PROFESIA CONTABILĂ
Principalele modificări la Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal

Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
După cum se știe, HG nr. 181/2023 pentru modificarea și completarea titlului VIII „Accize și alte taxe speciale” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 187 din 6 martie 2023. Prezentăm, mai jos, prevederile actului normativ.
Principalele modificări la Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal
1. Privind documentația necesară pentru eliberarea atestatelor pentru destinatarii și expeditorii calificați
Destinatarii și expeditorii certificați, alții decât cei înființați în temeiul Legii societăților, vor anexa cererilor privind acordarea atestatelor prevăzute pentru fiecare categorie în parte, în locul certificatului constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care să rezulte valoarea capitalului social, documentele prevăzute de legislația specifică prin care aceștia au fost înființați din care să rezulte valoarea patrimoniului de afectațiune și/sau altele asemenea, astfel cum sunt prevăzute în legislația specifică respectivă.
2. Introducerea unor reglementări privind pragul pierderii parțiale la tutunul prelucrat
Pentru tutunul prelucrat, pragul pierderii parțiale, apărută ca urmare a unor cauze care țin de natura produselor, este 0% potrivit art. 1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1.636 al Comisiei din 5 iulie 2022.
3. Privind documentația necesară pentru deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize
Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize de la un loc de expediere aflat pe teritoriul României este însoțită de un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic sau de codul de referință administrativ unic, după caz.
Deplasarea de produse accizabile care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene și care sunt deplasate către teritoriul României pentru a fi livrate în România în scopuri comerciale sau pentru a fi utilizate în România, respectiv de pe teritoriul României către teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este însoțită de factură și documentul administrativ simplificat electronic
4. Privind garanțiile care trebuie constituite de antrepozitarii autorizați
Garanțiile constituite de antrepozitarii autorizați se depun la autoritatea fiscală teritorială în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data când devine valabilă autorizația. Pentru diferențele rezultate din actualizarea sau executarea garanției constituite, antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați, expeditorii înregistrați, importatorii autorizați și reprezentanții fiscali sunt obligați ca, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data actualizării sau executării garanției, după caz, să transmită autorității fiscale teritoriale documentul prin care se face dovada constituirii/reîntregirii garanției.
5. Privind antrepozitele fiscale
În sensul art. 362 alin. (1) din Codul fiscal, într-un antrepozit fiscal pot fi produse, transformate, deținute și depozitate în regim suspensiv de accize numai produsele accizabile aparținând uneia dintre următoarele grupe de produse:
a) alcool și băuturi alcoolice;
b) tutun prelucrat;
c) produse energetice.
În antrepozitul fiscal de producție sunt permise primirea, deținerea și depozitarea în regim suspensiv de accize a produselor accizabile utilizate ca materie primă în procesul de producție de produse accizabile și a produselor accizabile rezultate din activitatea de producție pentru care a fost autorizat antrepozitul fiscal.
În antrepozitul fiscal de depozitare produse energetice sunt permise deținerea și depozitarea în regim suspensiv de accize și biocombustibililor și biocarburanților prevăzuți la pct. 113 alin. (2) din norme, precum și a aditivilor utilizați exclusiv pentru amestecul cu combustibilii pentru încălzire și combustibilii pentru motor tradiționali.
6. Produsele accizabile primite în regim suspensiv de accize de către destinatarul înregistrat sunt însoțite de codul de referință administrativ unic.
7. Scutirile de la plata accizelor prevăzută la art. 395 alin. (1) din Codul fiscal se acordă direct pe baza certificatului de scutire, precum și a formularului care trebuie utilizat pentru certificatul de scutire, după caz, dacă beneficiarul achiziționează produsele accizabile de la un antrepozit fiscal sau de la un expeditor înregistrat.
În cazul situațiilor în care operațiunile sunt scutite de TVA și se utilizează certificatul de scutire de TVA și/sau accize, acesta asigură și aplicarea scutirii de la plata accizelor.
8. Deplasarea intracomunitară a alcoolului complet denaturat este însoțită de documentul administrativ simplificat electronic prevăzut la art. 416 din Codul fiscal.
