Rețele sociale

ECONOMIE

Modificări la Normele de aplicare a prevederilor Legii privind venitul minim garantat

Radio CECCAR FM

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a publicat în transparență decizională un proiect de HG pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin HG nr. 50/2011.

Prin proiect se propun actualizarea și corelarea actelor normative de modificare și completare a Legii nr.416/2001, în ceea ce privește:  menținerea acordării ajutorului social pentru o perioadă de 6 luni de la data încadrării în muncă a unei persoane apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, cu condiția încheierii unui raport de muncă/raport de serviciu pentru o perioadă de cel puțin 24 luni; ▪ actualizarea, potrivit legii, a veniturilor exceptate de la stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, a persoanei singure, pentru stabilirea dreptului la ajutor social; ▪ stabilirea procedurii de decontare a cheltuielilor de transport asigurate de autoritățile administrației publice locale pentru persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social care urmează cursurile programului „A doua șansă” la o distanță mai mare de 5 km față de locuința acestora; ▪ eliminarea prevederilor referitoare la plata contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate pentru beneficiarii de ajutor social; ▪ acordarea ajutoarelor de urgență de la bugetul de stat și de la bugetul local și pentru situații de necesitate cauzate epidemii, epizootii; ▪ îmbunătățirea procedurii de acordare a ajutoarelor de urgență de la bugetul de stat în sensul verificării și efectuării anchetei sociale la domiciliul solicitanților, precum și facilitarea circuitului documentelor; ▪ acordarea ajutoarelor de urgență de la bugetul local și pentru situații de necesitate cauzate de epidemii, epizootii, precum și în alte situații deosebite care pot duce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, inclusiv în caz de deces în țară sau în străinătate, stabilite prin hotărâre a consiliului local, care va cuprinde și procedura și/sau condițiile de acordare.

De asemenea, se propune revizuirea și modificarea Listei bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social pentru facilitarea în mai mare măsură a accesului la beneficiile de asistență socială bazate pe testarea veniturilor. Astfel, ținând cont de discuțiile avute cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, s-au propus următoarele modificări:

♦ pentru clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești, se propune să fie exceptate de la a fi luate în calcul cele aflate în stare avansată de degradare și/sau care nu au potențial de valorificare ori cele pentru care solicitantul /beneficiarul ajutorului social deține o parte și pentru care valorificarea nu poate fi realizată în absența celuilalt/celorlați deținători;

♦ Suprafața terenurilor intravilane se propune să crească de la 1000 mp în zona urbană la 1200 mp și de la 2000 mp în zona rurală la 2500 mp. Astfel, se creează și premisele pentru introducerea ulterioară a venitului minim de incluziune, reformă prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), una dintre ținte fiind și aceea de atingere a unui număr de 245.000 beneficiari ai venitului minim de incluziune. În absența unor criterii mai flexibile de eligibilitate, țintele prevăzute în PNRR, dar și în Programul de Guvernare, care prevăd scoaterea a 1,5 milioane de persoane din starea de deprivare materială severă, nu vor putea fi îndeplinite;

♦ Majorarea sumei ce poate fi deținută în depozite bancare de la 3000 lei fără dobânda aferentă la 7000 lei fără dobanda aferentă. Suma de 3000 lei a fost stabilită inițial având la bază nivelul ajutorului de înmormântare, respectiv 2117 lei în anul 2012. Acest nivel în anul 2022, potrivit Legii nr.318/2021, este de 6095 lei;

♦ Excluderea Contului Junior din categoria conturilor bancare ce se iau în considerare la stabilirea dreptului la ajutorul social, acesta fiind un cont special, de regulă alimentat de părinți cu suma reprezentând alocația de stat pentru copii;

♦ Majorarea sumei reprezentând valoarea netă de producție anuală de la 1000 euro/an la 1.200 euro pentru persoana singură, respectiv de la 2500 euro/an la 3.500 euro pentru familie, majorare care ține cont de rata inflației în perioada 2012 – 2022.

ECONOMIE

MF propune noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin cu privire la înregistrarea în contabilitate a unor impozite, document care stabilește modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a impozitului minim și a impozitului suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, reglementate de prevederile Codului fiscal.

MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, potrivit art. 44 din Legea contabilității nr. 82/1991, Ministerul Finanțelor elaborează și actualizează permanent reglementările contabile aplicabile persoanelor prevăzute de lege.

Prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost completată cu prevederi care reglementează impozitul minim și impozitul suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale.

Planul de conturi, precum și funcțiunea conturilor contabile, constituie componente ale reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici, respectiv Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, și Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 2.844/2016, reglementările contabile aprobate prin ordinul menționat se aplică împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, precum și cu alte prevederi legale aplicabile, în scopul asigurării unui grad ridicat de transparență și comparabilitate a situațiilor financiare anuale.

Prin noul proiect de Ordin se stabilește modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a impozitului minim și a impozitului suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, reglementate de prevederile Codului fiscal. Prevederile respective stau la baza dezvoltărilor planului de conturi aplicabil, respectiv a modalității de contabilizare de către operatorii economici a impozitelor menționate.

Continuare

ECONOMIE

ANAF propune extinderea listei bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat în transparență decizională, modificarea și completarea anexei la Ordinul nr. 802/2022 privind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din OUG nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, la data de 3 mai 2022 a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial nr. 430, OPANAF nr. 802/2022.

Ca urmare a solicitărilor cu nr. 13211/2022 primită de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nr. 26602/2023 primită de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,  la nivelul Direcției Generale Antifraudă Fiscală a fost determinat riscul fiscal pentru produsele: Carne și organe comestibile cod NC de la 0201 la 0210, Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice cod NC 0302, 0304 și 0306 precum și Lapte și produse lactate; Ouă de păsări; Miere naturală; Produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte cod NC de la 0401 la 0407 inclusiv și 0409.

Totodată, ca urmare a recentelor acțiuni de control desfășurate la nivelul Direcției Generale Antifraudă Fiscală a fost conturat riscul fiscal pentru următoarele produse:  Tutunuri brute sau neprelucrate; deșeuri de tutun cod NC 2401; ▪ Alte tutunuri și înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri „omogenizate” sau „reconstituite”; extracte și esențe de tutun cod NC 2403; ▪ Combustibili minerali, uleiuri minerale și produse rezultate din distilarea acestora; Materiale bituminoase; Ceară minerală cod NC: 2710 19 662710 19 992710 19 812710 19 832710 19 87 și 2707 99 99▪ Săpunuri, agenți de suprafață organici, preparate pentru spălat, preparate lubrifiante, ceară artificială, ceară preparată, produse pentru întreținere, lumânări și articole similare, paste pentru modelărie, „ceară dentară” și preparate dentare pe bază de ipsos cod NC: 3403 19 10 și 3403 19 80▪ Produse diverse ale industriei chimice  cod NC 3814 00 90.

De asemenea, se propune extinderea bunurilor cu risc fiscal ridicat și pentru capitolul NC 6309 ”Alte articole textile confecționate; seturi; îmbrăcăminte purtată sau uzată și articole textile purtate sau uzate; zdrențe”.

Pentru a acorda mediului de afaceri timpul necesar pentru conformare la noile cerințe, prin proiect se propune ca termen de intrare în vigoare a prevederilor actului normativ data de 1 iulie 2024.

Continuare

ECONOMIE

FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Radio CECCAR FM

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până la 2,8%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională, relatează Agerpres.

Conform noilor prognoze ale FMI, după un avans de 2,1% anul trecut, economia va crește la 2,8% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,6% în 2025. În octombrie, FMI estima un avans de 3,8% al PIB-ului României în 2024.

În ceea ce privește inflația, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creștere medie anuală de 6% și de 4% anul viitor, de la 10,4% în 2023. În octombrie, FMI estima o creștere medie anuală a inflației de 5,8% în 2024.

De asemenea, FMI se așteaptă la menținerea deficitului de cont curent al României la 7,1% din PIB în 2024, similar cu nivelul previzionat în octombrie și cu cel din 2023. Pentru 2025, instituția financiară internațională previzionează o reducere ușoară, la 6,8% din PIB, a deficitului de cont curent.

În privința ratei șomajului, FMI estimează un nivel de 5,6% în 2024, similar cu cel din 2023, și la 5,4% în 2025.

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), ce se desfășoară în perioada 15 – 20 aprilie, la Washington.

Continuare

Trending