Connect with us

ECONOMIE

Investitorii străini din România: 37% consideră că vor angaja mai puţine persoane în perioada următoare

CECCAR FM

Publicat

pe

Circa 37% dintre investitorii străini au spus că vor angaja mai puţine persoane în perioada următoare, procent dublu faţă de acum un an, în contextul în care 20% dintre văd o diminuare a exporturilor şi a activităţii lor pe piaţa internă, dublu faţă de acum 6 luni, potrivit indicelui percepţiei membrilor Consiliului Investitorilor Străini (FIC) despre mediul de afaceri, realizat în martie 2019 şi publicat joi și citat de News.ro.

Investitorii continuă să fie îngrijoraţi de calitatea cadrului de reglementare şi lipsa predictibilităţii şi sunt mai sceptici cu privire la perspectivele de creştere a afacerilor lor, potrivit indicelui.

Astfel, 24% dintre respondenţi se aşteaptă ca veniturile lor să se contracte, faţă de doar 14% anul trecut, iar 20% se aşteaptă ca afacerile lor să se contracte comparativ cu 12% care anticipau asta în martie 2018.

”Aproximativ 20% dintre respondenţi văd o diminuare a exporturilor şi a activităţii lor pe piaţa internă, dublu faţă de acum 6 luni. 30% se aşteaptă ca rezultatele lor pentru următoarele 12 luni şă se înrăutăţească faţă de perioada anterioară, comparativ cu 15% care aveau aceste aşteptări în martie 2018”, se arată în comunicat.

Totodată, 35% văd un declin al investiţiilor lor, comparativ cu 19% care vedea asta în 2018, iar 37% dintre respondenţi consideră că vor angaja mai puţine persoane în perioada următoare, în timp ce în 2018 doar 17% au răspuns astfel.

La această ediţie a indicelui de percepţie au răspuns 47 dintre cei 125 de membri FIC. 

Totodată, aproape 85% dintre respondenţi declară că mediul de afaceri din România s-a înrăutăţit, procent record în sondajul FIC până în prezent.

FIC avertizează că România are nevoie de reforme profunde pentru a menţine ritmul de creştere de anul trecut.

”Deşi încă nu ştim dacă acest declin al percepţiei investitorilor este trecător sau va fi de lungă durată, credem că fereastra măsurilor cu rezultate imediate şi a stimulentelor fiscale se închide cu repeziciune. Ca România să menţină ritmul de creştere din anii trecuţi sunt necesare reforme profunde, dar şi o abordare diferită în ceea ce priveşte procesul legislativ şi dialogul cu mediul de afaceri. Politicile publice de importanţă majoră nu mai trebuie adoptate fără dialog şi analize de impact bine făcute, infrastructura trebuie construită, administraţia trebuie să se digitalizeze iar companiile din România trebuie să urce în lanţul valoric global”, se arată în comunicat.

Membrii FIC au investit zeci de miliarde de euro în economia românească, angajează aproximativ 185.000 de persoane şi au o cifră de afaceri totală de peste 190 miliarde de lei, o cincime din PIB-ul românesc.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

UE vrea consolidarea sistemului financiar şi intensificarea rolului euro pe plan global

Uniunea Europeană intenţionează să consolideze sistemul economic şi financiar comunitar şi să promoveze rolul monedei euro la nivel mondial, pentru intensificarea rolului în guvernarea economică internaţională, conform unui plan strategic prezentat de Comisia Europeană.

CECCAR FM

Publicat

pe

Comisia Europeană a prezentat o strategie care prevede „stimularea deschiderii, forţei şi rezistenței sistemului economic şi financiar al UE pentru anii care vor urma”. „Strategia are scopul de a permite Europei să joace un rol de conducere în guvernarea economică mondială, în acelaşi timp protejând UE de practici incorecte şi abuzive”, anunţă Comisia Europeană, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi accesat de Mediafax.

Strategia prevede consolidarea rolului internaţional al monedei euro, prin promovarea utilizării în ţări terţe partenere, dezvoltarea infrastructurii financiare de piaţă şi îmbunătăţirea rezistenței, precum şi promovarea implementării uniforme a sancţiunilor impuse de UE.

„Uniunea Europeană este campioană a multilateralismului şi a asumat angajamentul de a colabora mai strâns cu partenerii. În acelaşi timp, UE trebuie să îşi cimenteze poziţia internaţională la nivel economic şi financiar”, afirmă Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Afaceri economice.

