Rețele sociale

ECONOMIE

ANAF propune modificarea și completarea Procedurii de eliberare a certificatului de atestare, fiscală, a certificatului de obligații bugetare, precum și a modelului și conținutului acestora

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Procedurii de eliberare a certificatului de atestare, fiscală, a certificatului de obligații bugetare, precum și a modelului și conținutului acestora, aprobată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 3654/2015.

ANAF precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că modificările succesive aduse legislației primare, respectiv Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, au incidență și se reflectă în modalitatea în care se solicită, se eliberează și se transmit certificatele de atestare fiscală, pe care organele fiscale centrale au obligația de a le elibera în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ. Acest aspect a condus la necesitatea armonizării procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală cu prevederile modificate ale Codului de procedură fiscală modificat, context în care a fost elaborat noul proiect de ordin. Documentul vizează următoarele aspecte:

 reglementarea modalității de eliberare a certificatelor de atestare fiscală pentru asocierile și entitățile fără personalitate juridică, caz în care cererea se depune la organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul își are domiciliul fiscal prevăzut la art.31 alin.(1) lit.d) din Codul de procedură fiscală iar certificatul de atestare fiscală nu conține informații cu privire la modul de îndeplinire al obligațiilor fiscale de către membrii acestora;

▪ stabilirea termenului de 90 de zile ca perioadă de utilizare a certificatului de atestare fiscală pentru persoanele fizice care nu desfășoară activități economice în mod independent sau nu exercită profesii libere și a unui termen de 30 de zile pentru celelalte categorii de contribuabili;

▪ neincluderea la secțiunea A a certificatului de atestare fiscală datorită faptului că nu sunt considerate obligații fiscale restante, a:

a) obligațiilor fiscale pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. d), din Codul de procedură fiscală, precum și celelalte obligații fiscale, care sunt condiții de menținere a valabilității înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 194 alin. (1) din același act normativ;

b) sumelor reprezentând creanțe fiscale care, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;

c) sumelor reprezentând creanțe fiscale care, ulterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare, nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat;

d) sumelor reprezentând creanțe fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate potrivit art. 253 din Codul de procedură fiscală, în limita diferenței de preț ce a fost aprobată la plata în rate;

e) obligațiilor fiscale stabilite în acte administrative fiscale contestate potrivit legii, care sunt garantate potrivit art.210-211 sau art.235 din Codul de procedură fiscală.

▪ completarea mențiunilor relevante pentru situația fiscală a contribuabililor din certificatul de atestare fiscală cu situația prevăzută la art.157 alin.(3) sau cea prevăzută la art.194 alin.(1) din Codul de procedură fiscală, respectiv situația în care suma obligațiilor fiscale datorate de contribuabil/plătitor este mai mică sau egală cu sumele certe, lichide și exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la autoritățile contractante, precum și cea în care contribuabilul înregistrează obligații fiscale care constituie condiție de acordare a înlesnirilor la plată;

▪ precizarea celor trei modalități de transmitere pe cale electronică a certificatelor de atestare fiscală, respectiv prin Spațiul Privat Virtual, serviciul de comunicare electronică pus la dispoziția contribuabililor și reglementat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor Publice/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică, prin sistemul informatic PatrimVen, sistem pus la dispoziția autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală în vederea furnizării de servicii de către Ministerul Finanțelor Publice și prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziția instituțiilor de credit, în spațiul privat de pe portalul ANAF;

▪ posibilitatea organului fiscal de a îndrepta orice eroare materială din certificatul de atestare fiscală, prin întocmirea unui act de îndreptare a erorii materiale.

Proiectul de ordin, Referatul de aprobare și celelalte documente însoțitoare pot fi consultate pe site-ul ANAF, secțiunea Transparență decizională.

ECONOMIE

Adrian Câciu: 150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu 25 martie

Radio CECCAR FM

Antreprenorii pot beneficia de granturi de până la 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres.

„150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu data de 25 martie 2024! Granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Sprijinul nerambursabil se ridică până la 3 milioane de euro de companie și poate fi folosit pentru: achiziții de active corporale și necorporale (hardware pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice integrate cu soluții digitale, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software, inclusiv soluțiile de automatizare software RPA); achiziții de active corporale și necorporale pentru securitatea cibernetică; achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, virtual reality; achiziția de date și cloud computing; cercetare industrială și dezvoltare experimentală în scopul dobândirii de cunoștințe și competențe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii digitale.

Continuare

ECONOMIE

MADR: Investiții pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase

Radio CECCAR FM

Noi investiții, în valoare de 68,2 milioane lei, au fost aprobate de Executiv, în vederea combaterii fenomenelor meteorologice periculoase, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

„În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare a programului de realizare a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru realizarea lor. Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare totală de 68,2 milioane lei (23,7 milioane lei credite bugetare și 44,5 milioane lei credite de angajament)”, se arată în comunicatul MADR.

În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul extinderii sistemului și al creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei centre zonale de coordonare – din Muntenia, Moldova și Transilvania. De asemenea, vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenții active în atmosferă, atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât și pentru creșterea de precipitații.

Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție de lucrări, achiziție de echipamente și dotări pentru înființarea de noi Grupuri de Combatere a căderilor de grindină în zonele Suceava-Botoșani, Matca, Dâmbovița-Argeș și Dăbuleni.

Totodată, anul acesta vor fi continuate activitățile de dezvoltare tehnologică prin proiecte experimentale pentru creșterea și uniformizarea precipitațiilor, precum și pentru utilizarea de noi mijloace tehnice, respectiv generatoare terestre, pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase, se mai spune în comunicat.

Activitățile de cercetare științifică în domeniul tehnologiilor de intervenții active în atmosferă vor include și elaborarea unui studiu de impact privind efectul influenței activităților de combatere a grindinei asupra parametrilor meteo locali.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, dezvoltă capacități extinse și diversificate privind tehnologia de intervenții active în atmosferă, pentru a diminua vulnerabilitățile producției agricole și ale comunităților rurale față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice, în special căderi de grindină și secetă.

Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției agricole, precum și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive protejate față de hazardurile vremii.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează fără întrerupere din anul 2005. De la an la an, prin extinderea sistemului, au sporit capacitățile operaționale de protecție a culturilor agricole, a bunurilor publice și private, a infrastructurii edilitare și a comunităților rurale, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Protecția împotriva grindinei, activă în prezent în bazinele viticole, pomicole, legumicole și cerealiere din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei, este în curs de extindere în toate regiunile țării, pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât mai ales provocărilor viitoare produse de schimbările climatice și de perturbările în comerțul mondial cu alimente.

Continuare

ECONOMIE

Guvernul a adoptat proiectul noului Cod Silvic

Radio CECCAR FM

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Executivul a aprobat proiectul de lege privind Codul Silvic. Acesta a fost elaborat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității – „Reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin elaborarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente”. Intrarea în vigoare a acestui act normativ este menită să raționalizeze cadrul juridic, să combată exploatarea forestieră ilegală și să îmbunătățească gestionarea pădurilor.

Potrivit unui comunicat al MMAP, una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic interzice tăierile la ras în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării, după ce, până în prezent, acestea erau interzise doar în Parcurile Naționale. De asemenea, se va extinde interdicția în Parcurile Naturale (dar și în toate siturile Natura 2000).

„De ziua internațională a pădurii, iată că Guvernul României a aprobat proiectul de lege care reglementează noul Cod Silvic al României. Noul Cod Silvic este o lege mult așteptată, primul cod după 2008, adoptat în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale pentru Păduri 2030, pe care am aprobat-o în Guvern în anul 2022. Atât strategia, cât și codul în sine, au fost finanțate prin PNRR și reprezintă jaloane pe care statul român și le-a asumat. Este un cod silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic. Am solicitat premierului o procedură de urgență pe care o vom propune Parlamentului României. Acest act normativ ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, răspunde așteptărilor pe care societatea le are de la păduri și asigură implementarea ultimelor progrese tehnologice în domeniu”, a subliniat ministrul Mircea Fechet, în briefingul de presă la finalul ședinței de guvern.

Un alt element de noutate este suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2 celor care nu respectă legea.

În plus, documentul va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar și stabilește cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure.

De asemenea, noul Cod Silvic dă dreptul proprietarului de pădure (fie el stat sau privat) la soluții alternative de pază: de la structuri specializate, la pază organizată în regim propriu și în baza unui regulament, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege.

Totodată, vor fi stabilite comunitățile dependente de produsele pădurii și prioritizate în accesul la resurse forestiere și apare termenul de „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că pășunile și culturile agricole vor putea fi integrate cu arbori și arbuști.

Proiectul mai prevede apariția Consiliului Național al Silviculturii, care urmărește exercitarea în condiții de etică profesională și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic; sunt definite ecosistemele cu valoare ridicată de conservare și se instituie Catalogului național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare – strict protejate.

Potrivit unei alte prevederi din Codul Silvic, toți proprietarii de pădure din România vor fi incluși în Registrul Forestier Național. De asemenea, apare un concept nou – „insulele de îmbătrânire”, care devin mecanismul prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menținerea biodiversității vor fi protejate de tăieri.

Alt articol reglementează accesul pe jos sau cu bicicleta pe terenurile din Fondul Forestier Național.

Consorțiul care a lucrat la elaborarea acestui act normativ a fost format din specialiști ai Universității Transilvania din Brașov, ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Continuare

Trending