Rețele sociale

ECONOMIE

MF propune noi modificări la Codul de procedură fiscală

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscal, act normativ care urmează să asigure conformarea cu prevederile Directivei (UE) 2021/514 A Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal.

Scopul principal al actului normativ este acela de a preveni și de a combate situațiile de neconformare cu legislația fiscală în cazul serviciilor puse la dispoziție prin intermediul platformelor online. Astfel, statele membre își pot proteja bazele naționale de impozitare prin efectuarea unui schimb de informații ce vizează vânzătorii raportabili înscriși pe platformele online care realizează atât tranzacții interne, cât și transfrontaliere

Prin proiect, se propune, între altele, modificarea art. 62 alin.(5) și (6) Codul de procedură fiscală, astfel încât Agenția Națională de Administrare Fiscală să poată efectua verificări și controale în vederea respectării de către instituțiile financiare raportoare a procedurilor de raportare și de diligență fiscală prevăzute în anexele 1 și 2 și a procedurilor de conformare prevăzute în anexa I la Acordul FATCA, precum și pentru a monitoriza Instituțiile Financiare Raportoare în cazul în care sunt raportate conturi nedocumentate. De asemenea, se propune ca, în situația în care sunt identificate Instituții Financiare Nonraportoare sau conturi excluse care prezintă un risc scăzut de a fi utilizate pentru evaziune fiscală, ANAF să aprobe, prin ordin al președintelui instituției, proceduri administrative pentru a se asigura că acestea prezintă, în continuare, un risc scăzut de a fi utilizate pentru evaziune fiscală.

Proiectul aduce amendamente și în ceea ce privește procedura amiabilă. În prezent, potrivit art. 282 alin.(1) din Codul de procedură fiscală, contribuabilul/plătitorul rezident în România, care consideră că impozitarea într-un alt stat contractant semnatar al unei convenții sau acord de evitare a dublei impuneri cu România nu este conformă cu prevederile convenției ori acordului respectiv, poate solicita ANAF inițierea unei proceduri amiabile. De asemenea, în momentul de față, un contribuabil, în baza unei convenții sau a unui acord de evitare a dublei impuneri poate face o cerere de inițiere a unei proceduri amiabile către autoritatea competentă din statul în care este rezident.

Prin noul proiect publicat pe site-ul MF, se are în vedere crearea cadrului legal prin art. 282 alin. (1), prin care un contribuabil, în baza unei convenții sau a unui acord de evitare a dublei impuneri poate face o cerere de inițiere a unei proceduri amiabile către autoritățile competente din oricare dintre statele semnatare ale unei convenții sau a unui acord. Prin această prevedere România a pus în aplicare standardul minim cu privire la articolul 16 ”Procedură amiabilă” din Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor. De asemenea, se va completa cadrul legal al art. 282 alin.(2) cu prevederea potrivit căreia o solicitare de inițiere a unei proceduri amiabile poate fi făcută de un contribuabil și atunci când acesta consideră că acțiunile autorității fiscale române sau acțiunile ambelor autorități fiscale ale statelor semnatare ale unei convenții sau a unui acord de evitare a dublei impuneri au ca rezultat sau vor avea ca rezultat o impozitare care nu este în conformitate cu respectiva convenție sau respectivul acord.

Inițiatorii proiectului propun, totodată, eliminarea sintagmei ”plătitorul rezident în România”, întrucât, conform prevederilor unei convenții sau acord de evitare a dublei impuneri, doar contribuabilul afectat de impunerea neconformă cu tratatul fiscal, nu și plătitorul rezident în România este persoana îndreptățită să deschidă o procedură amiabilă. De asemenea, se propun următoarele:  crearea cadrului legal prin art. 282 alin. (3), prin care autoritatea competentă din România, în cazul în care consideră că obiecția contribuabilului nu este admisibilă sau este nejustificată, notifică sau implementează un proces de consultare bilaterală care permite autorității competente a celuilalt stat să își prezinte opiniile cu privire la obiectul procedurii amiabile; ▪ crearea cadrului legal prin art. 282 alin. (5), prin care se stabilește că în România, autoritatea competentă în realizarea procedurii amiabile este ANAF; ▪ crearea cadrului legal prin art. 282 alin. (8), prin care se instituie reguli tranzitorii cu privire la aplicarea prevederilor articolului 282 pentru cererile de inițiere a procedurilor amiabile depuse după data la care sunt aplicabile prevederile Convenției multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, deschisă spre semnare și semnată de România la Paris la 7 iunie 2017, ratificată prin Legea nr. 5/2022 sau ulterior acelei date pentru convențiile sau acordurile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state care prevăd posibilitatea ca un contribuabil să își poată prezenta cazul autorității competente a oricăruia dintre statele contractant.

