Connect with us

ECONOMIE

BERD sprijină prima emisiune de obligaţiuni ipotecare din România

CECCAR FM

Publicat

pe

Pieţele de capital din România primesc un nou imbold prin lansarea obligaţiunilor ipotecare emise de către Alpha Bank, BERD investind 40 de milioane de euro din totalul ofertei de 200 de milioane de euro, arată un comunicat al instituției, citat de Mediafax.

Investiţia vine după ce cadrul legislativ privind obligaţiunile ipotecare din România a fost revizuit și aliniat cu practicile Uniunii Europene, inițiativă sprijinită de BERD. Noul cadru legislativ va permite băncilor să emită obligaţiuni ipotecare pentru a accesa fonduri pe termen lung şi a-şi diversifica structura de finanţare.

Obligaţiunile ipotecare reprezintă un instrument important de finanţare al băncilor europene. Fiind garantate cu activele băncii emitente, obligaţiunile ipotecare sunt percepute ca investiţii cu risc scăzut. În valoare totală de peste 2.500 de miliarde de euro, reprezintă unul dintre cele mai mari segmente ale pieţei de obligaţiuni din UE.

Obligaţiunile ipotecare emise de Alpha Bank România sunt garantate de un portofoliu de ipoteci predominant rezidenţiale şi au o maturitate de cinci ani. Acestea vor fi listate pe bursele din Luxemburg şi Bucureşti. Prima tranşă a emisiunii de obligaţiuni ipotecare a primit rating-ul Baa2 din partea Moody’s.

La începutul acestui an, BERD a aprobat un nou program de investiţii în obligaţiuni de prim rang (negarantate şi garantate, inclusiv obligaţiuni ipotecare) emise de instituţiile financiare din România, în valoare de 350 de milioane de euro. În trecut, banca a investit 200 de milioane de euro în şase emisiuni de obligaţiuni ale băncilor româneşti.

BERD este unul dintre pricipalii investitori instituționali din România, până în prezent investind peste 8,3 miliarde de euro, preponderent în sectorul privat. În 2018, BERD a angajat peste 400 de milioane de euro în diverse sectoare ale economiei românești.

Continuare
Comentează

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *

ECONOMIE

UE vrea consolidarea sistemului financiar şi intensificarea rolului euro pe plan global

Uniunea Europeană intenţionează să consolideze sistemul economic şi financiar comunitar şi să promoveze rolul monedei euro la nivel mondial, pentru intensificarea rolului în guvernarea economică internaţională, conform unui plan strategic prezentat de Comisia Europeană.

CECCAR FM

Publicat

pe

Comisia Europeană a prezentat o strategie care prevede „stimularea deschiderii, forţei şi rezistenței sistemului economic şi financiar al UE pentru anii care vor urma”. „Strategia are scopul de a permite Europei să joace un rol de conducere în guvernarea economică mondială, în acelaşi timp protejând UE de practici incorecte şi abuzive”, anunţă Comisia Europeană, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi accesat de Mediafax.

Strategia prevede consolidarea rolului internaţional al monedei euro, prin promovarea utilizării în ţări terţe partenere, dezvoltarea infrastructurii financiare de piaţă şi îmbunătăţirea rezistenței, precum şi promovarea implementării uniforme a sancţiunilor impuse de UE.

„Uniunea Europeană este campioană a multilateralismului şi a asumat angajamentul de a colabora mai strâns cu partenerii. În acelaşi timp, UE trebuie să îşi cimenteze poziţia internaţională la nivel economic şi financiar”, afirmă Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Afaceri economice.

„Economia UE şi piaţa financiară trebuie să fie în continuare atractive pentru investitorii internaţionali. (…) Pentru continuarea eforturilor şi în contextul noilor provocări geopolitice, propunem o serie de măsuri suplimentare pentru creşterea rezistenței economiei UE şi a infrastructurii pieţelor financiare, propunem consolidarea statutului euro ca monedă internaţională de referinţă şi intensificarea aplicării sancţiunilor UE”, a declarat, la rândul său, Mairead McGuiness, comisarul UE pentru Servicii financiare, Stabilitate financiară şi Uniunea capitalului de piaţă.

