Connect with us

ECONOMIE

Cererile pentru eșalonarea la plată simplificată pot fi depuse electronic

Contribuabilii pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, începând de joi, cererile pentru accesarea eșalonarii la plată simplificate, după ce procedura a fost publicată în Monitorul Oficial.

CECCAR FM

Publicat

pe

Potrivit unui comunicat al ANAF, în Monitorul Oficial al României de joi a fost publicat Ordinul președintelui ANAF prin care a fost aprobată procedura de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central, în formă simplificată.

Astfel, contribuabilii pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, începând de joi, cererile pentru accesarea eșalonării la plată simplificate. Modelul cererii este disponibil pe site-ul ANAF.

Contribuabilii persoane fizice și juridice pot accesa eșalonarea la plată simplificată pe o perioadă de cel mult 12 luni pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data declarării stării de urgență.

„Pentru a accesa eșalonarea la plată simplificată nu este necesar să se constituie garanții, ci trebuie doar îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) să se depună o cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, se poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b) să nu se înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală. În cazul în care, la data stării de urgenţă se înregistrează astfel de obligaţii fiscale restante, acestea trebuie stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
c) să nu fie în procedura falimentului;
d) să nu fie în dizolvare;
e) să fie depuse toate declarațiile fiscale până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
f) să nu se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită”, se arată în comunicatul ANAF.

Pe perioada eșalonării la plată se pot depune două cereri de modificare a eșalonării la plată – în situația în care se dorește includerea în eșalonare a obligațiilor care constituie condiție de plată, precum și două cereri de menținere a valabilității eșalonării la plată – în cazul în care a fost pierdută valabilitatea eșalonării la plată, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor, au transmis reprezentanții ANAF, citați de Mediafax.

Conform acestora, cererea de eșalonare la plată se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia. La cerere nu se anexează alte documente, în afara propunerii de grafic de eșalonare și nici nu este necesară constituirea de garanții.

ECONOMIE

A fost modificată legislația privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor

CECCAR FM

Publicat

pe

S-a avut în vedere repartizarea echitabilă a responsabilităților de îngrijire a copilului între părinți

Guvernul a adus, printr-o OUG, o serie de modificări legislației privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, care vizează repartizarea echitabilă a responsabilităților de îngrijire a copilului între bărbați și femei, asigurarea unui echilibru între viața profesională și cea privată a acestora și creșterea posibilității ca părintele care nu a solicitat inițial concediu pentru creșterea copilului să își exercite acest drept.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), Ordonanța de urgență aprobată de Executiv transpune integral în legislația națională Directiva (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE. Aceasta introduce, la nivelul Uniunii Europene, standarde minime privind concediul de paternitate, concediul pentru creșterea copilului și concediul îngrijitorilor.

Principalele modificări și completări aduse OUG nr. 111/2010 de noul act normativ sunt următoarele: 

 extinderea perioadei netransferabile de concediu pentru creșterea copilului în cazul părintelui care nu a solicitat inițial acest drept, de la cel puțin o lună la cel puțin două luni din perioada totală a concediului, dacă ambii părinți îndeplinesc condițiile legale;

▪ majorarea nivelului de venituri supuse impozitului ce poate fi obținut de părinte în decursul unui an calendaristic, în perioada concediului pentru creșterea copilului, de la 5 la 8 indemnizații pentru creșterea copilului  (ICC) în cuantum minim, respectiv de la 6.500 lei la 10.512 lei;

▪ recalcularea cuantumului ICC în cazul obținerii unor venituri suplimentare, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, din hotărâri judecătorești/adeverințe sau acte de rectificare a veniturilor;

▪ suspendarea sau încetarea plății ICC în cazul în care certificatul de încadrare în grad de handicap expiră în perioada concediului de creștere a copilului;

▪ introducerea unei perioade de preaviz de cel puțin 10 zile pe care lucrătorul o acordă angajatorului atunci când își exercită dreptul la concediu și ICC, înainte de finalizarea concediului de maternitate sau înainte de data estimată de începere a concediului pentru creșterea copilului, printr-o cerere, pe suport de hârtie sau electronic, în care precizează perioada preconizată a concediului pentru creșterea copilului;

▪ menținerea, până la sfârșitul concediului de creștere a copilului, a condițiilor de încadrare și a drepturilor salariale avute la începutul concediului sau dobândite pe parcurs;

▪ introducerea concediului și a indemnizației de acomodare, acordate părinților adoptatori, ca perioadă asimilată pentru dobândirea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și la ICC.

Ordonanța de urgență mai prevede ca, în cazul persoanelor care realizează, în aceeași lună, venituri atât în țară, cât și în statele UE care aplică Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, dar fără suprapunerea perioadelor de activitate, să se ia în calcul, la acordarea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și ICC, sumele obținute în ambele țări.

De asemenea, s-a decis suplimentarea cu 50% a indemnizației lunare pentru copiii născuți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil (deci 50% în plus la indemnizația mamei pentru fiecare copil). Aceeași măsură se va aplica și pentru sarcinile suprapuse, respectiv pentru mamele care nasc în perioada concediului de îngrijire copil.

„Sumele nu pot fi mai mici decât 1314 lei (valoare fixă pe care o primesc în prezent mamele de gemeni, tripleți, si cu sarcini suprapuse, suma obținută ca rezultat al înmulțirii cu 2,5 a valorii ISR  – indicatorul social de referinta, care în 2022 are valoare de 525,5 lei. Deci 2,5 x ISR = 1314 lei”, menționează MMSS.

Noile reglementări se aplică de la 1 ianuarie 2023. Excepție fac reglementările privind majorarea de la o lună la două luni a perioadei de netransferabilitate între părinți, care se aplică atât pentru cererile depuse începând cu 1 ianuarie 2023, cât și pentru cele depuse anterior și nesoluționate până la această dată.

Continuare

ECONOMIE

AFIR a publicat Ghidul consultativ pentru submăsura 19.1

CECCAR FM

Publicat

pe

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 19.1 „Sprijin pregătitor” din cadrul subprogramului tematic LEADER, finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în vederea deschiderii sesiunii de finanțare în perioada următoare.

Ghidul supus dezbaterii publice poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională.

AFIR precizează că toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info până la 9 decembrie 2022.

„Sprijinul pregătitor se adresează parteneriatelor privat-publice locale pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL). Subliniez că obiectivul principal al submăsurii vizează creșterea capacității de colaborare, necesară pentru elaborarea unor strategii integrate, ceea ce va oferi actorilor locali și reprezentanților din diferite domenii de activitate posibilitatea de a lucra împreună și de a interacționa în favoarea comunităților din teritoriile acoperite de Grupurile de Acțiune Locală”, a menționat George Chiriță, directorul general al AFIR.

Continuare

ECONOMIE

Schema de ajutor de stat privind sprijinul pentru creșterea animalelor a fost prelungită

CECCAR FM

Publicat

pe

Executivul a aprobat o Hotărâre potrivit căreia schema de ajutor de stat privind sprijinul pentru creșterea animalelor, instituită prin HG nr. 1.179/2014, a fost prelungită cu încă 6 luni, respectiv până la data de 30 iunie 2023, cu valorile cuantumurilor reglementate în prezent aferente perioadei menționate anterior, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 702/2014 al Comisiei și ale HG 1179/2014. De asemenea, prin acest act normativ se oferă posibilitatea de a completa cererea inițială doar pentru jumătate de an în vederea continuării activității de ameliorare până la adoptarea noii legislații UE.

HG nr. 1179/2014 reglementează schema de ajutor de stat, având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.

Cererile inițiale de solicitare a ajutoarelor de stat se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat.

Potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), legislația Uniunii Europene în acest domeniu pentru perioada 2023 – 2027 este în curs de elaborare, iar după adoptarea acesteia se va iniția legislația națională și se va notifica la Comisia Europeană noua schemă de ajutor de stat.

HG nr. 1.423/2022 pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile HG nr. 1.179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, precum și pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1158 din 29 noiembrie 2022.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM