Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 13 septembrie 2021

Radio CECCAR FM

etaf

Miniștrii de Finanțe ai UE discută viitorul fiscalității

Miniștrii de Finanțe ai UE au discutat despre Fiscalitatea în secolul 21 la o ședință informală a ECOFIN în Slovenia, sâmbătă, 11 septembrie. Discuția s-a concentrat pe reforma globală continuă a fiscalității internaționale a întreprinderilor. Miniștrii au făcut un schimb de opinii cu privire la următorii pași pentru a asigura consensul tuturor Statelor Membre UE referitor la detaliile rămase ale celor doi Piloni, precum și implementarea efectivă și la timp a acordului în UE. „Statele Membre se angajează să continue armonizarea, care ar duce la un acord final la nivel mondial”, a declarat Președinția slovenă a Consiliului UE, într-un comunicat de presă publicat la sfârșitul ședinței. Miniștrii și-au exprimat, de asemenea, opiniile cu privire la ceea ce ar însemna această nouă paradigmă pentru impozitarea companiilor multinaționale pentru politica fiscală pe termen lung a UE.

Miniștrii de Finanțe ai G7 discută reforma fiscală globală

Miniștrii de Finanțe din țările G7 s-au întâlnit online joi, 9 septembrie, pentru a discuta reforma fiscală globală și a avansa negocierile tehnice. În timpul întâlnirii, Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, și-a exprimat sprijinul față de eforturile continue de îmbunătățire a sistemului fiscal internațional și a subliniat importanța implementării rapide a noului sistem, potrivit comunicatului de presă.

Estonia nu este încă convinsă de acordul fiscal al OECD

Estonia se opune în continuare acordului OECD cu privire la reforma fiscală, potrivit unui comunicat de presă publicat marți, 7 septembrie, după ce ministrul eston de Finanțe, Keit Pentus-Rosimannus, s-a întâlnit cu secretarul american pentru Comerţ, Gina Raimondo, și cu Secretarul General al OECD, Mathias Cormann„Acordul încheiat în cadrul OECD în iulie nu este pe deplin acceptabil pentru noi. Este prea vag, cu o serie de detalii care s-ar putea dovedi dăunătoare unei economii deschise mici, ca a noastră. Totuși, sperăm ca până în octombrie să rezolvăm problema într-un mod care să răspundă și intereselor Estoniei”, a declarat ministrul de Finanțe al Estoniei. Noua taxă digitală beneficiază de întregul suport al Estoniei, dar țara se opune impozitului minim la nivel global.

Membrii Parlamentului European le pun întrebări experților cu privire la transparența fiscală

Subcomisia FISC a Parlamentului European a organizat, joi, 9 septembrie, o audiere privind  transparența fiscală, la care au participat mai mulți experți și părți interesate. Dalia Grybauskaité, copreședintă al Grupului de lucru la nivel înalt privind Răspunderea, Transparența și Integritatea Financiară Internațională (FACTI), a prezentat un raport publicat în februarie 2021. Eelco van der Enden, membru al Consiliului de administrație al Inițiativei globale de raportare (GRI), a vorbit despre standardul fiscal GRI 207. Alan McLean, vicepreședinte executiv pe probleme de Fiscalitate și coordonator la Shell, a explicat că societatea sa a emis în 2019 un prim raport privind contribuția fiscală și a spus că transparența mai mare a adus multe beneficii și a consolidat încrederea în Shell. Pe de altă parte, Michael Jaeger, Secretarul General al Asociației Contribuabililor din Europa,  a spus că numai administrațiile fiscale din țările în cauză și organismele UE active trebuie să aibă acces la informații fiscale, altfel, ar putea afecta mediul concurențial. În plus, eurodeputații au solicitat opinii referitoare la legislația UE recent aprobată, privind raportarea fiscală pentru fiecare țară în parte și modul în care ar trebui respctate aceste norme.

Băncile europene încă înregistrează profituri în paradisuri fiscale

În perioada 2014-2020, sumele declarate de către principalele bănci europene de importanță  sistemică în paradisurile fiscale au rămas stabile, situându-se la aproximativ 20 de miliarde de euro pe an, în pofida implementării normelor UE privind raportarea pentru fiecare țară în parte pentru sectorul bancar, potrivit unui nou studiu publicat luni, 6 septembrie, de către Observatorul fiscal european. Autorii studiului au aplicat, de asemenea, profiturilor raportate de băncile europene în paradisurile fiscale, o impozitare minimă, așa cum se prevede în reforma fiscală internațională a impozitului pe profit, aflată în prezent în discuție în cadrul  OECD. S-a constatat că veniturile fiscale generate din impozite s-ar situa între 3 și 5 miliarde de euro, cu o rată minimă efectivă a impozitului de 15%.

Discuțiile din cadrul Consiliului UE privind cotele de TVA avansează

Negocierile din cadrul Consiliului UE referitoare la propunerea Comisiei Europene din 2018 de a  acorda Statelor Membre libertatea de a stabili cote de TVA reduse, super-reduse și zero  evoluează „bine”, potrivit unui răspuns scris din 7 septembrie al comisarului UE pe chestiuni fiscale, Paolo Gentiloni, adresat deputatului Chris MacManus (Stânga, Irlanda).

Statele membre se concentrează în prezent pe o listă pozitivă de livrări la care se pot aplica cotele reduse, mai degrabă decât pe o listă negativă, ca în propunerea inițială, a declarat acesta. Grupul de lucru pe probleme fiscale al Consiliului UE va discuta propunerea la 15 septembrie. Președinția slovenă planifică o posibilă dezbatere politică cu privire la cotele de TVA pentru Consiliul ECOFIN din 5 octombrie.

Cea de-a șasea directivă TVA, analizată de membrii Parlamentului European

Comisia ECON a Parlamentului European evaluează punerea în aplicare a celei de-a șasea directive TVA. Luni, 6 septembrie, Olivier Chastel (Renew Europe, Belgia) și-a publicat proiectul de raport, în care a concluzionat că actualul sistem tranzitoriu de TVA al UE este „complex, fragil, din punct de vedere al fraudei fiscale (…) și generează în mod nejustificat riscuri semnificative pentru întreprinderi”. Potrivit acestuia, este timpul să  se treacă la un regim definitiv de TVA, pe baza principiului destinației. Prin urmare, raportul său invită Consiliul UE să adopte propunerea de directivă din 2018 privind introducerea măsurilor tehnice detaliate pentru funcționarea sistemului definitiv de TVA.

Grupul S&D solicită o taxă europeană pe averea netă

Grupul S&D din Parlamentul European a solicitat o acțiune coordonată pentru a conveni asupra unei taxe europene pe averea netă, într-o scrisoare trimisă joi, 8 septembrie, înaintea Discursului despre Starea Uniunii (SOTEU) al Ursulei von der Leyen, din 15 septembrie. O astfel de taxă ar trebui să includă un prag ridicat de scutire, vizând astfel doar cele mai bogate gospodării europene, cu rate puternic progresive pentru o serie de categorii de impozitare, a explicat acesta.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP

Radio CECCAR FM

La 15 noiembrie 2024, CECCAR Maramureș a participat, prin conducerea filialei, la evenimentul Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș 20 de ani – Arc peste timp, desfășurat la Baia Mare. Evenimentul a reunit invitați speciali, reprezentanți ai unor instituții și organisme profesionale cu care consilierii juridici colaborează direct, alături de membri ai comunității juridice și economice locale.

Conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a prezentat activitățile și acțiunile în care se intersectează profesiile de consilier juridic și expert contabil, contribuind astfel la susținerea mediului economic și juridic.

În cadrul evenimentului, CECCAR Maramureș a oferit o diplomă de excelență pentru decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, Nicușor Marin Blaga, pentru contribuțiile organizației în cele două decenii de activitate.

Galerie foto

CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici CECCAR Maramureș, la aniversarea a 20 de ani a Colegiului Consilierilor Juridici

file with image and text inside it

Loading…

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil

Radio CECCAR FM

Luni, 11 noiembrie 2024, la sediul CECCAR Filiala Mehedinți, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului regional Educația economică – de la teorie la practică, organizat în parteneriat  cu Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, un demers dedicat promovării cunoștințelor economice și dezvoltării abilităților practice în rândul tinerilor.

Din partea CECCAR Mehedinți, la evenimentul cu tema Rolul contabilității în managementul afacerilor au participat Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului Filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, și Mirela Benedicta Filip, auditor de calitate. Instituțiile partenere au fost reprezentate prin Alin Tomoescu, inspector școlar general, Claudia Nănuți, directorul Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, și Roxana Maria Ispas, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Drobeta-Turnu Severin, alături de cadrele didactice implicate și un număr de aproximativ 50 de elevi și studenți.

În deschidere, președintele CECCAR Mehedinți a prezentat un studiu de caz, ilustrând modul în care deciziile contabile informate pot influența pozitiv performanța unei afaceri. Analiza a inclus elemente esențiale precum optimizarea costurilor, strategii de investiții, gestionarea riscurilor și măsuri de îmbunătățire a performanței financiare.

De asemenea, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat importanța contabilității ca pilon fundamental al managementului financiar, accentuând rolul acesteia în reflectarea fidelă a situației patrimoniale și a rezultatelor financiare ale unei companii.

Evenimentul a fost marcat de o interacțiune dinamică între elevi și invitați, aceștia adresând întrebări reprezentanților CECCAR despre activitățile organismului profesional și rolul său în gestionarea profesiei contabile.

Galerie foto

CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil

Radio CECCAR FM

CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, experți contabili și contabili autorizați, și Edenred, lider în industria de beneficii extrasalariale, și-au unit forțele într-un parteneriat strategic care are ca scop promovarea capitalismului responsabil ca măsură de dezvoltare a mediului de afaceri, de îndeplinire a obiectivelor sociale. Programul național de educație pentru sustenabilitate în afaceri este destinat atât profesioniștilor contabili, cât și partenerilor acestora, antreprenorii.

Lansarea parteneriatului a fost marcată printr-un workshop desfășurat la Timișoara, care a reunit peste 50 de profesioniști contabili și antreprenori. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor continua în diverse regiuni din țară și prin intermediul cărora se asigură sprijin pentru economia locală și se încurajează dezvoltarea de modele de business sustenabile.

Întrucât IMM-urile reprezintă baza dezvoltării economiei locale moderne și contribuie la crearea de noi locuri de muncă, sunt necesare programe și acțiuni care să le sprijine în acest scop. În România, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total de întreprinderi, aproximativ 66% din totalul locurilor de muncă din sectorul privat nefinanciar și aproximativ 56% din valoarea adăugată brută (VAB), arată datele prezentate în 2023 de Banca Europeană de Investiții.

Acest parteneriat este parte din campania lansată de CECCAR în luna septembrie a acestui an, #SăFacemBine, și vine ca răspuns la nevoia de a crește gradul de responsabilitate socială în companiile din România și de a spori nivelul de înțelegere a avantajelor aduse de adoptarea unor modele de business orientate spre capitalism responsabil, prin consolidarea colaborării dintre profesioniștii contabili și antreprenori.

Prin workshop-uri și seminare organizate la nivel național, se expun aspecte sociale ale capitalismului responsabil, mecanism susținut de sistemul fiscal actual, axate pe avantajele fiscale și non-fiscale ale beneficiilor extrasalariale (tichete de masă, vacanță, cultură și cadou) oferite angajaților. Totodată, se discută despre cum pot fi fructificate aceste beneficii, despre modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor ESG (Environmental, Social, Governance) ale organizațiilor și despre latura care ajută antreprenorii să folosească astfel de beneficii pentru atragerea de talente și retenția angajaților, precum și despre modalități de optimizare a costurilor la nivelul companiilor.

Alăturarea, în calitate de partener strategic, la campania #SăFacemBine reafirmă angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților și antreprenorilor, sprijinind totodată comunitatea locală de business. Suntem convinși că investiția în educația financiară și în bunăstarea angajaților este cheia către un viitor prosper și sustenabil pentru afacerile mici și mijlocii din România, iar acest parteneriat va  contribui la un mediu de afaceri mai sănătos. De asemenea, la Edenred știm că IMM-urile sunt fundamentul dezvoltării economiei locale, iar acțiunile noastre zilnice sunt îndreptate și către sprijinirea lor. De la platforma Edenred Benefit, unde managerii de companii pot oferi o serie de beneficii extrasalariale care atrag, păstrează și recompensează angajații, la platforma Edenred BIZTRO Club care găzduiește resurse și informații practice dedicate companiilor mici și mijlocii, această nouă inițiativă aduce încă o contribuție la scopul nostru, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.

Acest parteneriat se adaugă celorlalte acțiuni de corporate responsability prin care Edenred contribuie la o nutriție echilibrată pentru viitorii angajați, inițiative dezvoltate sub umbrela FOOD, un program european de educație alimentară implementat în parteneriat public-privat în 10 țări, activ în România deja de 5 ani, prin care Edenred susține obiceiurile alimentare sănătoase și reducerea risipei alimentare.

Prin proiectele „Masă și clasă”, aliniat la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli sau inițiativa Caravana NutriCOOLtura, dar și prin lansarea proiectului național Țara lui Mai Bine care aduce pe aceeași platformă producătorii locali, food hub-urile și restaurantele, Edenred continuă să rămână un model de bune practici în zona de CSR și își întărește poziția de partener strategic de bază în misiunea campaniei #SăFacemBine, dezvoltată de CECCAR.

Prin campania #SăFacemBine ne propunem nu doar să inspirăm, ci și să încurajăm profesioniștii contabili să contribuie și mai mult la sprijinirea mediului de afaceri pentru a fructifica mecanismele fiscale puse la dispoziție de stat pentru a face bine concret, acolo unde contează. Am început cu domeniul sănătate, la începutul lunii septembrie, când am și lansat campania și când ne-am concentrat pe promovarea facilității de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit, iar acum vom continua cu alte modele de instrumente specifice capitalismului responsabil. Ne dorim să dezvoltăm acest program de responsabilizare la nivel național, să consolidăm o rețea dedicată unui viitor mai echitabil, în care afacerile se dezvoltă sustenabil și contribuie real la binele comun. Și cum altfel putem face mai bine acest lucru decât prin consolidarea parteneriatului profesionist contabil-antreprenor? Dată fiind implicarea lor în susținerea unor astfel de proiecte, considerăm Edenred un partener în dezvoltarea acestui program”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu.

Edenred și CECCAR vor continua să dezvolte evenimente în cadrul campaniei #SăFacemBine, invitând specialiștii din domeniul contabilității, alături de liderii de afaceri, să se alăture misiunii de a promova și susține un capitalism responsabil, ca factor esențial pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil, cu obiective sociale puternice.

Continuare

Trending