ECONOMIE
Romfilatelia: O nouă emisiune de mărci poștale – Ordine și Medalii Românești
Romfilatelia introduce în circulație joi, 14 mai 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată Ordine și Medalii Românești. Emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, marchează și aniversarea a 20 de ani de la legiferarea Sistemului Național de Decorații al României.
Romfilatelia introduce în circulație joi, 14 mai 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată Ordine și Medalii Românești. Emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, marchează și aniversarea a 20 de ani de la legiferarea Sistemului Național de Decorații al României.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei a fost ilustrată Medalia Virtute Militară (1864). Potrivit unui comunicat al Romfilatelia, aceasta a fost instituită, cel mai probabil, în 1864, pentru a fi distribuită la a V-a aniversare a Unirii (24 ianuarie 1864) sau pentru a fi acordată militarilor participanți la limitarea efectelor inundațiilor din București, din acel an; a fost confecționată din argint, cu un diametru de 30 mm; deasupra însemnului se află o coroană princiară de 19 mm și un inel de prindere a panglicii; pe avers este redată o ghirlandă din frunze de dafin (laur), ce înconjoară inscripția VIRTUTE MILITARĂ, pe două rânduri; pe revers se află efigia domnitorului, din profil dreapta, având scris deasupra capului ALESSANDRU ION I, pe contur circular, iar dedesubt, la mijloc, anul 1864; însemnul poartă, sub efigie, inițialele minuscule ale gravorului Caque. F.; panglica este roșie cu câte o dungă albastră pe margine. Decorația, a cărei imagine a fost reprodusă, face parte din colecția Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I.
Pe următoarele două timbre, cu valorile nominale de 5 lei, respectiv 8,50 lei, au fost reproduse Proiectul Ordinului Unirii (cca. 1861 – 1863), respectiv Ordinul Unirii (1864). Domnitorul Alexandru Ioan I (Cuza) a încercat din primii ani ai domniei să impună Imperiului Otoman acceptarea dreptului de a institui decorații. În dorința de a pune în aplicare o strategie menită să ducă treptat la câștigarea deplinei autonomii a țării, principele Cuza considera că nu exista niciun text de tratat în care să fie menționată expres interdicția de a institui un sistem de recompense și se baza, în general, pe tactica de a pune puterea suzerană în fața faptului împlinit. Încă din 1859, principele se gândea să instituie un Ordin Național românesc, după modelul „Legiunii de Onoare” din Franța. Ministrul României la Paris, Vasile Alecsandri, profitând de bunele relații pe care le avea la Curtea Franței, a cerut permisiunea împăratului Napoleon al III-lea ca oficialii francezi să poată fi recompensați și să poată purta viitorul Ordin românesc. Propunerea a fost acceptată de împărat care, pe moment, nu a realizat că, potrivit normelor de drept internațional, Principatele nu puteau institui un sistem onorific, deoarece se aflau sub suzeranitate otomană. Revenind în țară, Alecsandri a propus crearea Ordinului Jerbei de Aur, care urma să-i recompenseze pe românii și pe străinii care aduseseră servicii Principatelor Unite. Ordinul urma să aibă atât componenta civilă, cât și militară. Comisia Centrală a schimbat numele Ordinului în Crucea Unirii sau, pe scurt, Ordinul Unirii. Era împărțit în cinci clase, alcătuite din 1.000 de membri (750 Cavaleri, 150 Ofițeri, 60 Comandori, 28 Mari Ofițeri și 12 Mari Cruci). Gradele de Mare Ofițer și de Mare Cruce aveau și placă, purtată pe pieptul drept. Întâmpinând opoziția categorică a Imperiului Otoman, ca și a Imperiului Austriac – care vedeau în această întreprindere un semn clar de afirmare a suveranității – pentru a nu pune în pericol dubla alegere a lui Cuza, proiectul nu a fost pus în aplicare atunci, fiind amânat. O primă reprezentare a noului ordin se poate vedea pe proiectul de stemă a Principatelor, desenat de pictorul Carol Popp de Szathmary, în anul 1863. În anul 1864, domnitorul i-a cerut reprezentantului României la Paris, Vasile Alecsandri, să ia legătura cu o cunoscută casă de bijuterii, în vederea confecționării decorațiilor. Casa Kretly din Paris a prezentat un model care a fost imediat acceptat de domnitor și, pe baza acordului său, s-a efectuat o comandă pentru cele 1.000 de exemplare ale ordinului. Modelul propus de Casa Kretly era o cruce repetată, emailată albastru – formă care, la acea dată, aproape că nu era utilizată în faleristică. Pe avers, între două coroane de lauri, se găseau cifrele 5 și 24 – datele dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în cele două Principate Române, iar pe bordură deviza „GENERE ET CORDE FRATRES” („FRAȚI DE ORIGINI ȘI DE INIMĂ”). Pe revers să găsea cifra domnitorului în ligatură „AI 1”. Decorația urma să aibă trei clase – Cavaler, Ofițer, Comandor. Neputând institui și acorda ordinul din cauza statutului țării de stat vasal al Imperiului Otoman, Cuza l-a acordat, cu titlu personal, doar câtorva apropiați. Acest ordin a fost folosit ca model pentru prima distincție oficială acordată de statul român, Ordinul Național Steaua României, care a fost instituit la 9 mai 1877. Acest ordin se numără printre puținele distincții (alături de Crucea Meritul Sanitar și ordinele Meritul Cultural și Meritul Agricol), care se vor regăsi, cu o formă diferită, în sistemele onorifice românești de după anii 1948 și 1989. Muzeul Național de Istorie a României deține proiectul așa-zisului ordin al Unirii, model II, care a aparținut pictorului Carol Popp de Szathmari.
Timbrul cu valoarea de 12 lei redă imaginea Ordinul Național Steaua României (model 1999). Acesta este cel mai înalt ordin ce s-a reinstituit în anul 1998. Prin acordarea lui se recompensează serviciile excepționale, civile și militare aduse statului român. Se conferă pentru fapte deosebite săvârșite în timp de pace sau pentru acte de eroism în timp de război.
(Sursa foto: www.romfilatelia.ro)
ECONOMIE
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.
Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.
ECONOMIE
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.
Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.
Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.
Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).
Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.
Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.
ECONOMIE
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată
A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.
Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care: ▪ ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.
Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.
Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; ▪resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 2 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 3 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 3 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 3 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil