Rețele sociale

ECONOMIE

Proiecte: modificarea declarației unice și a procedurii de acordare a bonificațiilor

Radio CECCAR FM

ANAF a publicat și pus în dezbatere publică proiectele de ordin ale președintelui instituției privind procedura de acordare a bonificației la depunerea declarației unice, precum și noul model al acesteia, după modificările din ultima perioadă a Codului Fiscal, transmite Mediafax.

Codul fiscal a fost modificat prin introducerea unei noi categorii de persoane care poate opta pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv persoanele fizice care realizează venituri pentru care nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Acestea pot opta, totuși, pentru plata contribuției, așa că formularul, precum și instrucțiunile de completare au trebuit modificate.

Al doilea proiect de ordin privește procedura de acordare a bonificaţiei pentru depunerea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă în anul 2018 a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, precum şi pentru plata cu anticipaţie a obligaţiilor fiscale declarate în anul 2018 prin declaraţia unică, procedură care are în vedere descrierea operaţiunilor efectuate de organele fiscale centrale în evidenţa persoanelor fizice pentru acordarea bonificaţiilor, precum şi modalitatea de transfer de la bugetul de stat a valorii bonificaţiilor acordate la plata contribuţiei de asigurări sociale. Pentru acordarea bonificaţiilor, a fost stabilit şi un model al deciziei de constatare a acordării bonificaţiei.

Obligaţiile fiscale pentru care se acordă bonificaţii sunt cele declarate prin declaraţia unică, pentru veniturile estimate în anul 2018, respectiv impozitul pe venitul anual estimat, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate estimate, precum şi cele declarate pentru veniturile realizate în anul 2018, respectiv impozitul pe venit/câştig net anual şi/sau impozitul pe venitul anual realizat şi/sau contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorate pentru anul 2018.

Valoarea bonificaţiilor reprezintă: a) sumele rezultate din aplicarea unui procent de 5% asupra obligaţiilor fiscale declarate prin declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, aferente veniturilor estimate în anul 2018; b) sumele rezultate din aplicarea unui procent de 5% asupra obligaţiilor fiscale declarate prin declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, aferente veniturilor realizate în anul 2018.

Valoarea bonificaţiilor diminuează obligaţiile fiscale de plată, declarate prin declaraţia unică.

Bonificaţiile se acordă cu respectarea următoarelor condiţii: bonificaţia prevăzută la lit. a) se acordă în situaţia în care, până la 15 decembrie 2018 inclusiv, a fost achitat un procent de cel puţin 95 % din obligaţia fiscală declarată, aferentă veniturilor estimate în anul 2018; bonificaţia prevăzută la lit. b) se acordă, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: 1. declaraţia unică a fost depusă până la 31 iulie 2018 inclusiv, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă; 2. a fost achitată, până la 31 iulie 2019 inclusiv, diferenţa dintre obligaţia fiscală declarată aferentă veniturilor realizate în anul 2018 şi valoarea bonificaţiei prevăzută la lit. a).

ECONOMIE

Adrian Câciu: 150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu 25 martie

Radio CECCAR FM

Antreprenorii pot beneficia de granturi de până la 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres.

„150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu data de 25 martie 2024! Granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Sprijinul nerambursabil se ridică până la 3 milioane de euro de companie și poate fi folosit pentru: achiziții de active corporale și necorporale (hardware pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice integrate cu soluții digitale, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software, inclusiv soluțiile de automatizare software RPA); achiziții de active corporale și necorporale pentru securitatea cibernetică; achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, virtual reality; achiziția de date și cloud computing; cercetare industrială și dezvoltare experimentală în scopul dobândirii de cunoștințe și competențe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii digitale.

Continuare

ECONOMIE

MADR: Investiții pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase

Radio CECCAR FM

Noi investiții, în valoare de 68,2 milioane lei, au fost aprobate de Executiv, în vederea combaterii fenomenelor meteorologice periculoase, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

„În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare a programului de realizare a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru realizarea lor. Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare totală de 68,2 milioane lei (23,7 milioane lei credite bugetare și 44,5 milioane lei credite de angajament)”, se arată în comunicatul MADR.

În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul extinderii sistemului și al creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei centre zonale de coordonare – din Muntenia, Moldova și Transilvania. De asemenea, vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenții active în atmosferă, atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât și pentru creșterea de precipitații.

Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție de lucrări, achiziție de echipamente și dotări pentru înființarea de noi Grupuri de Combatere a căderilor de grindină în zonele Suceava-Botoșani, Matca, Dâmbovița-Argeș și Dăbuleni.

Totodată, anul acesta vor fi continuate activitățile de dezvoltare tehnologică prin proiecte experimentale pentru creșterea și uniformizarea precipitațiilor, precum și pentru utilizarea de noi mijloace tehnice, respectiv generatoare terestre, pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase, se mai spune în comunicat.

Activitățile de cercetare științifică în domeniul tehnologiilor de intervenții active în atmosferă vor include și elaborarea unui studiu de impact privind efectul influenței activităților de combatere a grindinei asupra parametrilor meteo locali.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, dezvoltă capacități extinse și diversificate privind tehnologia de intervenții active în atmosferă, pentru a diminua vulnerabilitățile producției agricole și ale comunităților rurale față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice, în special căderi de grindină și secetă.

Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției agricole, precum și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive protejate față de hazardurile vremii.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează fără întrerupere din anul 2005. De la an la an, prin extinderea sistemului, au sporit capacitățile operaționale de protecție a culturilor agricole, a bunurilor publice și private, a infrastructurii edilitare și a comunităților rurale, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Protecția împotriva grindinei, activă în prezent în bazinele viticole, pomicole, legumicole și cerealiere din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei, este în curs de extindere în toate regiunile țării, pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât mai ales provocărilor viitoare produse de schimbările climatice și de perturbările în comerțul mondial cu alimente.

Continuare

ECONOMIE

Guvernul a adoptat proiectul noului Cod Silvic

Radio CECCAR FM

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Executivul a aprobat proiectul de lege privind Codul Silvic. Acesta a fost elaborat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității – „Reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin elaborarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente”. Intrarea în vigoare a acestui act normativ este menită să raționalizeze cadrul juridic, să combată exploatarea forestieră ilegală și să îmbunătățească gestionarea pădurilor.

Potrivit unui comunicat al MMAP, una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic interzice tăierile la ras în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării, după ce, până în prezent, acestea erau interzise doar în Parcurile Naționale. De asemenea, se va extinde interdicția în Parcurile Naturale (dar și în toate siturile Natura 2000).

„De ziua internațională a pădurii, iată că Guvernul României a aprobat proiectul de lege care reglementează noul Cod Silvic al României. Noul Cod Silvic este o lege mult așteptată, primul cod după 2008, adoptat în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale pentru Păduri 2030, pe care am aprobat-o în Guvern în anul 2022. Atât strategia, cât și codul în sine, au fost finanțate prin PNRR și reprezintă jaloane pe care statul român și le-a asumat. Este un cod silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic. Am solicitat premierului o procedură de urgență pe care o vom propune Parlamentului României. Acest act normativ ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, răspunde așteptărilor pe care societatea le are de la păduri și asigură implementarea ultimelor progrese tehnologice în domeniu”, a subliniat ministrul Mircea Fechet, în briefingul de presă la finalul ședinței de guvern.

Un alt element de noutate este suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2 celor care nu respectă legea.

În plus, documentul va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar și stabilește cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure.

De asemenea, noul Cod Silvic dă dreptul proprietarului de pădure (fie el stat sau privat) la soluții alternative de pază: de la structuri specializate, la pază organizată în regim propriu și în baza unui regulament, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege.

Totodată, vor fi stabilite comunitățile dependente de produsele pădurii și prioritizate în accesul la resurse forestiere și apare termenul de „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că pășunile și culturile agricole vor putea fi integrate cu arbori și arbuști.

Proiectul mai prevede apariția Consiliului Național al Silviculturii, care urmărește exercitarea în condiții de etică profesională și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic; sunt definite ecosistemele cu valoare ridicată de conservare și se instituie Catalogului național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare – strict protejate.

Potrivit unei alte prevederi din Codul Silvic, toți proprietarii de pădure din România vor fi incluși în Registrul Forestier Național. De asemenea, apare un concept nou – „insulele de îmbătrânire”, care devin mecanismul prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menținerea biodiversității vor fi protejate de tăieri.

Alt articol reglementează accesul pe jos sau cu bicicleta pe terenurile din Fondul Forestier Național.

Consorțiul care a lucrat la elaborarea acestui act normativ a fost format din specialiști ai Universității Transilvania din Brașov, ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Continuare

Trending