Ministerul Finanțelor menționează, în Nota de fundamentare a actului normativ, că Directiva (UE) 2021/514 are drept scop modificarea primei directive ce vizează cooperarea administrativă, Directiva 2011/16- DAC, precum și extinderea domeniului schimbului automat de informații la veniturile realizate prin intermediul platformelor online, astfel încât administrațiile fiscale ale statelor membre să beneficieze de un nou instrument prin care: ▪ să identifice în mod corect contribuabilii care încearcă să ascundă capitaluri reprezentate de venituri pentru eludarea obligațiilor fiscale; ▪ să își administreze și să asigure punerea în aplicare a legislației lor fiscale atât în situații transfrontaliere cât și în cazul tranzacțiilor interne derulate prin intermediul platformelor online; ▪ să evalueze probabilitatea comiterii de evaziuni fiscale; ▪ să evite investigații suplimentare care presupun costuri administrative foarte mari. Noul proiect de OUG aduce câteva modificări ce vizează îmbunătățirea normelor privind schimbul de informații prin: ▪ introducerea unui nou articol, articolul 288^1, prin care se definește termenul de relevanță previzibilă în cazul schimbului de informații la cerere astfel încât să se prevină respingerea nejustificată a cererilor din partea statelor membre, precum și pentru a se asigura securitatea juridică atât pentru administrațiile fiscale, cât și pentru contribuabili; de asemenea, se introduce posibilitatea ca un stat membru să formuleze o cerere de informații care vizează grupuri de contribuabili care nu pot fi identificați individual, iar relevanța previzibilă a informațiilor solicitate poate fi descrisă numai pe baza unui set de caracteristici comune; ▪ modificarea articolului 291 prin introducerea unei noi categorii de venituri și anume, redevențele, astfel cum sunt definite la art. 257 din Codul fiscal, ce va face obiectul schimbului automat de informații.

De asemenea, principalele reglementări aduse prin actul normativ sunt cele introduse prin noul articol 291^5 care introduce obligația în sarcina operatorilor de platforme online de a raporta informații cu privire la veniturile obținute de vânzătorii raportabili prin furnizarea de activități relevante prin intermediul platformelor. Obligația de raportare are ca obiect atât activitățile transfrontaliere, cât și pe cele fără caracter transfrontalier, pentru a se asigura eficacitatea normelor de raportare, buna funcționare a pieței interne, condiții de concurență echitabile și principiul nediscriminării. În plus – se arată în Nota de fundamentare – o astfel de aplicare a normelor de raportare reduce sarcina administrativă care revine platformelor digitale. „Având în vedere utilizarea pe scară largă a platformelor digitale în exercitarea activităților comerciale, atât de către persoane fizice, cât și de către entități, este esențial să se asigure faptul că obligația de raportare se aplică indiferent de forma juridică a vânzătorului. Cu toate acestea, se prevede o excepție în ceea ce privește entitățile guvernamentale, cărora nu trebuie să le revină obligația de raportare. Raportarea veniturilor realizate prin intermediul unor astfel de activități va oferi administrațiilor fiscale informațiile cuprinzătoare necesare pentru a evalua corect impozitul pe venit sau profit datorat. În interesul simplificării și al reducerii costurilor de asigurare a conformității, se solicită operatorilor de platforme să raporteze într-un singur stat membru veniturile realizate de vânzători prin utilizarea platformei digitale”, precizează inițiatorii proiectului.

Printre informațiile ce trebuie raportate de către operatorii de platforme către autoritatea fiscală se numără datele de identificare ale operatorului de platformă, iar în ceea ce privește vânzătorii raportabili vor fi furnizate datele de identificare, adresa principală, adresa fiecărui bun imobil listat în cazul închirierii bunurilor imobile, numărul de identificare fiscală, numărul de identificare în scopuri de TVA, statul de rezidență, contraprestația totală plătită etc.

Principalele activități relevante ce fac obiectul raportării sunt închirierea de bunuri imobile și spații de parcare, serviciu personal, vânzarea de bunuri și închirierea oricărui mijloc de transport. Având în vedere specificul și flexibilitatea platformelor digitale, obligația de raportare le revine și operatorilor de platforme care exercită o activitate comercială în UE, dar care nu au rezidență fiscală, nu sunt constituiți sau administrați într-un stat membru și nici nu au sediu permanent într-un stat membru. Pentru a facilita îndeplinirea acestui obiectiv, operatorii de platforme străini trebuie să se înregistreze în Uniunea Europeană și să raporteze informații într-un singur stat membru în scopul desfășurării de activități pe piața internă. În cazul în care un operator de platformă străin nu respectă procedurile de diligență și de raportare îi va fi revocată înregistrarea. După revocarea înregistrării unui operator de platformă străin, acestuia îi va reveni obligația, atunci când se reînregistrează în Uniune, de a oferi statului membru de înregistrare garanții adecvate, cum ar fi declarații pe propria răspundere și garanții financiare. De asemenea, se reglementează faptul că în cazul neîndeplinirii obligației de înregistrare sau în cazul revocării înregistrării, accesul la site-ul sau aplicația unui Operator de platformă străin este oprit de către furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice , acesta putând fi reluat numai după îndeplinirea obligației de înregistrare sau după reînregistrare. Sunt stabilite măsuri care să reducă sarcina administrativă pentru operatorii de platforme străini și pentru autoritățile fiscale din statele membre, în cazurile în care există mecanisme adecvate care asigură schimbul de informații echivalente între o jurisdicție din afara Uniunii și un stat membru. „Prin urmare, operatorii de platformă dintr-o jurisdicție din afara Uniunii pot să raporteze informații echivalente privind vânzătorii raportabili ai statelor membre numai autorităților fiscale dintr-o jurisdicție din afara Uniunii, care, la rândul său, ar urma să transmită aceste informații administrațiilor fiscale ale statelor membre în temeiul unui acord internațional de schimb de informații încheiat între jurisdicția non-UE și statele membre. Echivalența informațiilor solicitate în temeiul articolului 291^5 și al anexei V și cele solicitate în baza unui acord internațional se realizează de către Comisia Europeană prin intermediul unor acte de punere aplicare”, se subliniază în Nota de fundamentare.

Totodată, se introduce un nou articol, articolul 295^1, care reglementează controalele comune realizate de autoritățile fiscale ale statelor membre. Controalele comune reprezintă un instrument suplimentar pentru cooperarea administrativă în domeniul fiscal între statele membre, prin care se completează cadrul existent și care prevede posibilitatea prezenței funcționarilor din alt stat membru în birourile administrative, a participării lor la anchete administrative, precum și a controalelor simultane. Controalele comune iau forma unor anchete administrative desfășurate în comun de autoritatea competentă din România și autoritățile competente din două sau mai multe state membre și vizează una sau mai multe persoane care sunt de interes comun sau complementar pentru autoritățile competente din România sau din statele membre respective. Constatările asupra cărora statele implicate în controlul comun sunt de acord vor fi reflectate într-un raport final și trebuie luate în considerare în cadrul instrumentelor relevante emise de autoritățile competente ale statelor membre participante.

Prin introducerea alineatelor (2^1) și (2^2) la articolului 299 se instituie posibilitatea ca autoritatea fiscală din România sau autoritatea competentă din alt stat membru să poată stabili o listă cu alte scopuri pentru care pot fi utilizate informațiile comunicate prin intermediul schimbului de informații.

De asemenea, prin modificarea articolului 308 se dorește îmbunătățirea normelor privind protecția datelor cu caracter personal în cazul schimbului automat de informații. În cadrul acestui articol se stabilește procedura pe care trebuie să o urmeze statele membre și Comisia în cazul unei încălcări a securității datelor într-un stat membru, precum și în cazurile în care încălcarea are loc în cadrul platformei comune bazate pe rețeaua comună de comunicații (CCN). În situația în care are loc o încălcare a securității datelor în România, autoritățile competente investighează, opresc și remediază încălcarea securității datelor și solicită Comisiei Europene suspendarea accesului la CCN, dacă încălcarea securității datelor nu poate fi oprită imediat și în mod corespunzător. Având în vedere caracterul sensibil al datelor care ar putea face obiectul unei încălcări a securității datelor, se prevăd măsuri precum solicitarea suspendării schimbului de informații cu statul membru (statele membre) în care a avut loc încălcarea securității datelor sau suspendarea accesului la CCN pentru unul sau mai multe state membre până la remedierea încălcării securității datelor.

Prin modificarea articolului 336 au fost introduse sancțiuni și s-a stabilit cuantumul acestora pentru a se asigura conformarea cu prevederile ordonanței. Principalele sancțiuni vizează:  neraportarea, raportarea incorectă ori incompletă de către operatorii de platforme online; ▪ nerespectarea de către operatorii de platformă a procedurilor de diligență fiscală și de raportare; ▪ nerespectarea obligației de înregistrare în Uniunea Europeană de către operatorii de platformă străini; ▪ nerespectarea de către operatorii de platformă UE și non-UE a obligației de păstrare a evidenței electronice privind măsurile întreprinse pentru conformarea cu prevederile ordonanței; ▪ nerespectarea de către operatorii de platformă a obligației de a închide contul Vânzătorului care nu comunică informațiile prevăzute în secțiunea II, anexa V, precum și să nu îi permită acestuia să se înregistreze din nou pe Platformă sau să îi rețină plata Contraprestației către Vânzător atât timp cât Vânzătorul nu comunică informațiile solicitate; ▪ nerespectarea de către furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice a obligației de oprirea accesului la site-ul sau aplicația operatorului de platformă care nu se înregistrează sau căruia i-a fost revocată înregistrarea, precum și în situația nerespectării obligației de restabilire a accesului în urma solicitării ANAF; ▪ împiedicarea, prin orice mijloace, de către instituțiile financiare raportoare și operatorii de platforme a verificărilor și controalelor efectuate de ANAF; ▪ raportarea de către instituțiile financiare raportoare a altor conturi decât cele care fac obiectul raportării.

ECONOMIE

ANAF: Modificări în cuprinsul unor formulare de declarații de impunere

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat, prin OPANAF nr. 779/2024, publicat în  Monitorul Oficial nr. 374 din 22 aprilie 2024, o serie de acte normative din domeniul declarării impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024 s-a înființat, la nivelul instituției, Evidența operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidențierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate ca urmare a utilizării neconcordanțelor și/sau inadvertențelor identificate prin Sistemul informatic de interes strategic național (SIISN) și a modulelor de valorificare, precum și ca urmare a utilizării profilelor de risc.

Notificările de conformare cuprind riscurile fiscale identificate și se transmit de organele cu atribuții de control, în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reanalizării de către contribuabili a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale.

În vederea identificării declarațiilor rectificative depuse de contribuabili ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, ANAF a stabilit, prin noul Ordin, ca, în cuprinsul formularelor de declarații de impunere, pentru care este prevăzută și posibilitatea de rectificare a datelor declarate inițial, să fie cuprinsă o căsuță distinctă pentru această situație.

Formularele de declarații fiscale vizate de această modificare sunt:

 formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”;

▪ formularul 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”;

▪ formularul (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (307) „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;

▪ formularul (311) „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;

▪ formularul 710 „Declarație rectificativă”.

Tot ca urmare a unei notificări de conformare transmisă de organele fiscale, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA poate solicita corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Pentru a identifica această sursă de venituri, ANAF a modificat OPANAF nr.3604/2015, prin:  aprobarea unui nou formular, „Cerere privind corectarea erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată„, în care contribuabilul să poată menționa că solicitarea de corectare a erorilor materiale este formulată ca urmare a unei notificări de conformare; ▪ completarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, astfel încât în formularul ”Decizie de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată” să se înscrie o mențiune referitoare la faptul că solicitarea de corectare a fost formulată ca urmare a unei notificări de conformare.

Continuare

ECONOMIE

Proiectul Programului START UP NATION – ROMÂNIA 2024, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat astăzi, în transparență decizională, proiectul de OUG privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Proiectul stabilește cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii prin intermediul Programului „Start Up Nation – România”, ediția 2024. Coordonatorul Programului este MEAT, cu rol de beneficiar responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență precum și de administrator operațional al aplicației informatice, în parteneriat cu ATIMMT și STS.

Bugetul Programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027,  este de 446.185.295 euro calculat la cursul Inforeuro din luna aprilie 2024, din care:  Pilonul I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro;  Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295,00 euro.

În cadrul componentei specifice pilonului I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile în conformitate cu prevederile PEO 2021 -2027.

Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.

În cadrul componentei specifice pilonului I se finanțează un număr estimat de 5.250 de înteprinderi nou înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 de locuri de muncă.

În cadrul componentei specifice pilonului II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate. În cadrul componentei specifice pilonului II se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi nou înființate.

În cadrul întreprinderilor se va crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maximum 250.000 lei/beneficiar de ajutor de minimis și reprezintă maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare de minimum 10% din valoarea proiectului.

Totodată, beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare și nu au dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii.

Procedura de implementare a Programului se elaborează și aprobă de către MEAT în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului – Condiții Specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către MIPE. Pentru implementarea Programului, MEAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu instituțiile de credit  partenere, în vederea plății ajutorului de minimis, respectiv contracte de formare profesională cu furnizorii autorizați de cursuri de antreprenoriat.

Continuare

ECONOMIE

Reguli care obligă companiile să repare produsele uzate

Radio CECCAR FM

Parlamentul European (PE) a adoptat Directiva privind așa-numitul „drept la reparare”, care dă consumatorilor dreptul de a le fi reparate produsele uzate, precum mașini de spălat sau smartphone-uri, de către producători, la un preț rezonabil și într-un termen rezonabil după perioada de garanție legală, relatează Agerpres. Noile norme adoptate de PE clarifică obligațiile producătorilor de a repara bunurile și încurajează consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor reparându-le.

Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile și să informeze consumatorii în legătură cu dreptul lor la reparare. Bunurile reparate în perioada de garanție vor beneficia de o prelungire de un an a garanției legale. Astfel, consumatorii vor fi încurajați și mai mult să aleagă să repare produsul în loc să îl înlocuiască.

După ce expiră perioada de garanție, producătorii vor avea în continuare obligația să repare produsele comune de uz casnic, care pot fi reparate din punct de vedere tehnic conform legislației Uniunii. În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile. Lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp. Totodată, consumatorii pot să împrumute un dispozitiv cât timp dispozitivul lor este reparat sau pot să opteze pentru unul recondiționat ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.

Noile norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din Uniune și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. De asemenea, le va fi interzis să utilizeze clauze contractuale și tehnici legate de componente sau de programele informatice care împiedică repararea. Mai precis, producătorii nu vor putea să împiedice reparatorii independenți să utilizeze componente second-hand sau imprimate 3D și nici nu vor putea să refuze să repare un produs doar din motive economice sau fiindcă a fost reparat anterior de altcineva.

Pentru a face reparațiile mai accesibile, fiecare țară a Uniunii va trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri: să ofere vouchere și fonduri pentru reparații, să desfășoare campanii de informare, să ofere cursuri de reparare sau să sprijine inițiativele din domeniu de la nivelul comunităților.

„Dreptul consumatorilor de a repara produse va deveni acum o realitate. A repara va fi mai ușor și mai ieftin în loc de a cumpăra produse noi, scumpe. Aceasta este o reușită semnificativă pentru Parlament și angajamentul său de a sprijini consumatorii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Noua legislație extinde garanțiile legale cu 12 luni atunci când se optează pentru reparații, oferă un acces mai bun la piesele de schimb și asigură reparații mai ușoare, mai ieftine și mai rapide”, a declarat raportorul Rene Repasi. După ce Directiva va fi aprobată oficial de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 24 de luni pentru a o transpune în legislația națională.

Continuare

Trending