ECONOMIE
Dobânzile de pe piaţa interbancară au crescut în contextul revizuirii ascendente a anticipaţiilor inflaţioniste
Dobânzile de pe piaţa interbancară au crescut în trimestrul al treilea al acestui an în contextul revizuirii ascendente a anticipaţiilor inflaţioniste şi înregistrării unor fluctuaţii de lichiditate, în timp ce inflaţia a crescut într-un ritm mai alert decât cel din prognoza pe termen mediu, a anunţat marţi Banca Naţională a României (BNR).
Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins nivelul de 1,8%, cel mai mare din noiembrie 2014 până în prezent.
Potrivit BNR, spre finalul celui de-al treilea trimestru, ”ratele dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară au manifestat o tendinţă pronunţată de creştere, apropiindu-se de rata dobânzii de politică monetară, în contextul revizuirii ascendente semnificative a anticipaţiilor inflaţioniste, al consolidarii aşteptărilor privind ajustarea conduitei politicii monetare, precum şi al înregistrării unor fluctuaţii de lichiditate, sub influenţa factorilor autonomi ai lichidităţii”, se arată în comunicatul citat de News.ro.
Totodată, cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării creşterii ratei anuale a inflaţiei în următoarele luni într-un ritm uşor mai alert decât cel din prognoza pe termen mediu a BNR, publicată în Raportul asupra inflaţiei din august 2017. Incertitudinile şi riscurile asociate acestei perspective sunt însă influenţate de evoluţii din mediul intern şi din cel extern potrivit BNR. Pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, precum şi de perspectiva preţurilor administrate (gaze naturale, energie electrică) şi a celor volatile ale produselor alimentare.
”Pe plan extern, relevante rămân incertitudinile şi riscurile legate de creşterea economică în zona euro şi pe plan global, de escaladarea unor tensiuni geopolitice, dar şi de deciziile principalelor bănci centrale (BCE, FED). Totodată, are loc o reconfigurare a politicilor băncilor centrale care schimbă evoluţia ratelor dobânzilor pe pieţele financiare internaţionale”, se arată în comunicat.
CA al BNR, întrunit în şedinţă periodică, a hotărât marţi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, menţinerea ratelor rezervelor minime obligatorii la nivelurile existente şi continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.
”CA al BNR a decis îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la +/- 1,25 puncte procentuale de la +/- 1,50. Corespunzător acestora, începând cu 4 octombrie 2017, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit creşte la 0,50 la sută, iar rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) se reduce la 3,00 la sută”, se arată în comunicat.
Deciziile au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile, iar banca subliniază că ”mixul echilibrat de politici macroeconomice şi progresul reformelor structurale sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse”.
ECONOMIE
MF propune o serie de reglementări ale unor aspecte contabile
Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat astăzi în transparență decizională, reglementarea unor aspecte contabile. Proiectul de act normativ are în vedere următoarele:
♦ obligațiile de raportare aplicabile anumitor persoane juridice fără scop patrimonial
MF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul, că, potrivit OMF nr. 470/2024 cu privire la raportarea informațiilor referitoare la finanțările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial, persoanele juridice fără scop patrimonial care au primit sume de natura celor prevăzute la art. 34 alin. (31 ) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întocmesc Declarația privind situația de trezorerie, în formatul elaborat în acest sens. „Având în vedere caracterul de noutate aferent acestei obligații declarative, s-au considerat necesare unele clarificări”, precizează MF.
Astfel, prin noul proiect se propun clarificări în ceea ce privește perioada luată în considerare pentru raportarea informațiilor din Declarația privind situația de trezorerie, precum și la faptul că procedura în vigoare (respectiv Procedura de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobată prin OMFP nr. 450/2016, cu modificările și completările ulterioare), prin care se pot corecta erori din raportările depuse de entități, este aplicabilă și în cazul declarației menționate.
♦ reglementările contabile aplicabile societăților ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
Inițiatorii proiectului menționează, în Referatul de aprobare, că, la această dată, există prevederi exprese cu privire la reglementările contabile aplicabile societăților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare în cursul exercițiului financiar de raportare, respectiv la reglementările contabile aplicabile societăților ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, în sensul că acestea pot aplica fie reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016, fie reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014. Nu există, însă, prevederi explicite în ceea ce privește condițiile în care societățile ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot aplica reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014.
În acest context, prezentul proiect clarifică faptul că societățile ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și care au decis să aplice reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, organizează și conduc contabilitatea în baza reglementărilor menționate, începând cu exercițiul financiar următor celui în care valorile lor mobiliare nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.
♦ anumite clarificări legate de o serie de prevederi în vigoare
▪ cu privire la prevederile Directivei (UE) 2022/2464
MF precizează, în Referatul de aprobare, că, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 322 din 16 decembrie 2022 a fost publicată Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi (Directiva CSRD – Corporate Sustainability Reporting Directive). Pentru operatorii economici din aria Ministerului Finanțelor, transpunerea articolului 1 din Directiva (UE) 2022/2464, care a adus amendamente Directivei contabile 2013/34/UE, s-a concretizat în emiterea OMF nr. 85/2024 pentru reglementarea aspectelor referitoare la raportarea privind durabilitatea, publicat în Monitorul Oficial nr. 75 din 26 ianuarie 2024. Actul național de transpunere a adus modificări celor două seturi de reglementări contabile aplicabile operatorilor economici. Ulterior publicării OMF nr. 85/2024, în urma evaluării efectuate de Ministerul Afacerilor Externe asupra tabelului de concordanță dintre directivă și legislația națională, s-a apreciat ca fiind necesară aducerea unor clarificări în ceea ce privește scutirile aplicabile cu ocazia elaborării situațiilor financiare anuale consolidate, raportat la cerințele de durabilitate.
În acest sens, prin proiectul de ordin se propune, în principal, clarificarea faptului că anumite cerințe corespunzătoare raportului privind durabilitatea întocmit de filialele cu sediul în România ale căror societăți-mamă finale sunt reglementate de dreptul unei țări terțe se aplică, de asemenea, sucursalelor din România ce aparțin unor entități din țări terțe.
▪ cu privire la contabilizarea de către membrii unui grup fiscal, a impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri
Conform inițiatorilor proiectului, prin OMF nr. 4.291/2022 pentru reglementarea unor aspecte contabile a fost prevăzută modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a cheltuielilor cu impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, respectiv a veniturilor din impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit. Codul fiscal a fost completat cu prevederi aplicabile impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri .
Prin prezentul proiect se propune ca această contabilizare să se efectueze similar contabilizării impozitului pe profit rezultat ca urmare a decontărilor între membrii grupului fiscal, și anume pe seama contului 694 „Cheltuieli cu impozitul pe profit, respectiv impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit” sau a contului 794 „Venituri din impozitul pe profit, respectiv impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit”– după caz. În acest context, denumirea conturilor 694 și 794 a fost modificată astfel încât să evidențieze și decontările corespunzătoare impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie 2024, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat AICI.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna decembrie 2024
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna decembrie 2024.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Impozitarea veniturilor din activități agricole și declararea lor în declarația unică (formular 212) (6 decembrie, ora 10.00);
▪ Servicii oferite contribuabililor de către ANAF (11 decembrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor din dividende obținute de persoanele fizice (12 decembrie, ora 12.00);
▪ Eliberarea certificatelor privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport (13 decembrie, ora 9.30);
▪ Servicii electronice oferite de ANAF (17 decembrie, ora 10.00);
▪ Impozitarea veniturilor din activități agricole, silvicultură și piscicultură (18 decembrie, ora 12.00);
▪ Stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice și a persoanelor juridice, precum și atestarea veniturilor obținute de acestea (19 decembrie, ora 12.00);
▪ Regimul fiscal al impozitului pe veniturile microîntreprinderilor (20 decembrie, ora 11.00).
„Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane”, precizează ANAF.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 5 ore
Economia la bani mărunți – Ediția din 26.11.2024
-
ECONOMIEacum o săptămână
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
-
PROFESIA CONTABILĂacum o săptămână
CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 21.11.2024
-
ECONOMIEacum o săptămână
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
-
ECONOMIEacum o săptămână
ANAF atrage atenția asupra unor noi mesaje false transmise în numele instituției
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
Dialog interprofesional, la CECCAR Hunedoara: profesioniști contabili și avocați au dezbătut subiecte fiscale și juridice de actualitate
-
ECONOMIEacum o săptămână
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată