Rețele sociale

ECONOMIE

ANM: Iarna aceasta va fi mai caldă decât în mod normal, dar nu sunt excluse episoade de ger și viscol

Radio CECCAR FM

Iarna următoare va fi mai caldă decât în mod normal în România, însă nu sunt excluse episoadele de vreme extremă, precum ger, viscol și ninsori abundente, a declarat, la un eveniment de specialitate, Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), citată de Agerpres. „Serviciile meteorologice care furnizează estimări pe durată lungă arată posibilitatea ca pentru cele trei luni de iarnă – decembrie, ianuarie, februarie – regimul mediu al temperaturilor în zona noastră a Europei să fie mai ridicat decât media, iar regimul precipitațiilor să fie apropiat de norme sau ușor deficitar. Altfel spus, să avem o vreme, în media a trei luni, mai caldă decât normal și cu precipitații în limitele normale sau ușor deficitare”, a spus Florinela Georgescu.

Potrivit acesteia, un alt semnal interesant în încercarea de a creiona un tablou al perioadei de iarnă îl reprezintă faptul că activitatea solară este în continuare pe un minim, este o situație care durează de mai bine de un an. „Studiile arată că se poate corela activitatea solară minimă cu un vortex polar puțin organizat. Ne amintim că vortexul polar reprezintă zona de vânturi foarte puternice, de la altitudini ceva mai înalte, important este că acele vânturi puternice au rolul de a menține aerul foarte rece, cel mai rece, deasupra regiunilor arctice. Atunci când acest vortex slăbește, sunt favorizate pătrunderile de aer rece înspre zone mai sudice. Nu este ceva excepțional, știm foarte bine că în mod firesc în țara noastră, în timpul iernii, sunt episoade cu temperaturi mai scăzute, episoadele de ger”, a arătat directorul ANM.

Georgescu a precizat că nu pot fi excluse episoadele de fenomene severe, care însă pot fi estimate doar cu șapte-zece zile în avans. „Suntem atenți la acest semnal, la această interpretare privind posibilele evoluții ale vortexului polar în perioada următoare, deoarece, chiar dacă, repet, în medie, estimările arată că temperaturile pentru următoarele trei luni s-ar putea situa peste normalul climatologic, nu putem exclude episoadele mai scurte cu fenomene severe, adică ger, viscol, căderi masive de zăpadă. Iar prognozele privind astfel de fenomene nu pot fi realizate cu mai mult de o săptămână – zece zile în avans”, a adăugat Georgescu. Ea a mai spus că estimările pentru următorul sezon au, de regulă, o încredere limitată, cu un grad de reușită de 50-60%.

ECONOMIE

Adrian Câciu: 150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu 25 martie

Radio CECCAR FM

Antreprenorii pot beneficia de granturi de până la 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres.

„150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu data de 25 martie 2024! Granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Sprijinul nerambursabil se ridică până la 3 milioane de euro de companie și poate fi folosit pentru: achiziții de active corporale și necorporale (hardware pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice integrate cu soluții digitale, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software, inclusiv soluțiile de automatizare software RPA); achiziții de active corporale și necorporale pentru securitatea cibernetică; achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, virtual reality; achiziția de date și cloud computing; cercetare industrială și dezvoltare experimentală în scopul dobândirii de cunoștințe și competențe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii digitale.

Continuare

ECONOMIE

MADR: Investiții pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase

Radio CECCAR FM

Noi investiții, în valoare de 68,2 milioane lei, au fost aprobate de Executiv, în vederea combaterii fenomenelor meteorologice periculoase, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

„În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare a programului de realizare a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru realizarea lor. Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare totală de 68,2 milioane lei (23,7 milioane lei credite bugetare și 44,5 milioane lei credite de angajament)”, se arată în comunicatul MADR.

În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul extinderii sistemului și al creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei centre zonale de coordonare – din Muntenia, Moldova și Transilvania. De asemenea, vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenții active în atmosferă, atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât și pentru creșterea de precipitații.

Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție de lucrări, achiziție de echipamente și dotări pentru înființarea de noi Grupuri de Combatere a căderilor de grindină în zonele Suceava-Botoșani, Matca, Dâmbovița-Argeș și Dăbuleni.

Totodată, anul acesta vor fi continuate activitățile de dezvoltare tehnologică prin proiecte experimentale pentru creșterea și uniformizarea precipitațiilor, precum și pentru utilizarea de noi mijloace tehnice, respectiv generatoare terestre, pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase, se mai spune în comunicat.

Activitățile de cercetare științifică în domeniul tehnologiilor de intervenții active în atmosferă vor include și elaborarea unui studiu de impact privind efectul influenței activităților de combatere a grindinei asupra parametrilor meteo locali.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, dezvoltă capacități extinse și diversificate privind tehnologia de intervenții active în atmosferă, pentru a diminua vulnerabilitățile producției agricole și ale comunităților rurale față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice, în special căderi de grindină și secetă.

Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției agricole, precum și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive protejate față de hazardurile vremii.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează fără întrerupere din anul 2005. De la an la an, prin extinderea sistemului, au sporit capacitățile operaționale de protecție a culturilor agricole, a bunurilor publice și private, a infrastructurii edilitare și a comunităților rurale, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Protecția împotriva grindinei, activă în prezent în bazinele viticole, pomicole, legumicole și cerealiere din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei, este în curs de extindere în toate regiunile țării, pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât mai ales provocărilor viitoare produse de schimbările climatice și de perturbările în comerțul mondial cu alimente.

Continuare

ECONOMIE

Guvernul a adoptat proiectul noului Cod Silvic

Radio CECCAR FM

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Executivul a aprobat proiectul de lege privind Codul Silvic. Acesta a fost elaborat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității – „Reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin elaborarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente”. Intrarea în vigoare a acestui act normativ este menită să raționalizeze cadrul juridic, să combată exploatarea forestieră ilegală și să îmbunătățească gestionarea pădurilor.

Potrivit unui comunicat al MMAP, una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic interzice tăierile la ras în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării, după ce, până în prezent, acestea erau interzise doar în Parcurile Naționale. De asemenea, se va extinde interdicția în Parcurile Naturale (dar și în toate siturile Natura 2000).

„De ziua internațională a pădurii, iată că Guvernul României a aprobat proiectul de lege care reglementează noul Cod Silvic al României. Noul Cod Silvic este o lege mult așteptată, primul cod după 2008, adoptat în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale pentru Păduri 2030, pe care am aprobat-o în Guvern în anul 2022. Atât strategia, cât și codul în sine, au fost finanțate prin PNRR și reprezintă jaloane pe care statul român și le-a asumat. Este un cod silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic. Am solicitat premierului o procedură de urgență pe care o vom propune Parlamentului României. Acest act normativ ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, răspunde așteptărilor pe care societatea le are de la păduri și asigură implementarea ultimelor progrese tehnologice în domeniu”, a subliniat ministrul Mircea Fechet, în briefingul de presă la finalul ședinței de guvern.

Un alt element de noutate este suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2 celor care nu respectă legea.

În plus, documentul va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar și stabilește cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure.

De asemenea, noul Cod Silvic dă dreptul proprietarului de pădure (fie el stat sau privat) la soluții alternative de pază: de la structuri specializate, la pază organizată în regim propriu și în baza unui regulament, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege.

Totodată, vor fi stabilite comunitățile dependente de produsele pădurii și prioritizate în accesul la resurse forestiere și apare termenul de „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că pășunile și culturile agricole vor putea fi integrate cu arbori și arbuști.

Proiectul mai prevede apariția Consiliului Național al Silviculturii, care urmărește exercitarea în condiții de etică profesională și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic; sunt definite ecosistemele cu valoare ridicată de conservare și se instituie Catalogului național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare – strict protejate.

Potrivit unei alte prevederi din Codul Silvic, toți proprietarii de pădure din România vor fi incluși în Registrul Forestier Național. De asemenea, apare un concept nou – „insulele de îmbătrânire”, care devin mecanismul prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menținerea biodiversității vor fi protejate de tăieri.

Alt articol reglementează accesul pe jos sau cu bicicleta pe terenurile din Fondul Forestier Național.

Consorțiul care a lucrat la elaborarea acestui act normativ a fost format din specialiști ai Universității Transilvania din Brașov, ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Continuare

Trending