ECONOMIE
Propunere: interacțiune exclusiv online a firmelor și a persoanelor fizice autorizate cu ANAF
Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat un proiect de act normativ prin care propune o serie de măsuri necesare pentru protejarea sănătății cetățenilor, pentru evitarea blocajelor în activitatea organelor fiscale centrale și pentru aplicarea unui tratament unitar debitorilor care au făcut obiectul unei inspecții fiscale sau verificării situației fiscale personale, astfel încât aceștia să nu fie dezavantajați față de ceilalți contribuabili care se află în situații similare.
„Astfel, proiectul de act normativ prevede înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) a persoanelor juridice, asocierilor și a altor entități fără personalitate juridică, precum și a persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, în formele prevăzute de OUG nr. 44/2008. Înscrierea în SPV rămâne opțională până la data la care prevederile cuprinse în actul normativ intră în vigoare. După acest termen cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse la organul fiscal central în format letric nu vor mai fi luate în considerare”, se menționează într-un comunicat al MF.
„Am publicat acest proiect spre consultare publică, iar forma finală va fi adoptată după încheierea discuțiilor cu partenerii din mediul privat. Ne dorim ca Spațiul Privat Virtual să devină un instrument-cheie în ceea ce privește interacțiunea cu contribuabilii și vom extinde serviciile disponibile prin intermediul acestei platforme concomitent cu sporirea eforturilor de înrolare a persoanelor juridice și a persoanelor fizice autorizate. În prezent se lucrează la identificarea unor mecanisme de simplificare și flexibilizare a înrolării și autentificării utilizatorilor în SPV. În plus, până la data când prevederile actului normativ vor intra în vigoare, ANAF trebuie să ia măsuri pentru a fi pe deplin pregătită atât să proceseze numărul suplimentar de contribuabili care se vor înrola în SPV, cât și să ofere tot suportul acestora pe parcursul întregului demers astfel încât tranziția să se desfășoare fără probleme. Prin eliminarea hârtiilor, a cozilor la ghișeu și a birocrației excesive, consider că facem un pas foarte important spre digitalizarea administrației fiscale, fapt ce ne aduce mai aproape de standardele și de bunele practici europene în domeniu, adică de normalitate”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Potrivit reprezentanților MF, această schimbare va aduce o serie de beneficii pentru contribuabili, precum: ▪ evitarea interacțiunii fizice (ghișeu, poștă), comunicarea fiind realizată non-stop, prin intermediul SPV; ▪ eliminarea timpilor de așteptare, întrucât anumite documente, precum certificatele de atestare fiscală sau cazierul fiscal, se pot obține mult mai repede; ▪ posibilitatea depunerii mai multor tipuri de cereri online, precum și vizualizarea răspunsurilor direct din SPV; ▪ posibilitatea consultării situației fiscale la zi, respectiv posibilitatea de a solicita situația obligațiilor de plată sau a plăților efectuate; ▪ primirea de informații personalizate legate de obligativitatea depunerii anumitor declarații sau termenele aferente de depunere; ▪ acces la evidența completă a tuturor interacțiunilor contribuabilului cu ANAF, precum tipul declarațiilor depuse și data depunerii.
Ministerul Finanțelor precizează că serviciile oferite contribuabililor prin intermediul platformei SPV vor fi extinse, astfel ca, până la data la care prevederile actului normativ vor intra în vigoare, contribuabilii vor benefica de declarații pre-completate, rapoarte care să se poată importa în programele de contabilitate, fișiere prelucrabile, precum și de posibilitatea de a efectua plăți prin platforma SPV.
„În acest moment, în România sunt 1,5 milioane de persoane juridice, dintre care au cont în SPV 510.000 de contribuabili. Această situație se traduce prin faptul că 33% sunt deja înscriși în SPV, urmând ca încă un milion de contribuabili să beneficieze de această infrastructură digitală. Din totalul persoanelor fizice care desfășoară activități independente (662.000), doar 5% (35.000) au cont în platforma SPV”, se menționează în comunicat.
Totodată, se creează cadrul legal, astfel încât comunicarea dintre ANAF și autoritățile publice, instituțiile publice și de interes public din administrația publică centrală și locală să se realizeze exclusiv prin PatrimVen în baza unui protocol trimis de ANAF către fiecare autoritate publică, instituție publică sau de interes public.
De asemenea, proiectul modifică prevederile Codului de procedură fiscală în scopul recunoașterii bunei credințe a contribuabililor, în situația în care, din greșeală, aceștia plătesc obligațiile fiscale la un alt organ fiscal decât cel căruia i se cuveneau sumele pentru plata obligațiilor bugetare. Astfel, la cererea contribuabililor, viramentele efectuate eronat se vor corecta, cu păstrarea datei plății, iar în funcție de data plății se va păstra beneficiul acordat de legiuitor de plată a jumătate din minimul legal al amenzii.
Pentru aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor se propune:
▪ anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuși inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale începute și pentru care s-a comunicat decizia de impunere în perioada cuprinsă între data de 15 mai 2020 (după data intrării în vigoare a OUG nr. 69/2020) și data de 28 martie 2021 (până la data intrării în vigoare a OUG nr. 19/2021). Acordarea facilității se realizează cu respectarea condiției de plată integrală a obligației bugetare principale stabilite prin decizia de impunere, până la un anumit termen, și cu depunerea cererii de anulare până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv. În situația în care obligația bugetară principală stabilită prin decizia de impunere a fost achitată până la data intrării în vigoare a acestei OUG, contribuabilul are dreptul de a beneficia de facilitatea fiscală dacă depune cererea până la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv;
▪ anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuși verificării documentare după data de 15 mai 2020. Acordarea facilității se realizează cu respectarea condiției de plată integrală a obligației bugetare principale stabilite prin decizia de impunere până la anumite termene și cu depunerea cererii de anulare până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv, respectiv în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere dacă termenul de 90 de zile se împlinește după 31 ianuarie 2022 inclusiv. În ambele situații reglementate, accesoriile stinse atât înainte, cât și după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se restituie potrivit Codului de procedură fiscală.
Ministerul Finanțelor invită la dialog toate instituțiile și părțile interesate care vor beneficia de această ordonanță, urmând ca, la începutul lunii iunie, propunerea finală să reflecte consensul atins în urma dezbaterilor.
Proiectul de act normativ este publicat la rubrica Transparență decizională.
ECONOMIE
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.
Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.
ECONOMIE
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.
Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.
Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.
Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).
Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.
Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.
ECONOMIE
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată
A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.
Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care: ▪ ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.
Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.
Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; ▪resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 3 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 3 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 2 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 3 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil