Rețele sociale

ECONOMIE

ANPIS: Suma plătită în septembrie pentru ajutorul social a depășit 43,5 milioane de lei

Radio CECCAR FM

Suma totală plătită în septembrie de statul român pentru ajutorul social (venit minim garantat) s-a ridicat la 43,53 milioane de lei, valoarea medie plătită fiind de 262 lei, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), citate de Agerpres. Astfel, în septembrie 2019, au beneficiat de acest ajutor social 166.146 persoane. Cei mai mulți beneficiari erau înregistrați în județele Dolj – 11.171 persoane, Bacău – 9.010 și Buzău – 8.963.

La finele lunii septembrie, erau suspendați de la plată 15.388 beneficiari, cei mai mulți din Dolj – 1.264, Botoșani – 1.051 și Bacău – 913.

Cele mai mari valori ale sumei medii plătite (drepturi curente) au fost înregistrate în județele Sălaj – 336,27 lei, Brașov – 309,79 lei și Harghita – 303,56 lei.

De asemenea, în septembrie 2019, au fost efectuate alte plăți (restanțe, reluări în plată, plăți neachitate, corecții etc.) în contul acestui ajutor în sumă de 285.148 lei.

Venitul minim garantat (VMG), este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferență între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a fost modificată în luna iulie 2018 prin Legea nr.192/2018, în principal cu scopul de a facilita integrarea pe piața forței de muncă a membrilor de familie beneficiari ai ajutorului social. Astfel, în situația în care beneficiarii de ajutor social refuză un loc de muncă sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, dreptul la ajutorul social încetează. În cazul refuzului unui loc de muncă, se poate solicita un alt drept doar după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului.

A fost prevăzută, de asemenea, obligația primarului de a întocmi planul de activități sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forță de muncă, precum și stabilirea condițiilor de efectuare a activităților sezoniere de către beneficiarii de ajutor social, inclusiv remunerarea acestor activități sezoniere. În situația în care beneficiarii de ajutor social refuză de două ori participarea la aceste activități sezoniere, dreptul la ajutorul social încetează, urmând să poată fi solicitat un nou drept doar la un interval de 12 luni, ca și în cazul refuzului unui loc de muncă.

ECONOMIE

Noi reglementări privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mari și mijlocii

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 344 din 12 aprilie 2024 a fost publicat OPANAF nr. 665/2024 pentru modificarea unor ordine ale președintelui ANAF privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mari și mijlocii.

ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, în vederea creșterii eficienței activității de administrare a contribuabililor, a  îmbunătățirii colectării veniturilor bugetare, precum și pentru întărirea relației de parteneriat cu contribuabilii a fost necesară reorganizarea activității de administrare a contribuabililor. Una dintre acțiunile de aducere la îndeplinire a măsurii de îmbunătățire a colectării o constituie administrarea și monitorizarea distinctă a unor categorii de contribuabili, definite pe baza unor criterii de selecție, respectiv contribuabilii mari și contribuabilii mijlocii. În acest sens, au fost aprobate două ordine:  OPANAF nr. 1721/2021 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili; ▪ OPANAF nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii.

În cadrul agenției s-a realizat o analiză privind activitatea fiscală a contribuabililor mari, din perspectiva identificării cât mai corecte a eșantionului  agenților economici cu cea mai mare importanță fiscală. Astfel, în urma acestei analize s-a constatat necesitatea diminuării numărului de mari contribuabili, în funcție de criteriul de bază agregat, raportat la ponderea acestora în veniturile bugetare declarate.

În acest context, prin noul act normativ se reglementează predarea de la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili către administrațiile județene ale finanțelor publice, respectiv către Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, a unui număr de 1000 de contribuabili, având în vedere criteriul de bază agregat. Aferent acestor contribuabili, există 64 de contribuabili selectați în baza criteriului de grup fiscal unic. 

Drept urmare, numărul de contribuabili ce nu se vor mai afla în administrarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, începând cu data de 1 iulie 2024, este de 1064, din care Administrațiile județene ale finanțelor publice vor primi în administrare un număr de 676 contribuabili mijlocii, iar Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București va primi 388 contribuabili mijlocii.

Sumele declarate în anul 2022 de către contribuabilii ce se află în administrarea DGAMC începând cu 1 ianuarie 2024, reprezintă 51,22% din sumele declarate la nivel național. „Totuși, cei mai mari 1424 de mari contribuabili dețin o pondere de 46,42% din sumele declarate la nivel național, iar cei 1064 care nu vor mai avea calitatea de mare contribuabil reprezintă doar 4,8% din aceste sume. În acest context, cei 1064 contribuabili ce nu vor mai avea calitatea de mare contribuabil au o pondere redusă a sumelor declarate bugetului general consolidat. Eliminarea acestor contribuabili din categoria marilor contribuabili permite DGAMC să își orienteze eforturile pentru  susținerea categoriei de contribuabili cu cel mai mare aport fiscal, oferind acestora servicii publice de o înată calitate. Nu trebuie neglijată nici reducerea sarcinilor ce revin contribuabililor, în sensul în care pentru cei 676 de contribuabili ce vor fi adminstrați drept contribuabili mijlocii, deplasarea la sediul organului fiscal (Administrațiile județene ale finanțelor publice) este mai facilă decât deplasarea acestora la sediul DGAMC din București”, menționează ANAF în Referatul de aprobare.

Diminuarea pachetului de mari contribuabil de la data de 1 iulie 2024 cu 1064 de societăți presupune majorarea corespunzătoare a numărului de contribuabili mijlocii ce vor fi administrați cu aceeași dată, de la maximum 20.000 contribuabili mijlocii la maximum 25.000 contribuabili mijlocii, astfel că se impune și modificarea OPANAF nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.

Continuare

ECONOMIE

APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 51 milioane lei pentru crescătorii de bovine

Radio CECCAR FM

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează plata aferentă ajutorului de stat în sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, aprobat de Guvern sub formă de grant în valoare de 100 euro/cap de animal.

Potrivit unui comunicat al instituției, suma plătită este în valoare de 51.027.656 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 3.945 beneficiari care au accesat această formă de ajutor de stat și un efectiv de 103.433 capete bovine de carne și bubaline.

Grantul se acordă beneficiarilor cererilor de plată depuse și aprobate în baza OG nr.13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, în contextul crizei provocate de războiul din Ucraina.

Continuare

ECONOMIE

InvestEU și FEI sprijină investițiile agroalimentare durabile

Radio CECCAR FM

Fondul European de Investiții (FEI), susținut de Programul InvestEU, se angajează să acorde 40 milioane euro unui fond de investiții gestionat de Inoks Capital pentru sisteme alimentare durabile, inclusiv în România, a anunțat Comisia Europeană, citată de Agerpres. Obiectivul fondului este de a ajunge la o dimensiune țintă între 150 milioane euro și 300 milioane euro.

Acesta vizează consumul și producția alimentară durabilă, în special în statele membre ale UE din est și sud, inclusiv România, Bulgaria, Croația, Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Spania. Fondul sprijină IMM-urile și micile întreprinderi din sectoarele agricol și alimentar. Companiile beneficiare vor viza aceste obiective de-a lungul întregului lanț valoric agroalimentar (agri-food), de la aprovizionare, producție și logistică la procesare, distribuție și reutilizarea deșeurilor.

„Programul InvestEU sprijină investițiile în întreaga Europă care vor stimula tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon și mai durabilă. Mă bucur că acordul de astăzi va canaliza finanțarea către IMM-uri și micile întreprinderi, în sprijinul acestor obiective ale UE. Acesta este un exemplu foarte bun al modului în care InvestEU ajută afacerile mici și mijlocii să facă Europa mai verde și mai echitabilă, contribuind în același timp la creșterea durabilă și la securitatea alimentară”, a afirmat comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni.

Programul InvestEU oferă Uniunii Europene finanțare crucială pe termen lung, valorificând fonduri private și publice substanțiale pentru a sprijini o redresare durabilă. De asemenea, ajută la mobilizarea de investiții private pentru prioritățile de politică ale UE, precum Pactul verde european și tranziția digitală.

Programul are trei componente: Fondul InvestEU, Platforma de consiliere InvestEU și Portalul InvestEU.

Fondul InvestEU este implementat prin intermediul unor parteneri financiari care vor investi în proiecte folosind garanția UE de 26,2 miliarde euro. Întreaga garanție bugetară va susține proiectele de investiții ale partenerilor de implementare, le va crește capacitatea de suportare a riscurilor și, astfel, va mobiliza investiții suplimentare de cel puțin 372 miliarde euro.

Continuare

Trending