Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Proiect de ordin BNR: IFN-urile vor aplica IFRS 9 începând cu 2022

Radio CECCAR FM

Banca Națională a României (BNR) a publicat pe site, recent, un proiect de ordin privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară de către instituţiile financiare nebancare, ca bază a contabilităţii şi pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale individuale.

Potrivit băncii centrale, proiectul de ordin are ca obiectiv implementarea Recomandării nr. R/2/2019 privind Strategia de implementare a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) de către instituțiile financiare nebancare ca bază a contabilității și pentru întocmirea situațiilor financiare individuale emise de Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudențială, ca urmare a recomandării Fondului Monetar Internațional în ceea ce privește înăsprirea cerințelor de provizionare în cadrul sectorului instituțiilor financiare nebancare, în vederea asigurării unor cerințe similare celor aplicabile instituțiilor de credit, respectiv potrivit dispozițiilor IFRS 9 Instrumente financiare.

Reamintim faptul că IFRS 9 este în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018 în toate statele Uniunii Europene.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – organismul abilitat pentru acordarea calificărilor profesionale de expert contabil și contabil autorizat în România – a publicat singura traducere oficială integrală a IFRS® 2017 – cea mai recentă ediție ce cuprinde textul consolidat al normelor autorizate ale Consiliului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB®) –, care cuprinde și IFRS 9.

Ediția în limba română a normelor oficiale emise la 1 ianuarie 2017 este disponibilă în variantă electronică pe site-ul librarie.ceccar.ro.

BNR informează că prin proiectul de ordin s-a avut în vedere reglementarea trecerii etapizate la aplicarea integrală a standardelor IFRS ca bază a contabilității și pentru întocmirea situațiilor financiare individuale de către instituțiile financiare nebancare (IFN) înscrise în Registrul general, după cum urmează:

  • în perioada 2019 – 2021, IFN-urile înscrise în Registrul general urmează să întocmească, exclusiv în scop informativ, un set de situaţii financiare anuale individuale conforme cu IFRS, obținute prin retratarea informațiilor din situațiile financiare întocmite potrivit reglementărilor naționale conforme cu directivele europene;
  • începând cu anul 2022, IFN-urile înscrise în Registrul general urmează să implementeze IFRS și să utilizeze doar aceste standarde ca bază a contabilității și pentru întocmirea situațiilor financiare anuale individuale; începând cu acest an, se renunță la elaborarea de situații financiare individuale potrivit reglementărilor naționale conforme cu directivele europene;
  • stabilirea unor obiective cu caracter general și punctual pentru implementarea IFRS ca bază a contabilităţii şi pentru întocmirea de situaţii financiare anuale individuale de către instituțiile financiare nebancare (anexa la proiectul de ordin).

Proiectul de ordin poate fi consultat pe site-ul BNR.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Radio CECCAR FM

În perioada 1-5 aprilie, președintele Filialei CECCAR Maramureș, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, a participat la întâlniri cu elevii de la cinci licee din județul Maramureș, ocazie cu care s-au discutat aspecte privind regulamentul de organizare a celei de-a II-a ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Concursul este organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Întâlnirile au avut loc la Liceul Tehnologic „Marmația” din Sighetu Marmației, Liceul din Borșa, Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare și Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini.

Faza județeană a competiției, desfășurată cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, este programată să se desfășoare la data de 19 aprilie a.c. Concursul susține educația tinerilor în domeniul financiar-contabil și își propune să contribuie la formarea noilor generații de profesioniști în domeniu. Competiția se adresează elevilor de liceu, din clasele a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra și dezvolta cunoștințele teoretice și aplicative într-un cadru competitiv stimulativ.

Cu această ocazie au fost prezentate rolul și importanța CECCAR în formarea viitorilor profesioniști contabili și etapele necesare accesului la profesie.

(Copyright foto: ltmarmatia.ro) 

Galerie foto

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

Radio CECCAR FM

În decembrie 2020, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) a emis trei standarde privind managementul calității noi și revizuite care consolidează și modernizează abordarea firmei cu privire la managementul calității:

• Standardul Internațional privind Managementul Calității (ISQM) 1,

• ISQM 2, Revizuirea calității misiunilor, și

• ISA 220 (revizuit), Managementul calității pentru un audit al situațiilor financiare.

În acest context a fost emisă seria privind managementul calității: implementarea de către întreprinderile mici, concepută pentru a oferi sprijin practic firmelor mici în ceea ce privește implementarea ISQM 1 și ISQM 2, precum și standardele și amendamentele conexe.

Partea I-a este dedicată pregătirii pentru noile standarde de management al calității, iar Partea a II-a elaborării unui plan de implementare dedicat.

Seria include discuții și exemple ilustrative referitoare la firmele mici. Nu uitați că termenul „firmă” este definit pentru a include și un practician individual. Firmele mici se prezintă sub diferite dimensiuni și activează în baza a numeroase structuri diferite. Tratarea tuturor posibilităților diferite nu ar fi posibilă, dar seria are în vedere următoarele scenarii posibile:

• Practician individual fără personal

• Practician individual cu personal și

• Firmă cu 2-5 parteneri cu personal.

Documentele sunt elaborate pentru a oferi sfaturi și îndrumări pentru o implementare practică și tratează:

● identificarea obiectivelor dumneavoastră referitoare la calitate;

● realizarea procesului dumneavoastră de evaluare a riscurilor la adresa calității;

● identificarea răspunsurilor existente la acele riscuri la adresa calității (cunoscute și ca politici și/sau proceduri ori „controale”); și

● implementarea, documentarea și comunicarea sistemului dumneavoastră de management al calității (SOQM-ului).

Documentele sunt disponibile în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații–Organisme internaționale–Norme Profesionale și ghiduri.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

Radio CECCAR FM

Adunarea Generală a membrilor European Tax Adviser Federation (ETAF) s-a reunit la Bruxelles pentru a-și alege noua conducere și a discuta strategia organismului pentru 2024, aceea de a urmări și de a evalua toate inițiativele UE în domeniul fiscal și pe probleme profesionale. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil și vicepreședinte al CECCAR, a fost reales ca membru în Consiliul ETAF pentru un nou mandat.

Înființată în decembrie 2015, ETAF este o organizație europeană care reunește 215.000 de profesioniști în domeniul fiscal din Franța, Germania, Belgia, România, Ungaria, Austria și Croația. Principalele obiective urmărite de ETAF sunt: furnizarea de opinii specializate în domeniul fiscal factorilor decizionali ai UE, promovarea bunei legiferări în domeniul fiscal, îmbunătățirea standardelor de calitate și a cunoștințelor profesioniștilor din domeniu, contribuirea la combaterea abuzurilor fiscale și a activităților ilegale, urmărirea elaborării unor reglementări profesionale sustenabile, creșterea transparenței, protejarea confidențialității și independenței profesiei și sprijinirea întreprinderilor într-un mediu globalizat.

În vederea îndeplinirii acestor obiective, ETAF colaborează strâns cu factorii decizionali de la nivelul UE, participând la consultările și ședințele relevante, promovează dialogul între structurile UE și părțile interesate, elaborează propuneri și pune în legătură actorii principali din domeniul fiscal, profesional și mediul de afaceri.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

ECONOMIEacum 3 ore

A fost stabilită Procedura de implementare a Programului IMM Plus

ECONOMIEacum 3 ore

ANAF: Dotarea cu AMEF, obligatorie și la automatele comerciale

ECONOMIEacum 4 ore

A doua ediție din acest an a programului de titluri de stat Fidelis, marcată de trei recorduri

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Ghid de inițiere în 5 pași pentru o tranziție sustenabilă a IMM-urilor

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Schimbarea paradigmei în business: Raportarea de sustenabilitate și rolul activ al profesioniștilor contabili în asigurarea competitivității afacerilor în lanțul de valoare global

ECONOMIEacum o zi

MF propune noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite

ECONOMIEacum o zi

ANAF propune extinderea listei bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 16.04.2024

ECONOMIEacum 2 zile

FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Trending