Continuare

ECONOMIE

Forumul Economic Mondial: Pandemia a amplificat rivalitatea SUA-China

Pandemia de coronavirus a intensificat rivalitatea dintre Statele Unite şi China, amplificând instabilitatea în relaţiile diplomatice internaţionale în viitor, relevă un raport privind riscurile la nivel mondial realizat de Forumul Economic Mondial.

CECCAR FM

Publicat

pe

Pandemia riscă să amplifice diferenţele de venit şi alte disparități în interiorul societăţilor şi între diverse ţări, generând riscuri suplimentare în relaţiile internaţionale, arată raportul, elaborat pe baza opiniilor a sute de manageri de companii, academicieni şi specialişti în gestionarea riscurilor asociați Forumului Economic Mondial, informează publicația The Wall Street Journal.

„Pandemia a consolidat puterea de stat şi a intensificat rivalitatea între Statele Unite şi China”, forțând alte ţări să aleagă de ce parte sunt, arată raportul.

„În contextul în care forţa unor alianțe s-a diminuat, relaţiile diplomatice vor deveni mai instabile în punctele în care se întâlnesc plăcile tectonice ale superputerilor”, subliniază raportul, elaborat de Forumul Economic Mondial.

„Dezvoltarea mai multor vaccinuri ar putea prefigura începutul relansării după criza Covid-19, dar fisurile structurale pe care criza le-a exacerbat, cu impact asupra bunăstării individuale, rezistenței societale şi stabilităţii mondiale, riscă să genereze o relansare profund inegală”, concluzionează raportul citat de Mediafax.

Continuare

ECONOMIE

International Energy Agency și-a redus estimările privind cererea de petrol din 2021

International Energy Agency (IEA) și-a redus estimările privind cererea de petrol din 2021, în condițiile în care noile blocaje Covid influențează vânzările de combustibili, arată CNBC.

CECCAR FM

Publicat

pe

IEA a declarat că se așteaptă ca pe piața petrolului cererea să își revină cu 5,5 milioane de barili pe zi, până la 96,6 milioane de barili în acest an, ceea ce înseamnă o revizuire în scădere cu 0,3 milioane de barili față de evaluarea de luna trecută, după o prăbușire fără precedent de 8,8 milioane de barili pe zi anul trecut, când pandemia a afectat puternic piețele mondiale.

Agenția energetică cu sediul la Paris a declarat că preconizează că majorarea cererii de petrol se va diminua ușor în primele trei luni ale anului, ca urmare a restricțiilor suplimentare de călătorie. În aceste condiții IEA ți-a redus prognoza pentru creșterea cererii de petrol în primul trimestru la 94,1 milioane de barili pe zi. „Lansarea globală a vaccinurilor pune fundamentele pe o traiectorie mai puternică în acest an, atât cererea, cât și oferta revenind pe creștere, după colapsul fără precedent din 2020”, a declarat IEA în raportul său.

Prețurile petrolului s-au majorat în ultimele săptămâni, susținute de optimismul legat de lansarea vaccinului Covid și de reducerea surpriză a producției de petrol din Arabia Saudită. Cu toate acestea, ritmul relativ lent al vaccinărilor a ridicat îndoieli cu privire la cât de repede se pot recupera economiile.

Petrolul Brent s-a tranzacționat marți dimineață la 55,26 dolari pe baril, în creștere cu peste 0,9%, în timp ce contractele futures pentru petrolul american West Texas Intermediate s-au situat la 52,51 dolari, cu aproximativ 0,3% mai mari.

Ambele valori de referință au scăzut cu peste 2,2% în sesiunea precedentă, înregistrând cea mai slabă performanță zilnică din 21 decembrie.

Săptămâna trecută, OPEC a menținut neschimbată prognoza pentru 2021 privind cererea mondială de petrol. Grupul de 13 membri a anticipat creșterea cererii cu 5,9 milioane de barili pe zi pe an, până la 95,9 milioane bpz, potrivit Mediafax.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending