Rețele sociale

ECONOMIE

Proiect: Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul procedurii de implementare a sesiunii nr. 2 aferente măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare.

Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3 din prezenta procedură, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Schema este implementată de către MEAT în parteneriat cu Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul măsurii se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, aprobat de Comisia Europeană. Schema se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele opt regiuni de dezvoltare.

Măsura este valabilă până la 31 decembrie 2021, iar plățile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023.

Sesiunea a doua a măsurii „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” va fi bugetată din sumele rămase neutilizate în cadrul primei sesiuni până la valoarea aprobată prin OUG nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 de 100.000.000 euro, din care  85.000.000 euro din bugetul POC 2014-2020 și 15.000.000 euro din cofinanțarea de la bugetul de stat, la cursul valutar Infoeuro valabil pentru luna septembrie 2020. Prin implementarea întregii măsuri în cele două sesiuni se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 50.000 de beneficiari.

Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari: a) întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019; b) PFA/Întreprinderi individuale/Întreprinderi familiale, alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege și ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 la OUG nr. 130/2020; c) PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/2020. Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unei adeverințe-formular și încărcarea acesteia în aplicația de înscriere, emisă de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcția de sănătate publică județeană, după caz .

Microgranturile se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

a) au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA/CMI pentru care începerea activității poate să fi avut loc până la data de 1 februarie 2020;

b) respectă condiția de la art. 6, lit b) din OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la art. 3.2 alin (1), lit. b) și c) din prezenta procedură;

c) își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant;

d) nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;

j) nu depășesc plafonul maxim impus de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 aprobat de către Comisia Europeană.

Înscrierea în cadrul sesiunii 2 aferente măsurii 1-Microgranturi, creare profil, user, parolă și completarea formularului de înscriere în vederea obținerii finanțării se fac online pe link-ul granturi.imm.gov.ro. Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la măsura de sprijin postate pe site-ul ministerului pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare contract, depunere documente decont, încărcare documente cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare), precum și în contul creat la înscriere, denumit în continuare front office (FO).

Înscrierile în cadrul măsurii se vor realiza în două etape distincte:

 Etapa 1 de creare profil, user și parolă, unde aplicanții vor înregistra cu semnătură electronică, atât datele reprezentantului legal/împuternicit, cât și datele IMM/PFA/ONG/CMI/II/IF/profesie liberală conform art 3.2, alin (1) din prezenta procedură;

▪ Etapa 2 de înscriere în cadrul măsurii 1 – Microgranturi în care aplicanții, cu profilul, user, și parola generate în prima etapă, vor completa și transmite formularul de înscriere conform Anexei nr 1 la prezenta procedură.

ECONOMIE

MF propune reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională un proiect de OUG privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Proiectul a fost promovat la inițiativa Ministerului Finanțelor, Secretariatul General al Guvernului, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Culturii, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în scopul „de a îmbunătăți cadrul legal, în contextul în care se impune modificarea pe calea ordonanței de urgență a unor acte normative în vederea evitării unor sincope în aplicarea normelor existente, consolidării financiar-bugetare a României și reducerii unor cheltuieli bugetare”.

Prin noul proiect de act normativ, MF  propune modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite condiții, a unui număr de funcții de conducere de 10% și acordarea și de către operatorii cu pierderi contabile a anumitor creșteri salariale, relatează Agerpres.

Astfel, proiectul de OUG prevede instituirea posibilității Guvernului de a stabili prin memorandum un număr total de funcții de conducere mai mare de 8%, dar fără a depăși 10% din numărul total de posturi aprobate, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: autoritatea/agenția/instituția s-a reorganizat ca urmare a implementării prevederilor Legii nr. 296/2023, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; după data intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023 a primit atribuții suplimentare pentru punerea în aplicare a unor prevederi legislative europene.

Documentul mai prevede ca serviciile publice de interes local sau județean, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor județene, care asigură prestarea serviciilor comunitare de utilități publice, serviciile publice „Salvamont” și cele publice de salvare acvatică să își desfășoare activitatea cu un număr mai redus de posturi decât cel prevăzut la art. XXIX alin. (1) din Legea nr. 296/2023, respectiv 50 de posturi.

De asemenea, conform Notei de fundamentare, pentru a nu afecta veniturile salariale aflate în plată pentru majoritatea personalului operatorilor economici se propune menținerea acordării bonusurilor reprezentând drepturile de hrană/indemnizația de hrană/tichetele de masă/norma de hrană la valoarea aflată în plată, pentru personalul ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei, inclusiv, atât pentru operatorii economici care nu au pierderi, cât și pentru operatorii economici care au înregistrat pierderi.

Proiectul mai propune exceptarea de la aplicarea măsurilor pentru disciplina economico-financiară a întreprinderilor publice cu capital deținut majoritar de stat ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, a celor definite la alin. (3) – (6) de la art. 1 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice precum și a Băncii Națională a României.

De asemenea, pentru operatorii economici care au indicatori de rezultat sau de proiect stabiliți în baza unor contracte de finanțare din fonduri europene nerambursabile, se reglementează posibilitatea, ca în baza aprobării autorității publice tutelare să efectueze cheltuieli necesare în vederea realizării acestor indicatori prin excepție de la prevederile din capitolul III – Măsuri pentru disciplina economico-financiară din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

„Se creează temeiul legal pentru a se putea elabora în viitor Memorandumuri de exceptare a unor operatori economici de la aplicarea prevederilor capitolului III – Măsuri pentru disciplina economico-financiară, pentru unele categorii de cheltuieli, în cazul în care aplicarea acestor măsuri afectează negativ activitatea acestor operatori”, se menționează în Nota de fundamentare.

Avându-se în vedere necesitatea îndeplinirii unor indicatori de rezultat sau de proiect stabiliți în baza unor contracte de finanțare din fonduri europene nerambursabile, se propune ca prevederile în vigoare referitoare la suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din sistemul bugetar să nu se aplice posturilor vacante a căror ocupare condiționează îndeplinirea acestor indicatori.

Proiectul subliniază că, din cauza insuficienței fondurilor publice pentru finanțarea rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor 2014-2020 (inclusiv a celor rezultate în urma supracontractării), în contextul marjei bugetare restrânse, precum și a epuizării bugetelor programelor operaționale din finanțare europeană, este necesară reglementarea asigurării unor surse alternative de finanțare. „Astfel, prin prezentul act normativ se propune: amânarea reîntregirii fondurilor utilizate din Programul Național de Redresare și Reziliență în decembrie 2023, până la sfârșitul anului 2024; continuarea utilizării temporare a fondurilor europene nerambursabile disponibile aferente Programului Național de Redresare și Reziliență, pentru programele operaționale finanțate din fonduri europene structurale și de investiții aferente perioadei de programare 2014-2020. Ulterior, aceste sume vor fi reîntregite din sumele alocate de la bugetul de stat (…) până la finele anului 2024; modificarea mecanismului reîntregirii sumelor utilizate temporar din bugetul de stat în locul finanțării europene. Menționăm că, în lipsa adoptării măsurilor incluse în prezentul proiect de act normativ, nu sunt resurse financiare suficiente pentru efectuarea de către Autoritățile de Management a plății cererilor de rambursare primite de la beneficiari și, implicit, nerespectarea prevederilor cadrului legal național și european”, se precizează în document.

Proiectul de act normativ mai propune ca Executivul să poată stabili anual, prin Memorandum elaborat de Ministerul Finanțelor, în cazul societăților naționale, companiilor naționale și societăților, cu capital integral sau majoritar de stat, precum și în cazul regiilor autonome înființate de stat, care aplică prevederile OG nr. 64/2001, repartizarea unei cote din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, mai mare decât limita stabilită, de minimum 50% dividende/vărsăminte la bugetul de stat.

De asemenea, s-a reglementat că Guvernul poate aproba, în cazuri temeinic justificate, prin memorandumuri, elaborate de autoritățile publice tutelare în baza unor analize efectuate de acestea, și avizate de Ministerul Finanțelor, exceptarea sau stabilirea unei alte cote decât cea prezentată mai sus. Totodată, s-a reglementat că diferența dintre cota ce poate fi stabilită anual de Guvern prin memorandum elaborat de Ministerul Finanțelor și cea aprobată de Guvern, prin memorandumuri elaborate de autoritățile publice tutelare, să fie repartizată la alte rezerve, ca sursă proprie de finanțare și să fi utilizată exclusiv și în integralitate în scopul finanțării investițiilor cu impact major în menținerea/dezvoltarea activității economice a acestora din anul curent, iar suma rămasă neutilizată la finele anului în curs să se vireze sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul statului în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar.

În vederea aplicării politicii salariale de către operatorii economici cu capital majoritar sau integral de stat, proiectul reglementează ca operatorii economici care au înregistrat pierderi contabile și/sau plăți restante la 31 decembrie 2023 să poată acorda anumite creșteri salariale condiționat de prezentarea, odată cu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, a unui plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară, aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor sau Consiliul de Administrație, după caz, care să conțină măsuri concrete și cuantificabile de reducere a pierderilor și plăților restante, după caz și termenele de realizare a acestora și să nu programeze în anul 2024 creșterea numărului de personal față de cel realizat în anul 2023, cu anumite excepții.

Alte condiții sunt să nu acorde în anul 2024 premii, prime, bonusuri și alte drepturi de natură salarială similare, să nu majoreze/indexeze sau după caz să nu prevadă alte mecanisme de creștere salarială în cursul anului 2024, pentru drepturile reprezentând salarii aflate în plată la 31 decembrie 2023.

De asemenea, pentru operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent și care nu programează pierderi în anul 2024, se reglementează ca în cazuri temeinic justificate, precum realizarea unor investiții cu impact major în menținerea/dezvoltarea activității economice a acestora, precum și de influența unor factori care nu depind de acțiunea/inacțiunea acestora, să poată fi exceptați de la aplicarea corelației dintre indicele de creștere a câștigului mediu brut lunar pe salariat cu indicele de creștere a productivității muncii calculate în unități valorice sau fizice, după caz, prin Memorandum aprobat de Guvern.

Se reglementează că sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente indicelui mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru anul 2024 să fie acordate proporțional cu numărul de luni din anul curent, urmărindu-se astfel a se evita acordarea unor creșteri ale cheltuielilor de natură salarială mai mari decât decât indicele mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru întreg anul 2024, chiar dacă aceste cheltuieli se încadrează în nivelul aprobat.

„Pe cale de consecință, în situația în care acordarea unor creșteri salariale nu se va face de la începutul anului 2024, respectiv de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, după caz, ci în a doua parte sau în ultima parte a anului 2024, există posibilitatea ca unii operatori economici să acorde creșteri semnificativ mai mari ale cheltuielilor de natură salarială decât indicele mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru întreg anul 2024, ei încadrându-se în nivelul aprobat al anului 2024, dar care, în anul următor, vor conduce la o reîntregire a cheltuielilor cu salariile superioară indicelui mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru anul 2024 (6%)”, se menționează în Nota de fundamentare.

Totodată, se prevăd sancțiuni pentru nerespectarea politicii salariale de către operatorii economici care înregistrează pierderi și/sau plăți restante.

Proiectul de OUG mai prevede, având în vedere succesul de care s-a bucurat Programul social național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității și numeroasele solicitări ale potențialilor beneficiari înscriși deja pe o lista de așteptare, continuarea derulării proiectului și în anul 2024, prin crearea condițiilor pentru asigurarea creditelor de angajament necesare derulării acestuia.

Continuare

ECONOMIE

Cadrul de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din PAC 2023-2027, aprobat

Radio CECCAR FM

Guvernul a stabilit cadrul general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres.

„În ședința Guvernului din data de 14 martie 2024 a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă și de la bugetul de stat. Prezentul act normativ stabilește amendarea HG nr. 1571/2022 pentru a asigura corelarea cu ultima versiune a PS 2023-2027, potrivit ultimei modificări de la nivelul anului 2023, prin introducerea intervențiilor a căror implementare începe în anul 2024, respectiv intervenția PD-26 – Sprijin cuplat pentru venit-Porumb pentru siloz și intervenția PD-27-Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate”, notează sursa citată.

Actul normativ vizează clarificarea anumitor elemente aferente cadrului administrativ și instituțional, explicarea unor termeni și expresii, astfel încât utilizarea acestora în cuprinsul actului normativ și ulterior în actele subsecvente de punere în aplicare, să asigure un nivel ridicat de înțelegere din partea tuturor persoanelor interesate, modificarea și completarea normelor privind plățile, a condițiilor generale și specifice de accesare a intervențiilor în corelare cu prevederile regulamentelor europene aplicabile PAC și ultimei variante a PS 2023-2027.

De asemenea, documentul vizează asigurarea flexibilității și predictibilității cadrului normativ național, adaptat noului cadru normativ european aplicabil Politicii Agricole Comune în ceea ce privește performanța, raportarea și monitorizarea implementării planului.

Continuare

ECONOMIE

Deficitul de cont curent a crescut cu aproape 600 milioane lei în ianuarie

Radio CECCAR FM

În luna ianuarie 2024 contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 1,358 miliarde euro, comparativ cu 760 milioane euro în luna ianuarie 2023, a anunțat astăzi Banca Națională a României (BNR).

În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 229 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 351 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit de 376 milioane euro comparativ cu un excedent de 27 milioane euro în luna ianuarie 2023, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 72 milioane euro.

Continuare

Trending