spus surse OPEC +, deși unii sugerează menținerea constantă pentru moment, având în vedere riscurile legate de evoluția pandemiei, potrivit Mediafax.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending