ECONOMIE
MF propune modificări la Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților
Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în dezbatere publică un proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative.
Potrivit inițiatorilor, printre principalele modificări și completări aduse Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților se numără:
▪ modificarea definiției plafonului de garantare cu referire expresă la nivelul maxim al garantării pe un contract, nu pe un creditor de asigurare astfel cum este reglementat în prezent; modificarea este necesară pentru a se asigura o protecție reală a creditorilor de asigurări care au calitatea de contractant în mai multe contracte de asigurare încheiate cu societatea în faliment și ține cont, totodată, de considerentele Deciziei nr. 29/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din dosarul nr. 3167/1/2019, conform căreia plafonul de garantare prevăzut de lege se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte;
▪ majorarea cuantumului plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei, pentru ajustare la rata inflației din ultimii ani;
▪ introducerea prevederii conform căreia, din suma cuvenită creditorului de asigurări, se rețin sumele datorate de către acesta conform contractului de asigurare încheiat între părți; scopul prevederii propuse este acela de a diminua durata în care Fondul plătește creditorilor de asigurări sumele datorate, în practică întâlnindu-se situații în care plata a putut fi efectuată, conform legii, numai după ce creditorul a făcut dovadă că a achitat primele restante conform condițiilor contractuale;
▪ reglementarea competenței Fondului de a deschide dosare de daună, la solicitarea petenților, în cazul daunelor avizate la asigurători înainte de data retragerii autorizației de funcționare, dar pentru care aceștia nu au deschis dosarele de daună, precum și de a efectua constatări suplimentare pentru dosarele deja deschise de asigurători; scopul prevederilor propuse este acela de a proteja creditorii de asigurări aflați în situațiile descrise, situații întâlnite în practică;
▪ concentrarea materiei în aceeași reglementare, prin preluarea în proiectul de lege, cu adaptări, a prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la obligația asigurătorului pentru care s-a dispus măsura retragerii autorizației de funcționare și s-a constatat existența indiciilor stării de insolvență de a preda Fondului o serie de evidențe (privind contractele de asigurare în vigoare, dosarele de daună etc.) și răspunderea conducerii societății pentru neîndeplinirea acestei obligații. „Adaptarea textului preluat constă, în principal, în raportarea termenului de predare a evidențelor la «data publicării deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență», spre deosebire de prevederile actuale în care acest termen se raportează la «data publicării deciziei de închidere a procedurii de redresare financiară», pentru a cuprinde și situațiile în care decizia de retragere a autorizației este emisă fără ca în prealabil să fi fost parcursă o procedură de redresare financiară; o adaptare similară a fost efectuată și la art. 12 alin. (1) care reglementează posibilitatea creditorilor de asigurări de a solicita Fondului deschiderea dosarului de daune”, precizează MF, în Expunerea de motive;
▪ introducerea unor dispoziții privind stabilirea cuantumului daunelor morale cu respectarea principiului echității și prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, ținându-se cont de criterii obiective și rezonabile; prevederea este necesară în condițiile în care procesul de determinare a cuantumului acestui tip de daune include o doză irefutabilă de aproximare raportată la unele criterii precum situația familială, profesională și socială și are drept scop stabilirea unei valori fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei;
▪ reglementarea expresă a faptului că executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului în faliment nu poate fi demarată împotriva Fondului; prevederea ține cont de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 80/2017 și de necesitatea corelării cu dispozițiile Legii nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, avându-se în vedere faptul că Fondul nu se susbstituie asigurătorului în faliment și că nu există o transmisiune a obligațiilor acestuia către Fond;
▪ modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate; astfel, proiectul de lege prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanțele civile în a căror circumscripție își are sediul Fondul (spre deosebire de prevederile actuale, care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București), căile de atac fiind cele prevăzute de Codul de procedură civilă. Modificarea căii de atac din contencios în civil survine ca urmare a solicitării Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Ministerul Justiției;
▪ ca o consecință a modificării căii de atac din contencios în civil, proiectul de lege conține, totodată, propunerea de modificare a alin. (1) de la art. 14 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât taxa de timbru de 200 lei prevăzută la acest alineat să fie aplicată și în cazul contestațiilor introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 213/2015;
▪ introducerea posibilității Fondului de a se îndrepta în mod direct împotriva persoanelor care au încasat necuvenit sume de la Fond, în vederea recuperării acestora putând exercita astfel de acțiuni inclusiv împotriva persoanelor care îndeplinesc servicii de interes public și care au încasat necuvenit sume de la Fond în exercitarea acestor servicii; propunerea are în vedere practica judiciară în domeniul executărilor silite ca urmare a numeroase demersuri de executare silită declanșate de executori judecătorești;
▪ actualizarea capitolului privind contravențiile și sancțiunile, inclusiv introducerea unor prevederi privind posibilitatea aplicării de sancțiuni contravenționale complementare;
▪ reglementarea competenței ASF de numire a Fondului ca administrator interimar al unui asigurător pentru care se dispune măsura retragerii autorizației de funcționare și se constată indiciile existenței stării de insolvență, precum și reglementarea atribuțiilor de administrator interimar constând în conservarea patrimoniului societății între data deciziei ASF și data deschiderii procedurii de faliment când este desemnat un lichidator judiciar; pe perioada exercitării atribuției de administrator interimar, atribuțiile conducerii asigurătorului se suspendă de drept, cu câteva excepții expres menționate, cum ar fi cea de predare a evidențelor către Fond;
▪ reglementarea expresă a dreptului Fondului de a avea puncte de lucru;
▪ inserarea unei prevederi rezultate din necesitatea soluționării dosarelor de daună cu elemente de extraneitate în scopul de a facilita demersurile creditorilor de asigurări, rezidenți în alte state membre, de a obține despăgubiri de la Fond. Astfel, se prevede expres faptul că, pentru a facilita demersurile creditorilor de asigurări rezidenți în alte state membre de a obține despăgubiri de la Fond, acesta poate mandata Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), care este biroul auto român conform prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, sau organisme similare din alte state membre/corespondenți externi desemnați să gestioneze dosarele de daună, ținând cont de acordurile semnate în cadrul Sistemului Carte Verde. Prevederea este necesară și în condițiile în care birourile naționale auto garantează plata despăgubirilor chiar și în situația în care asigurătorul membru al biroului care a încheiat Carte Verde este în stare de faliment, obligație asumată prin aderarea la sistemul Carte Verde. Garanția birourilor este la nivelul despăgubirii datorate conform legii aplicabile, fără nicio limitare a acesteia. Mai mult decât atât, în cadrul sistemului Carte Verde, birourile naționale din statul de înmatriculare/înregistrare a vehiculelor garantează despăgubirea persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul altor state ale căror birouri naționale au aderat la sistem, iar constatarea și evaluarea prejudiciilor se face, cu deplină competență, de biroul național al statului pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, în conformitate cu legea aplicabilă, care este, de regulă legea statului respectiv;
▪ completarea prevederilor privind resursele financiare ale Fondului, pentru corelare cu prevederile Legii nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor;
▪ reglementarea posibilității Fondului de a-și constitui conturi în valută, precum și de a-și investi resursele financiare și în instrumente financiare și alte plasamente în valută;
▪ concentrarea materiei în aceeași reglementare, prin preluarea în proiectul de lege a prevederilor art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la momentul nașterii dreptului creditorilor de asigurări de a solicita Fondului plata sumelor datorate conform legii; concomitent se propune abrogarea art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare;
▪ concentrarea materiei în aceeași reglementare, prin preluarea în proiectul de lege, cu adaptările impuse de situațiile întâlnite în practică pe parcursul aplicării legii, a prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la comisia specială din cadrul Fondului, căreia legea îi conferă competența de a aproba sau, după caz, de a respinge la plată sumele pretinse de petenți; concomitent, se propune abrogarea art. 23 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare;
▪ reglementarea competenței comisiei speciale de a suspenda soluționarea cererii de plată, în situația expres reglementată în proiectul de lege în care petentul solicită prelungirea termenului de furnizare a documentației solicitate de Fond, care include acte emise de alte entități private sau publice;
▪ crearea cadrului legal care să permită unor instituții și autorități ale statului (cum ar fi, de exemplu, unitățile de poliție, medicale, inspectoratele județene pentru situații de urgență etc.) să comunice Fondului, la cerere, informațiile deținute cu privire la cauzele și împrejurările producerii riscurilor asigurate și la prejudiciile ori vătămările provocate, în vederea stabilirii și plății despăgubirilor cuvenite;
▪ modificarea definițiilor termenilor creanță de asigurări și creditori de asigurări, pentru corelare legislativă cu Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, și pentru evitarea unor interpretări contradictorii cu Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, în sensul incorect de a încadra creanțele de asigurări născute după data deschiderii procedurii de faliment drept cheltuieli născute în timpul procedurii;
▪ reglementarea competenței ASF de a stabili, prin norme emise în aplicarea legii, un plafon maxim al plăților efectuate de Fond prin intermediul poștei, în scopul diminuării costurilor generate de comisioanele aferente unor astfel de servicii de plată, în contextul în care există o marjă semnificativă între comisioanele practicate de poștă (în cazul căreia, în practică, Fondul a achitat și comisioane variabile aplicate la suma datorată), respectiv de instituțiile de credit;
▪ modificări și completări referitoare la: informațiile minime conținute de cererea de plată adresată Fondului, înscrisurile atașate cererilor, competența Fondului de a solicita petenților informații și documente suplimentare necesare pentru soluționarea cererilor, cerința de publicare a Statutului Fondului în Monitorul Oficial al României etc.
ECONOMIE
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.
Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.
ECONOMIE
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.
Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.
Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.
Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).
Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.
Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.
ECONOMIE
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată
A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.
Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care: ▪ ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.
Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.
Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; ▪resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 3 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 3 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 2 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 3 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil