Connect with us

ECONOMIE

Schema de ajutor de stat asociată Programului RURAL INVEST, publicată

CECCAR FM

Publicat

pe

În Monitorul Oficial nr. 352 din 8 aprilie 2022 a fost publicat Ordinul comun nr. 933/79/2022 al ministrului Finanțelor și al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat asociate Programului RURAL INVEST. Obiectivul Schemei îl reprezintă susținerea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare, precum și a întreprinderilor din alte domenii decât cele menționate, care își localizează producția în mediul rural și urban mic, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 în cadrul Programului RURAL INVEST, aprobat prin OUG nr. 24/2022 privind aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, cu modificările ulterioare. Schema de ajutor de stat este implementată de Ministerul Finanțelor(MF), prin Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN — S.A., în conformitate cu legislația în materie de ajutor de stat. MF are calitatea de furnizor, iar calitatea de administrator al acestei scheme este delegată Fondului de Garantare a Creditului Rural prin efectul legii.

Potrivit actului normativ, beneficiarii programului sunt:  operatori economici constituiți conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ▪ fermieri definiți conform prevederilor art. 4 din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului; ▪ asociații agricole constituite conform Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, și Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare; ▪ persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale, constituite conform OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, precum și asociațiile de fermieri constituite conform OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare; ▪ întreprinderile care își desfășoară activitatea în alte domenii decât cel al agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare și care au realizat investiții în baza proiectelor de finanțare din fonduri europene alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Cheltuielile eligibile la finanțare în cadrul Programului sunt: a) achiziția de terenuri cu destinație agricolă, astfel cum sunt definite potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la atingerea de către beneficiar a unei suprafețe în limita a maximum 1.000 de hectare în proprietate; b) achiziția de părți sociale la întreprinderile din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare; c) investițiile pentru dotare/retehnologizare și automatizare pentru beneficiarii Programului din industria alimentară și cei de procesare primară a materiilor agricole pentru obținerea de produse agricole și nonagricole; d) achiziția de utilaje și echipamente pentru beneficiarii Programului; e) investițiile pentru asigurarea independenței energetice a activității/producției beneficiarilor; f) activitățile curente de producție pentru beneficiarii Programului; g) activitățile curente ale producătorilor și procesatorilor de cereale care sunt beneficiari ai Programului, pe baza adeverinței de depozitare; h) refinanțarea creditelor de investiții și/sau a creditelor de capital de lucru ale beneficiarilor Programului, cu excepția celor garantate în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie — IMM INVEST ROMÂNIA, inclusiv în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST.

În baza acestei scheme de ajutor de stat se acordă garanții de maximum 90% din valoarea finanțării în conformitate cu art. 1 alin. (2) din OUG nr. 24/2022. Pentru creditele prevăzute la art. 4 alin. (2) din OUG nr. 24/2022, valoarea maximă a fiecărei finanțări acordate unui beneficiar nu poate depăși 5.000.000 lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, respectiv 10.000.000 lei pentru creditele de investiții în limita uneia dintre următoarele condiții valabile pentru ambele finanțări, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre: a) dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate; sau b) 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019; sau c) o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități; acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni în cazul IMM-urilor sau pentru următoarele 12 luni în cazul întreprinderilor mari.

Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat prevăzute la art. 4 alin. (2) din OUG nr. 24/2022 nu poate depăși 15.000.000 lei, în limita uneia dintre următoarele condiții, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre: a) dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate; sau b) 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019; sau c) o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități; acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni în cazul IMM-urilor sau pentru următoarele 12 luni în cazul întreprinderilor mari.

Durata maximă a finanțărilor în cazul creditelor de investiții este de 72 de luni fără posibilitate de prelungire peste această perioadă. Durata maximă a finanțărilor în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru este de 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire cu maximum 36 de luni, urmând ca în ultimele 12 luni de prelungire să se efectueze rambursare lunară/ trimestrială/semestrială pe baza graficului de rambursare.

În cazul creditelor de investiții acordate beneficiarilor Programului, instituțiile de credit acordă, la solicitarea beneficiarului, o perioadă de grație de maximum 24 de luni pentru rambursarea principalului, după care rambursarea creditelor se efectuează în cel puțin 2 rate pe an.

Garanțiile de stat acordate în favoarea fiecărui beneficiar participant în Program sunt pentru unul sau mai multe credite de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor, în procentaj de maximum 90% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat. Durata garanțiilor acordate conform art. 1 alin. (2) din OUG nr. 24/2022, cu modificările ulterioare, nu poate depăși 6 ani pentru beneficiarii Programului. Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 15.000.000 lei.

Perioada de valabilitate a schemei este de la data autorizării de către Comisia Europeană a prezentei scheme și până la 30 iunie 2022, iar perioada în care se poate efectua plata grantului este de la data autorizării de către Comisia Europeană a prezentei scheme și până la 31 iulie 2024 inclusiv.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 530.583.333 lei, echivalentul în lei a aproximativ 106,1 milioane euro și se implementează în limita creditelor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale. Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de 4.286 de beneficiari.

ECONOMIE

România, printre țările cu cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante din UE, în T1

CECCAR FM

Publicat

pe

Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,9% în primul trimestru din 2022, în creștere de la 2,6% în precedentele trei luni și 2% în perioada similară din 2021, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

În primele trei luni din 2022, statele membre cu cele mai scăzute rate ale locurilor de muncă vacante erau Grecia (0,8%), Spania și Bulgaria (ambele cu 0,9%) și România (1%), în timp ce țările membre cu cele mai ridicate rate ale locurilor de muncă vacante au fost Cehia (5,3%), Țările de Jos (4,9%), Belgia (4,8%) și Austria (4,7%).

În zona euro, rata locurilor de muncă vacante a fost de 3,1% în primul trimestru din 2022, în creștere de la 2,8% în precedentele trei luni și 2,1% în perioada similară din 2021.

Comparativ cu situația din trimestrul patru din 2019, înainte de pandemie, rata locurilor de muncă vacante a urcat cu 0,8 puncte procentuale (pp) în Uniunea Europeană și cu 0,9 pp în zona euro.

Comparativ cu situația din primul trimestru din 2021, rata locurilor de muncă vacante a crescut în toate statele membre UE, cel mai semnificativ avans fiind în Țările de Jos și Austria (ambele cu 1,9 pp).

Pe sectoare de activitate, în România, rata locurilor de muncă vacante în primul trimestru din 2022 era de 0,9% în industrie și construcții și de 0,9% în servicii. La nivelul Uniunii Europene, rata locurilor de muncă vacante era de 2,8% în industrie și construcții și de 3,4% în servicii.

Continuare

ECONOMIE

Formularul 208 a fost modificat

CECCAR FM

Publicat

pe

În Monitorul Oficial nr. 591 din 17 iunie 2022 a fost publicat OPANAF nr. 1081/2022 pentru modificarea modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului 208 „Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal”, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului justiției nr. 1.022/2.562/2016 privind aprobarea procedurilor de stabilire, plată și rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și a modelului și conținutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit.

Declarația se completează și se depune de către notarii publici pentru tranzacțiile prin care s-au efectuat transferuri ale dreptului de proprietate și ale dezmembrămintelor acestuia asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, din patrimoniul personal. Declarația se completează și se depune și în cazul transmiterii dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire, indiferent de momentul dezbaterii succesiunii, în cazul persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat, care sunt scutite de la plata impozitului pe venit, potrivit prevederilor art. 60 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Declarația se completează și se depune semestrial până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Declarația poate fi corectată prin depunerea unei declarații rectificative, conform art. 105 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, situație în care se va înscrie „X” în căsuța prevăzută în acest scop. Declarația rectificativă cuprinde toate tranzacțiile realizate în perioada de raportare.

Declarația se depune la organul fiscal central în a cărui evidență fiscală biroul notarial este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe și contribuții. În declarație se cuprind toate actele instrumentate în perioada de raportare de biroul notarial, inclusiv cele instrumentate la sediile secundare ale biroului notarial.

Formularul 208 se completează cu ajutorul programului de asistență și se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Programul de asistență este pus la dispoziția contribuabililor gratuit de unitățile fiscale subordonate sau poate fi descărcat de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro.

Promovarea noului act normativ privind modificarea modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului 208 are la bază faptul că, prin Legea nr.301/2021 și OG nr.11/2022, au fost aduse o serie de modificări și completări Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Modificările/completările au vizat, în principal, următoarele aspecte:  obligația declarării tranzacțiilor sub plafonul neimpozabil prevăzut la art.111 alin.(1) din Codul fiscal, în declarația informativă privind transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal; ▪ modificarea modului de stabilire a venitului impozabil din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Astfel, suma neimpozabilă de 450.000 lei se deduce fie din valoarea tranzacției declarată de părți, fie din valoarea minimă stabilită prin studiul de piață în situația în care valoarea declarată este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piață.

În acest context, prin OPANAF nr. 1081/2022 se reglementează, în principal, următoarele: ▪ introducerea unei noi coloane pentru evidențierea valorii tranzacției înscrisă în documentul de transfer, pentru fiecare beneficiar de venit, corespunzător cotei deținute; ▪ eliminarea rubricii prin care notarul public notifica organului fiscal tranzacțiile pentru care valoarea declarată de părți era inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piață, întrucât declarația se completează pentru toate tranzacțiile de proprietăți imobiliare din patrimoniul personal.

Totodată, au fost actualizate în mod corespunzător și instrucțiunile de completare a declarației informative.

Continuare

ECONOMIE

Programe de sprijin pentru cultivatorii de struguri de masă și de cartofi

CECCAR FM

Publicat

pe

Executivul a adoptat două HG privind măsuri de sprijin pentru producția strugurilor de masă și, respectiv, pentru cultivatorii de cartofi.

♦ HG pentru aprobarea programului de susținere a producției de struguri de masă pentru anul 2022 stabilește o schemă de ajutor de minimis pentru susținerea producției de struguri de masă, în baza prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013. Măsura vizează următoarele categorii de beneficiari:  producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător; ▪ producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; ▪ producătorii agricoli persoane juridice. „Avem pentru prima dată în cadrul bugetului de stat pe anul 2022 inclusă suma de 15 milioane de lei destinată cultivatorilor de struguri de masă, un sector cu mare potențial. Venim în sprijinirea fermierilor noștri pentru a-i impulsiona să realizeze producții care să asigure cât mai mult accesul românilor la strugurii obținuți pe plan localAceastă măsură va fi corelată cu programele de investiții din Planul Național Strategic, unde am direcționat sume pentru cei care produc, dar și pentru depozitarea producției”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu, citat într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 

Pentru a accesa ajutorul de minimis, cei interesați trebuie să îndeplinească o serie de criterii cumulative de eligibilitate, astfel: a) să dețină o suprafață cultivată cu struguri de masă de minimum 0,1 ha – maximum 10 ha inclusiv; b) să obțină o producție de minimum 6.000 kg/ha struguri de masă; c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu strugurii de masă în anul 2022, la specificația vii nobile pe rod, pentru struguri de masă; d) să facă dovada producției realizate prin documente justificative (bon fiscal/factură/filă/file din carnetul de comercializare).

Cererea de înscriere în program și documentele însoțitoare se depun începând cu data intrării în vigoare a acestei hotărâri, până cel târziu la data de 15 iulie inclusiv, a anului de cerere.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, în sumă 15 milioane lei, reprezintă echivalentul a maximum 3 milioane euro și se asigură din bugetul MADR pe anul 2022. Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 1200 euro/ha, iar plata se efectuează proporțional cu suprafața deținută. Valorificarea producției se face până la data de 29 noiembrie inclusiv, a anului de cerere.

Verificările în teren pentru identificarea soiurilor de struguri de masă și evaluarea producției, cu încadrarea în lista de soiuri de masă, se realizează de echipe mixte, constituite din reprezentanți ai DAJ și ai APIA.

♦ HG pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”, în anul 2022, se derulează în baza prevederilor Regulamentelor europene. Categoriile de fermieri cărora li se aplică sprijinul prevăzut prin actul normativ sunt:  producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător; ▪ producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; ▪ producători agricoli persoane juridice.

Oferim cultivatorilor de cartofi sprijinul de care au nevoie pentru a continua să obțină producții care să acopere necesarul de consum al României.  Am alocat în bugetul acestui an 15 milioane de lei pentru susținerea producției de cartofi românești, iar prin viitorul Plan Național Strategic oferim sprijin pentru construirea de depozite dedicate recoltelor de cartofi. Ne asigurăm astfel că vom avea pe piață cartofi românești o perioadă mai lungă de timp în decursul unui an”,a declarat ministrul de resort Adrian Chesnoiu.

Toți cei interesați trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate: a) să dețină o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha; b) să obțină o producție de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 29 noiembrie a anului de cerere; c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum în anul 2022; d) să facă dovada producției realizate prin documente justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare). 

Cererea de înscriere în program și documentele însoțitoare se depun începând cu data intrării în vigoare a  prezentei hotărâri, până cel târziu la data de 15 iulie inclusiv, a anului de cerere.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, în sumă de 15 milioane lei, reprezentând echivalentul a maximum 3 milioane euro și se asigură din bugetul MADR pe anul 2022. Valoarea  maximă  în  euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 200  euro/ha,iar plata se efectuează proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Valorificarea producției se face până la data de 29 noiembrie inclusiv, a anului de cerere.

Verificările în teren pentru identificarea culturii și evaluarea producției de cartofi se realizează de echipe mixte, constituite din reprezentanți ai Direcțiilor pentru Agricultură Județene și ai APIA.

Continuare

CECCAR BUSINESS MAGAZINE

CECCAR TV

Buletin legislativ

CECCAR BUSINESS REVIEW

ceccar.ro

Trending

  • http://southcast01.ceccarfm.ro:8000/
  • CECCAR FM