Rețele sociale

ECONOMIE

Formare profesională în domeniul antreprenorial pentru studenți, prin proiectul StartUp Mode

Radio CECCAR FM

Creșterea angajabilității studenților reprezintă obiectivul proiectului StartUp Mode, implementat, până la 23 decembrie 2023, de Asociația „Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor” EUROPROJECT (CCMP EUROPROJECT), în parteneriat cu Asociația „Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România” (PTIR) și Asociația Engage in Education. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, apelul Innotech Student, și are drept obiectiv creșterea angajabilității studenților printr-o serie de activități de formare profesională în domeniul antreprenorial, mentorat, activități de învățare practică și acțiuni de susținere a inițiativei antreprenoriale în sectoare economice cu potențial competitiv, care vor conduce la dezvoltarea de competențe antreprenoriale și de aptitudini de muncă necesare inserției acestora pe piața muncii.

Grupul-țintă vizat de proiectul StartUp Mode este format din 350 de studenți:  studenți (ISCED 5-7) – înmatriculați cel puțin în anul 2 de studii de licență ; ▪ doctoranzi în ciclul de studii universitare de doctorat (studenți doctoranzi – nivel ISCED 8).

Dintre cei 350 de studenți, cel puțin 40 de persoane (11%) se vor regăsi într-una din categoriile următoare: ▪ persoane de etnie romă ; ▪ persoane din mediul rural.

Toți membrii grupului-țintă vor beneficia de formare antreprenorială, în ariile  tematice cele mai relevante pentru acest domeniu, respectiv: cadrul general în care activează afacerea, marketing-ul afacerii, finanțarea afacerii, managementul resurselor umane, fundamentarea și elaborarea unui plan de afacere. Fiecare stagiu de curs va avea o durată de desfășurare de 40 de ore, iar competențele antreprenoriale dobândite de cursanți vor fi certificate ANC.

În perioada 23 ianuarie – 22 aprilie 2022 se va desfășura Concursul de planuri de afaceri, în urma căruia vor fi selectate 33 de planuri de afaceri care vor primi o finanțare în cadrul proiectului de maximum 193.740 lei. Astfel, 33 de firme vor beneficia de capital de start-up, în acest mod înlăturându-se un obstacol extrem de important al demarării unei afaceri, respectiv lipsa resurselor financiare.

În plus, câștigătorii concursului vor beneficia de acțiuni de sprijin în cadrul proiectului StartUp Mode pe mai multe paliere: vor participa la stagii de practică în întreprinderi reale, în scopul dobândirii de  abilități practice în domeniul în care vor demara noua afacere, vor beneficia de consiliere, consultanță, mentorat în scopul consolidării și punerii în aplicare a planului de afaceri și vor fi sprijiniți în vederea înființării afacerilor.

Funcționarea și dezvoltarea afacerilor finanțate va fi monitorizată permanent, inclusiv în perioada de sustenabilitate, pentru a minimiza riscul de eșec al acestora, precum și pentru a asigura dezvoltarea afacerilor, nu doar supraviețuirea pe piață. Bugetul proiectului este de circa 9,683 milioane lei, din care aproximativ 6,393 milioane lei reprezintă subvențiile acordate celor 75 de firme înființate prin proiect.

ECONOMIE

Adrian Câciu: 150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu 25 martie

Radio CECCAR FM

Antreprenorii pot beneficia de granturi de până la 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres.

„150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu data de 25 martie 2024! Granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Sprijinul nerambursabil se ridică până la 3 milioane de euro de companie și poate fi folosit pentru: achiziții de active corporale și necorporale (hardware pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice integrate cu soluții digitale, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software, inclusiv soluțiile de automatizare software RPA); achiziții de active corporale și necorporale pentru securitatea cibernetică; achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, virtual reality; achiziția de date și cloud computing; cercetare industrială și dezvoltare experimentală în scopul dobândirii de cunoștințe și competențe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii digitale.

Continuare

ECONOMIE

MADR: Investiții pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase

Radio CECCAR FM

Noi investiții, în valoare de 68,2 milioane lei, au fost aprobate de Executiv, în vederea combaterii fenomenelor meteorologice periculoase, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

„În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare a programului de realizare a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru realizarea lor. Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare totală de 68,2 milioane lei (23,7 milioane lei credite bugetare și 44,5 milioane lei credite de angajament)”, se arată în comunicatul MADR.

În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul extinderii sistemului și al creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei centre zonale de coordonare – din Muntenia, Moldova și Transilvania. De asemenea, vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenții active în atmosferă, atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât și pentru creșterea de precipitații.

Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție de lucrări, achiziție de echipamente și dotări pentru înființarea de noi Grupuri de Combatere a căderilor de grindină în zonele Suceava-Botoșani, Matca, Dâmbovița-Argeș și Dăbuleni.

Totodată, anul acesta vor fi continuate activitățile de dezvoltare tehnologică prin proiecte experimentale pentru creșterea și uniformizarea precipitațiilor, precum și pentru utilizarea de noi mijloace tehnice, respectiv generatoare terestre, pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase, se mai spune în comunicat.

Activitățile de cercetare științifică în domeniul tehnologiilor de intervenții active în atmosferă vor include și elaborarea unui studiu de impact privind efectul influenței activităților de combatere a grindinei asupra parametrilor meteo locali.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, dezvoltă capacități extinse și diversificate privind tehnologia de intervenții active în atmosferă, pentru a diminua vulnerabilitățile producției agricole și ale comunităților rurale față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice, în special căderi de grindină și secetă.

Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției agricole, precum și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive protejate față de hazardurile vremii.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează fără întrerupere din anul 2005. De la an la an, prin extinderea sistemului, au sporit capacitățile operaționale de protecție a culturilor agricole, a bunurilor publice și private, a infrastructurii edilitare și a comunităților rurale, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Protecția împotriva grindinei, activă în prezent în bazinele viticole, pomicole, legumicole și cerealiere din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei, este în curs de extindere în toate regiunile țării, pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât mai ales provocărilor viitoare produse de schimbările climatice și de perturbările în comerțul mondial cu alimente.

Continuare

ECONOMIE

Guvernul a adoptat proiectul noului Cod Silvic

Radio CECCAR FM

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Executivul a aprobat proiectul de lege privind Codul Silvic. Acesta a fost elaborat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității – „Reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin elaborarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente”. Intrarea în vigoare a acestui act normativ este menită să raționalizeze cadrul juridic, să combată exploatarea forestieră ilegală și să îmbunătățească gestionarea pădurilor.

Potrivit unui comunicat al MMAP, una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic interzice tăierile la ras în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării, după ce, până în prezent, acestea erau interzise doar în Parcurile Naționale. De asemenea, se va extinde interdicția în Parcurile Naturale (dar și în toate siturile Natura 2000).

„De ziua internațională a pădurii, iată că Guvernul României a aprobat proiectul de lege care reglementează noul Cod Silvic al României. Noul Cod Silvic este o lege mult așteptată, primul cod după 2008, adoptat în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale pentru Păduri 2030, pe care am aprobat-o în Guvern în anul 2022. Atât strategia, cât și codul în sine, au fost finanțate prin PNRR și reprezintă jaloane pe care statul român și le-a asumat. Este un cod silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic. Am solicitat premierului o procedură de urgență pe care o vom propune Parlamentului României. Acest act normativ ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, răspunde așteptărilor pe care societatea le are de la păduri și asigură implementarea ultimelor progrese tehnologice în domeniu”, a subliniat ministrul Mircea Fechet, în briefingul de presă la finalul ședinței de guvern.

Un alt element de noutate este suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2 celor care nu respectă legea.

În plus, documentul va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar și stabilește cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure.

De asemenea, noul Cod Silvic dă dreptul proprietarului de pădure (fie el stat sau privat) la soluții alternative de pază: de la structuri specializate, la pază organizată în regim propriu și în baza unui regulament, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege.

Totodată, vor fi stabilite comunitățile dependente de produsele pădurii și prioritizate în accesul la resurse forestiere și apare termenul de „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că pășunile și culturile agricole vor putea fi integrate cu arbori și arbuști.

Proiectul mai prevede apariția Consiliului Național al Silviculturii, care urmărește exercitarea în condiții de etică profesională și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic; sunt definite ecosistemele cu valoare ridicată de conservare și se instituie Catalogului național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare – strict protejate.

Potrivit unei alte prevederi din Codul Silvic, toți proprietarii de pădure din România vor fi incluși în Registrul Forestier Național. De asemenea, apare un concept nou – „insulele de îmbătrânire”, care devin mecanismul prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menținerea biodiversității vor fi protejate de tăieri.

Alt articol reglementează accesul pe jos sau cu bicicleta pe terenurile din Fondul Forestier Național.

Consorțiul care a lucrat la elaborarea acestui act normativ a fost format din specialiști ai Universității Transilvania din Brașov, ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Continuare

Trending