9. Prevederi privind restituirea și remiterea de accize
Pentru băuturile alcoolice și produsele din tutun prelucrat retrase de pe piață în condițiile prevăzute la art. 400 alin. (2) din Codul fiscal, accizele pot fi restituite sau remise, după caz. Prin retragere de pe piață se înțelege retragerea din circuitul economic a produselor eliberate pentru consum, în vederea reciclării, recondiționării sau distrugerii acestora.
10. Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene către un destinatar din România autorizat să primească produsele în regim suspensiv de accize este însoțită de codul de referință administrativ unic.
Deplasarea produselor accizabile poate fi realizată în regim suspensiv de accize, potrivit art. 405 alin. (1) și (2) din Codul fiscal, numai dacă este acoperită de documentul administrativ electronic și este însoțită de codul de referință administrativ unic.
Dovada încheierii deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize este raportul de export întocmit de autoritatea vamală teritorială din România sau, după caz, de autoritatea competentă din statul membru de export, raport întocmit pe baza informațiilor referitoare la ieșirea mărfurilor pe care le-au primit de la biroul vamal de ieșire ori de la biroul unde se realizează formalitățile de ieșire a mărfurilor de pe teritoriul vamal, prevăzute la art. 405 alin. (1) și (2) din Codul fiscal, prin care se atestă faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii Europene.
11. Privind vânzarea la distanță
Reprezintă o vânzare la distanță din România în alt stat membru al Uniunii Europene livrarea de produse accizabile deja eliberate pentru consum în România destinate vânzării unei persoane din alt stat membru al Uniunii Europene care nu este antrepozitar autorizat, destinatar înregistrat sau destinatar certificat și nu desfășoară o activitate economică independentă. Vânzătorul din România sau reprezentantul său fiscal stabilit în acel alt stat membru trebuie să respecte legislația din statul membru respectiv.
PROFESIA CONTABILĂ
Start carieră! Alege să devii un profesionist fit for future!

Start carieră! Alege să devii un profesionist fit for future! a fost tema workshopului organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în colaborare cu Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune (ASCIG). Angajatori din domeniul financiar-contabil și studenți ai Academiei de Studii Economice din București (ASE) au discutat vineri, 17 martie, despre carieră și oportunitățile pe care le poate oferi profesia contabilă.
Start carieră! Pentru mulți un îndemn care aduce multe necunoscute: ce înseamnă un job, cum poți obține unul, cum îți poți construi o carieră de succes.
Noi am discutat, bineînțeles, despre domeniul financiar-contabil. Una dintre concluziile discuțiilor: cariera se construiește pas cu pas. Studiile, completate de obținerea unei calificări profesionale și obținerea primului job, sunt primii pași. Te sperie gândul că o carieră în contabilitate înseamnă doar înregistrarea facturilor? Eronat. Acesta este începutul care te ajută să înțelegi ce înseamnă contabilitatea. Plecând de la această activitate, în momentul în care vei înțelege workflow-ul, vei începe să te ocupi și de alte activități. O carieră în domeniul financiar-contabil nu poate fi construită fără a înțelege logica din spatele fiecărei operațiuni. Acesta a fost punctul de pornire a discuțiilor din cadrul workshopului.
Manuela Furdui – CEO Crowe România, Bianca Luca – HR manager în cadrul aceleiași companii, și Ioana Bădescu – partener Apex Team, le-au vorbit studenților despre așteptările angajatorilor și le-au oferit acestora sfaturi utile pentru obținerea unui loc de muncă și pentru a-și construi un traseu eficient către succes. Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR și cadru didactic în cadrul ASE, a discutat cu studenții despre importanța obținerii calificării profesionale de expert contabil și care sunt pașii pentru a dobândi această calificare recunoscută la nivel internațional. Despre stagiul CECCAR și accesul la profesie a vorbit Radu Ciobanu, profesor în cadrul ASE și lector în cadrul stagiului CECCAR.
Ce caută angajatorii la noile generații de angajați în domeniu? Atitudine, dorința de a învăța și de a face performanță. Tinerii, chiar dacă nu au experiență, pot aduce multe beneficii companiei, având, în primul rând, o fluență aproape nativă în utilizarea tehnologiilor informațiilor, comparativ cu generațiile anterioare. În plus, dau dovadă de deschidere spre a învăța și a se adapta la noi situații în plan profesional. Știu să își pună în valoare abilitățile interpersonale, așa-numitele soft skills, astfel că lucrul în echipă, indispensabil de cele mai multe ori în cadrul proiectelor care reunesc specialiști din varii domenii ale aceleiași companii, îi motivează în a învăța și a lucra pentru a-și depăși mereu limitele, au motivat reprezentanții angajatorilor prezenți la workshop preferința de a recruta candidați aflați la început de carieră. Dezvoltarea soft skill-urilor, inclusiv prin voluntariat în timpul studenției, îi poate ajuta pe tinerii candidați la integrarea mai ușoară într-un colectiv, la o comunicare eficientă și la implicare profesională mult mai facilă în diverse situații neprevăzute. Cu prilejul acestui workshop, studenții și-au prezentat inclusiv propriile experiențe dobândite în urma internshipurilor, menționând atât plusurile, cât și minusurile unui astfel de proces care i-a apropiat de cerințele existente acum pe piața muncii.
Angajatorii le-au transmis studenților sfaturi utile pentru a face față cu brio oricăror provocări la interviul de angajare, oferindu-le inclusiv inside tips despre cum să abordeze diverse situații ce pot interveni într-un astfel de moment. De asemenea, reprezentantele Crowe România și Apex Team au abordat, în discuția cu studenții, și relația deschisă care ar trebui să existe între management și angajați, sfătuindu-i pe viitorii profesioniști contabili să discute cât mai deschis cu superiorii lor pentru că, după cum se știe, baza oricărei relații funcționale este comunicarea. Astfel, tinerii pot propune inclusiv idei inovatoare care să fluidizeze și să eficientizeze procesele companiei, în beneficiul ambelor părți. În ceea ce privește căutarea unui loc de muncă, studenții au fost încurajați să se informeze mereu despre piața de profil, să cerceteze atent companiile vizate pentru a afla dacă li se potrivește cu adevărat acel mediu de lucru.
Discuțiile au vizat inclusiv sfera pecuniară a raporturilor angajați-angajatori, studenților fiindu-le prezentate aspecte de care să țină seama atunci când își vor negocia salariul, inclusiv beneficiile care să le permită, în primul rând, să se dezvolte profesional și să obțină calificări și certificări recunoscute internațional, cu sprijinul companiei unde lucrează.
Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova i-a încurajat pe tinerii interesați să facă primul pas spre o carieră în domeniul financiar-contabil să-și publice CV-ul și să aplice pentru joburile disponibile pe Jobyx.ro, platforma de intermediere a locurilor de muncă dezvoltată în cadrul proiectului Acces la carieră de succes – Pilonul I, derulat de CECCAR și cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, unde firme autorizate să desfășoare servicii în acest domeniu și-au publicat ofertele de muncă.
PROFESIA CONTABILĂ
ONPCSB: Ghidul FATF privind proprietatea beneficiarilor pentru persoanele juridice, tradus

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a publicat, pe site-ul instituției, traducerea în limba română a Orientărilor privind proprietatea beneficiarilor pentru persoanele juridice, elaborate de Financial Action Task Force (FATF).
Pentru a răspunde la utilizarea abuzivă semnificativă a persoanelor juridice în scopul spălării banilor, al finanțării terorismului și, de asemenea, al finanțării proliferării armelor de distrugere în masă în mai multe jurisdicții, FATF a consolidat recent standardele internaționale privind proprietatea efectivă a persoanelor juridice, pentru a preveni și descuraja acest fenomen. Recomandarea 24 revizuită solicită în mod explicit țărilor să utilizeze o abordare multiplă, și anume să folosească o combinație de mecanisme diferite pentru colectarea informațiilor privind beneficiarii efectivi, pentru a se asigura că sunt disponibile informații adecvate, exacte și actualizate privind beneficiarii efectivi ai persoanelor juridice și că acestea pot fi accesate în timp util de către autoritățile competente.
Totodată, FATF a actualizat ghidul – Orientările privind proprietatea beneficiarilor pentru persoanele juridice – care va ajuta țările să pună în aplicare Recomandarea 24 revizuită. Ghidul se adresează factorilor de decizie politică și practicienilor din cadrul autorităților naționale, precum și părților interesate din sectorul privat, cum ar fi instituțiile financiare și societățile, care trebuie să respecte cerințele naționale în materie de combatere a spălării banilor/ finanțării terorismului bazate pe standardele FATF. Obiectivul acestor orientări este de a ajuta factorii de decizie și practicienii să identifice, să elaboreze și să pună în aplicare măsuri adecvate pentru a preveni utilizarea abuzivă a persoanelor juridice în conformitate cu standardele FATF. Ghidul actualizat se concentrează în principal pe Recomandarea 24, și anume transparența privind proprietatea efectivă a persoanelor juridice. Ghidul explică tipurile și sursele de informații relevante, precum și mecanismul și sursele de obținere a acestor informații. Acesta își propune să sprijine factorii de decizie și practicienii din cadrul autorităților naționale și părțile interesate din sectorul privat în punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru ca societățile-fantomă să nu mai poată constitui un refugiu sigur pentru veniturile ilicite care au legături cu criminalitatea sau terorismul. Aceste orientări nu sunt obligatorii și nu prevalează asupra competențelor autorităților naționale.
Orientările privind proprietatea beneficiarilor pentru persoanele juridice, versiunea în limba română, sunt disponibile pe site-ul ONPCSB. Versiunea originală, în limba engleză, este disponibilă pe site-ul FATF.
PROFESIA CONTABILĂ
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 20 martie 2023

Raportul anual al ETAF pentru 2022
Joi, 16 martie, European Tax Adviser Federation (ETAF) și-a publicat raportul anual în care își prezintă principalele activități desfășurate în 2022. Sunt abordate activitatea ETAF referitoare la propunerea legislativă pentru combaterea rolului „facilitatorilor” evaziunii fiscale și planificării fiscale agresive („Securing the Activity Framework for Enablers” sau SAFE), pachetul de măsuri pentru combaterea spălării banilor, Directiva de implementare a Pilonului 2, propunerea privind o Directivă pentru prevenirea utilizării abuzive a entităților fictive în scopuri fiscale (UNSHELL), TVA în era digitală, propunerea pentru o indemnizație pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării (DEBRA) și un viitor sistem comun la nivelu UE pentru impozitul reținut la sursă pentru dividende sau plata dobânzilor. „(…) Milităm pentru norme fiscale adecvate și echilibrate, sprijin pentru modernizarea sistemului fiscal internațional”, a precizat președintele ETAF, Philippe Arraou, în prefața raportului.
Rezultatele ședinței ECOFIN din 14 martie
Miniștrii de finanțe ai UE s-au întâlnit la Bruxelles marți, 14 martie, pentru a discuta modul în care instrumentul de redresare și reziliență și inițiativa REPowerEU pot contribui eficient la tranziția verde și pot asigura independența Europei de sursele de energie rusești în contextul ratei inflației ridicate și întreruperilor din lanțurile de aprovizionare. Totodată, aceștia au făcut schimb de opinii cu privire la impactul economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Mai mult, Consiliul UE a convenit asupra concluziilor privind orientările pentru o reformă a cadrului general european pentru guvernanță economică. Concluziile conțin domenii de convergență a opiniilor în rândul statelor membre și domenii care impun eforturi suplimentare pentru un cadru general reformat.
Peste 130 de eurodeputați și observatori au solicitat un impozit global pentru averile mari
Marți, 14 martie, peste 130 de membri ai Parlamentului European, economiști, milionari și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale au făcut apel la OCDE și ONU să lanseze o nouă rundă de negocieri cu privire la impozitarea averilor extrem de mari. Articolul de opinie a fost redactat de eurodeputatul francez Aurore Lalucq și economistul francez Gabriel Zucman și publicat în limba franceză în Le Monde și în limba engleză în Agence Europe. În articol se face apel la introducerea unui impozit progresiv pe averea persoanelor extrem de bogate pentru a reduce inegalitățile, finanțând în același timp investițiile necesare pentru tranziția ecologică și socială. Autorii articolului nu recomandă niciun model, dar afirmă că măsura poate fi introdusă și la nivel european printr-un impozit de ieșire aplicat de un grup de state voluntare și menționează propunerile existente din mediul academic pentru un impozit de 1,5% pentru persoanele cu averi de peste 50 de milioane de dolari. „136 de state și jurisdicții au ajuns la un acord prin intermediul OCDE pentru a se asigura că întreprinderile multinaționale (MNE-urile) vor face obiectul unei rate minime de impozitare de 15%. La scurt timp după aceasta, EU a adoptat o directivă pentru implementarea eficientă a acestei rate minime de impozitare la nivel european. Ce am reușit să facem în cazul multinaționalelor trebuie să obținem acum în ceea ce privește persoanele extrem de bogate”, se menționează în articol. Lista semnatarilor poate fi consultată aici.
Ședință OCDE pentru dezbaterea comentariilor generate de consultarea publică privind aspectele de conformitate și certitudine fiscală ale impozitului minim global
Joi, 16 martie, OCDE a găzduit o ședință pentru dezbaterea comentariilor generate de consultarea publică privind aspectele de conformitate și certitudine fiscală ale impozitului minim global (așa-numitul Pilonul 2). Cu această ocazie, părțile interesate au adus în atenție preocupări mai ample referitoare la normele Pilonului 2, unele dintre acestea făcând apel la îndrumări administrative suplimentare pe măsură ce apar probleme legate de implementare. Potrivit raportărilor, numeroase părți interesate și-au exprimat susținerea pentru un mecanism de soluționare a litigiilor cu caracter obligatoriu, ceea ce ar impune existența unei convenții multilaterale. Totodată, alte părți interesate au susținut și îmbunătățirea instrumentelor existente din legislația națională și tratate pentru gestionarea temporară a litigiilor. Referitor la declarația informativă a GLOBE, necesitatea de a simplifica și reduce numărul de date cât mai mult posibil a fost deseori adusă în atenție. De asemenea, numeroase părți interesate au făcut apel pentru o abordare unică pentru depunerea declarațiilor. Evenimentul poate fi revăzut online aici.
Noi îndrumări FATF privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice
În martie 2022, FATF a convenit asupra unor standarde globale mai dure privind beneficiarii reali în cadrul Recomandării 24, impunând companiilor să se asigure că autoritățile competente au acces la informații adecvate, corecte și actualizate privind adevărații proprietari ai companiilor. Vineri, 10 martie, FATF a indicat că a actualizat îndrumările care vor ajuta statele să implementeze Recomandarea 24 revizuită. Îndrumările vor ajuta statele să identifice, să proiecteze și să implementeze măsuri adecvate în concordanță cu Recomandarea 24 revizuită pentru a asigura că informațiile privind beneficiarii reali sunt deținute de o autoritate publică sau un organism public care funcționează ca registru al beneficiarilor reali, ori un mecanism alternativ care permite accesul eficient la informații, transmite FATF. Îndrumările explică tipurile și sursele de informații relevante, precum și mecanismul și sursele pentru obținerea unor astfel de informații. Acestea includ abordarea multidimensională, care constă în combinarea informațiilor de la, printre altele, companii, autorități publice printr-un registru sau un mecanism alternativ dacă acesta asigură accesul rapid și eficient la informațiile privind beneficiarii reali.
Declinarea responsabilității
Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.
-
ECONOMIEacum 5 zile
ASF propune practicarea tarifelor RCA din martie 2022
-
ECONOMIEacum 3 zile
MF: Proiectul de HG privind prețurile maxime la RCA, în consultare publică
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 20 martie 2023
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
Start carieră! Alege să devii un profesionist fit for future!
-
ÎNREGISTRĂRIacum 5 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 16.03.2023
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 21.03.2023
-
ECONOMIEacum 4 zile
APIA eliberează adeverințe pentru sectorul creșterii animalelor
-
ECONOMIEacum 5 zile
Proiect de Ordin privind intervențiile aferente sectorului apicol