Connect with us

ECONOMIE

Vaci de la o fermă din Anglia beneficiază de conectivitatea 5G înaintea oamenilor

CECCAR FM

Publicat

pe

O turmă de vaci de lapte de la o fermă britanică par a fi nişte vite obişnuite, dar sunt de fapt pioniere ale internetului, beneficiind de conectivitate 5G înaintea oamenilor, transmite Reuters, conform News.ro.

Cisco Systems, care dezvoltă infrastructură de reţele pentru tehnologia emergentă, a instalat prototipuri 5G pentru a testa conectivitatea wireless şi mobilă în trei zone rurale.

5G promite conexiuni ultra-rapide, despre care susţinătorii tehnologiei afirmă că vor transforma modul în care trăim, permiţându-ne totul, de la automobile autonome la ochelari pentru realitatea augmentată şi descărcarea de filme pe telefoane în doar câteva secunde.

Deşi este utilizată în studii pilot la nivel mondial, acoperirea naţională nu este aşteptată în ţări precum China, Japonia sau Statele Unite până în 2023, potrivit analiştilor.

Pentru vaci, între gadget-urile 5G conectate la internet 5G se află un guler care controlează sistemul de mulgere automată.

Când vacile se vor simţi pregătite să fie mulse, se vor apropia de porţi, care se vor deschide automat. Dispozitivul recunoaşte animalul atât de precis încât se poate conecta la uger pentru muls, în timp ce vaca primeşte o recompensă de furaje.

La un centru de inginerie agricolă finanţat de guvern (Agri-EPI Centre) din Shepton Mallet, din sud-estul Angliei, aproximativ 50 din 180 de vaci sunt dotate cu gulere inteligente 5G şi cu dispozitive de monitorizare a sănătăţii montate pe urechi.

Dispozitivele nu sunt dăunătoare vacilor, iar monitorizarea permite îngrijitorilor să vadă orice problemă.

”Testăm abilitatea 5G de a transmite date de la senzorii noştri mult mai rapid şi nu prin computerul fermei sau conexiunea mai lentă la internet broadband”, a spus Duncan Forbes, manager de proiect la Agri-Epi Centre.

Ferma de lapte, înfiinţată de Agri-EPI cu sprijinul agenţiei pentru inovaţii a Marii Britanii, utilizează o serie de tehnologii, inclusiv perii automate care se rotesc atunci când vaca se freacă de ele, perdele operate de senzori care se deschid în funcţie de vreme şi un sistem inteligent de hrănire care furnizează hrană în grajd.

”Putem conecta fiecare vacă, putem conecta fiecare animal din această fermă”, a declarat un reprezentant al Cisco, Nick Chrissos.   

“Asta poate face 5G pentru agricultură – poate elibera energia pe care o avem într-o fermă, oriunde în Marea Britanie şi peste tot în lume.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

UE vrea consolidarea sistemului financiar şi intensificarea rolului euro pe plan global

Uniunea Europeană intenţionează să consolideze sistemul economic şi financiar comunitar şi să promoveze rolul monedei euro la nivel mondial, pentru intensificarea rolului în guvernarea economică internaţională, conform unui plan strategic prezentat de Comisia Europeană.

CECCAR FM

Publicat

pe

Comisia Europeană a prezentat o strategie care prevede „stimularea deschiderii, forţei şi rezistenței sistemului economic şi financiar al UE pentru anii care vor urma”. „Strategia are scopul de a permite Europei să joace un rol de conducere în guvernarea economică mondială, în acelaşi timp protejând UE de practici incorecte şi abuzive”, anunţă Comisia Europeană, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi accesat de Mediafax.

Strategia prevede consolidarea rolului internaţional al monedei euro, prin promovarea utilizării în ţări terţe partenere, dezvoltarea infrastructurii financiare de piaţă şi îmbunătăţirea rezistenței, precum şi promovarea implementării uniforme a sancţiunilor impuse de UE.

„Uniunea Europeană este campioană a multilateralismului şi a asumat angajamentul de a colabora mai strâns cu partenerii. În acelaşi timp, UE trebuie să îşi cimenteze poziţia internaţională la nivel economic şi financiar”, afirmă Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Afaceri economice.