„Economia UE şi piaţa financiară trebuie să fie în continuare atractive pentru investitorii internaţionali. (…) Pentru continuarea eforturilor şi în contextul noilor provocări geopolitice, propunem o serie de măsuri suplimentare pentru creşterea rezistenței economiei UE şi a infrastructurii pieţelor financiare, propunem consolidarea statutului euro ca monedă internaţională de referinţă şi intensificarea aplicării sancţiunilor UE”, a declarat, la rândul său, Mairead McGuiness, comisarul UE pentru Servicii financiare, Stabilitate financiară şi Uniunea capitalului de piaţă.

Continuare

ECONOMIE

Forumul Economic Mondial: Pandemia a amplificat rivalitatea SUA-China

Pandemia de coronavirus a intensificat rivalitatea dintre Statele Unite şi China, amplificând instabilitatea în relaţiile diplomatice internaţionale în viitor, relevă un raport privind riscurile la nivel mondial realizat de Forumul Economic Mondial.

CECCAR FM

Publicat

pe

Pandemia riscă să amplifice diferenţele de venit şi alte disparități în interiorul societăţilor şi între diverse ţări, generând riscuri suplimentare în relaţiile internaţionale, arată raportul, elaborat pe baza opiniilor a sute de manageri de companii, academicieni şi specialişti în gestionarea riscurilor asociați Forumului Economic Mondial, informează publicația The Wall Street Journal.

„Pandemia a consolidat puterea de stat şi a intensificat rivalitatea între Statele Unite şi China”, forțând alte ţări să aleagă de ce parte sunt, arată raportul.

„În contextul în care forţa unor alianțe s-a diminuat, relaţiile diplomatice vor deveni mai instabile în punctele în care se întâlnesc plăcile tectonice ale superputerilor”, subliniază raportul, elaborat de Forumul Economic Mondial.

„Dezvoltarea mai multor vaccinuri ar putea prefigura începutul relansării după criza Covid-19, dar fisurile structurale pe care criza le-a exacerbat, cu impact asupra bunăstării individuale, rezistenței societale şi stabilităţii mondiale, riscă să genereze o relansare profund inegală”, concluzionează raportul citat de Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

International Energy Agency și-a redus estimările privind cererea de petrol din 2021

International Energy Agency (IEA) și-a redus estimările privind cererea de petrol din 2021, în condițiile în care noile blocaje Covid influențează vânzările de combustibili, arată CNBC.

CECCAR FM

Publicat

pe

IEA a declarat că se așteaptă ca pe piața petrolului cererea să își revină cu 5,5 milioane de barili pe zi, până la 96,6 milioane de barili în acest an, ceea ce înseamnă o revizuire în scădere cu 0,3 milioane de barili față de evaluarea de luna trecută, după o prăbușire fără precedent de 8,8 milioane de barili pe zi anul trecut, când pandemia a afectat puternic piețele mondiale.

Agenția energetică cu sediul la Paris a declarat că preconizează că majorarea cererii de petrol se va diminua ușor în primele trei luni ale anului, ca urmare a restricțiilor suplimentare de călătorie. În aceste condiții IEA ți-a redus prognoza pentru creșterea cererii de petrol în primul trimestru la 94,1 milioane de barili pe zi. „Lansarea globală a vaccinurilor pune fundamentele pe o traiectorie mai puternică în acest an, atât cererea, cât și oferta revenind pe creștere, după colapsul fără precedent din 2020”, a declarat IEA în raportul său.

Prețurile petrolului s-au majorat în ultimele săptămâni, susținute de optimismul legat de lansarea vaccinului Covid și de reducerea surpriză a producției de petrol din Arabia Saudită. Cu toate acestea, ritmul relativ lent al vaccinărilor a ridicat îndoieli cu privire la cât de repede se pot recupera economiile.

Petrolul Brent s-a tranzacționat marți dimineață la 55,26 dolari pe baril, în creștere cu peste 0,9%, în timp ce contractele futures pentru petrolul american West Texas Intermediate s-au situat la 52,51 dolari, cu aproximativ 0,3% mai mari.

Ambele valori de referință au scăzut cu peste 2,2% în sesiunea precedentă, înregistrând cea mai slabă performanță zilnică din 21 decembrie.

Săptămâna trecută, OPEC a menținut neschimbată prognoza pentru 2021 privind cererea mondială de petrol. Grupul de 13 membri a anticipat creșterea cererii cu 5,9 milioane de barili pe zi pe an, până la 95,9 milioane bpz, potrivit Mediafax.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending