Connect with us

ECONOMIE

BAAR: Costurile de închiriere a autovehiculelor, mai mici în București decât cele din marile orașe din ECE

CECCAR FM

Publicat

pe

Costurile de închiriere a autovehiculelor sunt mai mici în București decât cele din marile orașe din Europa Centrală și de Est, potrivit unei analize realizate de Biroul asiguratorilor auto din România – BAAR, informează Agerpres.

BAAR a realizat o analiză privind prețurile de închiriere a autoturismelor cu scopul de a observa dacă există diferențe semnificative între tarifele utilizate în România față de țările învecinate. În cercetare au fost analizate 424 prețuri de închiriere colectate prin intermediul platformei online https://www.rentalcars.com. „Această analiză va fi continuată de BAAR, iar rezultatele ei vor fi făcute public atât pentru informarea consumatorilor, cât și a autorităților competente pentru analizarea unor potențiale abuzuri în piață”, a declarat Mădălin Roșu, președintele BAAR.

Conform unui comunicat al instituției, din distribuția costurilor de închiriere pe mărci și orașe se poate observa că tariful mediu de închiriere din București este cel mai mic dintre cele practicate în orașele comparate pe clasele de autovehicule A, B, C și D. Cele mai frecvente autovehicule găsite pentru închiriere în perioada selectată au fost cele din clasele B și C. Costurile de închiriere pentru autovehiculele din clasa C sunt cele mai mici în București la furnizorii specializați.

De asemenea, în comunicat se menționează că tariful mediu facturat către asigurătorii RCA este mai mare față de tariful mediu pe zi utilizat de firmele de închiriere în lipsa unei polițe RCA. În cele mai multe cazuri durata de închiriere facturată către asigurătorii RCA este cuprinsă între 1 și 6 zile. Există și situații în care închirierea se face pe o durată mai mică de o zi.

Conform sursei citate, 49% din totalul firmelor de închirieri au fost înregistrate după anul 2017, an în care a fost introdusă în Legea 132/2017 și prevederea privind acoperirea cheltuielilor aferente lipsei de folosință pentru persoanele fizice.

ECONOMIE

Noul model al formularului 230, publicat în Monitorul Oficial

CECCAR FM

Publicat

pe

În Monitorul Oficial nr. 34 din 12 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 15/2021 al ANAF pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare. Actul normativ reglementează următoarele aspecte:

 procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii;

▪ modelul și conținutul unor formulare utilizate în procesul de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private:

– 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” și „Anexa nr….la Cererea privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”. Anexa se va completa de persoanele fizice care solicită direcționarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susținerea mai multor entități nonprofit/unități de cult, precum și pentru acordarea de burse private;

– Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult.

Potrivit ANAF, formularul a fost modificat pentru o mai bună înțelegere de către contribuabili a motivului pentru care au fost notificați, precum și a informațiilor care trebuie comunicate organului fiscal.

– Referat de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult;

– 258 „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult”;

– 255 „Decizie privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private”.

Continuare

ECONOMIE

Economia Germaniei a scăzut cu 5,0% în 2020, în contextul restricţiilor antiepidemice

Economia Germaniei a înregistrat o scădere de 5,0% în 2020, în contextul restricţiilor impuse din cauza pandemiei, anunţă Oficiul german pentru Statistică, conform publicaţiilor Die Welt şi Der Spiegel.

CECCAR FM

Publicat

pe

Potrivit Oficiului pentru Statistică, există temeri privind o „recesiune profundă” în Germania din cauza pandemiei. În 2020, Germania a înregistrat o scădere economică de 5,0%, cea mai puternică de la criza financiară din 2009, când scăderea a fost de 5,7%.

Consumul privat a înregistrat în 2020 o scădere de 6,0% comparativ cu anul precedent. Exporturile germane au scăzut cu 9,9%, iar importurile cu 8,6%, potrivit Oficiului pentru Statistică, citat de Mediafax.

Deficitul bugetar al Germaniei a atins în 2020 nivelul de 4,8%, în contextul în care Guvernul federal, guvernele landurilor, comunitățile şi serviciile sociale au alocat fonduri suplimentare de 158,2 miliarde de euro.

Continuare

ECONOMIE

Modificările la Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2020, în consultare publică

CECCAR FM

Publicat

pe

Ministerul Finanțelor a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Printre măsurile propuse prin acest proiect se numără următoarele:

 Debitorii au posibilitatea solicitării suspendării plății ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum 9 luni; suspendarea poate fi solicitată atât pentru creditele pentru care a fost deja obținută suspendarea obligațiilor de plată, cât și pentru creditele pentru care nu s-a solicitat anterior accesarea facilității de suspendare;

▪ Perioada maximă de 9 luni include și perioada suspendării efective a obligațiilor de plată în baza prevederilor OUG nr. 37/2020 și/sau perioadele de suspendare acordate în cadrul amânărilor la plată non-legislative, iar debitorul are posibilitatea de a obține o singură dată suspendarea obligațiilor de plată;

▪ Solicitările pentru suspendarea plății obligațiilor pot fi transmise creditorului până la data de 15 martie 2021 inclusiv, acesta urmând a efectua analiza și emite decizia până cel târziu la data de 30 martie 2021 inclusiv;

▪ Beneficiază de aceste facilități debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit acordat până la data de 30 martie 2020 inclusiv, care nu a ajuns încă la scadență și pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv;

▪ De asemenea, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor sau încasărilor cu minimum 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020, să se afle în imposibilitatea onorării obligațiilor de plată aferente creditului și să nu se afle în insolvență la data solicitării rambursării creditului.

În cazul contractelor ipotecare, persoanele fizice trebuie să declare pe propria răspundere că le-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile familiei de situația gravă generată de pandemia SARS-COV-2 și se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului ca urmare a intrării în șomaj tehnic, a concedierii, a reducerii salariului, a plasării acestuia în carantină instituționalizată etc.

Implementarea acestei facilități va avea ca efect protejarea persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate în această perioadă și menținerea în activitate a companiilor, implicit și a locurilor de muncă asigurate de acestea pe perioada în care se manifestă efectele răspândirii SARS-CoV-2.

„Facilitățile prezentate reprezintă un sprijin real pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale și a altor categorii de entitățiale căror venituri au fost afectate de răspândirea virusului SARS-CoV-2. De asemenea, vor fi menținute lichiditățile necesare desfășurării activității economice de către întreprinderi pe perioada afectată de restricțiile determinate de pandemia SARS-CoV-2”, precizează Ministerul Finanțelor, în comunicat.

Proiectul de act normativ poate fi consultat pe site-ul instituției, la rubrica Transparență decizională.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR Business Review

ceccar.ro

Trending