„Economia UE şi piaţa financiară trebuie să fie în continuare atractive pentru investitorii internaţionali. (…) Pentru continuarea eforturilor şi în contextul noilor provocări geopolitice, propunem o serie de măsuri suplimentare pentru creşterea rezistenței economiei UE şi a infrastructurii pieţelor financiare, propunem consolidarea statutului euro ca monedă internaţională de referinţă şi intensificarea aplicării sancţiunilor UE”, a declarat, la rândul său, Mairead McGuiness, comisarul UE pentru Servicii financiare, Stabilitate financiară şi Uniunea capitalului de piaţă.

Continuare

ECONOMIE

Forumul Economic Mondial: Pandemia a amplificat rivalitatea SUA-China

Pandemia de coronavirus a intensificat rivalitatea dintre Statele Unite şi China, amplificând instabilitatea în relaţiile diplomatice internaţionale în viitor, relevă un raport privind riscurile la nivel mondial realizat de Forumul Economic Mondial.

CECCAR FM

Publicat

pe

Pandemia riscă să amplifice diferenţele de venit şi alte disparități în interiorul societăţilor şi între diverse ţări, generând riscuri suplimentare în relaţiile internaţionale, arată raportul, elaborat pe baza opiniilor a sute de manageri de companii, academicieni şi specialişti în gestionarea riscurilor asociați Forumului Economic Mondial, informează publicația The Wall Street Journal.

„Pandemia a consolidat puterea de stat şi a intensificat rivalitatea între Statele Unite şi China”, forțând alte ţări să aleagă de ce parte sunt, arată raportul.

„În contextul în care forţa unor alianțe s-a diminuat, relaţiile diplomatice vor deveni mai instabile în punctele în care se întâlnesc plăcile tectonice ale superputerilor”, subliniază raportul, elaborat de Forumul Economic Mondial.

„Dezvoltarea mai multor vaccinuri ar putea prefigura începutul relansării după criza Covid-19, dar fisurile structurale pe care criza le-a exacerbat, cu impact asupra bunăstării individuale, rezistenței societale şi stabilităţii mondiale, riscă să genereze o relansare profund inegală”, concluzionează raportul citat de Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

International Energy Agency și-a redus estimările privind cererea de petrol din 2021

International Energy Agency (IEA) și-a redus estimările privind cererea de petrol din 2021, în condițiile în care noile blocaje Covid influențează vânzările de combustibili, arată CNBC.

CECCAR FM

Publicat

pe

IEA a declarat că se așteaptă ca pe piața petrolului cererea să își revină cu 5,5 milioane de barili pe zi, până la 96,6 milioane de barili în acest an, ceea ce înseamnă o revizuire în scădere cu 0,3 milioane de barili față de evaluarea de luna trecută, după o prăbușire fără precedent de 8,8 milioane de barili pe zi anul trecut, când pandemia a afectat puternic piețele mondiale.

Agenția energetică cu sediul la Paris a declarat că preconizează că majorarea cererii de petrol se va diminua ușor în primele trei luni ale anului, ca urmare a restricțiilor suplimentare de călătorie. În aceste condiții IEA ți-a redus prognoza pentru creșterea cererii de petrol în primul trimestru la 94,1 milioane de barili pe zi. „Lansarea globală a vaccinurilor pune fundamentele pe o traiectorie mai puternică în acest an, atât cererea, cât și oferta revenind pe creștere, după colapsul fără precedent din 2020”, a declarat IEA în raportul său.

Prețurile petrolului s-au majorat în ultimele săptămâni, susținute de optimismul legat de lansarea vaccinului Covid și de reducerea surpriză a producției de petrol din Arabia Saudită. Cu toate acestea, ritmul relativ lent al vaccinărilor a ridicat îndoieli cu privire la cât de repede se pot recupera economiile.

Petrolul Brent s-a tranzacționat marți dimineață la 55,26 dolari pe baril, în creștere cu peste 0,9%, în timp ce contractele futures pentru petrolul american West Texas Intermediate s-au situat la 52,51 dolari, cu aproximativ 0,3% mai mari.

Ambele valori de referință au scăzut cu peste 2,2% în sesiunea precedentă, înregistrând cea mai slabă performanță zilnică din 21 decembrie.

Săptămâna trecută, OPEC a menținut neschimbată prognoza pentru 2021 privind cererea mondială de petrol. Grupul de 13 membri a anticipat creșterea cererii cu 5,9 milioane de barili pe zi pe an, până la 95,9 milioane bpz, potrivit Mediafax.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending