PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii
În perioada 19-20 octombrie a.c., Filiala CECCAR Arad a organizat cea de-a XVI-a ediție a Simpozionului „Pavel Ciuce”, cu tema Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. Evenimentul a avut loc, ca de fiecare dată, în stațiunea Moneasa și, pe parcursul celor două zile, cei peste 130 de participanți – profesioniști contabili din Arad, Bihor, București, Iași, Hunedoara, Mehedinți, Satu Mare, Sălaj, Sibiu și Timiș – au discutat subiecte de mare interes pentru profesie.
„Centenarul Marii Uniri și 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România nu sunt simple coincidențe, ci confirmarea dezvoltării organismului nostru profesional în cadrul României Mari. Creație sublimă a spiritului omenesc, contabilitatea a evoluat și s-a dezvoltat odată cu societatea românească, adaptându-se schimbărilor politice, economice și sociale, fiind considerată, indiferent de perioadă, oglinda trecutului, consilierul prezentului și ghidul indispensabil al viitorului”, au menționat oficialii Filialei CECCAR Arad. În mesajul adresat în deschiderea lucrărilor, prof. univ. dr. Dorel Mateș, președintele Filialei CECCAR Arad, a reiterat că organizarea acestui eveniment reprezintă un omagiu adus înaintașilor care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri și, totodată, are rolul de a evidenția aportul contabilității la dezvoltarea statului român modern.
Președintele Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, s-a declarat încântat să participe din nou la acest simpozion, despre care a menționat că „și-a câștigat locul binemeritat în seria evenimentelor pe care Corpul le organizează la nivel național”.
În continuare, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a adus aprecieri profesiei contabile și reprezentanților acesteia din județ, acordând filialei cu acest prilej, împreună cu primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, cea mai înaltă distincție a administrației locale în semn de respect pentru contribuția adusă la dezvoltarea economică a județului.
După încheierea acestui moment solemn, conf. univ. dr. Carmen Hărău, președintele Filialei CECCAR Hunedoara și senator în Parlamentul României, a vorbit despre profesionalismul colegilor din Corp, despre care a remarcat că este „fundamental pentru rezistența societății, pentru că nimeni mai bine ca noi nu este în stare să consilieze, să păstreze în zona de egalitate și de siguranță agenții economici”.
Prefectul județului Arad, Florentina Horgea, prin intermediul Roxanei Hotea, inspector superior în cadrul Departamentului financiar-contabil al instituției, a transmis un mesaj de apreciere cu ocazia simpozionului, în care a menționat rolul profesioniștilor contabili în organizarea optimă și corectă a activității societăților comerciale și instituțiilor, manifestându-și, totodată, disponibilitatea pentru dialog instituțional în slujba interesului public.
Laura Istrate, prim-vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR) – Filiala Arad, a mulțumit organizatorilor pentru onoarea de a fi invitată la simpozion, felicitând profesia contabilă și reprezentanții acesteia. De asemenea, Laura Istrate a amintit de buna colaborare între structura pe care o reprezintă și CECCAR, iar, la final, oficialul UGIR a transmis salutul mediului de afaceri local către participanții la simpozion.
Conf. univ. dr. Teodor Cilan, prorector al Universității „Aurel Vlaicu”, a transmis la eveniment mesajul prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul instituției. Conducerea instituției de învățământ superior a menționat de buna colaborare cu Filiala CECCAR Arad în scopul pregătirii tinerilor pentru ca aceștia să se poată integra ușor pe piața muncii. De asemenea, conf. univ. dr. Andrei Anghelina, prorector al Universității „Vasile Goldiș”, a transmis gânduri de bine din partea conducerii instituției universitare și a vorbit despre proiectele de cercetare științifică realizate în colaborare cu filiala CECCAR.
În primul panel al simpozionului, despre Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii au avut intervenții privind varii aspecte profesionale prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, Ramona Nicula și Maria Mornea, membre în Consiliului Superior al CECCAR, și președinții filialelor Arad – prof. univ. dr. Dorel Mateș, București – Andrei Aurel, expert contabil, Hunedoara – conf. univ. dr. Carmen Hărău, Mehedinți – Cristian Bosoancă, Sălaj – Sanda Guia.
În cadrul panelului doi, cu tema Provocări și oportunități pentru profesioniștii contabili, la 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România, au fost prezentate lucrări privind următoarele subiecte: Expertul contabil, operator sau persoană împuternicită? Dar responsabil cu protecția datelor personale? (ec. jur. Amzulescu Marius); Considerații privind sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii în România (prof. univ. dr. Nicolae Balteș, asist. univ. dr. Ștefania Amalia Jimon); Studiu privind determinarea impozitului specific la o entitate din domeniul turismului situată într-o localitate de interes național (asist. univ. dr. Oana Bogdan); Tratamentul contabil aferent provizioanelor pentru dezafectarea imobilizărilor corporale în viziunea OMFP nr. 2844/2016 (prof. univ. dr. Lucian Cernușca); Contabilitatea unor activități specifice silviculturii românești la 100 de ani de la Marea Unire (dr. ec. Ludovica Breban); Anul centenar și evocarea unei personalități – Grigore Trancu Iași (lect. univ. dr. Elena Cristina Dorneanu). Discuțiile panelului au fost moderate de prof. univ. dr. Dorel Mateș și prof. univ. dr. Lucian Cernușca.
Cel de-al treilea panel al simpozionului, Contabilitatea, auditul și fiscalitatea – Un trio pentru unitatea și viitorul profesiei contabile din România, a debutat cu prezentarea susținută de prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova și conf. univ. dr. Florina Adriana Popa, cu tema Provocări și oportunități actuale și de viitor pentru experții contabili în domeniul fiscalității. Prof. univ. dr. Horia Cristea a prezentat o lucrare despre Capacitatea de îndatorare, iar conf. univ. dr. Delia David, un studiu comparativ între metoda ABC și metoda tradițională privind calculul costului de producție. De asemenea, în cadrul ultimului panel au mai fost susținute comunicări despre Investigarea percepției profesioniștilor contabili cu privire la calitatea expertizelor contabile administrate în procesele civile (masterand Andrei Marius Olariu), Conceptul de prag de semnificație aplicat în contabilitate și audit (ec. Andreea Raluca Sava), respectiv Plan de afaceri – Model de accesare fonduri europene. Studiu de caz pentru un Cabinet de contabilitate (Amalia Simona Jurcuța, expert contabil). Lucrările celui de-al treilea panel au fost moderate de prof. univ. dr. Ovidiu Constantin Bunget și conf. univ. dr. Delia David.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP
La 15 noiembrie 2024, CECCAR Maramureș a participat, prin conducerea filialei, la evenimentul Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș 20 de ani – Arc peste timp, desfășurat la Baia Mare. Evenimentul a reunit invitați speciali, reprezentanți ai unor instituții și organisme profesionale cu care consilierii juridici colaborează direct, alături de membri ai comunității juridice și economice locale.
Conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a prezentat activitățile și acțiunile în care se intersectează profesiile de consilier juridic și expert contabil, contribuind astfel la susținerea mediului economic și juridic.
În cadrul evenimentului, CECCAR Maramureș a oferit o diplomă de excelență pentru decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, Nicușor Marin Blaga, pentru contribuțiile organizației în cele două decenii de activitate.
Loading…
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil
Luni, 11 noiembrie 2024, la sediul CECCAR Filiala Mehedinți, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului regional Educația economică – de la teorie la practică, organizat în parteneriat cu Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, un demers dedicat promovării cunoștințelor economice și dezvoltării abilităților practice în rândul tinerilor.
Din partea CECCAR Mehedinți, la evenimentul cu tema Rolul contabilității în managementul afacerilor au participat Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului Filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, și Mirela Benedicta Filip, auditor de calitate. Instituțiile partenere au fost reprezentate prin Alin Tomoescu, inspector școlar general, Claudia Nănuți, directorul Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, și Roxana Maria Ispas, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Drobeta-Turnu Severin, alături de cadrele didactice implicate și un număr de aproximativ 50 de elevi și studenți.
În deschidere, președintele CECCAR Mehedinți a prezentat un studiu de caz, ilustrând modul în care deciziile contabile informate pot influența pozitiv performanța unei afaceri. Analiza a inclus elemente esențiale precum optimizarea costurilor, strategii de investiții, gestionarea riscurilor și măsuri de îmbunătățire a performanței financiare.
De asemenea, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat importanța contabilității ca pilon fundamental al managementului financiar, accentuând rolul acesteia în reflectarea fidelă a situației patrimoniale și a rezultatelor financiare ale unei companii.
Evenimentul a fost marcat de o interacțiune dinamică între elevi și invitați, aceștia adresând întrebări reprezentanților CECCAR despre activitățile organismului profesional și rolul său în gestionarea profesiei contabile.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, experți contabili și contabili autorizați, și Edenred, lider în industria de beneficii extrasalariale, și-au unit forțele într-un parteneriat strategic care are ca scop promovarea capitalismului responsabil ca măsură de dezvoltare a mediului de afaceri, de îndeplinire a obiectivelor sociale. Programul național de educație pentru sustenabilitate în afaceri este destinat atât profesioniștilor contabili, cât și partenerilor acestora, antreprenorii.
Lansarea parteneriatului a fost marcată printr-un workshop desfășurat la Timișoara, care a reunit peste 50 de profesioniști contabili și antreprenori. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor continua în diverse regiuni din țară și prin intermediul cărora se asigură sprijin pentru economia locală și se încurajează dezvoltarea de modele de business sustenabile.
Întrucât IMM-urile reprezintă baza dezvoltării economiei locale moderne și contribuie la crearea de noi locuri de muncă, sunt necesare programe și acțiuni care să le sprijine în acest scop. În România, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total de întreprinderi, aproximativ 66% din totalul locurilor de muncă din sectorul privat nefinanciar și aproximativ 56% din valoarea adăugată brută (VAB), arată datele prezentate în 2023 de Banca Europeană de Investiții.
Acest parteneriat este parte din campania lansată de CECCAR în luna septembrie a acestui an, #SăFacemBine, și vine ca răspuns la nevoia de a crește gradul de responsabilitate socială în companiile din România și de a spori nivelul de înțelegere a avantajelor aduse de adoptarea unor modele de business orientate spre capitalism responsabil, prin consolidarea colaborării dintre profesioniștii contabili și antreprenori.
Prin workshop-uri și seminare organizate la nivel național, se expun aspecte sociale ale capitalismului responsabil, mecanism susținut de sistemul fiscal actual, axate pe avantajele fiscale și non-fiscale ale beneficiilor extrasalariale (tichete de masă, vacanță, cultură și cadou) oferite angajaților. Totodată, se discută despre cum pot fi fructificate aceste beneficii, despre modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor ESG (Environmental, Social, Governance) ale organizațiilor și despre latura care ajută antreprenorii să folosească astfel de beneficii pentru atragerea de talente și retenția angajaților, precum și despre modalități de optimizare a costurilor la nivelul companiilor.
„Alăturarea, în calitate de partener strategic, la campania #SăFacemBine reafirmă angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților și antreprenorilor, sprijinind totodată comunitatea locală de business. Suntem convinși că investiția în educația financiară și în bunăstarea angajaților este cheia către un viitor prosper și sustenabil pentru afacerile mici și mijlocii din România, iar acest parteneriat va contribui la un mediu de afaceri mai sănătos. De asemenea, la Edenred știm că IMM-urile sunt fundamentul dezvoltării economiei locale, iar acțiunile noastre zilnice sunt îndreptate și către sprijinirea lor. De la platforma Edenred Benefit, unde managerii de companii pot oferi o serie de beneficii extrasalariale care atrag, păstrează și recompensează angajații, la platforma Edenred BIZTRO Club care găzduiește resurse și informații practice dedicate companiilor mici și mijlocii, această nouă inițiativă aduce încă o contribuție la scopul nostru”, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.
Acest parteneriat se adaugă celorlalte acțiuni de corporate responsability prin care Edenred contribuie la o nutriție echilibrată pentru viitorii angajați, inițiative dezvoltate sub umbrela FOOD, un program european de educație alimentară implementat în parteneriat public-privat în 10 țări, activ în România deja de 5 ani, prin care Edenred susține obiceiurile alimentare sănătoase și reducerea risipei alimentare.
Prin proiectele „Masă și clasă”, aliniat la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli sau inițiativa Caravana NutriCOOLtura, dar și prin lansarea proiectului național Țara lui Mai Bine care aduce pe aceeași platformă producătorii locali, food hub-urile și restaurantele, Edenred continuă să rămână un model de bune practici în zona de CSR și își întărește poziția de partener strategic de bază în misiunea campaniei #SăFacemBine, dezvoltată de CECCAR.
„Prin campania #SăFacemBine ne propunem nu doar să inspirăm, ci și să încurajăm profesioniștii contabili să contribuie și mai mult la sprijinirea mediului de afaceri pentru a fructifica mecanismele fiscale puse la dispoziție de stat pentru a face bine concret, acolo unde contează. Am început cu domeniul sănătate, la începutul lunii septembrie, când am și lansat campania și când ne-am concentrat pe promovarea facilității de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit, iar acum vom continua cu alte modele de instrumente specifice capitalismului responsabil. Ne dorim să dezvoltăm acest program de responsabilizare la nivel național, să consolidăm o rețea dedicată unui viitor mai echitabil, în care afacerile se dezvoltă sustenabil și contribuie real la binele comun. Și cum altfel putem face mai bine acest lucru decât prin consolidarea parteneriatului profesionist contabil-antreprenor? Dată fiind implicarea lor în susținerea unor astfel de proiecte, considerăm Edenred un partener în dezvoltarea acestui program”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu.
Edenred și CECCAR vor continua să dezvolte evenimente în cadrul campaniei #SăFacemBine, invitând specialiștii din domeniul contabilității, alături de liderii de afaceri, să se alăture misiunii de a promova și susține un capitalism responsabil, ca factor esențial pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil, cu obiective sociale puternice.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 3 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 3 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 2 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 3 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil